23:59 2016-09-28
history - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu
Blestemul aromân care a devenit imn: "Părinteasca dimândare" - "Părinteasca Blestemare" Legământul pe care-l face neamul din sudul Balcanilor
"Blastem mari s-aibă-n casă,
Cari di limba-a lui s-alasă"
Populara poezie "Părinteasca dimândare" este considerată imnul aromânilor, care se juruiesc din generație-n generație să țină cu orice preț la limba strămoșească și la tradițiile care i-au ajutat să-și păstreze identitatea.
Cel care a compus versurile de la "Părinteasca dimândare" ("Mustrarea/Blestemarea părintească") este Constantin Belimace, un aromân născut în Macedonia, în anul 1848, în satul Muloviște.
Înfocat luptător pentru drepturile aromânilor din Balcani, Constantin Belimace vine în 1873 la București, pentru a studia să devină dascăl pentru copiii de aromâni din Balcani. Cu alți trei literați aromâni (Andrei Bagav, Ștefan Mihăileanu, C. Cairetti), scoate o revistă intitulată Macedonia. Își deschide un birt pe strada Șelari, frecventat de aromâni. Așa ajunge să se împrietenească îndeaproape cu cărturarii care-l ajută să-și publice versurile în reviste.
Poezia "Părinteasca dimândare" a fost scrisă într-un moment de cumpănă pentru soarta aromânilor din Macedonia natală. Vizitat de mama sa la București, Belimace află vești proaste despre cei de acasă, care trăiau vremuri de restriște. Așa așterne rândurile care aveau să exprime cel mai bine tradiționalismul aromân: "Blestem mare să aibă în casă / Care de limba lui se lasă".
"Din timiditate i-l prezintă lui Andrei Bagav ca versuri folclorice: «Dacă-i adevărat că-i din popor, apoi ai dezgropat o comoară; dacă-i făcută de tine, aceasta-ți face osul neuitat, frate Costache». Criticul literar Hristu Cândroveanu compară poemul cu imnul național francez "Marseillaise", consemnează realizatorii site-ului aromânul.ro.
Mânat de îndemnul de a fi aproape de neamul său, Constantin Belimace pleacă înapoi în Macedonia și lucrează ca intendent al liceului românesc din Bitola - Macedonia. În 1916, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, este luat de bulgari și dus prizonier în Bulgaria, alături de alți militanți aromâni din Macedonia. Supraviețuiește și se întoarce la Bitola, unde va rămâne până la finele vieții, în 1928.
Poemul său este lăsat moștenire neamului aromân, oriunde s-ar afla. O interpretare magistrală i-a dat neuitatul actor Toma Caragiu, el însuși aromân.
Constantin Belimace Sursa foto Facebook Societatea de cultură macedo-română
Părinteasca dimândare
"Părintească blestemare
Poruncește cu foc mare
Frați de-o mumă și de-un tată
Noi, Aromâni din vremea toată
De sub lespezi de morminte
Strigă ai noștri buni părinți
«Blastem mare să aibă în casă
Care de limba lui se lasă.
Care își lasă limba lui
Arză-l-ar para focului
Chinui-s-ar de viu pe locu
Frige-i-s-ar limba în focu
El în vatră părintească
De copii să nu se fericească
De familie cununi să nu sărute
Prunc în leagăn să nu înfașe
Care fuge de a lui mumă
Și de parintescul nume
Fugi-i-ar dorul Domnului
Și dulceața somnului!»"
"Părinteasca Dimândare
N-aspirgiură cu foc mare
Fraț di mumă și di-un tată,
Noi, Armani di eta toată.
Di sum plocile di murmintsa
Strigă-a nostri buni părințî
«Blastem mari s-aibă-n casă
Cari di limba-a lui s-alasă.
Cari-și lasă limba-a lui
S-lu-arda pira-a focului,
Și s-dirina viu pri loc,
Să-li si frigă limba-n foc
El an vatra-li părintească
Fumealia s-nu-și harisească;
Di fumeli curuni s-nu bașe
Nicu an leagăn sî nu-nfașe.
Cari fudze di-a lui mumă
Și di părinteasca-li numă,
Fugă-li doară-a Domnului
Si dulțeamea-a somnului!»"
preluare: Adevărul.ro
Comentarii:
Adauga Comentariu