11:05
Comentarii Adauga Comentariu

Ministrul Educației - mesaj pentru profesori în perioada tezelor: Sunt convinsă că veți realiza evaluări prietenoase

Ministrul Educației, Monica Anisie, a transmis marți un mesaj profesorilor, având în vedere perioada tezelor, exprimându-și convingerea că aceștia vor realiza ''evaluări prietenoase'', pe care ''copiii să le înțeleagă și să le întâmpine cu seriozitate și confort''.

Aceasta le-a amintit cadrelor didactice faptul că anul școlar 2019 - 2020 are o altă structură față de anii anteriori.

''Semestrul I este de doar 15 săptămâni, cu toții fiind puși în situația de a ne replanifica activitățile, astfel încât să asigurăm un bun proces de predare - învățare - evaluare'', a scris ministrul pe Facebook.

Monica Anisie a arătat că rămâne consecventă principiului pe care l-a expus în nenumărate rânduri - acela de a pune în centrul atenției elevul.

''Astfel, aflându-ne în perioada susținerii tezelor, consecventă principiului pe care l-am expus în nenumărate rânduri, acela de a pune în centrul atenției elevul, vă rog să ne amintim cu toții că: emoțiile sunt parte din viața școlii și copiii învață aici să le gestioneze; tranzițiile (clasa a V-a, clasa a IX-a) reprezintă o etapă importantă în viața fiecărui copil, ce necesită un sprijin la începutul școlarității, pentru a le putea îmbunătăți șansele de reușită; și, nu în ultimul rând, că la începutul de drum al formării noastre am învățat că profesorul este definit de două trăsături fundamentale: vocație și tact pedagogic, puse în slujba elevilor. Pentru toate acestea, dragi colegi, sunt convinsă că veți realiza evaluări prietenoase, pe care copiii să le înțeleagă și să le întâmpine cu seriozitate și confort. Vă mulțumesc și vă asigur de întreaga mea considerație pentru întreaga dăruire'', și-a încheiat ministrul mesajul. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

A ÎNCEPUT. În timp ce autoritățile române ascund acest lucru populației României, South China Morning Post anunță PRIMUL CAZ DE CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA.

A ÎNCEPUT. Primul caz de Coronavirus anunțat de autorități în România

Oficialii din Norvegia confirmă primul caz de coronavirus

SUA: Mai mulți răniți într-un incident armat în statul Wisconsin

Detalii despre primul român diagnosticat cu Covid-19. Are 20 de ani și lucra la restaurantul italianului care a vizitat recent țara noastră

LIVE. Japonia - viitorul centru al Epidemiei. 190 infectați, 2 morți. Încă 4 japonezi morți pe nava de croazieră. Japonezii au cel mai mare procent de receptori ACE2 din lume. Japonia privește cu anxietate focarele de coronavirusuri.

LIVE Italia. 12 morți, 400 infectați și sute de suspecți de coronavirus în doar 4 zile. 10 orașe italiene sunt în carantină de frica coronavirusului. Spitale, școli inchise. "Totul este sub control" - ne spune primul ministru progresist Conte

Dezvirginarea bizară a unor fete tinere din Malawi. Sunt nevoite să plătească pentru a-şi putea pierde virginitatea

Dana Săvuică spune totul despre intervențiile estetice la care se supune constant

PENIBIL. Un ziarist ONG-ist a ajuns Ministrul Fondurilor Europene. Decretul privind numirea lui Ghinea la Ministerul Fondurilor Europene, publicat în Monitorul Oficial

Top 15 superstiții legate de nuntă - ce ascunde păpușa care se pune obligatoriu în lada cu zestre. Tot ce trebuie să facă mirii pentru o căsnicie fericită

Blaga: Nu renunțăm la candidatura lui Marian Munteanu. Foarte bine că e criticată!

DA, ANTENA 3 E ÎNCĂ AICI ȘI MINTE. A3: "Medicii ne liniștesc: Vaccinul NU duce la apariția sindromului hemolitic uremic". Ultimele Rapoarte Medicale din Germania şi Turcia descriu cazuri de SHU declanșate de Vaccinul Hepatic dar şi de cel Hexavalent.

PROGRESIȘTII ATEI DE LA "TAXI", CEI CU "LEMNUL ȘI SPAȚIILE MICI" care ne-au spus că nu l-au găsit pe Dumnezeu în Biserică., SUNT LA PROTESTELE ORGANIZATE DE ONG-URILE LUI SOROS. VIDEO Taxi este la proteste: "Avem alergie la infamie, la minciună și hoție"

HALLOWEEN INSANGERAT INTR-O TARA DISTRUSA. Mărturia unei asistente de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov: "Apoi am intrat urlând la Colțea, cu patru răniți grav. Țipam să vină toți doctorii, că e carnagiu. Toată lumea era în stare de șoc. AM VĂZUT IADUL!"

VIDEO Mii de oameni au asistat la parada militară și a portului popular din centrul municipiului, de Ziua Națională a României

BIG BROTHER ÎN MEDICINĂ PENTRU TRATAMENTELE IMPUSE CU FORȚA. Îți dau să înghiți o pastilă electronică prin care te urmăresc 24h din 24 dacă ai luat medicamentele pe care vor să ți le dea. SUA: A fost aprobată comercializarea primei pastile electronice

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Creierele Muncitorilor Controlate în Timp ce Muncesc....O firmă ce produce în China scanează undele cerebrale ale angajaților pentru a crește profiturile și eficiența

Prima poză facută la iesirea din comă, după ce a scăpat ca prin minune: A fotografiat Biserica de vizavi! Dovada supremă de mulțumire a unui Fotograf Ars de la Colectiv pentru faptul că se află încă în viață! EXCLUSIV

Jurnalistul Liviu Alexa a pierdut licența televiziunii de știri NCN din Cluj

PROPAGANDA NERUSINATA A Romsilva: Avem 2,32 milioane ha de pădure certificate, una din cele mai mari suprafețe din Europa. ROMSILVA E PRINCIPALUL RESPONSABIL PENTRU TAIEREA PADURILOR DIN ROMANIA

Roxana Vancea înclină balanţa către lesbianism. Şi-a făcut o iubită la fel de sexoasă ca ea FOTO

De ce ti-e frica nu scapi: Ghinion imens pentru Simona Halep la US Open! O poate întîlni iar in sferturi pe Maria Şarapova, coşmarul ei din acest an !

">

UNDE SUNT CEI 55% CARE AU CÂȘTIGAT DEMOCRATIC ALEGERILE? S-a prins și Dragnea după 7 zile că nu există proteste "spontane". Dragnea "Îmi reproșez că nu am înțeles că era un plan mult mai bine pus la punct. Nu este un protest spontan"

Baschet: Președintele Donald Trump l-a decorat pe Bob Cousy (91 ani), legendă a NBA

ONG-urile lui SOROS și activiștii progresiști sunt din nou în Stradă - Organizatorul vizibil scrie "Adevărul" e Florin Bădiță autorul LISTELOR NEGRE cu ziare ce trebuie cenzurate și organizatorul acțiunii în chiloți "Fără Pantaloni la Metrou"

POZA ZILEI - Am castigat ne-am luat tara inapoi

PNL continuă moda selfie-urilor. Turcan alături de doi premieri, unul desemnat, altul interimar | FOTO

Teleorman: Filmările la 'Moromeții 2', cu Horațiu Mălăele în rol principal, încep la Talpa

Financial Times. Zece grafice care descriu anul 2019: Efectele Brexit, schimbările climatice, relațiile SUA-China și automatizarea

Tomac: Să renunțăm la anticipate, a fost confirmat primul caz de coronavirus în România

Magdin: Strict emoțional, cabinetul Cîțu ar trebui să cadă, însă e posibil ca PSD să le facă o surpriză liberalilor

Caru' cu Vedete: Adriana Bahmuteanu, in sanii goi la 41 e ani: Ma simt super bine in pielea mea; Gabriel Cotabita: Am fost in lumea de dincolo; Mihai Traistariu a zis-o si pe asta: As poza dezbracat pentru femei. Care este conditia

O româncă face furori în industria porno

Carmen de la Sălciua, goală în pat! Cântăreaţa n-a mai rezistat şi a dat hainele jos FOTO

Ea este Ivona, fiica lui "Garcea". La 18 ani este bombă SEXY FOTO

VIDEO - UPDATE - FLUIERUL VA UREAZA SA VA BUCURATI DE SARBATORI SI SA UITATI DE NECAZURILE PRIN CARE TRECEM. 3 SOLUȚII oferite de oamenii de știință: Ce ne face cu adevărat fericiți? Si inca una adaugata de noi.

