11:15
Comentarii Adauga Comentariu

_ Dumitru Buzatu a scăpat de gratiile penitenciarului. Fostul lider PSD, plasat în arest la domiciliu

Dumitru Buzatu a scăpat de gratiile penitenciarului. Fostul lider PSD, plasat în arest la domiciliu

Tribunalul Vaslui a decis, luni, plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Dumitru Buzatu, acuzat de luare mită, aflat până acum în arest la Penitenciarul Vaslui.

„În temeiul art. 242 raportat la art. 218, 220 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestului preventiv dispus prin Încheierea 70/DLF din data de 23.09.2023 pronunţată în dosarul nr. 1886/89/2023 al Tribunalului Vaslui (mandat de arestare preventivă nr. 16/UP din 23.09.2023), faţă de inculpatul Buzatu Dumitru, cu măsura arestului la domiciliu”, potrivit minutei Tribunalului vaslui.

Instanţa impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din sat Zăpodeni, com. Zăpodeni, jud.Vaslui, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.

„Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se mai arată în minută.

Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv, pe 23 septembrie 2023, după ce a fost prins în timp ce primea 1,25 milioane de lei mită de la omul de afaceri Emil Savin, pentru a ajuta o companie să obţină un contract.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

Adrian Onciu - Active News : Continuă telenovela nord-coreeană de admitere sau respingere a candidaților la prezidențiale în funcție de cum dictează autorii loviturii de stat.

_ Crin Antonescu îi săpunește pe liberali după clipul cu Dani Mocanu: 'Șansele lui Ciucă de a intra în turul doi sunt din ce în ce mai mici'

_ Căsătoria nu este o strategie împotriva sărăciei atât de eficientă pe cât ai fost făcut să crezi

_ Un predictor de învățare automată îmbunătățește capacitatea de a rezolva probleme fizice complexe

_ ABLECHILD: Secretarul HHS, Robert F. Kennedy, Jr. este tipul potrivit pentru a curăța criza de sănătate mintală

_ Arsenal vs Nottingham Forest - Premier League: scor live, știri ale echipei și actualizări, în timp ce Gunners dublează și Crystal Palace preia conducerea la Aston Villa

_ Ucigașul transsexual, condamnat la 22 de ani de �nchisoare sub acuzația de �ucidere din culpă� pentru �njunghierea brutală a șoferului de taxi din Portland

_ Revealed: The SIX managers Man United 'are considering to replace Erik ten Hag' - with concerns over whether Brighton's Roberto De Zerbi 'has the personality to handle the pressure'

_ Mama elevului înjunghiat la Colegiul Tehnic 'Iuliu Maniu' din Capitală face acuzații șocante

_ Orașul fantomă al României. Câteva familii mai trăiesc azi acolo, printre ruinele localității ce a jucat odinioară un rol cheie în economia țării

_ Taylor Swift ajunge în Los Angeles după concertul din Tokyo și ar putea fi prezentă la Super Bowl în Las Vegas

_ Real Madrid a plătit scump victoria cu Girona: Jude Bellingham a suferit o entorsă la glezna stângă

_ FC Barcelona, remiză cu Granada, scor 3-3, în campionatul Spaniei - Lamine Yamal a marcat de două ori

_ Scădere semnificativă a cifrei de afaceri și profitului net pentru Grupul Teraplast în 2023

_ ADEVĂRATUL motiv pentru care Nikki Haley se clătinește: ANDREW NEIL dezvăluie modul în care victoria primară a lui Trump a fost contaminată... și de ce o bătălie pentru sufletul GOP ar putea costa totul

_ Horaţiu Suciu a demisionat din PNL şi anunţă că va candida independent la Primăria Tg. Mureş

_ Iubita bunică britanică va fi deportată după ce s-a descoperit că stătea ilegal în Australia

_ Urmăriți: Reporterul CBS îngrozit când foștii democrați negri spun că îl vor vota pe Trump

_ Naomi Campbell „este cea mai fericită în care a fost vreodată în timp ce a petrecut timp cu un producător de film multimilionar din Arabia Saudită în Dubai”, după ce o pereche a participat la o mulțime de evenimente împreună

_ Madonna aduce spectacolul ei pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro

_ Doi morți, doi răniți, în prăbușirea podului olandez: oficialități

_ Sondarea pomparii protonilor: noi descoperiri privind plierea proteinelor in bacteriorhodopsin

_ Chinezii au inventat bateria care revoluționează lumea în care trăim: funcționează timp de 50 de ani

_ Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene: liniile 100, 203 şi 205 – deviate sâmbătă, între orele 10.00-11.00

_ Pâinea și circurile: ce înseamnă pentru națiunile cândva mari

_ Un focos Plymouth este văzut navigând în Canalul Mânecii după o misiune de recuperare care a provocat zile de haos și evacuări... dar poliția admite că s-ar putea să nu fie nici măcar detonat în seara asta!

