23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Prostosescu a ajuns expert în minciuna încălzirii globale. Cristian Proistosescu, românul ajuns expert mondial în încălzirea globală: "Temperaturamedie de vară în București ar putea ajunge la 35 de grade"

Cristian Proistosescu (30 de ani), cercetător la Universitatea din Washington-Seattle, a publicat un studiu, alături de profesorul Peter Huybers, un cunoscut specialist în problema încălzirii globale, în care avertizează că procesul încălzirii globale poate fi mult mai accelerat decât se crede în prezent.

Cercetător la Universitatea din Washington-Seattle, Cristian Proistosescu a publicat recent în prestigioasa revistă "Science Magazine", împreună cu profesorul Peter Huybers, un studiu revoluționar și alarmant despre încălzirea globală, studiu ce arată că încălzirea globală ar putea fi mai rapidă decât se credea și că planeta se încălzește diferit, existând zone unde încălzirea este mai lentă. 

Studiul, despre care au scris în termeni laudativi publicații prestigioase precum "The Washington Post", "The Guardian", "Bloomberg", "Chicago Tribune" și "Harvard Gazette", a fost realizat timp de cinci ani, pe perioada studiilor doctorale ale lui Cristian Proistosescu. El și-a luat doctoratul anul trecut la Harvard, la doar 30 de ani, tema lucrării fiind legată de schimbările climatice. O minte strălucită, Cristian Proistosescu a absolvit în 2009 cu onoruri Universitatea Princeton, pe durata studiilor primind două premii pentru cercetări excepționale. În 2005 a luat medalia de aur la olimpiada internațională de fizică, iar în 2004 a luat medalie de bronz. Universitatea din Washington-Seattle, unde lucrează Cristian Proistosescu, a dat până acum șapte laureați ai Premiului Nobel.

 "Weekend Adevărul": De unde a pornit ideea de a face un studiu despre încălzirea globală?

Cristian Proistosescu: Încălzirea globală devine, încet-încet, una dintre problemele fundamentale cu care omenirea începe să se confrunte. Sunt multe detalii importante la care comunitatea de cercetare lucrează – cum va fi afectată agricultura, când și cât va crește nivelul mării, vor deveni uraganele mai puternice? Însă, poate întrebarea fundamentală rămâne: cât se va încălzi în medie pământul pentru o anumită cantitate de dioxid de carbon? Acest număr este numit "Sensibilitatea Climatului", fiind numărul care leagă emisiile de dioxid de carbon și încălzirea globală. Este punctul de legătură dintre politicile economice și costurile încălzirii globale. Ultimul raport al Panoului Interguvernamental pentru Încălzirea Climatului (IPCC) a concluzionat că momentan nu există un estimat optim pentru acest număr, întrucât modelele numerice pe care le folosim pentru a prezice încălzirea globală în viitor nu sunt compatibile cu încălzirea globală observată în ultimele două secole. Problema explicării acestei incompatibilități dintre modele și date istorice atârna de ceva ani în aer. Noi lucrăm la o teorie despre separarea diverselor procese climatice în funcție de timpul de manifestare, și, la un moment dat, ne-am dat seama ca această teorie poate explica și rezolva incompatibilitatea.

Studiul privind încălzirea globală pe care l-ai realizat împreună cu profesorul Peter Huybers, îndrumătorul lucrării tale de doctorat, a stârnit deja multe reacții pozitive și aprecieri. Care ar fi cele mai importante concluzii ale acestui studiu?

Încălzirea observată de la revoluția industrială și până astăzi s-a petrecut aproape în totalitate prin procesele rapide, motiv pentru care majoritatea încălzirii a fost observată în special pe continentele emisferei nordice. Există însă și procese lente, asociate în special cu oceanele tropicale și cu mările sudului. Studiul nostru a arătat că atunci când aceste zone se vor încălzi, va exista o amplificare a încălzirii globale pe toată suprafața pământului. Această amplificare nu a fost încă observată în datele istorice, motiv pentru care ele păreau, în mod eronat, incompatibile cu predicțiile pentru viitor. 

MAI PUȚINI NORI PE CER, MAI MULTE RADIAȚII SOLARE

De ce se încălzesc anumite zone ale planetei mai repede decât altele?