INS: Rata șomajului a stagnat la 3,8% în trimestrul trei; cel mai ridicat nivel a fost înregistrat în rândul tinerilor

Videoclipul "fierbinte" lansat de Aza, frumoasa de 17 ani care s-a remarcat la "Vocea României". Cântecul este produs de managerul Lidiei Buble

Simona Halep are un mesaj pentru cei care o subestimează la Wimbledon: "Aici nimeni nu vorbeşte despre mine ca potenţială favorită. Dar eu tot cred că am o şansă şi trebuie să muncesc ca să o fructific!

STUDIU: Creierul continuă să reacționeze la auzul unei limbi învățate în copilărie și apoi uitate

Sediul AEP a fost spart. Documente privind finanţarea USB, dispărute

Dieta surorilor Bambi. Raluca și Denisa Tănase spun cum se mențin în formă

(P) Thagora pregătește în luna martie evenimentul primăverii pentru industria mobilei și interioarelor auto

Cele mai grave atacuri armate și atentate teroriste din Europa între 2004 și 2016 (cronologie)

John Travolta și Olivia Newton John s-au reunit la 41 de ani de la lansarea filmului care i-a consacrat

Discuții între ministrul Teodorovici și administratorii de pensii private pe tema efectelor OUG 114 asupra pilonului II: Ce au spus până acum toate cele 7 companii privind posibila retragere din piață

Nicolae Robu, primarul Timișoarei, a fost trimis în judecată de DNA în dosarul caselor naționalizate

Camion încărcat cu lemne, cuprins de flăcări pe un drum național din județul Gorj. FOTO, VIDEO

Reguli noi pentru companii: Trebuie să depună anual o informare privind acționarii

ISLANDA A TRIMIS LA INCHISOARE INCA 5 BANCHERI AFLATI IN FUNCTII DE CONDUCERE. Numarul bancherilor cu functii importante aflati in acest moment in inchisoare in Islanda se ridica la 26. Cenzura totala in media occidentala cu privire la acest subiect.

Utilizarea WhatsApp, nerecomandabilă responsabililor ONU din motive de securitate

Continuă propaganda federalisto-progresistă făcută de consilierul lui Juncker şi membru al Friends Of Europe. Cioloș: Pentru România, 10 ani în Uniunea Europeană înseamnă 10 ani de consolidare a democrației

"Trump, nebunule, să nu crezi că totul s-a terminat odată cu martiriul tatălui meu". Discurs dur al fiicei generalului Soleimani | VIDEO

Ciudățenii și în Polonia. Beata Szydlo, o conservatoare convinsă, și-a depus demisia din funcția de prim-ministru al Poloniei. A apărut Cenușiul Polonez un fost bancher, care după modelul Tudose-Grindeanu-Stolojan-Isărescu preia funcția de prim-ministru

Raport SOROȘIST al ONG-ului finanțat de SOROS ActiveWatch și al altor ONG finanțate de SOROS via FDSC.ro etc... : "Gabriela Firea, alături de majoritatea PSD-ALDE, a închis aproape complet primăria pentru cetățeni"

CENZURA PROGRESISTĂ. JUNCANU DE LA CNA, "Cenzura Națională a Audiovizualului", instigă în mod repetat la CENZURĂ..

Tramvaiele liniei 41 blocate de circa 50 de minute; STB a introdus o linie navetă

Povestea Angelicăi, românca prostituată la Amsterdam: " Cândam văzut toate bordelurile cu fete în vitrine, am început să plâng."


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 421, afisate in 8 pagini.



ieri 06:33 CITATUL ZILEI