14:00
Comentarii Adauga Comentariu

_ Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa.

O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Pasagerii lor, în mare parte bărbaţi, dintre care unii purtau veste de salvare portocalii şi făceau semne cu mâna, au fost urcaţi la bordul unei nave a Forţelor de Frontieră Britanice, în largul oraşului Dover.

Sosirile migranţilor, în continuare, în Marea Britanie, ilustrează dificultăţile cu care se confruntă premierul de la Londra, Rishi Sunak, în ceea ce priveşte promisiunea sa de a aborda migraţia ilegală şi de a "opri bărcile", înaintea alegerilor din acest an, notează Reuters.

Peste 8.000 de persoane - însemnând un record - au ajuns până acum în acest an cu ambarcaţiuni mici în Marea Britanie, mulţi dintre aceşti oameni fugind de război sau de foamete.

Sunak speră că politica sa de a-i expulza pe cei care sosesc în Marea Britanie fără permisiune în Rwanda îi va descuraja pe migranţi să traverseze Canalul Mânecii. Guvernul de la Londra speră să opereze primele zboruri către Rwanda în 9-11 săptămâni.

"Numărul inacceptabil de persoane care continuă să traverseze Canalul Mânecii demonstrează exact de ce trebuie să demarăm cât mai repede zborurile către Rwanda", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Interne.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Zmeura pe cer: Astronomii descoperă un nou candidat rămășit de supernovă

_ Soția lui Idris Elba, Sabrina, dezvăluie ce regretă de la nunta prințului Harry și a lui Meghan Markle - și spune că a fost șocată că a ajuns chiar și pe lista invitaților

_ AMANDA PLATELL: Cele ZECE steaguri roșii pe care le-am ratat că iubitul meu perfect a fost căsătorit în secret

_ Poluarea luminoasă afectează și ecosistemele de coastă – acest „canar” subacvatic avertizează asupra impactului

_ Nancy Pelosi, proaspăt de umilirea ei în dezbatere, nu este mulțumită de decizia de dezbatere a lui Biden

_ Coreea de Nord și-a îmbunătățit arsenalul cu un sistem de control mai performant pentru lansatoarele de rachete multiple

_ Israelul salvează doi ostatici într-un raid îndrăzneț în timp ce atacul Rafah este în plină desfășurare

_Fluierul.ro - 09 Apr 2024 10:11:39

_ Urmăriți: Campionul NBA merge la curse, spune că jurnalistul nu este �Black Media� după ce a lăudat-o pe Caitlin Clark

_ Romney și întrebarea greșită: Declarația senatorului despre vinovăția lui Trump surprinde problema procesului din Manhattan

_ Tribunalul francez confirmă condamnarea fostului premier Fillon în scandalul „slujbelor false”.

_ Keir Starmer spune că va pune capăt „scrisorilor de scuze” care le permit tinerilor să evite acuzațiile de infracțiuni cu cuțit și promite că oricine folosește sau poartă o lamă se va confrunta cu „consecințe reale”

_ Toate privirile asupra statelor din sud deținute de opoziție, deoarece India votează în a doua fază electorală

_ Din motive de securitate ruşii şi belaruşii au fost refuzaţi ca voluntari pentru Jocurile Olimpice de vară de la Paris

_ Macron avertizează România: 'Ce securitate va mai avea dacă Rusia câștigă în Ucraina? Am un obiectiv strategic clar'

_ Noile reguli ale experților în modă pentru rochiile florale care le împiedică să arate învechite sau mumici

_ FOTO VIDEO - Rușii acuză un atac ucrainean cu 16 morți și 20 de răniți în orașul Tokmak

_ Sam Altman vorbește cu TSMC despre AI chip venture

_ Atenţionare MAE: Franţa menţine controalele la frontierele interne până în 31 octombrie

_Fluierul.ro - 09 Apr 2024 10:11:51

_ Ionuţ Stroe: Sunt convins că primarul Secorului 4 Daniel Băluţă va obţine din nou votul cetăţenilor

_ Cercetătorii creează nanostructuri pentru degradarea eficientă și durabilă a poluanților

_ De ce au fost alese culorile roșu, galben și verde pentru semafor. Există o explicație științifică

_ CHIAR PENTRU: Bărbatul care l-a atacat pe Paul Pelosi a fost condamnat la 30 de ani de închisoare federală după ce Nancy Pelosi i-a cerut judecătorului să-i dea o pedeapsă „foarte lungă”

_ Mainstream Media defăimează un prizonier J6 eliberat cu MINCIUNI PURE și el RUPTE: „Pot câștiga absolut cu ajutorul tău!”