Foarte simplu: apa are o capacitate calorică mult mai mare decât uscatul. Este același fenomen care face ca apa mării să se încălzească mult mai târziu decât aerul înconjurator, și care face ca temperatura pe litoral vara să fie mai scăzută decât în mijlocul continentului. Partea complicată este ce se va întâmpla după ce aceste oceane se vor încălzi. Toate modelele noastre sugerează că se va reduce cantitatea de nori care în medie fac umbră pământului. Acest lucru va duce la o absorbție mai mare de radiații solare și astfel va duce la amplificarea încălzirii globale. Problema, după cum am spus, este că acest efect nu a fost încă observat în datele istorice, așa că este foarte greu să reducem incertitudinea asociată cu modelele numerice.

Cristian Proistoescu și profesorul Peter Huybers, alături de care a realizat studiul revoluționar

 

Cât de mult a durat realizarea studiului?

Greu de spus. Lucrul la acest studiu propriu-zis a durat aproximativ un an, însă el s-a bazat pe o serie de idei teoretice și metode statistice care au fost dezvoltate de-a lungul a aproximativ cinci ani de cercetare în timpul doctoratului.

Ce efecte ale încălzirii globale te înspăimântă cel mai mult și în ce zone ale planetei?

Faptul că primele efecte grave ale încălzirii climatice se vor manifesta probabil prin lipsuri de apă și recolte proaste în zone care nu au capacitatea politico-economică de a se adapta suficient de rapid. Aceste lipsuri vor duce la instabilități geo-politice care se pot propaga global.

Geografic, care sunt aceste zone ce nu au capacitatea de a se adapta rapid?

Două exemple ar fi: zona Sahelului la sud de Sahara și zonele limitrofe munților Himalaya și platoului tibetan, unde ghețarii se retrag deja rapid.

Către ce creșteri de temperatură ne îndreptăm în ritmul actual de emisii de dioxid de carbon?

Atâta timp cât continuăm să emitem dioxid de carbon la nivelul actual, temperatura va crește în continuu. În ritmul actual, este posibil să vedem o încălzire globală medie de 8-10 grade până la sfârșitul secolului. Ca să traducem, asta ar însemna că temperatura medie într-o zi de vară în București ar putea ajunge la 35 de grade, ca să nu mai vorbim de cum vor arăta caniculele sau care vor fi efectele în agricultură.

La ce nivel ar trebui menținută încălzirea globală pentru a preveni schimbări drastice de temperaturi?

Consensul actual este pentru un nivel de 1,5-2 grade. Acesta este, de altfel, și scopul Acordului de la Paris.

 

"Cu cât începem reducerea emisiilor mai târziu, cu atât vor trebui reduse mai agresiv"

 

Cât de repede trebuie să înceapă reducerea emisiilor de carbon? Ar putea fi posibil ca până la sfârșitul acestui secol să eliminăm aproape în totalitate emisiile de dioxid de carbon?

Cu cât începem reducerea emisiilor mai târziu, cu atât vor trebui reduse mai agresiv. Pentru a ne menține sub această limită ar trebui într-adevar să eliminăm aproape complet emisiile de dioxid de carbon până la sfârșitul secolului. Teoretic acest lucru este posibil folosind tehnologia actuală, însă ar fi foarte scump. O întrebare foarte complicată care planează asupra acestor discuții este una etică: dat fiind că țările vestice au atins nivelul de dezvoltare actual datorită energiei ieftine bazate pe cărbune și petrol, ce drept avem să refuzăm țărilor subdezvoltate aceleași posibilități?  Unul dintre punctele-cheie ale Acordului de la Paris este crearea unui fond de întrajutorare prin care țările dezvoltate să poată subvenționa adoptarea tehnologiilor regenerabile în țările subdezvoltate.

Cât de mult ar trebui schimbată tehnologia actuală pentru extragerea carbonului din atmosferă?

Momentan nu dispunem de această tehnologie și există niște limitări fundamentale care fac extragerea dioxidului de carbon la scară largă foarte improbabilă. Nu știu să spun care ar fi șansele să fim salvați de un astfel de miracol tehnologic.

 Care vor fi efectele asupra ecosistemelor până la sfârșitul acestui secol dacă nu se iau măsuri la scară globală?

Greu de prezis cu exactitate, mai ales în măsura în care deja afectăm foarte puternic ecosistemul prin multe alte moduri precum poluarea și defrișările. În toate scenariile însă, discutăm de o pierdere masivă a biodiversității.

Din studiile și cercetările pe care le-ai făcut, care sunt zonele în care încălzirea globală a afectat până acum cel mai dramatic biodiversitatea?

