09:35
Comentarii Adauga Comentariu

_ România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

„Am încredere că vom reuşi să creştem schimburile comerciale între România şi Turcia la 15 miliarde de dolari”, spune premierul Marcel Ciolacu.

„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în domeniul securităţii, în regiunea Mării Negre”, a transmis prim-ministrul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii de astăzi cu vicepreşedintele turc, Cevdet Yılmaz.

Înaltul oficial turc face în aceste zile o vizită în România, împreună cu o delegaţie guvernamentală, la invitaţia premierului Marcel Ciolacu.

„Vom continua să dezvoltăm în mod activ agenda de dialog şi colaborare bilaterală, cu accent special pe dimensiunile strategice ale cooperării sectoriale în domenii precum afacerile interne, energie, economie şi comerţ, agricultură şi cercetare. Am toată încrederea că prin eforturile noastre vom reuşi să creştem schimburile comerciale bilaterale, aşa cum ne-am propus la 15 miliarde de dolari ”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Discuţiile privind cooperarea în domeniul energiei, care au avut loc la începutul lunii martie din 2024, la Ankara, au condus la coagularea unor perspective de colaborare foarte bune în direcţia pilonului central al cooperării româno-turce în acest domeniu, şi anume, diversificarea surselor şi rutelor de aprovizionare cu gaze şi energie, prin dezvoltarea în comun a unor proiecte strategice de investiţii în reabilitarea reţelelor de transmisie şi promovarea energiei regenerabile, a menţionat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Întrevederea cu vicepreşedintele turc Cevdet Yılmaz şi discuţiile în plenul celor două delegaţii guvernamentale care au avut loc în cu ocazia acestei vizite reprezintă un semnal puternic pentru impulsionarea unor proiecte de investiţii în curs de derulare, realizate de investitori din Turcia. Între acestea se numără şi proiectul strategic pentru România de construcţie a Conductei de transport gaz natural între ţărmul Mării Negre şi Podişor, inaugurat astăzi, şi obiectivul de investiţii pentru extinderea fabricii de amidon Omnia de la Megidia în valoare de 75 milioane de euro, realizat, de asemenea, de o companie din Turcia.

Referitor la cooperarea bilaterală şi regională sub umbrela Alianţei Nord-Atlantice, premierul Marcel Ciolacu s-a pronunţat pentru o colaborare mai strânsă în materie de securitate în zona Mării Negre, având în vedere contextul securitar actual, subliniind că Turcia este un partener-cheie pentru România atât în cadrul NATO, cât şi în zona Mării Negre, alături de Bulgaria. ”Aşteptăm cu nerăbdare implementarea iniţiativei pentru crearea Grupului Naval de Deminare în Marea Neagră România - Turcia - Bulgaria, o expresie concretă a cooperării noastre în regiune”, a declarat în acest context şeful Executivului român.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Scandal de proporții - Un fost subprefect, acuzat că a dat o țeapă cu 50 de apartamente vândute de mai multe ori

_ Câștigătoarea Takeaway de sâmbătă seara a rămas devastată, deoarece câinele paralizat este INTERZIS din vacanța în familie pe care a câștigat-o în emisiunea: „Aceasta este o discriminare efectivă împotriva câinelui meu cu dizabilități”

_ Video | Primele imagini cu Dănuţ Lupu, după ce a ieșit din Penitenciarul Rahova: Când voi lua permisul, voi conduce iar!

_ Simona Amânar: Toată lumea vrea o medalie olimpică la gimnastică, avem şanse

_ Cercetătorii au descoperit că glaciația din emisfera nordică îmbunătățește variabilitatea musonilor de iarnă din Asia la scară orbitală și milenară

_ Captură de zeci de kilograme de droguri ridicate şi sume mari de bani indisponibilizate în ultimele două săptămâni

_ Franța este de acord să patruleze cerul peste plajele sale, într-o nouă represiune asupra punctelor de trecere a migranților Canalului

_ Copil în stare critică la spital după ce a fost grav rănit de un câine de companie în casa familiei ei

_ Doi ani de război: Palatul Victoria va fi iluminat sâmbătă seara în culorile drapelului ucrainean

_ PENNY MORDAUNT: Marea Britanie are nevoie de propriul Dom de Fier, la fel ca Israelul - pentru a se putea proteja de dronele și rachetele lui Putin și Teheran

_ Adrian Năstase: Ideea că România ar putea să fie o mare bază NATO este enervantă pentru Turcia

_ Salariul colosal pe care îl primesc Bontea, Scărletscu și Dumitrescu la Masterchef: Suma este dublă față de cât primeau la Antena 1

_ Trimis în judecată de DNA, la 9 zile după ce a fost prins în flagrant - A cerut zeci de mii de euro pentru a influența judecători

_ Rusia confirmă prăbușirea bombardierului strategic Tupolev-22 și contrazice Forțele Aeriene Ucrainene

_ Industria europeană a materialelor plastice „în necaz” pe măsură ce cota de piață scade

_ Bărbatul cu cel mai mare penis al Marii Britanii dezvăluie dezavantajele - de la a fost aruncat din yoga pentru că alții au presupus că a fost trezit să fie folosit de o întâlnire care a vrut să-l arate pe OnlyFans

