15:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Numărul de donatori de organe s-a dublat în prima parte a acestui an, comparativ cu anul trecut

Numărul de donatori de organe s-a dublat în prima parte a acestui an, comparativ cu anul trecut

Anul acesta, în România au existat, până în prezent, 26 donatori de organe aflaţi în moarte cerebrală, au fost realizate 76 de transplanturi dintre care 50 de rinichi şi 24 de ficat. În două cazuri plămânii au fost trimişi la clinici din afara ţării

Numărul donatorilor de organe este aproape dublu faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, a afirmat şeful Agenţiei Naţionale de Transplant medicul Guenadiy Vatachki.

Statisticile instituţiei arată că în 2023 au existat 86 de donatori în moarte cerebrală şi s-au realizat în total 303 transplanturi.

În 201 dintre cazuri a fost vorba despre transplanturi renale, au existat 90 de transplanturi hepatice, 11 de cord şi un transplant pulmonar.

Anul trecut , în România au avut loc 65 de transplanturi cu organe prelevate de la donatorii vii şi 15 intervenţii cu organe prelevate de la pacienţi copii, potrivit News.ro.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Comitetul pentru �nvățăm�ntul superior al Ohio State House adoptă proiectul de lege pentru protejarea sportului feminin

_ Serie A: Inter Milano a fost învinsă de Sassuolo, echipa lui Daniel Boloca

_ Ultima oră: Polițiștii au tras cu arma în Bragadiru, pentru a captura un condamnat fugar

_ Unul dintre cele mai mari furturi din istoria orașului Los Angeles: Hoții au spart un depozit de bani și au plecat cu zeci de milioane de dolari

_ Acţiunile şi veniturile Nvidia au explodat după ce compania a anunţat că "inteligenţa artificială generativă au atins punctul de cotitură"

_ China a lansat o misiune istorică pentru a prelua mostre de pe partea îndepărtată a Lunii

_ Venezuela pregătește anexarea a jumătate din Guyana - Legea adoptată de Nicolas Maduro

_ Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Vărsătorii nu trebuie să se atingă de jocurile de noroc. Află ce se întâmplă cu zodia ta

_ Poşta Română: Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim de livrare a pensiilor

_ Regele Carol afectat de cancer „le spune asistenților să supraalimenteze planurile pentru turneul Australiei din această toamnă”: Monarch „este nerăbdător să plece” și „se simte pozitiv” după ce a mers pe jos în Duminica Paștelui în timpul tratamentului

_ ALISON BOSHOFF: Va prelua acum scriitorul The Crown Peter Morgan povestea lui Edward al VIII-lea și Wallis Simpson într-o nouă serie Netflix?

_ Bilanț negru: 14 decese ca urmare a inundațiilor și alunecărilor de teren de pe insula indoneziană Sulawesi

_ Finala The Apprentice LIVE: Rachel CÂȘTIGĂ o investiție comercială de 250.000 de lire sterline de la Lord Sugar, în timp ce fanii rămân șocați de „întorsătura complotului” și de gluma lui Phil a fost „folosit” în confruntarea BBC.

_ Sanctuary City Paradise: Tuberculoză găsită �n �adăposturile pentru migranți� din Chicago

_ Deep State caută activele financiare ale lui Trump și Musk... Cine urmează?

_ Victimele spargerii au fost forțate să aștepte până la 28 de ORE până când poliția să sosească la locul efracției: furie în timp ce timpul mediu de răspuns crește șocant cu 25% într-un an în Marea Britanie fără lege

_ Noel Gallagher vorbește despre dragostea sa cu prietena Sally pentru prima dată și spune că „locește peste greutatea lui” -  după divorțul de Sara MacDonald

_ Iată de ce experții nu cred că însămânțarea norilor a jucat un rol în ploaia din Dubai

_ Doctorul dezvăluie oroare nevăzută a înjunghierii în Westfield Bondi Junction: cum au trebuit să fie resuscitate în mod repetat victimele în camerele de urgență

_ Petrecerea la care nu puteai decât să visezi să fii invitată! Sienna Miller, Poppy Delevingne și Prințesa Olympia a Greciei dansează toată noaptea la petrecerea de 25 de ani a lui Lady Lola Bute la locul familiei ei din Highlands Scoția.

_ Elizabeth Hurley răspunde speculațiilor că ea este femeia în vârstă misterioasă care i-a luat virginitatea prințului adolescent Harry și l-a „tratat ca pe un armăsar” în spatele unui pub din Wiltshire

_ NATO intervine direct în Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Sahel: Jens Stoltenberg s-a consultat cu experții!

_ Un cap al mulțimii... Cum reginele și prințesele apelează la un grup mic de meșteri și femei de încredere pentru pălăriile lor, cele mai complicate - și mai dramatice - piese de garderobă dintre toate

_ TREBUIE VEZIT: Tatăl așteptat se strică după ce a pierdut lupta pentru a-și menține copilul �n viață (VIDEO)

_ Anca Todoni, eliminată în optimi la Bogota

_ Moment șocant, un bărbat scuipă împotriva protestatarilor pro-Israel chiar în fața poliției – care apoi nu fac nimic, cu ofițerul spunând trecătorilor furioși „da, am văzut, pleacă”

_ Cargill recheamă 8 tone de carne de vită tocată la magazinele Walmart din toată țara din cauza posibilului E. Coli

_ David Stockman despre elefantul de 1,3 trilioane de dolari din cameră

_ Studenții de la Universitatea Rutgers se ridică la proteste anti-americane, fluturează steaguri americane, c�ntă imnul național (VIDEO)

_ Martin Kemp, 62 de ani, prezice că mai are 10 ani de trăit, spunându-i fiului său Roman că diagnosticele sale anterioare de tumoră cerebrală l-au lăsat „resemnat cu faptul că voi muri”

_ Kewell deplânge șansele ratate cu speranțele din Liga Campionilor pe muchia cuțitului

_ Kevin O�Leary pleacă la locul de muncă pe care AOC o face �n Congres: �Nu aș lăsa-o să gestioneze un magazin de bomboane� (VIDEO)

_ Descoperire alarmantă: �Substanțe chimice pentru totdeauna� care cauzează cancer detectate �n dispozitive de acoperire � intră �n fluxul sanguin prin răni deschise, avertizează experții

_ Parlamentarii sunt îndemnați să adopte în sfârșit proiectul de lege pentru Rwanda, deoarece 535 de migranți trec duminică Canalul - un nou maxim pentru acest an

_ EPHRAIM HARDCASTLE: Regina de primă clasă Camilla folosește ștampile de clasa a doua pentru a salva palatul o mică avere

_ În relația cu Megan McKenna și logodnicul ei, fotbalistul, Oliver Burke, când anunță că așteaptă primul lor copil

_ Primele perspective asupra blocajului genetic care caracterizează creșterea timpurie a oilor în perioada neolitică

_ În imagine: schior britanic care a înșelat moartea când a fost împins în siguranță împreună cu fratele său când elicopterul s-a prăbușit în Alpii elvețieni


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 38, afisate in 1 pagina.