18:25
Comentarii Adauga Comentariu

Procurorul-şef DIICOT: La momentul acesta se pare că există un vid legislativ cu privire la finanţarea mişcărilor de protest

Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a declarat marţi că există, "se pare", un vid legislativ cu privire la finanţarea mişcărilor de protest şi în raport cu ceea ce investighează procurorii.

"Cu privire la finanţarea mişcărilor de protest, sunt alte discuţii. La momentul acesta, se pare că există un vid legislativ. Nu sunt specializat pe această chestiune. Finanţarea mişcărilor de protest se pare că nu este reglementată în raport cu ceea ce investigăm noi. (...) Sunt chestiuni pe care trebuie să le aprofundăm", a precizat Felix Bănilă, la Parlament, întrebat de jurnalişti care este stadiul anchetei privind evenimentele din 10 august.

Bănilă a afirmat că, la DIICOT, există un dosar în care se investighează evenimentele din 10 august, ca urmare a unei sesizări depuse de Jandarmeria Română, însă nu a dorit să spună dacă acest dosar se referă şi la finanţarea din străinătate a organizaţiilor care au organizat protestul din Piaţa Victoriei.

Întrebat dacă acest vid legislativ poate duce la clasarea dosarului de la DIICOT, Felix Bănilă a subliniat că decizia o ia procurorul de caz.

Presa a relatat faptul că DIICOT ar ancheta modul în care mişcarea #Rezist este finanţată din străinătate, fiind investigate fapte de constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani. Ancheta ar viza tranzacţii cu cryptomonede realizate dintr-un depozit virtual, sumele fiind de peste 15 milioane dolari, după cum relata presa, informaţie care nu a fost confirmată de DIICOT.

În luna septembrie, Jandarmeria Română a depus o sesizare la DIICOT privind evenimentele petrecute la protestul din seara zilei de 10 august.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat pe 9 septembrie că are informaţii că evenimentele din 10 august au fost finanţate din exterior.

"Sunt suficiente elemente ca să putem vorbi de o tentativă de lovitură de stat. Au fost proteste finanţate, se pare că şi din extern. Eu sunt absolut convins că săptămâna viitoare vor ieşi informaţii despre modul că s-au finanţat aceste proteste, despre faptul că au fost organizate tip paramilitar, despre faptul - şi s-a văzut asta de fapt - că au vrut să ocupe sediul Guvernului şi au provocat în permanenţă jandarmii", susţinea atunci Dragnea.

Tot în luna septembrie, Mihai Cristian Dide, membru al mişcării #Rezist, afirma că au existat sponsorizări, însă acestea au venit, în special, de la cetăţenii români din Diaspora, plecaţi la muncă în străinătate.

Citește mai departe...


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Franța. Regimul Bilderbergului Macron reprimă în sânge protestele "Vestelor Galbene". PROTESTAR al "Vestelor Galbene", tată a trei copii și pompier voluntar, ÎMPUȘCAT DE POLIȚIE ÎN CAP.

EMINESCU 169 DE ANI DE LA NAŞTERE. Mihai Eminescu despre Biserica Ortodoxă Română: „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională"

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

Băncile străine îi jupoaie pe români DUBLU față de cum o fac cu cetățenii din celelalte state europene

DOCUMENTAR: George Călinescu despre Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ion Luca Caragiale

Criză n energie după greva minerilor: Guvernul bjbie după soluții și fuge de responsabilitate/ n cteva ore ar putea fi oprită prima termocentrală din lipsă de cărbune

LIVE BLOG | Începem dimineața de 17 ianuarie cu emoții puternice! Simona Halep și Marius Copil intră în arene la Australian Open, nu înainte de ora 5:00

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei pentru JOI 17 IANUARIE 2019. Venus aliniat cu Marte, iubire şi acţiune

HOROSCOP 17 ianuarie 2019. Veşti excelente pentru o zodie, va da lovitura la LOTO 6 din 49

Mii de persoane au participat la un miting antiguvernamental la Belgrad în legatură cu asasinarea unui lider sârb din Kosovo

PLANUL LUI SOROS: "Trebuie să câștigăm apoi votul semnificativ (din parlament) pe care May l-a promis în legătură cu BREXIT-ul. Acest lucru ar putea declanșa un nou referendum sau noi alegeri. Europa să fie liniștită, că întoarcerea va fi permanentă"

Corina Dănilă, goală pe internet. Chiar ea a făcut publică fotografia FOTO

Faze tari: Burlacul Romeo și-a găsit Julieta; Semințele de bumbac duse de chinezi pe partea ntunecată a Lunii au ncolțit; Roboții au nceput să fie concediați

Senatul SUA nu susține continuarea sancțiunilor mpotriva unor firme rusești

Un individ a fost arestat de FBI pentru că ar fi plănuit să atace Casa Albă și Statuia Libertății cu o rachetă antitanc

Jeremy Corbyn, liderul opoziției britanice, îi cere Theresei May să excludă posibilitatea unui Brexit fără un acord

Presa internațională după ce Theresa May a supraviețuit moțiunii de cenzură

Marius Budăi: Clar vom aproba bugetul pentru 2019 în luna februarie

Regatul Unit: Premierul Theresa May negociază cu opoziția după insuccesul moțiunii de cenzură

Geanina din "Las Fierbinţi", surprinsă fără lenjerie intimă FOTO

Putin: Spre deosebire de Occident, eu nu pun Serbia să aleagă

Guvernul Greciei a supraviețuit la limită unei moțiuni de cenzură pe tema acordului privind numele Republicii Macedonia

