13:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ ADU și-a lansat candidații la Argeș: Ionț Moșteanu, candidează la Primăria Pitești

ADU și-a lansat candidații la Argeș: Ionț Moșteanu, candidează la Primăria Pitești

Alianţa Dreapta Unită şi-a lansat astăzi candidaţii la Primăria Municipiului Piteşti şi la Consiliul Judeţean Argeş, pentru alegerile locale din 9 iunie. Ionuţ Moşteanu (USR) este candidatul alianţei Dreapta Unită pentru funcţia de primar al Municipiului Piteşti, iar Emanuel Soare (Forţa Dreptei) este candidatul alianţei pentru preşedinţia Consiliului Judeţean.

În cadrul evenimentului, Cătălin Drulă, preşedintele USR, le-a transmis argeşenilor că orice vot dat PNL este un vot pentru PSD şi asta o demonstrează şi abordarea preşedintei PNL Argeş, Alina Gorghiu, care le cere celor din USR să treacă la PNL ca să nu le blocheze proiectele. Dar alianţa Dreapta Unită este singura care poate moderniza România. Primarii USR au arătat, deja, că se poate şi altfel: cinstit, corect, cu viziune pe termen lung.

”E un moment greu pentru democraţia românească, e prima oară în 34 de ani când alegerile sunt schimbate după bunul plac al celor de la putere. Alternativa la stânga comasată PSD-PNL în Piteşti, în Argeş şi în toată ţara este alianţa Dreapta Unită. Strategia PSD-PNL este să sădească frica în societate, să le spună oamenilor că nu se poate altcumva, că dacă susţin pe cine nu trebuie, dacă sunt primari care nu trădează şi nu se duc la ei, atunci o să o păţească. Acestei frici noi îi răspundem cu speranţa că se poate mai bine, mai cinstit. De asta şi-au setat ca obiectiv să fie schimbaţi cei de la USR, pentru că muncesc şi modernizează comunităţile. Singura variantă bună pentru următorul deceniu în România este o alianţă de dreapta”, a mai declarat Cătălin Drulă, preşedintele USR

Ionuţ Moşteanu (USR), candidatul Dreptei Unite la Primăria Piteşti, este deputat de Argeş, la al doilea mandat, şi lider al grupului USR în Camera Deputaţilor.

”Ca parlamentar, a militat din Comisia pentru transporturi pentru deblocarea lucrărilor la Autostrada Piteşti-Sibiu şi pentru alte proiecte mari de infrastructură. În 2016, a fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor în Guvernul tehnocrat, responsabilitatea sa principală fiind rezolvarea problemelor de management din companiile aflate în subordine, printre care Tarom, ROMATSA, Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa. Înainte de a intra în politică, a lucrat peste 20 de ani în mediul privat, în companii multinaţionale, unde a coordonat proiecte şi echipe de oameni (Scala J Walter Thompson, Connex/Mobifon, Western Union, Leo Burnett/Publicis), apoi a devenit antreprenor”, precizează USR.

”Judeţul ăsta nu este roşu. Este un judeţ de oameni muncitori, dar care s-au dat la o parte ca să se ocupe alţii de politică. Dar noi vom da această caracatiţă la o parte şi vom arăta că se poate. PNL-ul este doar o fentă, este doar un PSD pe galben. Este o onoare şi o obligaţie mare pentru mine să candidez la Primăria Piteşti, oraş în care m-am născut şi am crescut. Am făcut şi până acum, din Parlament, lucruri bune pentru Piteşti, am reprezentat cu cinste argeşenii şi m-am opus cât am putut nemerniciilor. Am vorbit dublu de la tribuna Parlamentului faţă de toţi deputaţii PSD şi PNL de Argeş la un loc pentru că eu vreau să-i reprezint pe oameni cu cinste. Voi da înapoi Piteştiul piteştenilor!”, a afirmat Ionuţ Moşteanu, deputat USR, candidat la Primăria Piteşti.

La eveniment a fost prezentă şi Elena Lasoni, primar în Câmpulung Muscel, candidat pentru un nou mandat la Primărie.

