19:14
Comentarii Adauga Comentariu

Fotbal - Liga I: Universitatea Craiova - Academica Clinceni 3-2

Universitatea Craiova a învins-o pe nou-promovata Academica Clinceni cu scorul de 3-2 (2-1), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa inaugurală a Ligii I de fotbal.

Universitatea a obținut prima victorie din acest sezon, după trei rezultate de egalitate în celelalte meciuri din etapa de debut. Echipa din Bănie s-a impus dramatic, după un gol marcat de debutantul Vasile Nicolae Constantin (90+5), cu un șut de la aproape 30 de metri.

Universitatea a deschis scorul cu șansă, în min. 13, după autogolul lui Andrei Răuță, la centrarea lui Nicușor Bancu, ilfovenii au egalat prin Adrian Șut (29), în urma unui corner, dar la pauză gazdele erau în avantaj, grație golului înscris de Ivan Martic (41), în urma unei gafe a portarului Nicolai Calancea (ex-Universitatea), la centrarea lui Bancu.

Academica a forțat egalarea pe final și a reușit acest lucru prin francezul Philippe Nsiah (90+3), dar echipa antrenată de Corneliu Papură a smuls victorie la ultima fază, prin golul lui Constantin (21 ani).

Universitatea a avut o bară prin tânărul Ștefan Baiaram (70), iar oaspeții au avut două, prin Paul Pațurcă (87) și Philippe Nsiah (90+1).

Universitatea Craiova - Academica Clinceni 3-2 (2-1), Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova
Au marcat: Andrei Răuță (13, autogol), Ivan Martic (41), Vasile Nicolae Constantin (90+5), respectiv Adrian Șut (29), Philippe Nsiah (90+3).
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraș); arbitri asistenți: Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Pitești) - CCA, Paul Cazan (București) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Daniela Juncu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Paranoia Progresistă continuă. Clip publicitar interzis în Marea Britanie, pentru că în el o mamă îşi îngrijeşte bebeluşul "Îngrijirea copiilor a fost un rol care a fost asociat stereotip cu femeile” spune ASA în hotărârea sa de a interzice clipul.

Corey Feldman povestește în direct la CBS News despre Rețeaua De Pedofilie de la Hollywood care abuzează copii. El însuși a fost abuzat de mai multe ori la Holywwod, când era copil.

SUA. Sistemul de Sănătate. De ce unii medici diagnostichează în mod intenționat greșit pacienții

Progresiştii marxişti şi neomarxişti sunt marii ideologi pro-pedofilie. Azi, Simone de Beauvoir, țiitoarea lui Sartre: susținătoarea pedofiliei care a pus bazele ideologiei de gen

Bloomberg: De ce a eșuat superarma cu propulsie nucleară a lui Vladimir Putin

Conservatorii din Europa. Succesul lui Matteo Salvini. Poate cineva să-l oprească să devină următorul lider al Italiei? Vor urma alegeri anticipate la toamna...

Știrile ProTV: Scandal internațional. Copii trimiși într-o "tabără" din care nu s-au mai întors niciodată

INML nu mai vrea să participe la mușamalizarea cazului Caracal. DIICOT: Specialiștii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure INML: "Fragmentele erau calcinate excesiv"

Guvernul britanic abrogă Actul privind aderarea la UE. Boris Johnson: E un pas istoric. Vom prelua controlul în ziua Brextiului

Ramnificațiile rețelei pedofilului Epstein merg până la vîrfurile Partidului Democrat și până în interiorul Familiei Regale Britranice

Bloomberg: Activele celor mai bogate familii din lume generează critici la adresa capitalismului

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Boris Johnson le va transmite lui Macron și Merkel că Brexit nu poate fi oprit de Parlament -presă

Un rugbist de 20 de ani, găsit mort în camera de hotel

Codurile penale, legile privind cartele prepay doar cu buletinul și Alertă Copil, prioritățile Parlamentului în toamnă

Nou incendiu de vegetație într-o zonă turistică preferată de români: Sute de persoane, evacuate/ Oficialii spanioli avertizează că focul se poate extinde rapid

Digisport: Anamaria Prodan, dezvăluiri în premieră: ce i-a spus Alexa, înainte să îl lovească!

