16:00
Comentarii Adauga Comentariu

Robert Sighiartău - șeful de campanie al liberalilor pentru europarlamentare: Principalul nostru obiectiv va fi înfrângerea PSD

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a fost desemnat luni șef de campanie al liberalilor pentru alegerile europarlamentare.

"PNL a luat decizia de a-l desemna în calitate de șef de campanie al partidului pentru alegerile pentru Parlamentul European pe secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, care, cu siguranță, va fi ajutat în acest demers temerar de întreaga echipă de conducere a PNL și de mine personal", a anunțat președintele liberalilor, Ludovic Orban, la finalul ședinței BPN al PNL.

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a menționat că principalul obiectiv al liberalilor la alegerile europarlamentare va fi înfrângerea PSD.

"Sunt onorat să accept această responsabilitate, mi-am asumat această poziție pentru că eu cred în proiectul PNL pentru alegerile europarlamentare. PNL va fi primul partid care va merge în campania electorală și le va spune românilor ce a făcut pentru ei. PNL are cei mai buni europarlamentari, PNL a fost singurul partid care a fructificat avantajele aderării la UE prin faptul că primarii PNL, administrațiile locale sunt cele care au atras cele mai multe fonduri europene și sunt sigur, de asemenea, că vocea românilor, prin PNL, va fi respectată în continuare în Parlamentul European. De asemenea, PNL este principalul partid care poate înfrânge PSD la următoarele alegeri, PSD care este adversarul României europene. Principalul nostru obiectiv în aceste alegeri va fi înfrângerea PSD, care va culmina cu ieșirea din viața politică a lui Liviu Dragnea. Sunt sigur că PNL cu aleșii locali, cu membrii și cu toată echipa, inclusiv cu susținerea românilor, va reuși în aceste alegeri europarlamentare să fie primul partid din România", a afirmat Sighiartău. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Naomi Osaka, eliminată de la turneul de la Dubai: A fost ceva de neînțeles, un dezastru

Eveniment unic în România. Sute de oameni pedalează printr-o mină de sare, pentru a salva viața unui copil

Înălţarea Domnului- Tradiţii, obiceiuri, superstiţii. Rugăciune PUTERNICĂ de Înălţare. Face minuni

Simona Halep - Venus Williams se joacă ACUM. A venit furtuna din Constanța! Stere Halep aplaudă sacadat, Ruzici e calmă. Mai lipsește Will Smith: Bienvenido a Miami! | LIVE BLOG

UPDATE: Baciu a fost retras. GUVERNUL SOROS. Andrei Baciu - numit Ministrul Sanatatii in guvernul Ciolos/Soros. Un neica nimeni in chiloti, un ONG-ist care si-a terminat facultatea de medicina doar acum 4 ani, în 2011 și nu are rezidențiatul terminat.


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 5, afisate in 1 pagina.

ieri 12:39 ȘTIRILE OREI 12
ieri 06:24 CITATUL ZILEI