"Iubesc Câmpulung cu toată fiinţa mea. Vreau să vă asigur încă de pe acum că îi voi ajuta şi pe colegii care vor ajunge primari să facă performanţă, să aducă fonduri europene. Iubesc oamenii şi vreau să schimb în bine şi asta se poate întâmpla.", a afirmat Elena Lasconi, primar în Câmpulung Muscel.

Emanuel Soare (Forţa Dreptei), candidatul Dreptei Unite la preşedinţia Consiliului Judeţean Argeş, este cadru didactic universitar la Universitatea Politehnica Bucureşti, Centrul Universitar Piteşti, de peste 20 de ani, cu specializare universitară în domeniul Ştiinţelor educaţiei.

”A fost prodecan al Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Prorector pentru Relaţii internaţionale şi Director al Centrului de management al proiectelor din cadrul Universităţii din Piteşti. Fost prefect al Judeţului Argeş în perioada pandemiei, considerat un exemplu de bune practici la nivel naţional şi apreciat de experţii sanitari şi epidemiologi. Cu orientări politice profund liberale, nu a acceptat alianţa pe care PNL a făcut-o cu PSD şi s-a dedicat creării în Argeş a organizaţiei politice Forţa Dreptei, al cărei preşedinte ales este în prezent”, arată USR în comunicat.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Blinken starts Mideast tour to press for Gaza truce

_ Guvernatorul Newsom admite că politicile democraților au distrus California

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Primar din Buzău, reţinut într-un dosar care include şi acuzaţii de fals intelectual şi delapidare

_ Ce decizie s-a luat la Bruxelles în privinţa Republicii Moldova

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Explorarea microstructurilor pentru materiale de înaltă performanță

_ De ce este atât de grea o discuție sensibilă asupra politicii de imigrare

_ Foștii parteneri care au ajutat la atragerea unui „medic murdar” educat la Cambridge în fața unui tribunal anunță decizia de a-l scoate din registrul medical și declară: „Vocile femeilor vor fi auzite”

_ Ministrul Energiei anunță un salt uriaș pentru România: Producția de energie se va dubla

Ca și în cazul lui Călin Georgescu, Regimul Soroșist Macron o interzice pe Marine Le Pen. Le Pen găsită vinovată. Le Pen interzisă să candideze.

_ Depozitele bancare interne din SUA au scăzut pentru a doua săptămână consecutiv

_ INS: Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut în primele două luni cu 1%, ca serie brută, faţă de aceeaşi perio

_ Elon Musk insistă că persoanele paralizate vor „merse din nou și își vor folosi brațele în mod normal” – după ce primul pacient cu Neuralink va juca șah prin telepatie

_ Lionel Messi, incert pentru meciul cu Monterrey din Champions Cup CONCACAF

_ Ce sa întâmplat cu fetele vremii? Wincey Willis, Ulrika Jonsson și Sian Lloyd au luminat ecranele Marii Britanii când au prezentat prognozele - dar toți au avut răspunsuri foarte diferite atunci când au fost loviti de furtunile faimei

_ Țările în care este mai ieftin să deții o mașină decât în ​​Marea Britanie

_ Poliția cere de urgență ajutor pentru a o găsi pe școală de 15 ani, care a dispărut de acasă la ora 3.20 îmbrăcată în pijama și papuci.

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

_ AVERTISMENT FBI: Hackerii chinezi se pregătesc să lanseze un atac masiv asupra infrastructurii SUA � s-au infiltrat deja �n mai multe companii critice

_ Cercetările relevă noi puncte de plecare pentru dezvoltarea rapidă și direcționată a viitoarelor medicamente

_ Vettel sugerează revenirea în Formula 1 după discuții cu șeful Mercedes

_ Momentul în care șoferul alimentat cu cocaină s-a repezit printr-un sat liniștit chiar înainte de a tăia și ucide un băiat de 13 ani, în lovitură și fugă - apoi a încercat să OPERA medicii să-i salveze viața

_ Tudorel Toader, reacție după momentele bizare de la CSM oferite de Ancuța Popoviciu: 'Dacă aș avea puterea de decizie, eu aș îndepărta-o din magistratură'

