![]() Comentarii Adauga Comentariu Blestemul aromân care a devenit imn: "Părinteasca dimândare" - "Părinteasca Blestemare" Legământul pe care-l face neamul din sudul Balcanilor
![]() Populara poezie "Părinteasca dimândare" este considerată imnul aromânilor, care se juruiesc din generație-n generație să țină cu orice preț la limba strămoșească și la tradițiile care i-au ajutat să-și păstreze identitatea. Cel care a compus versurile de la "Părinteasca dimândare" ("Mustrarea/Blestemarea părintească") este Constantin Belimace, un aromân născut în Macedonia, în anul 1848, în satul Muloviște. Înfocat luptător pentru drepturile aromânilor din Balcani, Constantin Belimace vine în 1873 la București, pentru a studia să devină dascăl pentru copiii de aromâni din Balcani. Cu alți trei literați aromâni (Andrei Bagav, Ștefan Mihăileanu, C. Cairetti), scoate o revistă intitulată Macedonia. Își deschide un birt pe strada Șelari, frecventat de aromâni. Așa ajunge să se împrietenească îndeaproape cu cărturarii care-l ajută să-și publice versurile în reviste. Poezia "Părinteasca dimândare" a fost scrisă într-un moment de cumpănă pentru soarta aromânilor din Macedonia natală. Vizitat de mama sa la București, Belimace află vești proaste despre cei de acasă, care trăiau vremuri de restriște. Așa așterne rândurile care aveau să exprime cel mai bine tradiționalismul aromân: "Blestem mare să aibă în casă / Care de limba lui se lasă". "Din timiditate i-l prezintă lui Andrei Bagav ca versuri folclorice: «Dacă-i adevărat că-i din popor, apoi ai dezgropat o comoară; dacă-i făcută de tine, aceasta-ți face osul neuitat, frate Costache». Criticul literar Hristu Cândroveanu compară poemul cu imnul național francez "Marseillaise", consemnează realizatorii site-ului aromânul.ro. Mânat de îndemnul de a fi aproape de neamul său, Constantin Belimace pleacă înapoi în Macedonia și lucrează ca intendent al liceului românesc din Bitola - Macedonia. În 1916, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, este luat de bulgari și dus prizonier în Bulgaria, alături de alți militanți aromâni din Macedonia. Supraviețuiește și se întoarce la Bitola, unde va rămâne până la finele vieții, în 1928. Poemul său este lăsat moștenire neamului aromân, oriunde s-ar afla. O interpretare magistrală i-a dat neuitatul actor Toma Caragiu, el însuși aromân.
Părinteasca dimândare
"Părintească blestemare Poruncește cu foc mare Frați de-o mumă și de-un tată Noi, Aromâni din vremea toată De sub lespezi de morminte Strigă ai noștri buni părinți «Blastem mare să aibă în casă Care de limba lui se lasă. Care își lasă limba lui Arză-l-ar para focului Chinui-s-ar de viu pe locu Frige-i-s-ar limba în focu El în vatră părintească De copii să nu se fericească De familie cununi să nu sărute Prunc în leagăn să nu înfașe Care fuge de a lui mumă Și de parintescul nume Fugi-i-ar dorul Domnului Și dulceața somnului!»"
preluare: Adevărul.ro
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
06:41
CITATUL ZILEI
ieri 09:12
Fotbal: Juventus a cucerit Supercupa Italiei
ieri 06:17
CITATUL ZILEI
ieri 05:17
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 ianuarie
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu