14:27
Comentarii Adauga Comentariu

Pintea: Activitatea în mai multe secții ale Spitalului din Roșiorii de Vede - suspendată temporar

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat că a fost suspendată activitatea secțiilor Chirurgie, Terapie Intensivă, Bloc operator și a spălătoriei de la Spitalul din Roșiorii de Vede (Teleorman), după ce a fost descoperită o bacterie periculoasă la un pacient operat în această unitate medicală.

"Știu că pacientul care a reclamat ceea ce se întâmplă în spital are dreptate. Deci, el are o infecție asociată actului medical, se încadrează clar în definiția de caz. Ea este contactată la 48 de ore după internare și 28 de zile înainte de externare. Acolo s-a luat măsura suspendării temporare a activității în Chirurgie, în Terapie Intensivă, Bloc operator, spălătorie, este temporară, Direcția de Sănătate Publică va verifica dacă măsurile propuse sunt implementate și rezultatele analizelor corespunzătoare", a spus Pintea, aflată în vizită la Maternitatea Bucur.

Ea a precizat că în decursul anului 2018 Spitalul din Roșiori a avut mai multe secții închise temporar tocmai pentru probe neconforme, semn că acolo lucrurile, spune ministrul, nu sunt foarte în regulă.

Ministrul a afirmat că nu este de competența MS să sancționeze comportamentul inadecvat al personalului unității medicale, ci ține de apanajul "conducerii spitalului care trebuie să își facă ordine în propria ogradă".

"Această infecție nu a fost raportată, iar Direcția de Sănătate Publică va sancționa persoanele vinovate conform ordinului 1.101 din 2016. Nu am încă raportul final primit, dar am comunicarea cu Direcția de Sănătate Publică", a arătat Pintea.

Presa a relatat că o bacterie foarte periculoasă - piocianic, descoperită pe lenjeria dintr-un salon al Spitalului din Roșiorii de Vede, a fost depistată și în corpul unui pacient operat la această unitate medicală. AGERPRES/(A - autor: Florentina Ștefănescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Ura progresistilor neomarxisti împotriva a tot ce este Național şi Suveran. Unii Fac Fondul Suveran "ca să fure"...Așa își ascund progresiştii ura față de tot ceea ce este Suveran şi Național

Autorul incidentului armat din Noua Zeelandă a efectuat în 2016 o vizită în Israel

LIVE BLOG | ACUM se joacă finala de la Indian Wells, Bianca Andreescu - Angelique Kerber. Furie în Canada, meciul NU se vede la TV! În ce condiții rămâne Simona Halep pe podiumul ierarhiei WTA

VIDEO Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a câștigat turneul de la Indian Wells; mesaj în română după ce a câștigat Indian Wells: "Mulțumesc că sunteți cu mine"

Bolşevicii n-au murit, vin cu Cioloş travestiți....Dan Andronic, EVZ - "Dacian Cioloș și Dan Barna folosesc mijloace de propagandă comuniste. O posibilă explicație".

HOROSCOP 18 martie 2019: Nativii din patru zodii vor fi puși în fața unor decizii importante

Alegeri în Israel: Curtea Supremă respinge candidatura unui lider de extremă dreapta

Caru' cu vedete: Totul despre nunta lui Ilie Năstase cu iubita tinerică; Cristina Spătar a exagerat cu operațiile estetice; Cele trei cuvinte pe care Prințul William i le-a spus lui Kate în ziua nunții

Financial review Prima pagină a presei străine: Deutsche și Commerzbank încep discuțiile privind fuziunea. Suntem în fața unei crize economice mondiale (Jaques Attali). Asemănări clare între accidentul Ethiopian Airlines și Lion Air

Noua Zeelandă: Un tânăr inculpat la Christchurch pentru preluarea imaginilor video ale atentatului

Canada va extinde misiunea de instruire militară în Ucraina

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a câștigat turneul de la Indian Wells/ Ce mesaj le-a transmis suporterilor români

Senatoarea Kirsten Gillibrand și-a lansat formal campania pentru alegerile prezidențiale din SUA

Turneul de la Miami: Irina Begu o înfruntă în primul tur pe Bianca Andreescu / Cu cine joacă Halep

Bancul zilei: Unguent de la soacră

Digi24 Cum a trăit meciul nepoatei bunica din Vaideeni a Biancăi Andreescu -VIDEO

#Romania2019.eu / Ministrul Agriculturii, Petre Daea, va conduce luni lucrările reuniunii Consiliului UE

Situația din Republica Moldova și relațiile UE-China, principalele puncte ale agendei reuniunii CAE

VIDEO Austriacul Dominic Thiem câștigă în premieră turneul de la Indian Wells

CITATUL ZILEI

Deputații dezbat astăzi moțiunea simplă la adresa lui Eugen Teodorovici. Votul va fi dat miercuri

SIMULARE BAC 2019 ROMÂNĂ. Subiecte și barem REAL și UMAN, clasele a XI-a și a XII-a, la simulare bacalaureat 2019 care a început luni