Cristian Pomohaci, cercetat pentru evaziune fiscală, fuge de instanţă

Cutremur în regiunea Vrancea

DJ Gino Manzotti, suspectat că plătea pentru sex cu minore: «Eu nu dau bani pentru fete»

LIVE BLOG | Începem dimineața de 17 ianuarie cu emoții puternice! Simona Halep și Marius Copil intră în arene la Australian Open, nu înainte de ora 6:00

LIVE BLOG | Începem dimineața de 17 ianuarie cu emoții puternice! Simona Halep și Marius Copil intră în arene la Australian Open, nu înainte de ora 6:20

Sport Report - Update la știri de ieri: Manchester City refuză să comenteze pentru UEFA acuzațiile că ar fi ncălcat regula de fair-play financiar; Tennis Australia vrea o ntlnire de mpăcare ntre Tomic și Hewitt

FBI a arestat un suspect care intenționa să atace Casa Albă cu o rachetă antitanc și cu grenade

Politic show: Ponta: Vor mai veni deputați de la PSD la Pro Romnia; USR: Ordinul lui Dragnea devine de astăzi mai important dect o decizie judecătorească; Romnul care a tradus discursul lui Tusk

Radu Herjeu, membru CNA: Președintele Iohannis pare să ignore cu bună știință ncălcarea legii

Impactul produs de shutdown, mai puternic dect se prevedea asupra economiei americane

Bilderbergul Macron scoate ARMATA pe străzi. Bilderbergul Macron scoate în acest weekend 80.000, ATENȚIE, 80.000 de polițiști și militari pentru A OPRI cu orice preț protestele "Vestelor Galbene"

SIMONA HALEP SOFIA KENIN EUROSPORT LIVE STREAM ONLINE VIDEO AUSTRALIAN OPEN 2019

EXCLUSIV | Becali a dat "tunul" perioadei de mercato în Liga 1! Analiză din interior pentru mutarea făcută "de nicăieri" de FCSB

Valoarea coșumului minim: 2.100 lei/lună pentru cei de la sat și la 2.600 lei/lună pentru locuitorii din mediul urban

Theresa May rămâne premier, moţiunea de cenzură a picat

BREAKING NEWS: Florin Andone, dorit de Barcelona! FOTO | Nu e glumă: atacantul român, pe "radarul" catalanilor

Spania a venit ca un taifun peste Macedonia! Suedia - Qatar a avut un final dramatic. Rămâneți pe recepție, urmează alte două super-meciuri la Campionatul Mondial, Spania - Croația și Danemarca - Norvegia

Theresa May îndeamnă parlamentarii britanici să "conlucreze în mod constructiv" pentru a finaliza procedura Brexit

O grupare teroristă susține că atentatul din Kenya este o reacție la decizia lui Trump de recunoaștere a Ierusalimului drept capitală a Israelului

Tăriceanu se vrea președinte cu un partid de sub 10% din voturi. Dacă nu dădea PE NIMIC resursele din Platforma Continentală și nu dădea pe nimic companiile României prin Fondul Proprietatea...ne mai gândeam

50% dintre români nu mai au încredere în UE la doar 11 ani de la băgarea cu forța fără referendum în noua URSS. Media europeană e de 57% dintre europeni care au o părere proastă despăre federalista UIE. Europenii nu mai vor să audă de xUIE....

Business report: Măsuri fiscale n cascadă-Guvernul a stabilit cum va aplica amnistiapentru firmele cu datorii către stat, dar anunță și restricții pentru firme și acționari/ Bătălia gazoductelor continuă

Bancul zilei: Mai merge un banc cu mndria britanica și partenerii din UE?

Al doilea summit Trump - Kim va avea loc în martie sau aprilie la Danang, în Vietnam (presă)

Marius Budăi: Nu a spus nimeni că desființăm Pilonul II de pensii

Senatul SUA nu susține continuarea sancțiunilor împotriva unor firme rusești

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 ianuarie

Subiectele zilei: Cum s-a văzut n presă decizia CCR asupra protocoalelor SRI-Ministerul Public; Brexitul a căpătat o forță de distrugere enormă

Eminescu despre cum trebuie combătuți progresiștii: "Tocmai cerința de-a lăsa România să se prefacă într-o Americă sau o Belgie a Orientului este aceea căreia ne opunem din toate puterile. Lupta trebuie să devie mai substanțială. Lupta se va naționaliza"

Toader, despre revocarea lui Augustin Lazăr: Argumentele sunt şi mai numeroase, mai evidente şi mai convingătoare

Parlamentul britanic a RESPINS la limită moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Theresa May | VIDEO

Juventus a câştigat Supercupa Italiei, Ronaldo a marcat unicul gol al meciului

Marea Britanie: Guvernul britanic a supraviețuit moțiunii de cenzură depuse de opoziția laburistă

ULTIMA ORĂ: Transferul lui Fortes, în impas! Anunțul care dă peste cap planurile lui Becali: "Nu le face cinste!"

Fenomen rar la Ierusalim: NINGE pentru prima dată după mulți ani | VIDEO

DigiSport Decizia luată de Nike, la Australian Open! Halep nu contează n fața uriașelor Sharapova și Williams

Șefa CSM, Lia Savonea, dezaprobă declarațile lui Ludovic Orban: Au potențial de afectare a credibilității justiției


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 904, afisate in 16 pagini.



ieri 06:09 CITATUL ZILEI