Ion Cristoiu: Comunismul – un fel de Evul Mediu Tîrziu

Ion Cristoiu: Societatea comunistă a desfiinţat barierele impuse de familie, de avere, de cotizarea socială. De ce n-a fost cea mai bună lume dintre lumile posibile? Pentru că locul averii, al familiei l-a luat originea de clasă.

Ion Cristoiu: Pe vremea feudalismului n-aveai nici o şansă dacă te năşteai iobag sau, poate, copil de negustor. În comunism, culmea! n-aveai nici o şansă dacă te năşteai chiabur, proprietar, fiu de foşti.

Ion Cristoiu: Deşi ar putea să pară ciudat, societatea binecuvîntată de propagandă ca fiind, în succesiune istorică, după capitalism, era înaintea capitalismului, un fel de Ev Mediu tîrziu. De Evul Mediu ţinea şi atotputernicia doctrinei.

Din nou, a nu ştiu cîta oară, în Librăria de la Mallul din Focşani.

Relaţia mea cu Librăriile nu se deosebeşte prea tare de cea a dependentului de jocuri de noroc de clădirea cu păcănele.

Cum văd o Librărie, îmi jur că n-o să intru. Dacă intru cumpăr cărţi. Şi nu mai am unde pune cărţile.

Pînă la urmă intru.

Înaintînd spre stînga, şi observînd în treacăt cît de prolific e Lucian Boia, ajung la cărţile scoase de Polirom în colecţia Top 10+.

Am văzut de multe ori rafturile care găzduiesc exemplarele din această colecţie. Îmi sare în ochi acum Andrei Makine, Recviem pentru Est.

Se găseşte alături de alte cărţi ale lui Andrei Makine: Testamentul francez, de exemplu.

Sînt sigur că romanul a fost aici pe raft şi altădată.

De ce-l văd de-abia acum?

Foarte simplu.

Cînd mi-a recomandat filmul Tigrul alb, Rodica Stănoiu mi-a zis ceva şi de romanul Recviem pentru Est al lui Andrei Makine.

Acum, stînd în faţa raftului, nu sînt sigur că despre cartea asta e vorba.

O iau şi din frunzărire înţeleg că Andrei Makine e un rus din Siberia, stabilit la Paris. Recviem pentru Est e tradus din franceză. Textul publicitar de pe coperta a 4-a mă convinge să iau cartea, deoarece el invocă istoria perioadei sovietice.

Din cîte-mi amintesc Rodica Stănoiu mi-a lăudat cartea ca una de viziune mai originală asupra istoriei URSS, după Stalin supusă unor revizionisme penibile.

Nu sînt însă sigur dacă despre cartea asta e vorba.

Mai cumpăr, de la Sectorul Istorie, Ion Mamina, Consiliu de coroană. Precizările din caseta tehnică îmi spun c-a fost tipărită în 2015. Eu însă ţin minte că am una acasă, apărută mai demult. O cumpăr însă. Mai găsesc Bătălia Odessei 8 august-16 octombrie 1941, în memorii şi documente, ediţie îngrijită de colonel (r) Sevastian Ştiucă, apărută la Rovimed Publishers, de la Bacău, autorul fiind din Bacău, prilej de a mă uimi din nou de cîte cărţi apar în România zilelor noastre, deşi toată lumea boceşte soarta cărţii, şi Viaţa cotidiană a românului între 1941-1945, de Valentin Vasile, editura Cetatea de Scaun. Îmi amintesc că, ajuns la Tîrgul de carte Gaudeamus, la lansarea de anul trecut a cărţii de Istorie a SRI, m-am oprit la standul acestei edituri din Tîrgovişte întrebîndu-mă de unde are banii ca să scoată atîtea cărţi de Istorie.

Mă întreb şi acum.

După raita de la Caiete, Sectorul Papetărie, pentru a constata încă o dată încă o dată prăbuşirea filelor albe în favoarea celor dictando sau de matematică, mă opresc la Casierie.

Pe stînga, iau seama la o carte a cărei lansare o văzusem anunţată pentru 16 noiembrie 2015. Librăresele îmi vorbiseră emoţionate că la lansare va veni şi Aurora Liiceanu.

Cartea se numeşte Vrancea pe diagonală şi e scrisă de Dan Nichita, redactorul „Blogului de atitudine civică VranceaAltfel.ro”.

Frunzăresc cartea.

Surprind nume cunoscute dintre politicienii vrînceni.

Ce pierdere de timp!

Să scrii o carte despre politicienii din Focşani!

Mă hotărăsc să mănînc aici, la Mall, de prînz.

În aşteptarea comenzii, după ce dau un autograf unei profesoare din Focşani pe care n-o contrazic cînd îmi spune c-a avut elevă, la Matematică-Informatică, pe o nepoată de a mea (nu ţin minte să fi beneficiat de o nepoată!), iau cărţile din punga dată la Librărie şi mă apuc de răsfoitul cărţilor.

În cea despre Odessa (un fel de Crestomaţie) îmi cad privirile pe titlul Alexandr Werth, Un corespondent pe frontul de Răsărit.

Îmi amintesc imediat că titlul ăsta l-am întîlnit şi-n cărţile despre Stalingrad. Îmi promit să caut cartea pe un anticariat on-line.

Mă apuc să citesc din Recviem pentru Est.

Sînt ceea ce autorul numeşte amintirile copilului. Rămîn cu imaginea unui disc de stîncă tăind o casă de buşteni din Siberia în două, fără a atinge copilul din leagăn.

Deocamdată nu mă captivează.

*

Un gînd. Tocmai cînd terminasem de notat despre meritocraţia din Imperiul Otoman mi-am venit în gînd societatea comunistă.

Societatea comunistă a desfiinţat barierele impuse de familie, de avere, de cotizarea socială.

De ce n-a fost cea mai bună lume dintre lumile posibile?

Pentru că locul averii, al familiei l-a luat originea de clasă.

Pe vremea feudalismului n-aveai nici o şansă dacă te năşteai iobag sau, poate, copil de negustor.

În comunism, culmea! n-aveai nici o şansă dacă te năşteai chiabur, proprietar, fiu de foşti.

În schimb, dacă erai copil de ţăran sărac sau de muncitor, ca să nu mai spunem, copil de nomenclaturist, treptele ascensiunii ţi se aşterneau la picioare.

Deşi ar putea să pară ciudat, societatea binecuvîntată de propagandă ca fiind, în succesiune istorică, după capitalism, era înaintea capitalismului, un fel de Ev Mediu tîrziu.

De Evul Mediu ţinea şi atotputernicia doctrinei.

În Evul Mediu, dacă un lucru lipsea din scrierile cuvioşilor Părinţi, el nu exista.

În comunism, tot ce fusese respins sau chiar ocolit de Marx, Engels şi Lenin nu exista.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

(Fluierul)