23:59
Comentarii Adauga Comentariu

AM FOST FURAȚI PÂNĂ ȘI DIN BACȘIȘUL DE 3.5% PE CARE-L LUĂM PE RESURSELE NOASTRE. ANRM a stabilit incorect prețul de referință al gazelor, iar redevențele au fost mai mici cu 4,6 miliarde de lei. Unde a "ANTI-CORUPȚIA" Soroșiștă? NICĂIERI.

Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a stabilit în mod incorect prețul de referință al gazelor naturale, prin urmare redevențele cuvenite bugetului de stat au fost mai mici cu circa 4,6 miliarde de lei, se arată în raportul pe 2015 al Curții de Conturi, publicat marți pe site-ul instituției.

"Zăcămintele din care a fost extras țiței în perioada auditată, cea mai mare parte (peste 85%) au producții mici, de sub 10.000 tone/trim, condiții în care cota de redevență aplicabilă este cea minimă de 3,5% din valoarea producției.

Prețurile de referință ale gazelor naturale extrase în România au fost stabilite incorect de către ANRM în perioada auditată și s-au situat sub prețurile de referință care ar fi rezultat în condițiile aplicării pct. II din Anexa la Ordinul președintelui ANRM nr. 98/1998 respectiv

"ca echivalent valoric și al puterii calorifice pentru un coș de combustibili alternativi, cu cea mai frecvența utilizare în România, cotați pe piață internațională", cu consecințe în diminuarea cuantumului redevenței cuvenite bugetului de stat cu aproximativ 4,6 miliarde lei", se arată în sinteza raportului menționat.

În ceea ce privește domeniul petrolier, s-a constatat că în inventarul bunurilor din domeniul public nu au fost incluse toate zăcămintele confirmate, existând zăcăminte care nu au fost inventariate.

"Nu au fost luate toate măsurile pentru a se evita derularea de operațiuni petroliere pe terenuri pe care se află amplasamente cu situri arheologice, rezervații naturale sau perimetre de protecție hidrologică. S-a mai constatat un grad redus de realizare a lucrărilor asumate de titulari, atât din punct de vedere valoric, cât și fizic, întrucât participanții la apel au tendința de a prezența un volum de lucrări nerealist și nesustenabil, pentru a obține un punctaj mare în cadrul Apelului public de oferta, pentru că, ulterior, să solicite ANRM prelungirea perioadei de realizare a lucrărilor, întrucât realizarea acestora fie nu a fost demarată, fie realizarea lucrărilor nu se poate încadra în perioada stabilită inițial", se mai arată în raport.

De asemenea, ANRM nu a descalificat unii participanți la apelul public de ofertă, în condițiile în care documentele prezentate de aceștia fie erau incomplete, fie nu îndeplineau condițiile legale privind perioada de utilizare.

"S-a constatat, pe de o parte, efectuarea unor tranzacții între companii afiliate, iar, pe de altă parte, efectuarea unor tranzacții cu gaze naturale la prețuri reglementate (peste cota stabilită conform Ordinului președintelui ANRE nr. 24/2013 și Ordinului președintelui ANRE nr. 161/2014), acestea având influență directă asupra valorii redevenței petroliere cuvenite bugetului de stat. La nivelul ANRM nu se cunoaște, cu exactitate, nivelul fondurilor care trebuiau a fi constituite pentru transferul de tehnologie și pregătire profesională, fiind constatate diferențe între sumele evidențiate de ANRM pentru această activitate și sumele înscrise în acordurile petroliere", se mai arată în constatările Curții de Conturi.

În ceea ce privește domeniul minier, Curtea de Conturi precizează că, la nivelul ANRM, nu este organizată evidența resurselor/rezervelor minerale ale țării și actualizarea permanentă a acesteia și nu se poate face o radiografie completă a bogățiilor de care țară noastră dispune, astfel încât să fie posibilă întocmirea de situații centralizate, la nivel național, privind resursele/rezervele minerale ale țării, incluzând și situația rezervelor minerale neexploatate încă.

Mai mult, pentru doar 19 perimetre (17% din numărul total de 115 perimetre în care s-au desfășurat activități de prospecțiune, în perioada 2011-2015), cercetarea s-a continuat în baza unei licențe de explorare acordate de către ANRM.

