13:43
Comentarii Adauga Comentariu

Brexit: Donald Tusk și Theresa May vor avea o întrevedere în marja summitului UE-Liga Statelor Arabe

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, și premierul britanic Theresa May vor avea o întrevedere în marja summitului UE-Liga Statelor Arabe, care se desfășoară duminică și luni în stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh, a anunțat un diplomat european, transmite Reuters.

Întâlnirea va avea loc duminică la ora locală 16:30 (14:30 GMT).

Oficialul citat a precizat că liderii statelor UE nu vor ajunge la un acord cu Londra asupra Brexitului în timpul summitului de la Sharm el-Sheikh. ''Nu va exista niciun acord în deșert'', a spus el.

Theresa May nu a obținut revizuirea controversatului "backstop" irlandez, clauza menită să evite instalarea unei frontiere fizice în Irlanda.

Această măsură din ''tratatul de divorț'' provoacă o opoziție generală în rândul adepților britanici ai Brexit-ului, pentru că prevede menținerea Marii Britanii într-o uniune vamală cu UE. Ea nu ar fi declanșată decât în ultimă instanță, dacă cele două părți nu găsesc cea mai bună soluție după Brexit pentru a evita temuta revenire a frontierei fizice între provincia britanică Irlanda de Nord și Republica Irlanda, stat membru al UE.

Totuși, în Marea Britanie susținătorii unei rupturi nete de blocul comunitar văd în aceasta o "capcană" care riscă să mențină țara blocată pe termen nedefinit în uniunea vamală cu UE. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

NE VOR LUA ȘI SAREA. Speculanții de peste ocean de la Fondul Proprietatea vor sa ne ia și SAREA. Fondul Proprietatea care are deja 49% din SALROM cere Ministerului Economiei să listeze Salrom pe Bursă ca să ajungă la peste 50%

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

Jean-Claude Juncker: Naționalismul este o amenințare pentru Uniunea Europeană

Europa Națiunilor care se va opune Europei progresisto-neomarxiste a lui Juncker, Merkel și Soros, prinde contur. #europarlamentare2019. Marine Le Pen: "Nu luptăm împotriva Europei, ci împotriva Uniunii Europene care a devenit un sistem totalitar"

Un angajat pentru manipularea bagajelor dansează spectaculos lângă un avion, chiar înainte de decolare. Întreaga scenă a fost filmată de pasageri | VIDEO

Europa la urne: votul, alianțele și harta țărilor în care coalițiile sunt mai puternice

Europarlamentari români au semnat pentru Desființarea României. Atenție pe cine trimiteți europarlamentari. Renate Weber și Mircea Diaconu au semnat manifestul Spinelli care susține o Europă Federală și Desființarea Statelor Naționale

Statele Unite au mobilizat avioane multirol pentru interceptarea unor bombardiere ruse

O profesoară de geografie din Iași, prinsă de un elev pe un site porno. Reacția femeii când a fost întrebată dacă face videochat

Ministrul Răzvan Cuc: Proiectul de ordonanță ce reglementează serviciile de ride-sharing ar putea fi pus pe Transparență săptămâna viitoare

Producătorul de chipuri TSMC din Taiwan anunță că legătura comercială cu Huawei nu va fi afectată de SUA

#europarlamentare2019 Alegerile pentru viitorul Parlament European încep joi: britanicii și olandezii merg primii la urne

Oficial american: Administrația Trump ar urma să vândă arme Arabiei Saudite fără aprobarea Congresului

Au început pregătirile pentru protestul din timpul vizitei lui Donald Trump la Londra

HOROSCOP 23 mai 2019: Ce provocări vor întâmpina zodiile astăzi

Digisport: "Sorana Cîrstea, cel mai tare echipament de tenis din istorie". Cum a apărut la Nurnberg și ce a spus comentatorul

Meteo #azi 23 mai: Vremea va fi instabilă. Ploi torențiale / Cod portocaliu de inundații

CITATUL ZILEI

SUA: Pentagonul analizează o cerere de trimitere a 5.000 de trupe în Orientul Mijlociu

Premierul Autorității Palestiniene: Donald Trump poartă un război economic cu Autoritatea Palestiniană

Senator: Administrația Trump ar urma să vândă arme Arabiei Saudite fără aprobarea Congresului

SUA ia în considerare trimiterea a 5.000 de militari suplimentari în Orientul Mijlociu -surse

​​Corporate Report: Netflix mai are 175 de zile ca să producă un miracol... sau este terminat!

Presa britanică: Theresa May va demisiona, vineri, din funcția de premier

Motivația lui Dan Nistor vine de acasă: "Pentru el muncesc, trebuie să îl cresc!" + Promisiunea pentru Cosmin Contra: "Îmi voi da viața pentru echipa națională"

Marea Britanie organizează joi alegeri europarlamentare

Profesorul Gelu Colceag a primit Diploma de Excelență din partea primarului general

NATO: Marea Britanie cere aliaților să combată mai bine atacurile cibernetice din partea Rusiei

Naționala masculină a României pierde un nou jucător. Una dintre revelațiile echipei Dinamo a ales să reprezinte Ungaria!

Bancul zilei: Experiența de neuitat a primului salt cu parașuta

Oficialii avertizează că Ebola se va extinde în Republica Democrată Congo dacă atacurile din zonă continuă

Un bărbat din Connecticut negociază predarea sa în funcție de numărul de like-uri primite pe Facebook

SUA: Cererea președintelui Trump ca Deutsche Bank să nu furnizeze Congresului informațiile solicitate a fost respinsă de tribunal

Filipine amenință că va trimite Canadei 69 de containere cu deșeuri

FC Barcelona: Ter Stegen va rata finala Cupei Spaniei cu Valencia

Tensiunile dintre SUA și Iran: America ia în considerare trimiterea a 5.000 de militari suplimentari în Orientul Mijlociu

Percheziții în județele Bacău și Harghita, în dosarul privind acoperirea crucilor din Cimitirul Valea Uzului

Parlamentar criticat dur în timpul unui interviu televizat: "Ești un mincinos. Să-ți fie rușine" | VIDEO

Vânătoarea de elefanți va fi permisă din nou în Botswana

WTA Insider: Simona Halep, dominatoare pe zgură începând din 2014 - A adunat în total 11.094 puncte

Un cabinet stomatologic pentru persoanele cu dizabilități va fi deschis la Policlinica Baba Novac

OEP: Palestinienii anunță că nu vor participa la conferința de la Manama, organizată de SUA și Bahrein

Cele mai recente sondaje înaintea alegerilor europene, de la Austria la Italia / În Franța, Le Pen devansează lista lui Macron

Comandantul pescadorului turcesc care pescuia ilegal în Marea Neagră, arestat preventiv

Gazeta de Sud: Ziarist bruscat la evenimentul cu Liviu Dragnea din Dolj

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Theresa May și-ar putea anunța, vineri, demisia din funcția de lider al Guvernului de la Londra/ Editor politic BBC: Premierul "mai are 36 de ore"

Trupe de teatru din cinci orașe la Festivalul de Teatru OKaua

EXCLUSIV | S-a supărat Valeriu Iftime. "Nici nu e vinovat. Avea nevoie de jocurile astea ca de apă!"

Armata SUA va instala corturi la frontiera cu Mexicul

Evaluarea Națională la clasa a VI-a se încheie joi cu proba la Matematică și Științele naturii

SUA pune presiune pe Coreea de Sud pentru ca aceasta să renunțe la relațiile comerciale cu compania Huawei

RAPORT: 97% din cererile DNA pentru mandate de supraveghere, admise. Nu a existat un control al judecătorului

Fostul președinte german Horst Koehler se retrage din funcția de mediator ONU pentru Sahara Occidentală

ATP Geneva: Stanislas Wawrinka, eliminat în optimi de Damir Dzumhur

Ce le-a spus Constantin Ștefan jucătorilor în pauza finalei Dinamo – Constanța, când echipa lui avea deja un avans de 11 goluri

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 mai

Business report: Jucătorii imobiliari vorbesc despre o criză pentru care România nu este pregătită; Manager Clever: 40% de șoferi care lucrau pe aplicații au decis să se retragă; CEO-ul Electrica: Dacă nu consumați între 7 și 9 seara, nu vă dau niciun ban;

Vrancea: Bărbat găsit decedat pe marginea drumului, în urma unui accident rutier; șoferul era băut

DOZA DE CULTURĂ: ''Pluta Meduzei''


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 705, afisate in 12 pagini.



ieri 05:33 CITATUL ZILEI