Un exemplu ar fi barierele de corali, unde se vad efectele faptului că dioxidul de carbon mărește aciditatea oceanului. Biodiversitatea însă nu este aria mea de expertiză. Eu lucrez pe partea de fizică a climatului, așa că nu am făcut cercetare în domeniul biodiversității.

 În cât timp estimezi că se vor vedea primele efecte grave ale încălzirii climatice?

Deja începem să vedem efecte. Știm că temperatura globului a crescut cu aproape un grad de la revoluția industrială până astăzi; ghețarii montani se retrag; putem detecta o ridicare a nivelului mării, momentan doar câțiva centimetri și putem măsura rata de topire a calotei Groenlandei.

Cum este mediul de lucru la University of Washington comparativ cu celelalte două mari universități la care ai lucrat, respectiv Princeton și Harvard?

În cercetare fiecare vine cu o anumită specializare – a mea, de exemplu, privește modelele teoretice și metodele statistice pentru estimarea fluxului de energie prin sistemul climatic. Problemele la care lucrăm însă sunt de multe ori complexe și ai nevoie de colaboratori cu o gamă largă de specializări pentru a le putea rezolva. University of Washington are una dintre cele mai vechi și mai mari școli pentru studiul atmosferei și oceanelor, așa că este foarte ușor să găsesc colaboratori cu aproape orice fel de specializare în domeniu.

 

A predat la Harvard și Princeton

Nume: Cristian Proistosescu

Data și locul nașterii: 23 septembrie 1986, Pitești

Studiile și activitatea profesională:

A obținut medalia de aur la olimpiada internațională de fizică în 2005 și medalia de bronz la aceeași competiție în 2004.

A obținut de două ori Premiul Departamentului de Fizică de la Universitatea din Princeton pentru cercetări excepționale.

A absolvit Universitatea Princeton în 2009 cu onoruri, fiind licențiat în fizică.

Și-a luat anul trecut doctoratul la Harvard cu o lucrare de doctorat legată de schimbările climatice.

A predat la prestigioasele universități americane Princeton și Harvard.

Din acest an este cercetător asociat la Universitatea Washington.

Locuiește în: Seattle-Washington, SUA

 

Sursa Dezinformării: Adevărul.ro ...


Fluierul. Ro - A INCEPUT CEA MAI MARE CACEALMA DIN ISTORIA OMENIRII. SCOPUL? Inchiderea minelor si a termocentralelor pe carbune mult mai ieftine. COP21 Conferinta ONU pe "teme climatice" a inceput luni la Paris. Scumpirea Energiei prin falimentarea industriei carbunelui

Nici o "încălzire globala" în ultimii 18 ani și trei luni.

Temperatura a crescut doar cu 0.8 grade Kelvin (0.75 grade Celsius), adica "cu nimic", în ultimii 135 de ani, deci practic de la începutul perioadei industriale "cea vinovata de incalzire" și pana în zilele noastre. Ca o comparatie, temperaturile de la iarna la vara variază la noi in tara cu 60 de grade Celsius, de la -20 grade Celsius la +40 grade Celsius.

Temperatura a crescut doar cu 0.75 grade Celsius din 1880 pana azi. Temperatura a ramas INCREDIBIL DE STABILA.

Temperatura a crescut doar cu 0.8 grade Kelvin (0.75 grade Celsius), adică "cu nimic", în ultimii 140 de ani, deci practic de la începutul perioadei industriale "cea vinovată de încălzire" și până în zilele noastre. Ca o comparație, temperaturile de la iarna la vară variază la noi în țară cu 60 de grade Celsius, de la -20 grade Celsius la +40 grade Celsius. +0,75 grade Celsius variație medie în ultimii 140 de ani înseamnă Nimic.

Concentrația de CO2 din atmosferă A CRESCUT în ultimii 140 de ani, dar TEMPERATURA NU A CRESCUT...Prin urmare nu avem nici un "Efect de Seră". Concentrația sporită de CO2 favorizează FOTOSINTEZA deci DEZVOLTAREA PLANTELOR.

Mai mult, au existat în istoria Pământului niveluri de CO2 MULT MAI MARI decat cele de azi si nu s-a produs NICI UN EFECT DE SERĂ sau vreun alt cataclism ecologic.

Dovadă clară că Concentrația mare de CO2 nu a condus la Schimbări Climatice și NICI la "Efectul de seră", se află raportând concentrația de CO2 de astăzi la perioadele Ordovician- Silurian și la perioadele Jurasic-Cretacic, atunci când nivelurile de CO2 au fost mult mai mari decât sunt astăzi având valori de 4000 ppmv (părți pe milion în volum) respectiv, aproximativ 2000 ppmv.

