09:38 2024-03-18
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Biografia neromanțată a lui Daniel Barbu, omul de la care a pornit nebunia cu Roșia MontanăBiografia neromanțată a lui Daniel Barbu, omul de la care a pornit nebunia cu Roșia MontanăCariera sa politică a fost împărțită între PNL și ALDE. A plecat din PNL în momentul în care Călin Popescu Tăriceanu a rupt partidul, iar ulterior a activat în ALDE până în 2017, atunci când a fost numit șef al Autorității Electorale Permanente. Daniel Barbu a fost printre inițiatorii legii speciale pentru Roșia Montană, care a declanșat proteste fără precedent în România față de mineritul cu cianuri. Protestatarii i-au cerut explicit demisia încă din septembrie, de la începutul mișcărilor de stradă. Ulterior, Ordinul Arhitecților din România și mai multe ONG-uri i-au cerut să plece din funcție, pentru că ar fi pierdut un studiu de evaluare a patrimoniului de la Roșia Montană. A fost acuzat că a acceptat desființarea unor instituții culturale cu tradiție doar pentru a face economii la buget, precum Teatrul Național de Operetă "Ion Dacian", Centrul Național al Dansului București și Centrul Național de Artă "Tinerimea Română". În luna decembrie 2013, la Craiova, a declarat că suma alocată programului național pentru prevenirea și tratarea HIV/SIDA este prea mare în comparație cu cea alocată programelor Ministerului pe care îl conduce. De asemenea, a sugerat că prin desființarea sau reducerea acelui program, s-ar putea organiza mai multe festivaluri sau s-ar putea extinde Festivalul Shakespeare.Aceste declarații au dus la autosesizarea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Senatorul PSD Mircea Geoană a calificat intervenția lui Daniel Barbu drept o „declarație nefericită”, iar Președintele Senatului, Crin Antonescu, a cerut demisia acestuia, ceea ce s-a și materializat următoarea zi. Daniel Barbu a absolvit Liceul Nicolae Bălcescu din București (în prezent Colegiul Național Sfântul Sava) în 1976. Este licențiat în istoria artei la Institutul de Artă din București, pe care l-a absolvit în 1980. Are un doctorat în istorie, obținut la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în 1991. Între 1991 și 1993 a urmat studii doctorale în cadrul facultății de teologie la Universitatea din Fribourg, Elveția. De asemenea a fost auditor al Școlii de Înalte Studii în Științele Sociale din Paris și a mai susținut cu succes un doctorat în filosofie la Universitatea din București, în 1999. Daniel Barbu a activat ca muzeograf în cadrul Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București, din 1981 până în 1986, la Oficiul pentru patrimoniul cultural. Între anii 1987 și 1998, a fost cercetător științific, la fostul Institut de Studii Sud-Est Europene al Universității din București, actualmente Academia Română. Conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității din București, 1993 – 1996. Din 1997 a fost numit printr-un ordin de ministru al ministrului învățământului, profesor de știință politică la Universitatea din București. În 1999, prin alt ordin al ministrului educației naționale, a fost numit conducător de doctorat în științe politice, și confirmat în 2007 de ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 22:37
_ Urgență-O-Rama...
ieri 19:32
_ Zelenski cere mai multe sisteme de apărare
ieri 13:56
_ LUNA MARAMUREȘULUI – Voie bună, împreună!
ieri 13:16
_ New York este țara lui Trump
ieri 12:16
_ „Inamicul nostru, Fed”
ieri 10:14
_ Femeile catolice: Lupta pentru preoție
ieri 05:55
_ Cutremur cu magnitudinea 3,5 în Buzău
ieri 04:17
_ Marele Joc se întoarce în Asia Centrală
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu