17:25
Comentarii Adauga Comentariu

Audieri miniștri/ Gheorghiu: Cultura reprezintă o prioritate și un obiectiv național de securitate

Cultura reprezintă o prioritate și un obiectiv național de securitate, a afirmat marți ministrul propus la Cultură, Bogdan Gheorghiu, la audierile din comisiile parlamentare reunite.

"Mi-am dorit ca Ministerul Culturii să devină o instituție care să contribuie activ la o mai bună relaționare a mediului cultural cu întreaga societate, să aibă o politică a porților deschise și să lupte împotriva unor obiceiuri împământenite de enclavizare și practici încremenite în timp", a spus Gheorghiu.

El a arătat că "managementul de promovare a fenomenului cultural în România nu a evoluat din anii '90 până acum".

"Cultura reprezintă un cumul de domenii și factori de exprimare artistică cu provocări specifice artistice și manageriale. Îi dau dreptate domnului senator, fost ministru, Lucian Romașcanu, care mi-a spus la audierile trecute că scaunul de ministru al Culturii este unul incomod pentru că provocările pe care le întâmpină sunt unele pe termen mediu și lung. Lipsa de continuitate a managementului cultural, lipsa de viziune și rezistența la schimbare reprezintă marile probleme cu care se confruntă sectorul cultural", a menționat Gheorghiu.

Printre realizările din primele luni de mandat, Bogdan Gheorghiu a amintit înființarea Muzeului Național Brătianu și demararea procedurii pentru deschiderea Muzeului Național al Revoluției, reluarea procedurilor pentru înscrierea sitului Roșia Montană în lista Patrimoniului Universal UNESCO, dar și deschiderea, la Târgu Jiu, a Muzeului Național "Constantin Brâncuși". AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

După Țăndărei - Reteag. Romii din Reteag s-au infectat cu Coronavirus. 3 morți de Coronavirus. Estimările Fluierul.ro indică 1500 de infectați în zonă. Infecția s-a extins după ce un pastor penticostal a ținut o adunare în Reteag, la el acasă

ROMÂNIA. EPIDEMIA DE CORONAVIRUS. Ziua 19.b - 8 Aprilie

Coronavirus: A doua zi consecutiv cu aproape 2.000 de morți în SUA

HOROSCOP 9 APRILIE 2020: O zi cu multe provocări pentru zodiile Fixe

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 aprilie

FT: Germania și Franța, principalele economii ale zonei euro, intră în recesiuni istorice

Bloomberg: Studiu: Coronavirusul s-ar putea răspândi mai rapid decât se credea

Andorra: Personalul medical cubanez testat negativ la COVID-19

VIDEO | Măsurile anti-coronavirus au evitat o tragedie de proporții în Italia. Un pod de 300 de metri s-a prăbușit în totalitate

STUDIU îngrijorător. Cum se răspândește virusul în supermarket atunci când cineva tușește VIDEO

Cu un pas mai aproape de descoperirea vaccinului pentru coronavirus: rată de supraviețuire de 100% după un tratament experimental aplicat pe șase pacienți în stare critică

Companiile auto reiau producția! Ce măsuri de siguranță introduc

Politist filmat cum bate un tânăr în București: "De ce dai în mine? De ce dai, mă, în mine?" VIDEO

Marea Britanie: Trei asistente care s-au pozat purtând saci de gunoi în locul echipamentului de protecție, infectate cu coronavirus

Șeful OMS râspunde criticilor lui Trump în privința gestionării pandemiei de coronavirus

CITATUL ZILEI

Coronavirus în România LIVE UPDATE 9 aprilie | Bilanțul complet: 4.761 cazuri / 220 morți / 528 vindecați. 3.629 de teste în ultima zi și 162 persoane la terapie intensivă. Situația în diaspora

Prefectura Aichi din centrul Japoniei va decreta stare de urgență

Ciobanii români medalie de bronz în UE după numărul oilor. Țăranii români locul 5 la agricultură. România, al cincilea producător de cereale și al treilea crescător de ovine din UE Speculantii fac ca valoarea acestora sa fie foarte mica

GALERIE FOTO | Imagini care îți taie respirația: Frumusețea nebănuită a celei mai mari planete din Sistemul nostru Solar

Bistrița-Năsăud: Nouă paramedici SMURD, trimiși în sprijinul colegilor din Suceava

