![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Opozantul lui Vladimir Putin riscă nouă ani de închisoare: e apropiat de Aleksei Navalnîi sau Boris Nemţov![]() Opozantul lui Vladimir Putin riscă nouă ani de închisoare: e apropiat de Aleksei Navalnîi sau Boris NemţovParchetul rus a cerut luni nouă ani de închisoare pentru opozantul încarcerat Ilia Iaşin, un apropiat al lui Boris Nemţov, unul dintre liderii opoziţiei ruse asasinat în februarie 2015, au anunţat susţinători ai acestui critic al Kremlinului, judecat pentru că a denunţat ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. "Procurorul a cerut nouă ani de privare de libertate", a indicat echipa lui Iaşin într-un mesaj publicat pe reţelele de social media. Verdictul va fi anunţat miercuri, potrivit tribunalului moscovit însărcinat cu dosarul, citat de agenţia oficială de presă TASS, informează Agerpres. Militantul, în vârstă de 39 de ani şi arestat din iunie, este acuzat de "difuzarea unor informaţii false" despre acţiunile armatei ruse în Ucraina cu "incitare la ură", delict pedepsit cu zece ani de închisoare. Lui Iaşin i se reproşează, între altele, faptul că, în cursul unei intervenţii în direct pe YouTube, a denunţat "uciderea civililor" în localitatea ucraineană Bucea, de lângă Kiev, unde armata rusă este acuzată de abuzuri, ceea ce Moscova neagă. Arestarea sa nu l-a împiedicat să continue să critice autorităţile într-un mod acerb şi să denunţe intervenţia militară în Ucraina. La începutul lunii noiembrie, Iaşin i-a acuzat pe judecătorii ruşi că sunt "servitori" ai puterii şi îi dau lui Putin un "sentiment de impunitate". El este urmărit pe baza articolelor din codul penal introduse la scurt timp după declanşarea ofensivei ruse în Ucraina şi care îi pedepsesc pe cei care "discreditează" armata sau "publică informaţii false" pe acest subiect. Aceste texte de lege sunt vagi, iar câmpul lor de aplicare este foarte larg, criticii Kremlinului văzând în ele un instrument "universal" pentru a urmări toate vocile critice. Ilia Iaşin, care a început să militeze de foarte tânăr în anii 2000, este un apropiat al militantului anticorupţie Aleksei Navalnîi, încarcerat de la începutul anului 2021, după ce supravieţuise unei tentative de otrăvire cu agent neurotoxic Noviciok, otrăvire pe care el o atribuie Kremlinului.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:14
SUA. Are FBI-ul spioni în Congres?
ieri 22:59
_ Social media și protecția refugiaților
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:38:27
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:42:27
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:44:17
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:48:59
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:53:13
ieri 22:16
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:57:57
ieri 22:16
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 21:03:36
ieri 22:16
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 21:07:25
ieri 22:16
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 19:55:03
ieri 22:16
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 19:57:40
ieri 22:16
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 19:59:40
ieri 19:56
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 19:18:48
ieri 19:38
_ Pește nativ elvețian în ape tulburi
ieri 19:05
_ Praful spațial ca scut solar al Pământului
ieri 19:02
_ Cerealele românilor
ieri 18:49
_ Căpitanul de armată „Polar Preet”
ieri 17:59
_ Victor Piţurcă scapă de controlul judiciar
ieri 17:58
_ Zelensky s-a întâlnit cu Regele Charles
|
Comentarii:
Adauga Comentariu