Dacă teoria "Incalzirii Globale" ar fi corectă ar fi fost normal ca în acele perioade sa fie indus un efect de seră și să se fi declanșat o încălzire globală în timpul acelor perioade sau imediat după, dar în schimb au fost Glaciațiuni.

Astăzi concentrația de CO2 este de doar 367 ppmv.

Concentrația de CO2 a crescut in ultimii 140 de ani cu 72 ppmv fără a induce nici o creștere semnificativă de temperatură.

Temperatura a crescut in ultimii 140 de ani cu doar 0.75 grade Celsius adica "cu nimic".

Graficul arată Evoluția concentrațiilor de CO2 pe Terra de-a lungul ultimilor 500 de milioane de ani

Astăzi ne aflăm într-o perioadă relativ RECE a Pământului.

PĂMÂNTUL a avut în trecut temperaturi medii cu 14 grade Celsius mai mari NU S-A PRODUS NICI O APOCALIPSĂ și NICI UN EFECT DE SERĂ, așa cum propovăduiesc azi unii că se va întâmpla la o creștere a temperaturii medii globale cu doar 2 grade Celsiis.

Dar nici măcar creșterea de 2 grade nu e susținută de nimic. În ultimii 140 de ani temperatura medie anuală a crescut cu 0.l,75 grade Celsius adică cu nimic.


Activiștii din toată lumea, prostesteaza ("Proletari din toate tarile Uniti-va"), inclusiv "violent și revolutionar" ca sa se audă "foarte bine" "vocea strazii", iar miliardarii care îi sponsorizează, "aud vocea strazii" și legifereaza prin politicienii manevrați de ei, pe spinarea cetatenilor și a statelor lumii care vor plăti o energie mai scumpa și vor sponsoriza "energiile verzi și pe baza de gaze" ale miliardarilor, "ca sa nu se incalzeasca" planeta".

Scopul final: Falimentarea industriei energetice pe baza de cărbune, o industrie foarte ieftina pe care se bazează producția de energie în special din tarile sărace, tari care dețin si propriile rezerve de cărbune și înlocuirea ei cu energia "verde" si cu cea pe baza de gaze, industrii foarte scumpe si aflate in posesia miliardarilor care organizeaza evenimentul.

Desi fac parte din Sistemul National care asigura Securitatea Energetica a Romaniei (imaginati-va doar o vara secetoasa care ar opri hidrocentralele si sistemul de racire de la Cernavoda), Termocentralele și minele de cărbuni din România vor fi falimentate și închise în urma taxelor suplimentare "pe poluare" care li se impun deja și care vor fi mărite dramatic...Prețul energiei pentru populația va continua sa crească.

Conferinta ONU pe teme climatice (COP21) a inceput luni la Paris, 150 de lideri din intreaga lume incercand sa ajunga, pana pe 11 decembrie, la un acord major in privinta stoparii incalzirii globale. Statele Unite, Franta si alte 18 tari s-au angajat sa isi dubleze investitiile in asa-numita "energie curata", a anuntat Casa Alba, inaintea deschiderii summit-ului de la Paris. Conferinta a fost precedata de manifestatii in marile orase ale lumii, menite sa puna presiune pe liderii mondiali sa se uneasca in lupta impotriva incalzirii globale. La Paris au avut loc duminica ciocniri violente intre activisti de mediu care nu aveau autorizatie pentru a protesta si fortele de ordine, in urma carora 208 manifestanti au fost arestati, relateaza AFP.

Principalul obiectiv al summit-ului este semnarea unui tratat care sa duca la limitarea incalzirii globale, pana la sfarsitul acestui secol, la doar doua grade Celsius peste nivelul de dinaintea industrializarii.

20 de tari, care "reprezinta 80% din bugetul mondial destinat cercetarii si dezvoltarii de " isi vor lua angajamentul de a-si dubla investitiile in acest domeniu in urmatorii 5 ani, a anuntat duminica Casa Alba, intr-un comunicat.

Aceste fonduri suplimentare ar urma sa permita "dezvoltarea de noi tehnologii care ar urma sa aiba ca rezultat in viitor un mix de resurse energetice curate, accesibile si de incredere", se mai arata in comunicatul Casei Albe.

Marii consumatori de energie, precum China si Brazilia, vor face parte dintre semnatarii acordului, a dat asigurari Washingtonul.

