08:58
Comentarii Adauga Comentariu

_ Fanii Roxette primesc o veste uriașă! Formația revine în activitate cu o nouă solistă, la cinci ani de la moartea vocalistei Marie Fredriksson

Fanii Roxette primesc o veste uriașă! Formația revine în activitate cu o nouă solistă, la cinci ani de la moartea vocalistei Marie Fredriksson

Potrivit paginii oficiale de pe Instagram a duo-ului muzical, în 2025 va avea loc un turneu care va include şi două concerte în Africa de Sud: unul pe 25 februarie la Cape Town şi altul pe 28 februarie la Pretoria.

"Este vorba despre cântecele mele pentru Roxette pe care le scriu de peste trei decenii. Nu am de gând să încep un nou duo. Marie va fi întotdeauna de neînlocuit. Cu toate acestea, sunt foarte norocos că am găsit o voce incredibilă şi o interpretă genială în Lena", a declarat Gessle.Philipsson este o artistă foarte cunoscută în Suedia, inclusiv pentru telespectatorii fideli Eurovision, de când şi-a reprezentat ţara în ediţia din 2004 cu piesa "It Hurts", cu care a ajuns pe locul cinci."Sunt încântată să pornesc în acest turneu. Îmi doresc foarte mult să lucrez cu Per: este un compozitor fenomenal şi o forţă muzicală inepuizabilă", a declarat cântăreaţa, al cărei prim hit din 1986 a fost scris în colaborare cu Gessle.Roxette a devenit unul dintre cele mai de succes grupuri suedeze la nivel internaţional, mai ales după lansarea celui de-al doilea album de studio, 'Look Sharp!' (1988), care a inclus hiturile "Dressed For Success", "Listen To Your Heart" şi "The Look".Va urma "Joyride" (1991), care se numără printre cele mai bine vândute 100 de albume din lume datorită unor şlagăre precum "Spending My Time", şi "Crash! Bum! Bang!'' (1994), care includea single-ul "Sleeping In My Car".O tumoare cerebrală a obligat-o pe Frederiksson să ia o lungă pauză de recuperare şi, deşi a lansat ulterior un album solo în 2004, trupa Roxette nu a mai lansat material nou până în 2011, când au produs "Charm School", urmat de încă două albume de studio, "Travelling" (2012) şi "Good Karma".Însă boala a recidivat, Marie Frederiksson fiind nevoită să anuleze turneul dedicat aniversării a 30 de ani ai trupei Roxette. Artista a încetat din viaţă în 2019.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Unele state adoptă sisteme de limitare și schimb de CO2, altele le resping

_ Întreruperea cibernetică globală legată de Microsoft critică sectoarele de călătorie, mass-media, financiar și telecomunicații

_ Valul de căldură se va diminua uşor în Bucureşti

_ „Guru” globalist susține că realegerea lui Trump va însemna „moartea ordinii globale”

_ Filmările din Los Angeles se adâncesc odată cu declinul brusc în televiziunea reality

_ Inelul surprinzător aruncă lumină asupra formării galaxiilor

_ YouTube întărește controlul asupra conținutului de arme de foc - blochează toți sponsorii legati de arme

_ Cât de mult au încredere diferite țări în instituții?

_ Parlamentul UE refuză să condamne tentativa de asasinare a lui Trump

_ Providence și președintele Trump: Gingrich

_ Cometa Tsuchinshan dând semne de despărțire înainte de a se balansa în jurul soarelui

_ Astronomii detectează zeci de noi pitice albe pulsatoare

_ Companii din întreaga lume afectate de o întrerupere globală a serviciilor informatice. De la aeroporturi la burse şi companii media, toate raportează probleme

_ Acestea sunt cele mai populare surse de știri din America

_ Săptămâna școlară de 4 zile: este o tendință în America... În ciuda rezultatelor îndoielnice

_ Viktor Orban promite să continue "misiunea de pace" în Ucraina în ciuda criticilor din Uniunea Europeană

_ Cercetătorii dezvăluie proprietățile de emisie radio la scară parsec ale AGN-urilor duale prin observații VLBI cu mai multe centre de fază

_ Limitele cerealelor slăbesc în interioarele planetare, sugerează cercetările

_ Astronomii descoperă ceea ce ar putea fi 21 de stele neutroni care orbitează în jurul unor stele asemănătoare soarelui

