23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Șefa CSM, Tarcea, despre raportarea unor dosare penale la federalista Comisie Europeană, unul din motoarele declanșării noii lupte de clasă din România: "E greu de acceptat că cineva din exterior se poate interesa de dosare penale aflate pe rol"

"Am citit și eu lista și recunosc că m-a surprins pentru că nu obișnuim noi, judecătorii, să ne interesăm de dosarele altui judecător și e greu de acceptat ideea că altcineva, din exterior, se poate interesa de dosarele aflate pe rol.

Am participat la numeroase misiuni MCV.

Toate aceste sunt pregătite de Ministerul Justiției, nu există o comunicare directa ÎCCJ sau alte structuri și misiunea MCV pentru că coordonatorul este Ministerul Justiției și toata corespondențele, temele de discuție se derulază prin MJ.

Am fost și eu curioasă să vedem cam ce ascund arhivele nostre și nu am găsit vreo adresa către noi prin care să ni se solicite relații cu privire la anumite dosare",

a declarat Cristina Tarcea la Antena 3.

Comisia Europeană a adresat, în martie 2012, o scrisoare ministrului Justiției de la acea vreme, Cătălin Predoiu, în care se cereau fișe cu privire la dosarele de corupție, care să conțină informații privind calitatea inculpaților, etapele evoluției și motivele amânărilor, potrivit unui document prezentat de Antena 3 în luna martie.

Iată cererea ILEGALĂ a federalistei și progresistei Comisii Europene

Cum cerea, în 2012, Comisia Europeană ÎNCLĂCAREA Constituției și acte de la Ministerul Justiției despre anumiți politicieni și afaceriști

Mihai Gâdea a prezentat, la ”Sinteza Zilei”, o scrisoare a Comisiei Europene adresată ministrului Justiției de la acea dată, Cătălin Predoiu, un act ce precede documentul prezentat în urmă cu câteva zile. Documentul în cauză conține solicitări exprese privind dosare penale aflate pe rol. Documentul datează din martie 2012.

”Oferiți-ne fișele detaliate pentru fiecare dintre cazurile la care facem referire la punctul 48 din chestionarul 1 care au fost trimise în judecată în 2008 sau înainte și care încă nu au primit o sentință finală. Cu privire la fiecare caz, enumerați etapele evoluției la fiecare termen de judecată și motivul oferit pentru fiecare amânare" - se arată în document.

O altă cerință face referire la ridicarea imunității parlamentarilor, iar Comisia cere o procedură pentru aceasta, încălcându-se, astfel, Constituția.

”Puneți-ne la dispoziție o actualizare cu măsurile luate privind regulile procedurale clare privind ridicarea imunității parlamentare. Puneți-ne la dispoziție o listă de cazuri de corupție care să implice persoane care dețin funcții la nivel înalt sau care au deținut în Guvern sau Parlament, primării sau consilii județene. În fiecare caz, prezentat detaliat” se arată, printre altele, în documentul respectiv.”, se mai arată în documentul prezentat de Antena 3.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

50 de ani de minciuni climatologice progresiste

Adevărul despre vitejia românilor. Ce spuneau străinii de acum 500 de ani despre curajul strămoșilor noștri pe câmpul de luptă

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Cum a evoluat boala de care suferea Alexandru Darie/ Trupul neînsuflețit al regretatului regizor, depus la Teatrul Bulandra

Accident teribil: Doi bărbați au fost spulberați de un TIR, în timp ce erau opriți pe banda de urgență

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 septembrie

METEO #azi 19 septembrie 2019: Vreme răcoroasă în toată țara

Cea mai scăzută temperatură din România s-a înregistrat joi dimineața. Unde a scăzut temperatura la minus 4,2 grade Celsius

HOROSCOP 19 septembrie 2019: Trei zodii vor avea parte astăzi de multe oportunități în plan financiar, profesional și personal

Cutremur produs în Marea Neagră

Rezultatele zilei de miercuri, din grupele Ligii Campionilor: Cum s-a încheiat una dintre cele mai așteptate partide, cea dintre PSG și Real Madrid

Liberalii - demagogi, pesediștii - ipocriți. Ce săgeți și-au aruncat partidele pentru impozitarea pensiilor speciale

"Revoluția" de la ANAF respinsă de Senat: Proiectul privind reorganizarea ANAF pe județe a fost respins de Senat

Viorica Dăncilă: Investițiile străine directe au înregistrat cel mai mare nivel din ultimii zece ani