Pieleanu "face" sondaje "la refefon"

_ GRAEME SOUNESS: Cum să stăpânești să fii un mijlocaș de clasă mondială ca Rodri - chiar dacă are un domeniu în care ar trebui să fie mai bun (și ar trebui să știu - am jucat acolo)

_ UE - presiuni pentru începerea negocierilor de aderare cu Bosnia

_ Cea mai rapidă scădere de la „Lehman”: Chicago PMI Puke Screams Stagflation

_ Sri Lanka a lovit 308 în al doilea ODI din Afganistan

_ Singapore a cerut ambasadei Israelului să şteargă un mesaj anti-palestinian

_ Moscow says US is escalating war by allowing Ukraine to hit Russian soil

_ Russia's 'underlying' message to Ukraine: 'You're not going to win this conflict', just give in

_ Río de la Plata, Noul Zid al Berlinului?

_ Egiptologii descoperă un posibil templu ptolemeic în Athribis

_ Diakhaby din Valencia a fost operat de o accidentare gravă la genunchi

_ Jim Jordan aruncă „Smoking Gun” din cauza suprimării „scurgerii de laborator” de la Casa Albă pe Facebook

_ Pariul premierului Marcel Ciolacu cu românii: Nu voi opri

_ Cererea de buget 2025 al Departamentului de Apărare dezarmează America

_ Impactul poluării aerului asupra polenizatorilor nocturni (studiu)

_ Recalibrarea examenelor de plasare avansată definește devianta în jos?

_ Diagnostic de cancer Regele Charles ULTIMELE actualizări: Prințul Harry este văzut la aeroportul Heathrow, Rishi Sunak pentru a-și ține audiența săptămânală cu monarhul la telefon, William pentru a organiza o gală de caritate

_ Ciolacu l-a felicitat pe Andrej Plenkovic, pentru obţinerea celui de-al treilea mandat ca premier al Croaţiei

_ Suella Braverman spune că îi este „rușine” de creșterea antisemitismului în Marea Britanie și denunță „marșuri ale urii” – în timp ce fostul ministru de Interne acuză Marea Britanie că „a renunțat” la sprijinul său pentru Israel

_ Cât de probabil este ca Putin să lanseze un atac nuclear? Răspunsul serviciilor secrete americane

_ Cum folosește Nvidia Gold

_ Membrii bandei MS-13, terorist Al-Qaeda găsit trăind ilegal în SUA

_ Sorana Cirstea wins her first match this year in Abu Dhabi, qualifying for round of 16

_ M-am întâlnit cu bărbați în 25 de țări din întreaga lume - iată care sunt cele mai bune, mai proaste și mai ciudate locuri pentru romantism, de la „magicul” New York la „cavaleresc” Londra și „șovinist” Mexic

_ Surse: Ucraina plănuieşte un nou atac asupra podului din Crimeea

_ CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

_ Întârzierea votului în Senegal nu este „legitimă”, spun SUA

_ Joe Biden a strâns 91.000 de urmăritori pe Tik Tok, în prima zi

_ Jeanette Nesheiwat a fost aleasă de Donald Trump pentru funcţia de Chirug General al SUA

_ Elon Musk devine real, avertizează că există �Fie un val roșu �n noiembrie, fie America este condamnată�

_ VIDEO | Pericol de infestare cu uraniu, după ce un puț a fost inundat: 'Boala este pur și simplu inevitabilă'

_ Grand National LIVE: Cele mai recente știri și actualizări de la cea mai faimoasă cursă cu obstacole din lume, în timp ce Corach Rambler a împușcat cu 15-2 pilotul din prima

_ Procesul lui Donald Trump LIVE: editorul Hustler Larry Flynt i-a oferit lui Stormy Daniels 1 milion de dolari pentru a o scoate din înțelegerea cu Trump

_ Alegeri prezidenţiale extraordinare în Azerbaidjan

_ VIDEO: La ce s-a ajuns! 12 roboți mari sunt răpiți de robotul unui alt producător, care i-a convins, printr-un discurs, să renunțe la slujbele lor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 883, afisate in 15 pagini.