_ Cititorul pe buze descifrează conversația privată a lui Trump și Joe Rogan la UFC 309: „Nu o voi uita”

_ Eric Trump dezvăluie ce va face tatăl său în prima zi pentru a salva americanii (VIDEO)

_ Packeta România înregistrează o creștere de aproape 30% în 2023, ajungând la 21,7 milioane de euro

_ O femeie, în vârstă de 38 de ani, înjunghiată cu cuțitul într-o dublă înjunghiere pe plaja din Bournemouth, a fost externată din spital, dezvăluie poliția

_ Sapporo din Japonia vede cea mai devreme 25C zi de când au început recordurile

_ Momentul în care un prădător este taserat de poliție după ce a târât o femeie de pe stradă și a agresat-o sexual - în timp ce victima dezvăluie că acum doarme lângă mama ei după un atac terifiant

_ Sportiv Kate! În timp ce Prințesa de Wales este văzută „în afară” cu familia în timpul tratamentului împotriva cancerului, cum a stăpânit la rappel, la cricket și la alergare (dar a pierdut o cursă împotriva Prințului William)

_ O nouă tehnică universală bazată pe lumină pentru a controla polarizarea văii în materialele vrac

_ Trei lucrări de Adrian Ghenie, adjudecate la suma totală de aproape 108.000 de euro

_ Sursă sau chiuvetă? O revizuire a rolului permafrostului în ciclul carbonului

_ Testele arată că magneții supraconductori la temperatură înaltă sunt pregătiți pentru fuziune

_ 'A primit miel proaspăt?' Mister legat de duba de livrare a Asda abandonată pe un câmp din Yorkshire Dales

_ Comisia Europeană anunţă intrarea în vigoare a unor noi norme privind publicitatea cu caracter politic

_ Șoferii și bicicliștii, atât drumul nou-nouț, măsurile de mers cu bicicleta sunt periculoase, deoarece săgețile par să îndrepte împotriva fluxului de trafic

_ Proiectul de lege pentru interzicerea TikTok este adoptat de Senatul SUA, ce se întâmplă în continuare?

_ Reacția cu clic de tiol-ene oferă o abordare nouă pentru fabricarea feroelectricilor elastici

_ Oamenii de știință au descoperit colonii necunoscute până acum de pinguini împărați în Antarctica

_ EFOR a analizat cheltuielile partidelor în social media în perioada ianuarie-martie 2024. La USR, PSD şi AUR paginile liderilor au fost printre cele care au înregistrat cele mai mari cheltuieli

_ Perspectivă asupra imunității insectelor: Cercetătorii dezvăluie dinamica sistemului imunitar

_ Picăturile de lichid modelează modul în care celulele răspund la schimbare, arată studiul

_ Cum ar putea ajuta la combaterea schimbărilor climatice crearea de vaci mai puțin gazoase

_ Plantarea copacilor în pajiști nu va salva planeta; în schimb, protejați și restaurați pădurile

_ Filmul The Fall Guy al lui Ryan Gosling este un omagiu pentru cascadori

_ Italia amendează Amazon pentru opțiunea de cumpărare „recurentă”.

_ Premierul spaniol îşi suspendă îndatoririle publice: Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc

_ Primul aviz formal pentru România în cadrul unui comitet sectorial pentru aderarea la OCDE

_ O căsnicie terifiantă: Big Pharma îmbrățișează AI

_ Bucureşti: Vreme deosebit de caldă până luni dimineaţă, după care urmează o răcire accentuată

_ UPDATE despre împușcăturile din West Philadelphia, lângă moschee, în ultima zi a lunii sfinte musulmane

_ O balenă moartă din New Jersey avea un craniu fracturat printre numeroasele răni, arată experții

_ Se pare că Hummer ucide nivelul de echipare EV Base 2 pe măsură ce cererea se răcește

_ Mașinile zburătoare devin realitate în China

_ Flacăra olimpică va putea fi admirată de parizieni pe 14 iulie

_ Adolescentul indian recunoaște că are „niște nervi” în încercarea de a obține coroana mondială de șah


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1105, afisate in 19 pagini.