Barack Obama, care a aterizat duminica seara la Paris, s-a declarat "optimist" in privinta unui acord.

  • Proteste violente la Paris si in marile orase ale lumii, cu o zi inaintea startului conferintei pe teme climatice

Conferinta ONU pe teme climatice a fost precedata de manifestatii in marile orase ale lumii, menite sa puna presiune pe liderii mondiali sa se uneasca in lupta impotriva incalzirii globale.

La Paris au avut loc, duminica, incidente violente, sute de manifestanti aruncand cu obiecte in politie, care a replicat cu gaze lacrimogene. 208 manifestanti au fost arestati in urma incidentelor de la Paris, relateaza AFP.

Din cauza atacurilor din 13 noiembrie, in capitala Frantei nu sunt permise manifestatii, asa ca circa 20.000 de perechi de pantofi au fost pusi in Place de la Republique ca simbol pentru protestatarii ce nu pot participa.

Mii de persoane - 4.500 potrivit politiei, 10.000 potrivit organizatorilor - au format duminica, in pofida interdictiei de a manifesta, un lant uman la Paris, pentru a denunta "starea de urgenta climatica", cu o zi inainte de deschiderea Conferintei ONU pe tema modificarilor climatice (COP21).

De asemenea, zeci de mii de oameni au participat duminica la una dintre cele mai mari zile de activism in domeniul schimbarilor climatice, din Sydney pana in Berlin, pentru a pune presiune pe liderii lumii sa se uneasca in lupta impotriva incalzirii globale la summitul din Paris.

Citiți despre Minciuna Încălzirii Globale și Presiunile care se fac pe baza ei ca sa se închidă minele de cărbuni și termocentralele pe carbuni: SERVILISM TOTAL faţă de UE. Europarlamentarii romani au votat PENTRU ÎNCHIDEREA centralelor pe CĂRBUNE. TOATE delegaţiile din România, PPE, ALDE şi PSD au votat pentru desfiinţarea industriei cărbunelui. Aflati cine sunt groparii mineritului

Citiți despre cum vom plati mai mult din 2016 pentru a subventiona "Energia Verde" CE V-AM SPUS. ENERGIA SE VA SCUMPI DUPA COP21. VOM PLATI MAI MULT DIN 2016 PENTRU "energiile verzi". Populația și IMM-urile ar putea plăti în 2016 mai mult pentru subvenționarea energiei regenerabile

Citiți despre Minciuna Încălzirii Globale și Presiunile care se fac ca ea sa fie acceptata: Laureatul premiului Nobel pentru Fizica din 1973, Dr. Ivar Giaever, demonteaza complet minciuna "Incalzirii Globale". Secretarul de stat, John Kerry: "Cine neaga Încălzirea Globala n-ar trebui sa mai poată ocupa o funcție publica"


(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Istoria așa cum nu v-o povestește nimeni. Punctul de vedere Sudist despre cauzele Războiului Civil American: "În armata Sudului au luptat 300.000 de negri, în armata Yankee a Nordului doar 200.000". A fost Sclavia principala cauză?

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Următorul președinte al Mexicului, ultra-progresistul Andrés Manuel López Obrador, declară cu îndrăzneală că imigrarea în Statele Unite este un "drept al omului"

Virușii sunt implicați în producerea bolii Alzheimer, boală care conduce la demență

VIDEO VIRAL: O femeie a făcut sex în timp ce își alăpta copilul

UE şi amestecul etnic forțat. Migranți: Franța estimează că summitul UE din 28-29 iunie va fi unul dificil. Unele țări europene vor refuza ca federaliştii progresişti din UE să le bage cu forța cote obligatorii de migranți pe gât

Ce declară "onestul" finanțat de Soros, Plicușor Ban. Nicușor Dan: "Decizia de astăzi a PSD este una disprețuitoare la adresa românilor onești, care respectă legea și care plătesc taxe". Dar să fi finanțat de Soros nu e disprețuitor față de românii onești?

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Matteo Salvini: Vasele cu migranți ale ONG-urilor pot uita de posibilitatea intrării în porturile italiene

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Germanii taxați la sânge de Donald Trump. Donald Trump amenință că va impune o taxă vamală de 20% pe toate autoturismele importate din UE

BACALAUREAT 2018 EDU.RO: SUBIECTE ROMANA BAC 2018, se anunţă probă dificilă

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Suceava: Incendiu la chiliile Mănăstirii Sf. Mina din Roșiori

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

Așa se comportă un antrenor adevărat după ce echipa sa clachează la ultima fază a meciului. Mesajul de luptător cu inimă mare transmis de selecționerul Suediei

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

Cioloș: "Stimați lideri PSD, o demisie de onoare nu are nimic de-a face cu drepturile constituționale". Ce onoare ai tu măi, Cioloş, când te-ai băgat la "Friends of Europe" o organizație condusă de Bilderbergi şi finanțată de Soros?

