15:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Fenomen ciudat în Germania: studenții pleacă masiv să studieze în alte țări, inclusiv în România

Fenomen ciudat în Germania: studenții pleacă masiv să studieze în alte țări, inclusiv în România

Medicina în Germania este ridicată pe un piedestal, medicii se bucură de un mare respect, iar facultatea de medicină este de mare interes. Dar din motive ce vor fi prezentate mai târziu, unii dintre candidații germani la facultatea de medicină pleacă în alte țări. Potrivit Centrului pentru Dezvoltarea Învățământului Superior, 7.500 de germani studiază în prezent medicina în străinătate. Centrul a studiat condițiile pentru candidați și taxele universitare pentru studenții la medicină la 84 de universități din afara Germaniei.

Cel mai mare număr de germani studiază medicina în Austria vecină. În 2021, numărul lor a fost de 2.585. Circa 2000 studiază în Ungaria, sub 800 în Polonia, iar cele mai recente informații disponibile din Bulgaria arată că, în anul 2019, în patru universități de medicină din țară au studiat aproximativ 600 de germani - acesta este numărul indicat de portalul Medigate. Acolo există, de asemenea, instrucțiuni utile pentru potențialii studenți care se îndreaptă spre Bulgaria.

Portalul scrie despre educația medicală în limba engleză în patru universități bulgare: Varna, Plovdiv, Sofia și Plevna. Potrivit informațiilor, din ce în ce mai mulți studenți din Europa de Vest și de Nord se îndreaptă spre Bulgaria pentru că nu există nicio cerință privind diploma de liceu (deși uneori sunt examene de admitere), pentru că taxele și costul vieții sunt mici, iar țara este membră a UE - adică transferul la o altă universitate europeană este posibil, iar diplomele sunt recunoscute în Germania și în întreaga Uniune Europeană. Portalul oferă răspunsuri la o serie lungă de întrebări, precum: cât costă să studiezi în Bulgaria? Care este costul vieții? Cum să își găsească o locuință? Ce calități trebuie să aibă pentru a studia medicina în Bulgaria? Sunt dificile examenele? Este interesantă viața în orașe precum Varna și Plovdiv?

Anul trecut, BTA a citat un studiu special pe această temă al platformei de informare educațională Erudera, care a reamintit că și în țările cu studii superioare gratuite precum Germania, studenții trebuie totuși să plătească taxe administrative. Bulgaria se clasează printre țările europene precum Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria, Lituania, Polonia, Portugalia și România, în care taxele sunt mici și costul vieții pentru studenții străini este cel mai acceptabil.

Bulgaria este populară în rândul studenților străini care caută oportunități educaționale la prețuri accesibile în Europa, notează platforma de informații educaționale. Datele acestora coincid cu informațiile guvernului bulgar: în anul universitar 2021-2022, 16.525 de studenți străini au studiat în Bulgaria - 8,2% din totalul studenților în țară. Potrivit documentului, Bulgaria este lider în întreaga UE în ceea ce privește ponderea studenților străini la specialitățile medicale - 58,5% dintre studenții la medicină din țară sunt străini.

Taxele plătite de studenții străini din țările UE variază între 300 de euro și 1.700 de euro pe an, în funcție de specializare și diplomă. Iar costul vieții în Bulgaria este de 450-650 de euro pe lună, potrivit Erudera. În plus, studenții străini din Bulgaria au posibilitatea de a lucra în timpul studiilor - până la 20 de ore pe săptămână. După absolvire, aceștia pot solicita un permis de muncă în țară.

Într-o informație pe acest subiect de la postul public german MDR, reporterul Vesela Vladkova arată de asemenea că, de fapt, costul vieții pentru un student în Bulgaria se ridică la circa 700 de euro, iar transportul în comun, cinematograful și teatrul, cu reducere pentru studenți, ies mai ieftin. Gheorghi Stoichev de la Open Society amintește că în Bulgaria nu este necesar liceul pentru a studia medicina, iar acest lucru atrage mulți străini - în principal greci, germani și italieni.

Studenții care decid să studieze medicina în străinătate, atât în Germania, cât și în Bulgaria, dau naștere unei alte discuții: unde vor lucra după ce vor absolvi. În prezent, conform Asociației Medicale Germane, Germania are nevoie de cel puțin 6.000 de locuri pe an pentru a studia medicina, pentru a satisface nevoia de medici a țării. Și oare acești 7.500 de studenți germani care studiază în străinătate se vor întoarce apoi să practice medicina în Germania? Centrul pentru Dezvoltarea Învățământului Superior, citat de agenția KNA, notează critic că acest subiect nu pare a fi discutat. Nu există date despre unde merg acești studenți după absolvire, se arată în studiul citat. "Câteva universități străine au participat la sondajul nostru și au informat că majoritatea absolvenților germani merg acasă în Germania, dar aceste informații nu ar trebui generalizate”, spune Gero Federkeil, coordionator al studiului.

O astfel de problemă există și în Bulgaria, de unde prea mulți medici ajung în țări bogate din Europa și din lume. Cu toate acestea, nu există date despre dacă și câți dintre acești 58% de studenți străini la medicină intenționează să rămână cel puțin pentru o perioadă ca medici practicanți în Bulgaria.

Sursa: Revista Presei Rador Radio România


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Alexandru Pânişoară (PER): Sistemul de termoficare al Bucureştiului trebuie descentralizat şi trebuie implementate soluţii verzi

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Alertă de securitate în România: un nou tip de fraudă se răspândește rapid

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Lucrător IT „care și-a ucis șeful milionar și soțul ei otrăvindu-i cu fentanil” a spus poliției că este predispusă la supradoze.

