21:48
Comentarii Adauga Comentariu

Doctorii decid luni dacă îl operează pe Dragnea. PSD amâna validarea listelor la europarlamentare

Codrin Ștefănescu a declarat duminică seară, la Antena 3, că l-a vizitat pe Liviu Dragnea la spital, iar medicii urmează să decidă luni dacă îl vor opera pe liderul PSD. Secretarul general al PSD a precizat că va fi amânată pentru o săptămână validarea în CEx a listei candidaților la europarlamentare.

„Am fost să-l vizitez pe Liviu Dragnea la spital cu Mircea Drăghici, exact când ne-am întors de la Brăila. Părerile doctorilor sunt împărțite. Adică doi dintre marii noștri sepcialiști spun că n-ar fi nevoie de o intervenție chirurgicală, alți doi spun că e nevoie de două intervenții chirurgicale și urmează ca în seara asta și mâine dimineață după ce mai fac un set de analize să ajungă la o concluzie comună. El ar dori să nu se ajungă la operație. Este o dublă hernie și are și o problemă la gât. E o chestiune cervicală. Urmează ca mâine să primim un răspuns exact. În orice caz, va trebui să stea la pat în următoarele câteva zile obligatoriu. Prin urmare va trebui să oprim turneul în țară. La sfârșitul săptămânii aveam de vizitat colegii noștri din orașele județen din Cluj, Sibiu și Brașov. E foarte posibil să amân aceste conferințe. Mâine voi vorbi cu colegii mei și o să trimit o circulară în sensul acesta, în funcție de ce aflăm mai multe de la medici”, a afirmat Codrin Ștefănescu, duminică seara, într-o intervenție telefonică la Antena 3, potrivit Mediafax.


Continuați să citiți...

(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Libia: Consiliul de Securitate al ONU, divizat, în pană de răspuns unanim

Chelsea, Eintracht Frankfurt, Arsenal și Valencia s-au calificat în semifinalele Europa League

Oficial american: Raportul lui Mueller demonstrează că Trump a încercat să obstrucționeze justiția

Abia a împlinit 18 ani și este deja ofertată de 3 site-uri de filme porno. Vezi despre ce vedetă este vorba!

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

BREAKING Trump s-a temut că investigația va aduce "sfârșitul mandatului", a încercat să îl demită pe Mueller

Teodorovici: Până la finalul lunii mai, ANAF trebuie "să se dea peste cap" să restituie sumele aferente taxei auto

Tenis: Austriacul Dominic Thiem părăsește turneul ATP Masters 1000 de la Monte Carlo

Consiliile locale și județene pot cere cu titlu gratuit Guvernului terenurile forestiere

Craiova vs. LPF și televiziuni! Oltenii fac scandal, după ultima decizie luată: "Nouă ne pasă, vouă!?"

FOTOGALERIE ​Franța vs România - Rouen, vreme de tricou, OZN-ul Kindarena și mersul regulamentar fără bilet

REZULTATE LOTO: Numerele extrase joi, 18 aprilie 2019

Marius Tucă Show. Gelu Voican Voiculescu: Numai Stănculescu a privit momentul execuției Ceaușeștilor. Eu nu am apucat să ies

Dragnea, despre numirea noilor miniștri: Vedem luni care e calea de urmat. Oricum Iohannis nu dă răspuns luni, că nu e la serviciu/ Cum comentează demisia lui Toader

Teodora Stoica, fiica lui Mihai Stoica, poze tari pe Instagram!

Un avion de pasageri al companiei indoneziene Lion Air s-a prăbușit la câteva minute după decolare

Legea privind solicitarea prin SMS de donare de sânge, promulgată

#europarlamentare2019 Dragnea: PSD a făcut atât de multe lucruri bune încât e foarte greu să le spunem pe toate odată

Primarul unei localități din Maramureș face greva foamei în fața Ministerului Sănătății, cerând deschiderea unei stații de ambulanță în orașul său

Un tehnician din Liga 1 laudă rivalii: "Ianis este cel mai bun. Nu cred că există o echipă în care nu poate să joace" + Surprins că Mangia a fost demis de la Craiova: "E un antrenor super. Nu merita asta"

Bruno D, fost gardian al unui lagăr de concentrare nazist, inculpat în Germania/ Bărbatul de 92 de ani, acuzat de complicitate în 5.230 de cazuri de crimă

LIVE TEXT | Europa League, sferturi! Meciurile încep de la ora 22:00. Chiricheș și Băluță, misiune dificilă

Trump se apără după raportul Mueller: "Aș fi putut concedia pe toată lumea"

Carter Page nu a colaborat cu Rusia, în pofida relațiilor sale anterioare cu spioni ruși