Facebook a șters 1,5 milioane de videoclipuri cu atacul armat din Noua Zeelandă

LIVE TEXT Miami, tragerea la sorți | Simona Halep, posibilă semifinală cu deținătoarea trofeului. Știm cu cine joacă Bogdan, Cîrstea și Niculescu în calificări

Bianca Andreescu, fără emoții după câștigarea turneului Indian Wells: "Sper ca exemplul meu să fie urmat și de alți tineri sportivi". A transmis un mesaj în limba română

Miami, tragerea la sorți | Simona Halep domină un sfert care îi poate aduce, din nou, meciuri consecutive cu surorile Williams. Irina Begu - Bianca Andreescu, duel-șoc în primul tur. Bogdan, Cîrstea și Niculescu și-au aflat adversarele din calificări

Ioan Niculae, nervos la finalul meciului în care Astra nu a contat. Mesaj incredibil transmis: "E acolo! Duceți-vă să-i luați interviu"

Crimă odioasă. Un bărbat din Brașov și-a înjunghiat mama și soția, apoi a încercat să dea foc casei

Fotbal: Grecia - Derby-ul Panathinaikos-Olympiakos, oprit din cauza violențelor

Dăncilă anunță un proiect pentru autoturisme hibrid și electrice

​Clasamentul WTA: Simona Halep a coborât pe trei; Bianca Andreescu, salt de 36 de locuri, până pe 24

Ministerul Turismului a prezentat noul videoclip de promovare a României | VIDEO

Venezuela: Maduro plănuiește ,,restructurarea profundă" a guvernului

Subiectele zilei: Motivul internării lui Liviu Dragnea: hernie de disc sau teama de condamnare?; Nu ajunge să ai doar autostrăzi. Iată pentru ce ar fi obligatoriu un nou #șîeu

EXCLUSIV | Un medic cardiolog face lumină în cazul Țucudean: "E o intervenție de rutină. Succesul este de peste 95 la sută și are nevoie de repaus cel mult o lună". Marian Drăgulescu și Lichsteiner au trecut prin asta

Simona Halep a coborât pe locul 3 WTA

Columbia menține refugiul acordat dezertorilor venezueleni

Meteo #azi, 18 martie: Săptămâna începe cu vreme foarte caldă în toată țara

VIDEO Ministerul Turismului a prezentat noul videoclip de promovare a României

Atacuri în Noua Zeelandă: Percheziții efectuate de poliția australiană

Miami, tragerea la sorți | Simona Halep, posibilă semifinală cu deținătoarea trofeului. Știm cu cine joacă Bogdan, Cîrstea și Niculescu în calificări | LIVE TEXT

Minunea, dusă până la capăt! Bianca Andreescu, canadianca de origine română, a câștigat turneul de la Indian Wells, după 10 zile fabuloase de competiție

Un zgârie-nori spectaculos inspirat de Coloana Infinitului a lui Brâncuși, inaugurat în China - VIDEO

VIDEO Momentul unic în care adversarii îti recunosc valoarea: Messi, magia, aplauzele și numele scandat de suporterii lui Betis

Simona Halep se menține pe podiumul WTA. A coborât pe locul trei mondial + pe ce poziție se află restul jucătoarelor din România

Dragnea așteaptă decizia medicilor privind intervenția chirurgicală. Între timp, Înalta Curte a cerut audierea, luni, a liderului PSD

Înalta Curte ar putea pronunța o decizie definitivă în dosarul fostului deputat Cristian Rizea

Ungaria: Orban este presat de opoziție să se alăture noii instituții a Procuraturii Europene

Messi a fost lăsat "mască" de fanii lui Betis, după ce a bifat un nou hat-trick: "Nu mi s-a mai întâmpat niciodată acest lucru"

Giurgiu: Bărbat cu arsuri pe 90% din corp după ce a încercat să stingă singur un incendiu de vegetație

Honduras: Un jurnalist de televiziune asasinat în sudul țării

Marea Britanie: Anchetă antiteroristă asupra unui atac cu armă albă "inspirat de extrema dreaptă"

Inter Milano s-a impus în derby-ul cu AC Milan, scor 3-2, în Serie A

Proiect: Operatorii economici ar putea amâna plata amenzilor până la soluționarea în instanță

Guvernul din Noua Zeelandă va lua noi măsuri privind armele de foc

Serviciu românesc de monitorizare a prețurilor pentru magazinele online

Justin Trudeau, premierul canadian: "Felicitări, Bianca Andreescu!" / Răspunsul sportivei: "Este o onoare să joc pentru această țară extraordinară (Canada)"

Dăncilă preia criticile lui Dragnea referitoare la protestul #șîeu: Autostrăzile sunt o problemă esențială, însă poate fi rezolvată punând umărul la acțiune, nu făcând circ

UPDATE Incendiu la o hală de materiale de construcții, în Balotești


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1563, afisate in 27 pagini.



ieri 06:09 CITATUL ZILEI