"Colaps total la Madrid". Reacția presei din Spania, după eșecul lui Real Madrid cu PSG

Olt: Accident cu patru victime, între care și un copil, pe DJ 546A, într-o zonă cu denivelări în asflat

Un terapeut care l-a acuzat pe Kevin Spacey de hărțuire sexuală a murit înainte de proces

SUA: Violența armată costă economia americană 229 miliarde de dolari anual (raport)

Vaslui: Bărbat decedat după ce a fost lovit de un autoturism pe DN 24A

Post alegeri. Netanyahu vrea să rămână la putere și îi adresează un îndemn principalului său rival politic

Turist străin, dus cu targa 5 km din cauza drumului, în Munții Bucegi

Vladimir Putin a discutat cu prințul Arabiei Saudite despre atacuri

Tensiuni în Golf: Kuweitul "intensifică" pregătirea trupelor sale

Tenis: Benoit Paire, calificat în sferturile de finală la turneul de la Metz (ATP)

Fotbal: Liga Campionilor - Acum avem o echipă mare, afirmă antrenorul lui PSG

Wizz Air își prezintă joi planurile de afaceri de viitor pentru piața românească

Ciclism: Elvețianul Kueng, lider în Turul Slovaciei; Grosu, locul 93

Grațiela Gavrilescu, atacată de mai mulți lideri ALDE: Trădare și șantaj

Donald Trump, șocat de costurile mari de funcționare a centrului de detenție Guantanamo

Dăncilă: România - o destinație de afaceri atractivă; oferă oportunități de investiții

O carte pe zi: "Cultura de masă în «Epoca de Aur»: Cântarea României & Cenaclul Flacăra"

O instanță americană a decis în favoarea fraților Micula în procesul cu statul român

Tenis: Kukușkin, calificat în sferturile turneulu ATP de la Sankt Petersburg

Dăncilă: Iohannis reinterpretează după bunul plac, în cheie electorală, o decizie a CCR

Alegeri în Tunisia: Candidatul Nabil Karoui, calificat în turul doi, rămâne la închisoare

Cel puțin 10 morți și 85 de răniți în urma unui atac cu mașină-capcană în sudul Afganistanului

Atacurile din Arabia Saudită au fost aprobate de ayatollahul Ali Khamenei (presa)

CITATUL ZILEI

Sindicatele din silvicultură organizează o conferință de presă pe tema agresiunilor fizice asupra pădurarilor

Consiliul UE va discuta joi, despre șefia Parchetului European la care candidează și Kovesi

Tenis: Șase românce, calificate în optimile turneului ITF de la Arad

Donald Tusk și Boris Johnson vor avea o întâlnire pentru a discuta despre Brexit

Pacient găsit mort în curtea Spitalului de Neurochirurgie din Iași, la o zi de la internare

Tarom vinde bilete de avion de la 99 de euro. Cât timp este valabilă oferta

O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Toma Dimitriu

Ciclism: Victorie surpriză a letonului Neilands în Marele Premiu al Valoniei

ȘTIRILE OREI 12.00

Volei masculin: S-au stabilit primele patru meciuri din optimile Campionatului European 2019

Bărbat filmat cu un topor în mână, într-un microbuz care transportă elevi. Inspectoratul: Elevii sunt obișnuiți cu astfel de unelte

ȘTIRILE OREI 09.00

Laurei Codruța Kovesi, desemnată pentru funcția de procuror șef european

Dâmbovița: Turist olandez accidentat în munții Bucegi, transportat cu targa de jandarmi și salvamontiști

Universitatea Politehnica Timișoara a investit peste 1 milion de euro în pregătirea noului an academic

Atac sinucigaș asupra unui spital din Afganistan. Bilanț provizoriu/ Printre victime, femei și copii

Siria: SUA continuă să furnizeze arme kurzilor, afirmă un reprezentant al Pentagonului

Ministerul Culturii regretă trecerea în neființă a regizorului Alexandru Darie - o personalitate marcantă a culturii române

Fotbal: Liga Campionilor - Poliția belgiană a arestat 27 de suporteri ai lui Galatasaray la Bruges

Afganistan: Emisarul american va fi audiat cu ușile închise, joi, în Congres

Clădirea instituției care gestionează Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice, în stare jalnică: Ce spune conducerea | FOTO, VIDEO

Statele Unite susțin "dreptul Arabiei Saudite de a se apăra". Anunțul secretarului de stat american Mike Pompeo


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 814, afisate in 14 pagini.



ieri 05:13 CITATUL ZILEI