Utile: Depresia, boala secolului. De ce apare și cum o gestionăm; Top cinci cele mai cancerigene alimente; Ce înseamnă cifrele de pe ouă. Cum să le cumperi pe cele mai proaspete

USR anunță că Tribunalul București a suspendat hotărârea prin care erau desființate patru administrații din Capitală. Printre acestea se află și Administrația Străzilor

Fostul ofiţer Daniel Dragomir dezvăluie mercurialul SRI: 3.000 de euro ziua de filaj

Eugenia Şerban: "Problemele au apărut după scoaterea implanturilor mamare"

​Profesoara înjunghiată de un fost elev în Ploiești, găsită vinovată de producerea incidentului; ea nu a respectat regulamentul

Dan Barna: Referendumul de pe 26 mai va confirma că România s-a săturat de minciună și de impostură

Descoperire ISTORICĂ: Cel mai vechi tip de moleculă din Univers, detectat în spațiu

O persoană din California a câștigat 448,7 de milioane de dolari la loteria Powerball

DECLARAȚIA ZILEI | Orban, despre Nicolicea în locul lui Toader: Ca și cum ai schimba pe Dragnea cu ta-su

VIDEO | Așa arată stadionul care apare în Liga 1! Clubul e în extaz, după ce a primit cea mai bună veste din acest sezon: când va avea loc primul meci

Andrei Pleșu anunță că se RETRAGE din viața publică. Motivele care l-au făcut să ia această decizie

Guvernul Dăncilă vrea să facă pod peste Dunăre la Zimnicea, Teleorman, în parteneriat public-privat/ A fost aprobat memorandum

Danileț: Între domnul Toader și domnul Nicolicea, îl prefer pe Toader

CSM: Procurorul Marius Iacob își va desfășura activitatea la Parchetul General de la 1 iulie

Ce se întâmplă cu Qaka? După revenirea de la FCSB, mijlocașul albanez a dezamăgit crunt în tricoul Politehnicii Iași și s-a remarcat doar prin cartonașe galbene. Ce spun oficialii din Copou despre reculul lui Kamer Qaka

Descoperire înfricoșătoare, într-o peșteră din Marea Britanie: Sute de inscripții găsite la "intrarea în Iad" | VIDEO

Hans Lothar Domrose: Putin nu va ataca NATO, pentru că nu știe cum vom riposta

Se întorc cu sacul plin! Naționala României de handbal feminin a fost surclasată de Danemarca în ultimul meci din cadrul turneului Golden League

Apel USR către parlamentarii UDMR, Pro România și minorități să nu voteze modificările Codului penal

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

Digi 24: Macaulay Culkin a vorbit despre acuzațiile de pedofilie la adresa lui Michael Jackson. Actorul a recunoscut că a dormit în pat cu Regele Pop

VIDEO Lovitura zilei: Roger Federer, levitația și forehand-ul care pictează

Folclorul românesc este în doliu! L-au găsit fără suflare chiar după Crăciun

Business report: Bugetul pare făcut la crșma din Fierbinți/ Dragnea ne-a spus: Ce vreți să facem? Bugetul trebuie nchis cumva!; Cum să ți instalezi panouri fotovoltaice acasă cu bani de la stat

Violențe în Fâșia Gaza: Zeci de protestatari palestinieni, răniți în confruntări cu armata israeliană

Germania: Aproximativ 2.000 de infracțiuni contra refugiaților au fost comise în 2018

ISU București - Ilfov: Persoana lovită de metrou a decedat

Ediția a doua "Călătorie fantastică în vreme de eclipsă", de Stelian Țurlea, la editura Integral

'Revelion Centenar' în Piața Constituției

Dăncilă anunță Legea Apelor Minerale și a minerilor: Resursele sunt ale romnilor

EXATLON Romania 12 februarie. Nicoleta Luncă s-a trezit legată de pat. Reacţia sportivei când a descoperit ce se întâmplă

Protestul #șîeu Un bărbat a blocat un drum între Târgu Neamț și Agapia / Zeci de mașini au așteptat în coloană, 15 minute

După ce Notre Dame a ars până aproape de temelii Bilderbergul Macron minte de îngheață apele: "Ce a fost mai rău a fost evitat"

Pe când și la noi oameni buni? Vă place să stați la cheremul progresiștilor? PROGRESISMUL INTERNAȚIONALIST A FOST STOPAT ÎN ANDALUZIA. În Spania, dreapta obține sprijinul extremei drepte VOX, pentru guvernarea Andaluziei

De aici, de după gratii, vă binecuvntez!

Un nume important din fotbalul românesc știa unde s-au împotmolit lucrările pentru EURO: "Ei se plictisesc și pleacă"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 300, afisate in 5 pagini.



ieri 05:18 CITATUL ZILEI