"S-a remarcat existența a 453 licențe de exploatare (344 de licențe negociate și semnate de ANRM cu titularii licențelor de explorare încetate anterior anului 2011 și 109 licențe negociate și semnate de ANRM în perioada 2011-2015), neintrate în vigoare ca urmare a faptului că acestea nu au fost aprobate printr-o hotărâre a Guvernului, așa cum prevede art. 21 din Legea minelor nr. 85/18.03.2003. În totalul licențelor de exploatare aflate în derulare în perioada auditată (496 de licențe), ponderea o reprezintă licențele prin care au fost concesionate zăcămintele de roci utile (aproximativ 64%), urmate de cele prin care au fost concesionate zăcămintele de ape minerale naturale, terapeutice, geotermale (aproximativ 16%) și cărbuni (aproximativ 7%)", susțin oficialii Curții de Conturi.

Având în vedere că majoritatea licențelor de exploatare neintrate în vigoare au fost acordate în perioada 1998-2000, se constată faptul că, timp de aproximativ 17 ani, titularii a 224 de licențe de exploatare acordate în baza vechii Legi a minelor nr. 61/1998, neaprobate până în prezent prin hotărâre a Guvernului, au desfășurat activități de exploatare doar pe baza avizelor la programele anuale de exploatare și/sau cercetare acordate de ANRM.

"ANRM nu deține informații pentru toate cantitățile de nisip și pietriș exploatate din albiile minore ale râurilor și din cuvetele lacurilor, respectiv nu a urmărit calcularea și virarea la bugetul de stat a redeventei miniere, datorate de agenții economici, având drept consecință diminuarea veniturilor cuvenite bugetului de stat cu suma estimată la valoarea de 993 mii lei ", potrivit documentului.

În perioada 2011-2015, veniturile bugetului de stat au fost diminuate cu suma de 68,4 milioane de lei, reprezentând diferența de redevență minieră, calculată în condițiile Legii nr. 262/2009 și OUG nr. 102/2013, ca urmare a faptului că 19 titulari de licențe de exploatare au refuzat să semneze sau au semnat cu întârziere actele adiționale de modificare a cuantumului redevenței, la valoarea actualizată.


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

JäGERCHOR. Prima măsură de RELAXARE: "Să vină nemții și austriecii să ne ucidă animalele". GuWernerul și LODOVIC LIBER la Vânătoare după 15 mai. Cadru Universitar Veterinar de la Cluj: "majoritatea vânătorilor sunt austrieci și germani. Mai vin și cehi"

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

MAI AVEM DOUĂ PÂRGHII ALE SUVERANITĂȚII NAȚIONALE: GRANIȚELE ȘI MONEDA. SĂ NU RENUNȚĂM LA ELE. Marek Belka, guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei: "Polonia este avantajată că nu a aderat la euro"

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului: Vizita Papei Francisc este "pentru România, dar nu numai pentru România" (Crux)

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Bunicul-porno: două fetițe de cinci și șase ani, violate și filmate de un bărbat de 67 de ani în județul Iași

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

BRĂILA: Deputatul PSD Marian Dragomir câștigă primăria municipiului, conform numărătorii paralele PSD

ISTORIA AȘA CUM NU V-O POVESTEȘTE NIMENI. Dezvăluirile lui Ștefan Andrei - Ministrul de Externe al lui Nicolae Ceaușescu - despre rețeaua de Spioni KGB GRU și NKVD ai Moscovei din partidul Comunist Român - Rețea care l-a ucis pe Nicolae Ceaușescu

Carmen de la Sălciua, goală în pat! Cântăreaţa n-a mai rezistat şi a dat hainele jos FOTO

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

CS Universitatea Craiova - CS Mioveni, scor 2-0, în Liga II

">

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

GROAZNIC. Der Spiegel anunță "Român MORT DE CORONAVIRUS la cules sparanghel în Baden-Württemberg" . Werner și Lodovic cei care au făcut acordul cu Merkel pentru trimiterea de români în una din cele mai infectate zone din lume trebuie să plătească

Un nou strat de informații genetice ajută la determinarea vitezei cu care sunt produse proteinele

Cel puțin 13 morți în atentate comise în India

">

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

GOSPODAR FĂRĂ PERECHE. Scene XXX între Ion şi Ionela. Fermierul este călărit în faţa camerelor fără nici o jenă VIDEO

TICĂLOȘII. IATĂ ce fac acești USR-iști, porecliți pe drept cuvânt "Uniunea lui Soros din România". Deputații USR s-au abținut la votul - ce marca Unirea Transilvaniei cu România - la legea privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon

CULMEA NESIMȚIRII ȘI A CENZURII. După ce a închis 14 site-uri, șeful Guvernului care a impus Cenzura declară cu Nesimțire de Ziua Mondială a Libertăţii Presei. "Dreptul jurnaliştilor de a relata liber este garantat în România şi aşa va rămâne"

Biologie celulara. Calea Secretorie.