_ Foamea face ravagii în sărăcie. Copii subnutriţi, cu anemii carenţiale în comunităţile rurale vulnerabile

_ Echipa de echipe Telescope descoperă 10 pulsari ciudați și exotici

_ NASA transmite pentru prima dată cântec hip-hop în spațiul profund

_ Noua analiză a datelor Cassini oferă perspective asupra mărilor Titanului

_ România şi Ungaria joacă vineri în sferturile de finală ale FIBA U20 EuroBasket - Piteşti 2024

_ Noua exoplaneta ultra-fierbinte de dimensiunea Neptun descoperita

_ Studiul constată un risc crescut de incendiu în viitoarele misiuni spațiale

_ Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene: liniile 100, 203 şi 205 – deviate sâmbătă, între orele 10.00-11.00

_ Existența peșterii cu tub de lavă lunară demonstrată

_ Imigranții ilegali dau în judecată cu succes polițiștii de frontieră polonezi, în ciuda violenței extreme cu care se confruntă ofițerii

_ Tribunalul rus cere o pedeapsă de 18 ani de închisoare pentru reporterul american Gershkovich reținut

_ Unde sunt cele mai bune (și cele mai proaste) locuri din Europa pentru o înot?

_ Nouă galaxie de masă mică descoperită

_ Celtic Glasgow a semnat cu portarul danez Kasper Schmeichel

_ Accidentul cu racheta SpaceX lasă sateliții Starlink ai companiei pe o orbită greșită

_ S-a încheiat Epoca de Aur a serialelor TV?

_ Poliția din Bangladesh îl arestează pe liderul opoziției și interzice mitingurile din Dhaka pe fondul tulburărilor mortale

_ Australia, Noua Zeelandă, lovite de o întrerupere tehnică la scară largă

_ Electricitatea regenerabilă va depăși cărbunele anul viitor: IEA

_ Cu Chevron răsturnat, Congresul ar putea trebui să se adapteze

_ Urmăriți în direct: Tucker, Hulk Hogan și Dana White prezintă adresa lui Trump către RNC

_ Denunțătorii serviciilor secrete apar în urma tentativei de asasinare a lui Trump

_ Alimentele ultraprocesate legate de riscuri crescute pentru 32 de afecțiuni de sănătate

_ Șansele de nominalizare Biden se prăbușesc din cauza rapoartelor de retragere iminentă, Harris ar fi verificat colegii de alergare

_ Cum să spargi ranguri și să scapi de plantația democraților

_ Curtea Federală de Apel blochează întregul plan de scutire a datoriilor studenților lui Biden

_ Putem lăsa alegătorii să decidă - nu FBI, CIA, DOJ, avocații, procurorii sau judecătorii?

_ Inside the harrowing real-life story behind Under The Bridge: New Hulu series reveals how bullied Reena Virk, 14, was brutally murdered by gang of teens who lured her to a party with promises of friendship

_ Astronomii observă o planetă „foarte excentrică” pe cale de a deveni un Jupiter fierbinte

_ Jet asemănător unui stropitor de grădină a fost observat că iese din stea neutronică

_ Webb dezvăluie ejecții uimitoare și structuri de CO în tânăra supernova a lui Cassiopeia A

_ Webb investighează răsăriturile eterne, apusurile de soare pe lumea îndepărtată

_ Codul portocaliu de caniculă se restrânge la judeţele Dolj, Olt şi Teleorman

_ Africa apare ca punct focal în explorarea globală de petrol și gaze

_ Meci de luptă cosmică: noul model dezvăluie ce spune culoarea unei galaxii despre distanța sa

_ A fost o greșeală majoră ca Zelensky să-l insulte pe Modi săptămâna trecută

_ Rebelii Houthi din Yemen revendică atacul cu dronă asupra Tel Aviv

_ Furtuni arzătoare pe lumi îndepărtate dezvăluite cu noi detalii

_ Cum folosesc astronomii pulsarii pentru a observa dovezi ale materiei întunecate

_ Următoarele patru luni vor fi un război politic fără limite

_ NFLX acționează în avans pe îndrumări pentru venituri mai mici, chiuvete de numerar gratuit


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 514, afisate in 9 pagini.