Nașterea lui Ioan Botezătorul sau Sânzienele, dar și Ziua Universală a Iei, serbate duminică

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Conservatorul Salvini şi partidul său Lega Nord sunt singurii care se opun Vaccinării cu Forța în Italia: Salvini: "10 vaccinuri obligatorii sunt inutile și uneori nocive și periculoase. "

Sarah Sanders a fost dată afară dintr-un restaurant pentru că lucrează pentru Donald Trump

Mii de semnături pentru o petiție online mpotriva publicității pe Antena 3 și Romnia TV: finanțează propaganda, minciuna, discursul urii

Șoarecilor de sex masculin le cresc ovare în loc de organe sexuale masculine daca le lipsește doar o foarte mică regiune din ADN, regiune care nu conține nici o genă ce produce proteine

Migranți/Italia: Matteo Salvini denunță 'aroganța' președintelui Macron

Arabia Saudită: Interdicția de a conduce o mașină, impusă de zeci de ani femeilor, a fost ridicată

FĂRĂ CHILOȚI pe COVORUL ROȘU! Și au AVUT CE ARĂTA! | FOTO

Fostul lucrător bolșevic în Ministerul de Externe al Regimului Bolșevic condus de Ana Pauker progresistul Mihai Șora face pe deontologul despre decizia Guvernului Grindeanu: "Niciun oac-oac nu i se iartă unui om de Stat"

Țara care a importat gunoi de zeci de miliarde de dolari. Cum a devenit plasticul folosit un bun de valoare

Bilderbergul Macron denunță "lepra" populistă și naționalistă din Europa, Populiștii italieni critică "ipocrizia" Bilderbergului Progresist-Internaționalist

Sânzienele, marcate în fiecare an de sătenii din Bistrița-Năsăud cu joc și voie bună/ Superstiții și tradiții de Sânziene

ALEGERI ÎN TURCIA: Primul test major la vot pentru Erdogan, de la decretarea stării de ugență

CITATUL ZILEI

Scene foarte urâte la finalul meciului Germania - Suedia! Nemții s-au comportat ca niciodată, selecționerul nordicilor a izbucnit: "M-au enervat și înfuriat. Nu se face așa ceva!" | VIDEO

INCENDIU de proporții la chiliile Mănăstirii Roșiori din Suceava | FOTO, VIDEO

Siria: Forțele regimului avansează în sud, în provincia Deraa (ONG)

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ȘI NOROC: Report de 4,3 milioane euro la Joker și de peste 1,4 milioane euro la Loto 6/49

O palmă morală dată dată de Donald Trump ipocriților progresiști de tipul Obama, Hillary și Bill Clinton care o dată spuneau una și azi spun alta pe tema migrației ilegală

Sindicatul EUROPOL, REACȚIE dură față de pedeapsa ușoară dată lui Boureanu: Câți politiști trebuie să mai fie uciși, bătuți, loviți sau scuipați

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 iunie

Trump anunță că îl va nominaliza pe diplomatul Derek J. Hogan ca ambasador al SUA în Republica Moldova

Vin vremuri grele în imperiul neomarxist federalist al UE. Și Guvernul Cehiei a înaintat legea ce va impune în Cehia căsătoria între persoanele homosexuale

INCENDIU de proporții la chiliile Mănăstirii Roșiori din Suceava | VIDEO

Formula 1: Lewis Hamilton va pleca din pole-position în Marele Premiu al Franței

Alegeri cruciale n Turcia: S-au deschis secțiile de vot pentru scrutinul prezidențial și legislativ

O femeie a murit în urma unui incendiu izbucnit la Mănăstirea de maici "Vovidenia" din județul Tulcea | FOTO

Protest de amploare, duminică, în Piaţa Victoriei. Mii de oameni ies în stradă, în marile oraşe din ţară

Grupa E de la Mondial, caz unic în istorie! Scenariul care nu părea posibil: cum s-ar putea alege echipele calificate în "optimi"

EXCLUSIV | O nouă șansă pentru Patrick Petre! Fotbalistul e foarte aproape de o echipă din play-off: e dorit cu orice preț de antrenor

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, dat afară dintr-un restaurant pentru că lucrează pentru Trump

Accident cumplit: Un tractor a căzut în râul Crasna, șoferul a dispărut și este căutat de pompieri

Incident la casa unuia dintre judecătorii care l-au condamnat pe Dragnea: Un vecin i-a spart geamul

Codruța Kovesi: Codurile penale nu pot trece prin OUG decât dacă este urgent. Nu există urgență/ Ce spune șefa DNA despre decizia CCR de revocare a sa din funcție

Esti dependent de telefonul mobil? 5 sfaturi sa pui STOP

AVEM PREMIER. E DACIAN CIOLOS - OMUL LUI SOROS SI AL GRUPULUI BILDERBERG. Victorie a ONG-urilor lui SOROS care au reusit sa impuna primul-ministru in Romania. Manipularea lor a reusit dar Lumea a aflat adevarul.

Franța a luat o decizie istorică în tenis. Mutare radicală din partea națiunii care deține Salatiera de Argint

Sânzienele, marcate în fiecare an de sătenii din Bistrița-Năsăud cu joc și voie bună

Formatul și data mini-summitului european de duminică privind migrația sunt nefericite, consideră premierul ceh

Arabia Saudită: Interdicția de a conduce o mașină, impusă femeilor decenii, a fost ridicată

Peste o sută de noi cazuri de rujeolă în ultima săptămână

Formula 1 revine în "Hexagon" după o pauză de un deceniu. Cum i-a fentat Ecclestone pe francezi în toți acești ani și pe cine avantajează statistica înaintea Marelui Premiu

5 scenarii postelectorale n Turcia. Analiză AFP

Mihai Șora le dă ntlnire protestatarilor n Piața Victoriei: Dragi șobo, ne vedem la Girafă, n această seară și n toate serile n care va fi nevoie

Centrul Londrei trece pe energie regenerabilă 100%, până la finalul anului. Marile corporații își instalează panouri solare

Cristian Preda vorbește despre ipoteza dizolvării PSD:Nu cumva PSD s-a pus n afara legii?Mai urmăresc pesediștii exercitarea legală a puterii?

Bătaie pentru locul de parcare

Mihai Şora: Dragi şobo, ne vedem la Girafă, în această seară şi în toate serile în care va fi nevoie

​CM 2018: Anglia va deschide ziua de fotbal, iar Polonia o va nchide

VIDEO CM 2018 Faza zilei - Toni Kroos, inspirația și execuția care a declanșat bucuria n Germania

"Rollercoaster!". Ce le-a spus nemților la vestiare Joachim Low, în pauza thrillerului de la Soci, Germania - Suedia 2-1

LIVE BLOG CM 2018, ziua 10 | Meciul de totul sau nimic pentru "Die mannschaft"! Germania - Suedia se joacă ACUM. Trupa lui Low suferă: Boateng a văzut cartonașul roșu

Copil căzut din clopotniţă, momente de groază la slujba de duminică

Cum detectăm microbii și le răspundem: receptorii de tip Toll și traductorii lor

Cinci destinaţii de vacanţă fascinante, considerate capodopere ale naturii FOTO

CAZ ȘOCANT: Taximetrist ucis de doi adolescenți și abandonat într-o pădure din județul Timiș

Sute de copii ai imigranților intrați ilegal în Statele Unite au fost transferați alături de părinți

"PE CINE NU LAȘI SĂ MOARĂ NU TE LASĂ SĂ TRĂIEȘTI". Dragnea condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru instigare la abuz; decizia nu e definitivă. Încă un șef al PSD, cade sub secera Dosarelor Penale, după Adrian Năstase și Ponta.

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

ANGLIA - PANAMA LIVE VIDEO ONLINE STREAMING 2018: Britanicii vor calificarea în optimile CM 2018

Mintea lui Cioloș de la Friends of Europe condusa de bilderbergi si finantata de Soros: Alegerile anticipate sunt singura modalitate de a relegitima clasa politică

Trucuri pentru şoferi uituci: Cum să îţi deschizi maşina în situaţii de urgenţă VIDEO

Incendiu de proporţii la chiliile Mănăstirii Roşiori

Maşină răsturnată în Argeş, impact violent

I-au luat toată puterea. Sampaoli "nu mai există" pentru jucători și nu va face echipa pentru meciul decisiv cu Nigeria: "Asta e situația! Poate sta pe bancă dacă vrea, nu e nicio problemă". Cine va juca rolul antrenorului

Germania respiră și grație cuvintelor lui Reus. Ce i-a spus vedeta Borussiei lui Kroos, înaintea golului de generic: "Uită-te la ei!"

