23:59
Comentarii Adauga Comentariu

KOVESI: "Nu am fost, nu sunt și nici nu voi fi prietenă cu inculpatul Sebastian Ghiță" . D-nă Kovesi, dar la petrecerea de la podgoria privată a lui Ghiță ați fost? La petrecerea de la podgoria privată a lui Ghiță ați fost?



Victor Ponta: "M-am întâlnit prima dată cu Kovesi într-un cadru informal la o podgorie a lui Sebastian Ghită".

Victor Ponta a declarat ca prima dată când s-a întâlnit cu Laura Codruta Kovesi intr-un cadru informal a fost in 2011, la o podgorie deținută de omul de afaceri Sebastian Ghiță, acesta din urmă confirmând afirmația fostului premier, relatează News.ro.

"Prima data in viața mea, când m-am întâlnit cu doamna Kovesi într-un mod informal, nu vorbesc de evenimente, a fost la domnul Ghiță, nu acasă.

Nu știu dacă o mai are acum, avea o podgorie între Ploiești și Mizil. Acolo m-am întâlnit prima dată cu doamna Kovesi in 2011", a declarat Victor Ponta intr-un interviu pentru Antena 3, care va fi difuzat sâmbătă seară.

La rândul sau, deputatul Sebastian Ghita a confirmat existența acestei întâlniri între Victor Ponta și Codruta Kovesi, pe atunci procuror general.

"A fost o petrecere privată, era toamna, se culegea via. A venit și Ponta și atunci s-au cunoscut prima dată", a spus Sebastian Ghiță, într-o intervenție la România TV.

"Nici nu m-am lăudat cu chestiunea asta, nici nu m-am folosit de prietenia cu doamna Kovesi", a adăugat omul de afaceri

Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a declarat, vineri, la Europa FM, că "Nu am fost, nu sunt si nici nu voi fi prietenă cu inculpatul Sebastian Ghiță" .

Declarațiile acesteia au fost făcute după ce Ghiță a susținut ca a participat la falsificarea raportului care să arate ca teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat pentru ca la acea vreme avea "o relație foarte apropiată" cu Kovesi, "fiind practic prieteni".

Deputatul Sebastian Ghita a depus, marti, la Parchetul General, un autodenunț și a susținut că, in 2012, a participat la falsificarea unui raport care să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat.

"Având o relație foarte apropiată cu doamna Kovesi, fiind practic prieteni la vremea aceea, și dânsa temându-se de un potențial rezultat negativ al comisiei tehnice, vorbind în mai multe rânduri cu dânsa și eu cunoscându-i pe cei care se ocupau de întocmirea raportului tehnic, am convenit ca împreună cu ceilalți să avem grijă ca raportul sa fie pozitiv", spunea Ghiță.

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a început urmarirea penală în rem pentru instigare la fals intelectual, în cazul autodenunțului lui Sebastian Ghiță privind teza de doctorat a procurorului-şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, au declarat joi, pentru News.ro, surse judiciare.

Fostul ofițer SRI, Savu aruncă bomba anului. El spune că sunt imagini cu Kovesi și Ghiță, iar acestea vor fi publicate.

"Ce i-o fi trebuit sa minta? N-am facut nimic rau, nici eu, nici dansa. Are o problema cand ne dam seama ca doamna Kovesi a mintit. Problema e ca aceasta doamna in iesirile publice minte sau spune jumatati de adevaruri. Din pacate pt dansa, suntem multi oameni care stim ca din nev de imagine, de frica faptului ca nu va mai ramane pe primul loc in ochii oamenilor, spune niste minciunele.

Nu stau sa cantaresc prieteniile ca domnul Ponta. Nu m-am folosit de prietenia cu doamna Kovesi. M-a mahnit cand a spus: "Nu vreau sa aud de inculpatul Ghita." Multi care stiau lucruri despre dansa, s-au trezit cu dosare penale. Toti oamenii care au fost in jurul ei, au primit dosar penal ca sa li se inchida gura. Era o petrecere, era toamna, se culegea via. A venit si domnul Ponta, era invitat. Acolo s-au intalnit prima data la o vie la care eram actionar.

N-am aparat-o pe Kovesi in fata comisiei. E adevarat ca de cativa ani de zile suntem multi oameni care am crezut in doamna Kovesi. Nu exista imparateasa Romaniei, inca. Dansa incearca sa se puna deasupra insitutiilor din Romania. Nu e o mandrie ca exista atata coruptie in Romania.

Nu am vazut-o pe doamna Kovesi vreodata band ceva. Oamenii mai beau must. Sa nu ajungem atat de asprii cum e doamna Kovesi cu noi. Daca procurorii de la Parchetul General vor cauta filmari, vor gasi. Stiu sa-si faca meseria. Acum un an sau doi, am auzit-o public cand le-a spus tuturor sefilor de politie din toata tara, intr-un mod agresiv: "Daca va mai prind cu vreun om de afaceri, o sa consider ca aveti relatii si o sa va arestez!", a spus Sebastian Ghița la România TV.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Accident feroviar în comuna Ciurea din județul Iași

România U21 la EURO 2019 | Ce nu s-a văzut la TV. Momente nebune la finalul partidei cu Franța U21

Filmul porno pentru care o elevă din Iași a plătit 150 de lei. Tânăra a regretat că s-a lăsat filmată în ipostaze indecente

Hassan Rouhani: Iranul nu dorește un război cu Statele Unite

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Clubul Rapid a sărbătorit 96 de ani de la înființare

Gîrbovan, despre boicotul din CSM: Cei 7 membri arată că nu sunt de acord cu legea, deci o nu aplică

Șerban Nicolae o contracandidează pe Viorica Dăncilă la șefia PSD

Dana Gîrbovan, despre protocoalele secrete: De ce nu am făcut toți grevă să ne revoltăm?

Moștenitoarea imperiului Disney cere o taxă pe averile super-clasei care ucide "visul american"

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

Marius Dunca, susținut de organizația PSD Brașov pentru funcția de secretar general

Ne-njură VICE.com: "Am vorbit cu oamenii din spatele unor site-uri din România acuzate că răspândesc știri false" Vice.com care are relații cu Obama și Biden, site american care îi ia interviuri elegioase lui George Soros și-a deschis o filială în România

Meghan Markle și prințul Harry au cheltuit 2,4 milioane de lire sterline pentru renovarea casei lor. Cheltuielile au fost făcute din bani publici

Fotbal feminin: Președintele Donald Trump a criticat-o pe Megan Rapinoe, pentru că nu cântă imnul SUA la CM 2019

Gigi Becali îi răspunde lui Mirel Rădoi, după ce finul său l-a atacat la conferința de presă! Omul de afaceri, foarte direct: "Muncește pentru mine"

Știrile ProTV: Mașinile Google vor actualiza străzile României. Imaginile care au rămas blocate în timp

Eco-taxa pentru pungi din plastic a crescut

Jocurile Europene 2019: Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs, medaliați cu argint la tenis de masă - dublu mixt

OFICIAL | Primul fotbalist de la U21 prezentat la noua echipă! Jucătorul, bucuros pentru mutarea făcută: "Este un pas uriaș în cariera mea"

Ofertă de 10 milioane de euro pentru Ianis Hagi: Clubul care îl vrea cu orice preț pe fiul "Regelui"

Uluitor! McGregor s-a pozat cu tricoul Rapidului, chiar în ziua în care clubul giuleștean a împlinit 96 de ani | FOTO

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Ministrul de externe iranian îl acuză pe John Bolton de complot pentru război

Tragedie în MMA! Luptătorul român Cosmin Dușa a murit la Chișinău: "Mama lui ne-a spus că a leșinat de două ori în ultimele șase luni"

Claudiu Niculescu "a luat foc" după incidentul în care prietena lui Cristi Manea a fost lovită: "Sunt și astfel de oameni care ne fac de cacao. E incredibil, e groaznic". "Lunetistul" îl trage de mânecă pe fundașul CFR-ului: "Să clarifice!"

Romania U21 la EURO 2019 | Dorinel Munteanu nu vrea să audă de o "înțelegere" între România și Franța. Cum le răspunde "Neamțul" italienilor

JO 2024: Sesiunea CIO a validat cele patru sporturi suplimentare: breakdance, escaladă, skateboard și surf

Simona Halep, primul meci pe iarbă din 2019. Cum s-a terminat confruntarea din turul 2 de la WTA Eastbourne

​Jocurile Europene: România, medalie de bronz în proba de grup, la gimnastică aerobică

Dinamo grăbește negocierile în cazul transferului lui Mihai Răduț

Instanța supremă sesisează Curtea Constituțională în dosarul lui Sebastian Ghiță după ce Secția de anchetă a retras apelul

După Dragnea : sistemul pesedist merge mai departe

Noi reproșuri în partidul lui Barna. Deputat USR: "Lasă că merge și cu mizeria sub preș" | DOCUMENT

Pornhub a pregătit un clip special pentru cei care sunt singuri de Sărbători VIDEO

ȘTIRILE OREI 20.00

Va fi "cod roșu" la Bologna! Marcel Răducanu are numai cuvinte de laudă pentru naționala Germaniei: "Sunt jucători care joacă în Bundesliga. O să fie un meci foarte, foarte greu"

R.Moldova sfâșiată de un nou PACT "Ribentropp Molotov". La Chişinău au venit în cascadă Dmitri Kozak,trimisul lui Putin, autorul planului de federalizare al R.Moldova, komisarul-UE Hahn şi Bradley A. Freden, directorul pentru Europa de Est al Dep. de Stat

Pew Research Center: "Populația lumii aproape se va opri din creștere în 2100". Vom avea o lume de Africani și de Asiatici. Populația Africii va exploda și va ajunge la 4.3 miliarde de la 220 milioane cât avea în 1950. Asiatici vor ajunge la 4.7 miliarde

Gigi Becali face un anunț surprinzător și vrea să transfere de la o rivală din Liga 1! E dispus să-i achite clauza de reziliere a unui fotbalist de la U21: "El a fost demențial"

BREAKING NEWS | AS Roma, interesată de Ionuț Nedelcearu! Vestea primită de fotbalist în timp ce se află la EURO 2019 U21

Când Nadal și fostul rege al Spaniei își strâng mâinile, Richard Mille câștigă

ISUBIF: Copaci căzuți și mașini avariate, după furtuna din Capitală

Răzvăn Cuc, după adoptarea OUG pe ridesharing: Acum concurența este liberă

O nouă performanță mare în tenisul de masă! Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu au cucerit medalia de argint la Jocurile Europene în proba de dublu mixt

​VIDEO Ionuț Radu, discurs înaintea meciului cu Franța: "Am plecat din nimic și ajungem în top, unde ne e locul!"

Legea care dă puteri sporite polițiștilor, inițiată de Carmen Dan și Florin Iordache, a primit raport de adoptare, după o ședință cu scandal/ Miercuri intră la vot

ÎCCJ: Fostul ministru Cristian David - achitat; decizia - definitivă

BREAKING Liderul filialei din Yemen a rețelei teroriste Stat Islamic a fost capturat | VIDEO

Trump amenință cu atacuri asupra Iranului, ca represalii față de orice lovitură a Teheranului

Încă un accident de muncă pe șantierul mall-ului din Brașov: Un muncitor s-a prăbușit de la o înălțime de 18 metri, împreună cu schela pe care lucra

Proiect: Trotinetele electrice vor putea fi folosite pe drumurile publice fără a risca amenzi

Un jucător format la Hamburg a semnat cu o echipă din Liga 1!

BREAKING Donald Trump amenință că zone din Iran vor fi distruse în cazul unui război cu SUA

Reacția Ministerului de Externe al Republicii Moldova după ce deputați ai Chișinăului au votat pentru revenirea Rusiei la APCE

Corina Crețu și Mihai Tudose vor face parte din Grupul Social Democrat din Parlamentul European, alături de PSD

Iohannis: Adoptarea Codului administrativ prin OUG - grav atentat la adresa întregului sistem administrativ


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 926, afisate in 16 pagini.



ieri 05:08 CITATUL ZILEI