Coronavirus: China raportează două decese la Wuhan în ultimele 24 de ore

SUA: Linda Tripp, personaj-cheie în scandalul Lewinsky, a decedat la 70 de ani

Coaliția condusă de Arabia Saudită anunță încetarea focului în Yemen

FOTO | Microbuz cu 18 pasageri, implicat într-un accident în Giurgiu. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Problema de sănătate care te expune cel mai mult la COVID-19. "Chiar și tinerii riscă. De asta au americanii atâtea probleme", spune epidemiologul șef din Franța

O carte pe zi: "O lungă petală de mare", de Isabel Allende

Efectele dramatice ale carantinei în Italia. Oamenii au rămas fără bani și mâncare. "Totul s-a schimbat. Viața nu îți mai aparține"

O asistentă ar fi lovit o femeie bolnavă de cancer, care plângea de durere / Fiica femeii a depus plângere

Brașov: Primul deces al unui pacient confirmat cu COVID-19 în județ - un bărbat de 81 de ani

Fotbal: Boloni crede că se va despărți de Antwerp

Vrancea: O femeia a solicitat ambulanța pentru fiul care se simțea rău, fără a declara că se aflau în izolare la domiciliu

Cum se va termina criza COVID-19? Patru scenarii posibile, explicate de un specialist în sănătate publică. "Nu există o cale ușoară"

Fotbal/Coronavirus: Președintele CONMEBOL cere FIFA să creeze un fond de ajutor pentru federații

Finlanda a primit două milioane de măști necorespunzătoare din China

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 9 aprilie | Șeful OMS a răspuns criticilor aduse de Donald Trump / În New York, numărul cazurilor de coronavirus a atins un nou record

SUA: În statul New York, numărul de cazuri de coronavirus a atins un nou record

Bogdan Micu Prezice Diferit de Fluierul.ro

Slujbele de Înviere se mută în spațiul online. Francisc Doboș: "Anul acesta, vine Lumina la noi" / Ce părere au enoriașii

Pastila de Lectură, din prezentarea lui Sebastian Dobrincu: "De ce e bun stresul pentru tine și cum să fii și tu mai bun în condiții de stres"

Nordul Capitalei a fost din nou afectat de poluare. Incendiul de la Periș nu a fost stins nici acum. Anunțul ministrului Mediului

China a făcut public "desfășurătorul" luptei împotriva coronavirusului, dar "a uitat" 7 momente cruciale: de la primul avertisment al medicului decedat între timp până la "ordinul de a fi distruse primele teste"

Mărturia tulburătoare a unui medic militar trimis la Suceava: "Aici e război și pierdem. Pregătiți-vă sufletește pentru decizii grele!"

Munții Himalaya, vizibili în India pentru prima dată în 30 de ani | FOTO

Pasagerii unui feribot s-au aruncat în apă când au auzit că la bord erau persoane infectate

Cum se simte fotbalul în vremea coronavirusului: cel mai bogat campionat din Europa, pierdere de peste un miliard de euro din cauza pandemiei

Evreii ultrareligioși din filmul "Unorthodox", de pe Netflix, sunt originari din Satu Mare. Care este povestea lor

Romania Average Net Salary Grows 0.4% on Month in February

Cum se transmite coronavirusul de la om la pisică: felinele sunt cele mai vulnerabile la SARS-CoV-2

Simona Halep, șocată de epidemia de coronavirus: "Nici în cel mai negru vis nu mi-am imaginat să se oprească globul deodată"

Avertizare! Alexandru Rafila: Nu orice fel de material poate fi folosit eficient pe post de mască

Reacția elevilor la susținerea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului în toiul verii. "Pare o utopie"

Cum se vor desfășura slujbele de Florii și de Paște, anunțul Patriarhiei Române

Craiova: Sala Polivalentă ar putea fi transformată în spital de campanie

Austria și Danemarca și-au anunțat recent planurile de iesire din izolare. Cum arată

GCS: Încă două persoane infectate cu noul coronavirus au murit; în total - 229

Dej: Medic de la penitenciar, confirmat cu COVID-19! A fost declanșată ancheta epidemiologică

#TrebuieSăRepornimBusinessul Emag vrea să facă 1.000 de angajări în perioada următoare

Stephen King: Îmi pare rău dacă te simți ca într-un roman de Stephen King. O astfel de pandemie era "de așteptat"

Coronavirusul a ajuns la New York în februarie, din Europa, potrivit unor cercetători


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 563, afisate in 10 pagini.



ieri 05:48 CITATUL ZILEI