08:11
Comentarii Adauga Comentariu

_ Noua Zeelandă renunţă la cele mai restrictive reguli privind comerţul cu ţigări

Noua Zeelandă renunţă la cele mai restrictive reguli privind comerţul cu ţigări

Guvernul din Noua Zeelandă renunţă la cele mai restrictive reguli privind comerţul cu ţigări.

Prima lege din întreaga lume care interzice vânzările de tutun către persoanele născute după 2009 va fi abrogată marţi.

Decizia a fost luată în ciuda protestelor din ţară.

Noua Zeelandă va abroga marţi prima lege care interzice vânzările de tutun pentru generaţiile viitoare, a anunţat guvernul, potrivit Reuters.

Cabinetul care conduce ţara din octombrie, anul trecut, îşi duce astfel planurile la bun sfârşit. Deşi declară că vrea să reducă fumatul, Guvernul propune alte măsuri, mai puţin radicale. Ca urmare, legea aprobată de fostul cabinet şi care urma să intre în vigoare la vară, va fi abrogată.

Legislaţia, introdusă în timpul precedentului guvern condus de Jacinda Ardern, ar fi interzis vânzarea de ţigări persoanelor născute după 1 ianuarie 2009. Alte măsuri din pachetul legislativ care urmează să fie abrogat sunt reducerea drastică a numărului de comercianţi de tutun şi a nivelului de nicotină din ţigări.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Avertisment pentru petrecăreții britanici care se îndreaptă spre Ibiza, deoarece boala cu potențial pandemic lovește punctul fierbinte de vacanță

_ Tomac: Orice politician critică Ucraina, UE şi NATO, trebuie să ştiţi, face propagandă Kremlinului

_ Bărbații nerușinați mă interoghează pe stradă chiar și după ce le spun că am un iubit... e înspăimântător

_ Dezvăluit: deținătorul recordului mondial la maraton, Kelvin Kiptum, în vârstă de 24 de ani, a virat în afara drumului și a lovit un copac, și-a sinucis și antrenorul într-un accident de mașină în Kenya

_ Sunt o fată de cărucior - acestea sunt cele mai proaste replici pe care le-am auzit pe terenul de golf

_ Dan Negru condamnă scandalurile dintre vedete și trusturile TV: 'Mă uit cu dispreț la scandalagii'

_ Am băut până la doi litri de Monster pe zi - nu mă voi mai atinge niciodată de o băutură energizantă după o sperietură teribilă de sănătate

_ Ciolacu, anunț șoc cu privire la comasare. S-au încheiat discuțiile

_ Pacienții din spitalul copleșit din Gaza sunt adesea „mor sau sortiți să moară”

_ Raport: 39 de agenți ai serviciilor secrete cer anchetă asupra politicilor marxiste ale lui Biden DEI în urma atacului neobișnuit al unei femei agent asupra unui superior bărbat

_ Nici crimă, nici accident vascular. Poliţia din Miami susţine că iubitul lui Sabalenka s-a sinucis

_ Scene sângeroase la Iaşi! Un tânăr a vrut să omoare o prostituată. Femeia a fost lovită cu un ciocan în cap

_ Iubita bunică britanică va fi deportată după ce s-a descoperit că stătea ilegal în Australia

_ Zelenski vine cu o formulă de pace care are impact și asupra României

_ Bulgaria a confiscat heroină în valoare de aproape 8,5 milioane de euro într-un camion care se îndrepta din Iran spre Europa de Vest

_ Licitația solidă de 3 ani trimite randamentele la minimele sesiunii


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 16, afisate in 1 pagina.