_ Comediantul Mark Steel, în vârstă de 63 de ani, dezvăluie că cancerul său la gât este „dispărut”, în timp ce le mulțumește medicilor care i-au salvat viața după ce a găsit un nodul în timp ce se bărbierise

_ Apar peste 100.000 de locuri de muncă noi pentru români: Cererile de angajare vor curge în valuri

_ Bayern învinge pe Union Berlin, iar Mueller marchează a 400-a titularizare cu o dublă

_ Studiul privind producția de ulei de palmier care dăunează climei din Indonezia arată un impuls pentru industrializare

_ Arbori căzuţi peste fire electrice sau maşini şi acoperişuri smulse de vântul puternic, în judeţele Sibiu, Cluj şi Hunedoara

_ Probleme pentru vedetele din București acuzate că se droghează, între care și Gheboasă: Au rămas fără furnizori, după acțiunile trupelor speciale

_ Susie Morgenstern, vedeta americană a ficțiunii pentru copii francezi

_ Căutarea unei noi asimetrii între materie și antimaterie

_ Războaiele de streaming ale TV: BBC face echipă cu radiodifuzori rivali pentru a lansa serviciul Freely în încercarea de a prelua Netflix

_ Noi pe cine șantajăm?

_ Trump se �nt�lnește cu președintele RNC, Ronna McDaniel � anunță că va face recomandari pentru schimbări RNC după primarul din Carolina de Sud

_ CO₂ agravează incendiile, ajutând plantele să crească, arată experimentele model

_ ANDREW NEIL: Cei care cred că răspunsul la problemele noastre sociale este MAI MAI MULTE cheltuieli pentru asistență socială ar trebui să arunce o privire peste Canal la creșterea stagnantă a Franței cheltuitoare.

_ El Nino aduce foamete, frici de secetă în Madagascar

_ Olandezul Bert Janssen, cel mai longeviv pacient cu transplant de inimă din lume

_ Studiul dezvăluie un cost global substanțial al inacțiunii climatice

_ Cum pot fi folosite testele genetice avansate pentru a combate comerțul ilegal cu lemn

_ Voluntari-U Craiova 1948 și Botoșani-Dinamo, primele meciuri din etapa a 6-a

_ Primarul PNL din Tecuci anunță că nu votează lista comună PNL-PNL la europarlamentare

_ Impactul meteoritului din lacul Quebec produce roci rare și dovezi de căldură extremă

_ Ion Cristoiu: Cînd industria poate fi poetică

_ Cartografierea viitorului revitalizării rurale: Studiul pune în lumină dinamica rurală a Chinei

_ Deputatul care a demisionat în februarie din PSD și s-a înscris în AUR a fost exclus acum de George Simion din partid

_ Democratul din California prezintă un proiect de lege care interzice �temele excesive�

_ Un medic al spitalului din Gaza spune că aruncarea de ajutor a ucis cinci persoane

_ Cele mai bune 30 de documentare de vizionat la cerere chiar acum: de la crime adevărate la legende sportive și animale sălbatice minunate, criticii noștri cercetează sute de opțiuni, astfel încât să știți ce seriale merită transmise

_ Sainz savurează victoria după începutul sezonului „rollercoaster”.

_ Controale 'la sânge' în brutării: Amenzi de peste 1,2 milioane de lei și mai mult de 2.000 de deficiențe găsite

_ Președintele Camerei respinge pachetul de ajutor al Ucrainei, în timp ce senatorii măcina prin voturi

_ Sosesc textele „Fără monedă”: o piață taurină atrage atenția

_ VIDEO Ilie Bolojan, întrebat de față cu Nicolae Ciucă dacă-i vânează locul de președinte al PNL

_ Putin avertizează că vor fi folosite arme nucleare dacă independența sau suveranitatea Rusiei este amenințată

_ Bebelușii alăptați au mai puține șanse să li se administreze tratamente înainte de 1-a aniversare, susține un studiu

_ Degradarea perechii de pete solare elucidează proprietățile caracteristicilor magnetice în mișcare din apropiere

_ Locuitori ai Insulelor Canare ies la protest. Oamenii cer limitarea numărului de turişti

_ Solidaritate până la un punct: Polonia lasă garda jos și ridică toate blocajele la frontiera cu Ucraina / Embargoul cerealelor rămâne, însă, în vigoare

_ Fed-ul SUA a împărțit riscul de reducere a dobânzilor prea devreme: minute

_ BepiColombo detectează scăparea de oxigen și carbon în regiunea neexplorată a magnetosferei lui Venus

_ HiSky poate începe operarea zborurilor regulate către Canada

_ Susținătorii lui Trump aliniază strada din Rochester, Pennsylvania pentru a-i saluta pe Kamala Harris și Tim Walz în turul lor cu autobuzul (VIDEO)

_ Atenționare de avalanșă în Munții Rodnei și Munții Maramureșului

_ Fostul AG Bill Barr �NCHIDE 3 investigații privind FRAUDA ELECTORALĂ 2020 | Dincolo de titluri

_ VIDEO Sindicatul Polițiștilor din Dolj îi face public campanie lui Călin Georgescu. Statutul Polițistului interzice propaganda politică

_ Rușii îl caută acum pe fratele lui Navalnîi: a dispărut fără urmă, după ce a scăpat din pușcărie


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 485, afisate in 9 pagini.