A riscat totul pentru a ajunge în Formula 1 și universul a fost de partea sa: "Părinții mei și-au vândut casa pentru ca eu să pot concura. După școală mergeam câte 13 ore până la circuit"

Horoscop SAPTAMANAL 25 iunie - 1 iulie 2018. Marte retrograd si Luna plina ne schimba PLANURILE!

10 cristale care te pot face mai fericit si mai sanatos

Peste o mie de protestatari au cerut demisia lui Liviu Dragnea şi a Guvernului, în faţa sediului PSD

Tipuri de act sexual, potrivit Kama Sutrei

4 cauze care iti incetinesc si distrug creierul

A summary of genome-wide association studies (GWAS) performed on allergic diseases

Cum să obţii numărul de telefon al oricărei fete drăguţe în mai puţin de 30 secunde VIDEO

Cupa Mondială Rusia 2018. Totul despre turneul final: rezultate, clasamente, grupe, cronici, programul meciurilor și transmisiunilor

Ramona Gabor, sâni mari într-un sutien mic. Atenție, fotografie interzisă bărbaților slabi de inimă!

Dacian Cioloş: Riscăm să devenim țara lui Dragnea. Guvernul Dăncilă trebuie să plece

Tânăr de 24 de ani mort într-un grav accident. A intrat cu maşina în zid, la 4 dimineaţa

Încă un mare scandal la Mondial. Revelația turneului e acuzată de dopaj: "Încalcă regulile, e înspăimântător!" Prima reacție a FIFA

Horoscop Rac. Totul despre bărbatul Rac. Totul despre femeia Rac

Actrița daneză Brigitte Nielsen (54 de ani) a născut al cincilea copil

Joachim Low, selecționerul Germaniei: Golul victoriei este un pic norocos, dar este rezultatul ncrederii n noi nșine

În doar 24 ore: Polițiștii au reținut 464 de permise și au dat amenzi de aproape trei milioane lei

LIVE BLOG CM 2018, ziua 11 | Cu Kane și Rashford spre "optimi": Anglia - Panama, de la ora 15:00, într-o nouă misiune imposibilă pentru Penedo. Grupa G are meciuri de foc: Japonia - Senegal, de la 18:00, și Polonia - Columbia, de la 21:00

Cioloș: Romnia lui Dragnea este o Romnie iliberală condusă n stil mafiot. Alegerile anticipate, singura soluție

ANAT: Turiștii afectați de intrarea în insolvență a agenției Terra Turism pot primi despăgubiri de până la 50.000 de euro

IMAGINEA ZILEI | De câte piese Lego e nevoie pentru a reproduce un monopost de Formula 1? Timpul de lucru depășește orice limită

Agenţia de turism Terra Tourism a intrat în insolvenţă. ANAT anunţă că turiştii vor fi despăgubiţi

LIVE TVR (ora 21:00) GERMANIA SUEDIA CM 2018 LIVE STREAM ONLINE VIDEO TVR

Consorțiul Universitaria: Conducerea Consiliului Național al Rectorilor trebuie depolitizată

FORȚA. VACCINAȚI CU FORȚA. Avocatul Poporului vrea ca Poporul să fie VACCINAT CU FORȚA spre binele poporului. Avocatul Dușmanului s-a sesizat din oficiu în cazul epidemiei de rujeolă și cere Ministerului Sănătății, Legea Vaccinării Obligatorii

Nu e glumă. URĂRI şi FELICITĂRI pentru absolvenţii de BACALAUREAT pe internet

Alegeri prezidenţiale şi legislative anticipate în Turcia. Zi decisivă pentru Recep Tayyip Erdogan

Putin nu respectă rezoluțiile ONU de care face atâta caz. Premierul Republicii Moldova: "Rezoluția ONU votată vineri (prin care se cere trupelor ruse să părăsească teritoriul Republiciu Moldova) cea mai importantă decizie de la obținerea independenței"

Un nou protest anunțat astăzi n Piața Victoriei: Solidaritate! Hai n stradă! Cod ROȘU de OUG

Irak: Premierul Haider al-Abadi și liderul naționalist Moqtada Sadr anunță o alianță în vederea formării guvernului


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1199, afisate in 10 pagini.



ieri 13:06 Unde putem ajunge
ieri 02:33 CITATUL ZILEI