Tăriceanu publică documente primite de la MAE: "Prima informare despre virus a fost trimisă la 6 ianuarie. Iohannis și Guvernul Său au știut ce se întâmplă în China și în alte țări, dar au preferat să țină totul sub tăcere"

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Experimentul unor gemeni identici: unul a mâncat carne, altul a devenit vegan. Ce s-a întâmplat dupa 3 luni cu ei

Aproape 1,5 milioane de români își serbează onomastica de Florii

">

EXCLUSIV | Un nou sponsor pentru echipa națională. FRF a semnat cu Bancpost și va primi 2,1 milioane de euro

Birkenfeld sau Birkenau? După românul MORT la SPARANGHEL, un alt ROMÂN a MURIT la muncă în GERMANIA, de data aceasta în ABATOR. Sparanghela Merkel și Guwernerul Klaus îi au pe conșțiință pe acești morți....lipsiți de cea mai elementară protecție sanitară

Cine este Anamaria Gudu, noua prezentatoare de la Observator

A jucat într-un film XXX, dar era să leșine când și-a cunoscut partenerul. Cine era bărbatul cu care a făcut-o

ASIA EXPRESS, imagini pentru adulţi: Vârciu a dezbrăcat-o pe Daniela Crudu. LIVE VIDEO A1

Protecție ZERO: Noi alerte pentru măști periculoase. Numărul lor a crescut îngrijorător

Buget mediu de 2.000 de lei, alocat de către români pentru achiziția unei trotinete electrice (sondaj)

Baschet: Președintele Donald Trump l-a decorat pe Bob Cousy (91 ani), legendă a NBA

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Vom afla care este cel mai bun tratament împotriva Covid 19! România intră în studiul "Solidarity"

De ce ești baistruc? Cuvintele dobrogenilor pe care niciun alt român nu le pricepe  - ce înseamnă "buhalcă", "ciortan"sau "ghionder"

O adolescentă de 17 ani, GOALĂ la prima experienţă la SOLAR. Un angajat a FILMAT TOT cu mobilul

Filmul porno necenzurat cu episcopul Hușilor, vizionat la Mitropolia Moldovei: "Sunt lucruri urâte pe înregistrare"

Cristina, adolescenta cu sâni imenşi. S-a filmat şi a pus filmuleţul pe net. "Sânii mei sunt naturali.." VIDEO

Peste 1000 de cazuri raportate în ultimele 24 de ore în țara "care îi lasă pe oameni să facă ce e mai bine pentru ei"

Supermodelul Cara Delevingne: "Sunt pansexuală, mereu m-am simțit diferită". Ce presupune această orientare

Șeful SIAS avertizează: Poliția este pregătită dacă protestele din SUA ajung și la noi

Bancul de miercuri. Baba de 80 de ani

Anca Serea, filmată în timp ce face SEX. Totul a fost făcut public la TV

Cine organizează așa ceva? Film porno cu primarul Buzăului și două tinere. Ménage à trois cu Constantin Boșcodeală, surprins într-o cameră de hotel, în timpul unei partide de sex - VIDEO

Ploi torențiale, vijelii și grindină în aproape toată țara / 37 de județe, sub cod galben până luni dimineață

OARE E BINE? Sibiu: Tot mai mulți copii, la școala care a dat anul trecut "Super Model of the World"

Cine este Ioana Simion, actuala iubită a lui Ilie Năstase. A fost femeia unui milionar celebru FOTO

PSD: Iohannis a discreditat sau ignorat toate evenimentele semnificative. Perseverență anti-românească. Istoria nu poate fi umilită


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 643, afisate in 11 pagini.



ieri 05:50 CITATUL ZILEI