Sibiu: Trupul alpinistului Zsolt Torok, decedat în Munții Făgăraș, a fost recuperat de salvamontiști

Mort din cauza unui sandviș: Un client nemulțumit a împușcat mortal un ospătar, într-o suburbie a Parisului

Germania: Ministrul de interne ar dori ca solicitanții de azil sirieni care își vizitează țara să fie deportați

Tânăr din Dolj arestat după ce a încercat să violeze o femeie, pe drum, în fața casei

Buzău: Bărbatul care a ucis patru pacienți la Spitalul Săpoca nu poate fi încă audiat

Boris Johnson le va spune lui Macron și Merkel că parlamentul britanic nu poate opri Brexitul (presă)

Cel puțin 20 de persoane au fost rănite în urma unei explozii produse la Kabul

CITATUL ZILEI

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august

UPDATE Peste 2.000 de persoane evacuate în insula Gran Canaria din cauza unui incendiu de pădure

Donald Trump și Justin Trudeau au discutat despre cei doi canadieni arestați în China

NASA vrea să trimită prima femeie pe Lună în următorii cinci ani să ducă

Primul ghețar dispărut din cauza schimbărilor climatice, comemorat în Islanda

La un pas de o tragedie: Portarul Mamadou Samassa a leșinat în timpul meciului dintre Sivasspor și Beșiktaș

VIDEO WTA Cincinnati: Madison Keys, în marea finală (duel cu Svetlana Kuznetsova)

Procuror, despre atacul de la Spitalul Săpoca: Bărbatul nu a fost audiat, e în sevraj, sedat și păzit

Filmul 'Vitalina Varela', al portughezului Pedro Costa, marele câștigător al Festivalului de la Locarno

Peste un milion de amprente "vizibile“, după imensa scurgere de date la o firmă de securizare biometrică

ATACUL sinucigaș comis la o nuntă la Kabul: Bilanțul a ajuns la 63 de morți și 182 de răniți

Digi24: Gheorghe Dincă, un profil atipic de criminal. Ce spun specialiștii

Sorina Pintea, despre Cazul Buzău: Am cerut o verificare amănunțită și rapidă Corpului de Control. Dacă este neglijență, vom acționa în consecință

Ianis Hagi, încă o evoluție entuziasmantă pentru Genk: "A pasat perfect, iar Samatta și-a completat hat-trickul"/ Genk - Waasland-Beveren 4-0

​VIDEO Manchester City - Tottenham 2-2

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie din Buzău a omorât patru pacienți și a rănit alți nouă cu un stativ de perfuzie

Marea Britanie riscă să intre într-o criză de combustibil, alimente și medicamente în cazul unui Brexit fără acord

Masacru la Spitalul de Psihiatrie Săpoca: Unul din bolnavi a ucis alți trei pacienți și a rănit alți nouă/ Arma crimei, luată din spital

VIDEO Daniil Medvedev, victoria carierei: L-a învins pe Novak Djokovic și s-a calificat în finala de la Cincinnati

Germania: Zeci de mii de vizitatori ai instituțiilor politice în weekendul porților deschise

Italia permite debarcarea minorilor de la bordul navei pentru imigranți Open Arms

Libia: Forțele fidele lui Khalifa Haftar din estul țării au avariat un aeroport civil (ONU)

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august

Un om de afaceri, apropiat al fostului lider Vlad Plahotniuc, a fost găsit împușcat în cap pe un câmp în apropiere de Chișinău

Incidente violente între suporterii unor echipe de fotbal din Honduras: Trei persoane au murit

Primul ghețar dispărut din cauza schimbărilor climatice, comemorat în Islanda | FOTO, VIDEO

Deputat USR: Declararea autostrăzilor ca obiective de interes național are zero efecte juridice

Galezii dintr-un mic orășel vor să introducă toaletele antisex

Ministrul rus al Apărării acuză SUA: Prevăzuseră alocarea de fonduri pentru dezvoltarea rachetelor cu rază medie de acțiune cu un an înainte să se retragă din tratat

Fenomen îngrijorător: Șapte tineri care se drogau, prinși de jandarmi la Mamaia și Vama Veche, în doar patru zile

Cazul Buzău: Trei din cei nouă răniți de la Spitalul de Psihiatrie au răni grave. Carnagiul a avut loc în saloanele cu pacienți sedați sau imobilizați la pat, care nu au avut nicio șansă să se apere

O tânără a murit, încercând să-și facă selfie pe o stâncă din Golful Diamond, în Australia

Incident șocant la Paris: Un chelner a fost împușcat mortal de un client furios că a așteptat prea mult un sandviș

Atacul de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca: Poliția Buzău anunță că apelul la 112 a fost efectuat de medicii

Colegiul Medicilor Buzău se va autosesiza în cazul tragediei de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, însă trebuie analizate informațiile pentru a vedea cauzele


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 713, afisate in 12 pagini.



ieri 05:27 CITATUL ZILEI