_ Fiica unul stomatolog din București a fost agresată sexual în timp ce alerga prin Timișoara: Atacul s-a petrecut lângă o secție de poliție

_ Madonna îl îmbrățișează pe iubitul fără cămașă, Akeem Morris, în vârstă de 28 de ani, și se zvârcește în lenjerie intimă în timp ce își aniversează 66 de ani

_ Mandate de cinci ani pentru aleşii locali, propunere legislativă depusă în Parlament

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

_ Cei mai în vârstă gemeni siamezi, Lori şi George Schappell, s-au stins la vârsta de 62 de ani

_ 'Era un bărbat de doamne!' Cum era cu adevărat vedeta Baby Reindeer

_ Fotbalul poate fi crud, a afirmat selecţionerul Africii de Sud după eliminarea de la Cupa Africii pe Naţiuni

_ Cum valurile și amestecul determină sistemele de revărsare de coastă

_ Progrese în tranziția de fază topologică în rețelele organometalice

Luptătorul din Arenă

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ Am păzit unii dintre cei mai cunoscuți prizonieri ai Marii Britanii - de aceea este GREȘIT să-l țin pe „Hannibal Canibalul” Robert Maudsley închis într-o temniță de sticlă

_ Spectroscopia Operando oferă o fereastră asupra oxidării apei

_ De ce americanii nu văd o economie puternică

_ HORROR: Un american și frați australieni uciși �n timpul unei călătorii de surf �n Mexic, hoții �și aruncă trupurile �ntr-o f�nt�nă ad�ncă de 50 de picioare

_ A început Carnavalul de la Veneţia, cu o tematică dedicată lui Marco Polo

_ Creșterea toleranței la căldură la gazonul de sezon rece

_ WOW! Joe Biden este �ntr-o formă at�t de proastă �nc�t primarul Los Angeles-ului, Karen Bass, intervine și răspunde la �ntrebări �n numele său (VIDEO)

_ Primul genom complet al unui șarpe ajută la înțelegerea istoriei sale evolutive

_ Biden spune că japonezii vor fi primul non-american pe lună

_ UE îşi propune să lanseze o misiune navală în Marea Roşie până la jumătatea lunii februarie

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Creșterea trișorilor microbieni în medii limitate de fier: Studiul dezvăluie istoria lor evolutivă

_ Programele de transformare au şanse de reuşită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman

_ Supărare mare - se anunța o lansare cu scântei a candidaților USR

_ Gigi Becali se teme de Ion Ţiriac! Nu mai are nicio şansă în faţa magnatului. Îi va lua faţa imediat

_ Politica de predare a cuțitului zombi de la Labor, care oferea compensații pentru lamele avea „defecte uriașe” și putea costa până la 1,1 MILIOANE de lire sterline

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Ciucă, replică pentru Ciolacu după ce premierul a ironizat județul condus de Gheorghe Flutur: PNL a arătat că este partidul cu cei mai eficienţi aleși locali

_ Urmăriți: KJP �ncearcă să-l �nchidă pe Peter Doocy de la Fox pentru că l-a �ntrebat de ce Biden vorbește cu oamenii morți

_ Gavin Newsom spune că democrații trebuie să fie îngrijorați de candidații terților în 2024 (VIDEO)

_ Papa Francisc va vizita câteva țări din Asia

_ Suferă de accident vascular cerebral, 43 de ani, s-a trezit din comă de cinci săptămâni la terapie intensivă și a constatat că fusese evacuată din casă și toate bunurile i-au fost aruncate.

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușește într-un val de căldură extrem

_ Cele mai frumoase mesaje de „la mulţi ani” de Sfântul Gheorghe. Ce nume sărbătoresc ziua onomastică, pe 23 aprilie

_ De ce programe de slăbit foarte utile în cazul unora, eșuează lamentabil la alții?

_ Iarna continuă să le dea bătăi de cap șoferilor: Se circulă în condiții dificile pe mai multe drumuri din 7 județe

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Video | Accident teribil în Constanța. Sunt doi morți

_ Bucătarul celebru Thomas Straker dezvăluie că Rolex-ul său a fost furat în timpul unei sesiuni de exerciții în aer liber: „Hotul este al naibii de groaznic”

_ Studentă suspendată după ce protestul anti-Israel s-a pl�ns că se confruntă cu consecințe pentru acțiunile ei

_ Războiul din Ucraina, ziua 701. Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre avionul rusesc doborât

_ Un virus extrem de contagios, care provoacă vărsături, se răspândește masiv în Marea Britanie

Securistoidul Pantazi un analfabet funcțional în domeniul economiei declara ritos că "distributivismul este baza marxismului". Mai dobitocule doctrina distributivista a fost creata de un Papă si dezvoltata de un alt Papă

_ Femeie grav rănită după ce a fost atacată de câinele ei de talie mare, în curtea casei

_ Zelenski s-a dus la Roma și a intrat direct în război cu politicienii din Italia

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

_ Mircea Fechet: Programul Rabla Plus are un buget record, de un miliard de lei

_ Stocurile de apărare Palantir au crescut cu 3.000 la sută și sunt prezentate drept o mină de aur. Dar înainte de a cumpăra, citiți această FOARTE perspicactivă scufundare aprofundată de la expertul în investiții ANNE ASHWORTH...

_ Decizie controversată în Israel: Parlamentul interzice postul Al Jazeera

Tăcerea democrației: strigătul unei națiuni pentru libertate<


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105

Nr. de articole la aceasta sectiune: 6246, afisate in 105 pagini.