_ Șeful OpenAI caută să strângă trilioane pentru a remodela sectorul semiconductorilor: WSJ

_ Ursula von der Leyen ar putea fi nominalizată pentru al doilea mandat de preşedinte al CE

_ Avem nevoie de o mașină mai mare pentru gemenii noștri, dar Volvo vrea 6.384 de lire sterline pentru a scăpa de contractul de închiriere mai devreme: SALLY ÎL SORTĂ

_ Guvernul se pregătește de luptă în cazul Pfizer - Grup de 15 juriști care va gestiona litigiile

_ Reacții MAE și MApN: Suntem profund îngrijorați de situația de securitate din Orientul Mijlociu

_ Tragedie în sportul românesc. Un fotbalist de doar 21 de ani, ucis de un șofer băut/ FOTO

_ Programul de vot pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare: proiectul publicat de MAI / DOCUMENT

_ Victor reacționează: democrații susțin deschis �restricțiile de vorbire� (VIDEO)

_ El hipopotam din grădina zoologică din Japonia se dovedește a fi o ea

_ Echipa descoperă un mecanism care protejează țesutul după o expresie defectuoasă a genelor

_ Procesul istovitor de a găsi încă cinci jurați imparțiali ai lui Trump: în cadrul selecției neiertătoare care a văzut un librar care ascultă NPR sub duș demis pentru că este prea politic

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

_ Un nou studiu scoate la iveală impactul nefast al depozitelor de grăsime abdominală asupra creierului

_ Boris Johnson a cerut o sumă fabuloasă pentru un interviu cu Tucker Carlson

_ Cum au apărut pentru prima dată crăpăturile dintre frații miliardari Asda „după moartea tatălui lor – înainte ca unul dintre ei să-și părăsească soția pentru un șef plin de farmec Big Four și să se mute cu ea în casa de 18 milioane de lire sterline”

_ New Delhi urmărește o creștere cu 8% a PIB-ului de mai mulți ani – Companiile sunt „prieteni” cu India, în timp ce premierul Modi pune o față mai blândă față de multipolaritate

_ Ucraina pierde mai mult de 40% din teritoriul pe care l-a ocupat în regiunea Kursk a Rusiei

_ Platoul tibetan a avut dimensiuni sociale mai largi decât se credea anterior, sugerează studiul

_ Franța comemorează 80 de ani de când forțele franceze au eliberat Strasbourg de sub naziști

_ Traian Băsescu iese la atac înainte cu o zi de alegerile prezidențiale: Eu plec în Congo!

_ Pierderea de 120.000 USD per vehicul a Ford arată că obiectivele EV din California sunt imposibile

_ De ce acuză Franța Azerbaidjanul că se amestecă în teritoriul său din Pacific, Noua Caledonie?

_ UTA o învinge pe Sepsi la revenirea pe terenul din Arad

_ Copilă de 14 ani, dispărută de trei zile. Ea a minţit că merge într-o excursie şi a plecat de acasă

_ VIDEO Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum

_ Fostul premier al Thailandei Thaksin Shinawatra acuzat pentru defăimarea monarhiei

_ Acțiunile UBS alunecă pe măsură ce câștigurile Miss întunecă perspectiva; CEO-ul avertizează că 2024 va fi „pivotal”

_ Popularul rapper iranian, condamnat la moarte pentru că a sprijinit „protestele anti-hijab”

_ Valurile de căldură în tandem, valuri de furtună bat tot mai mult coastele: Studiu

_ Cei care vor să cumpere o maşină electrică de la Xiaomi trebuie să aştepte până la 7 luni

_ Pentagonul publică imagini cu OZN-uri inexplicabile observate în întreaga lume - de la un obiect sferic din Orientul Mijlociu la un articol asemănător unei sticle de lapte peste SUA

_ „85 de milioane de noi vom vota! – Nu pot înșela suficient pentru a-l bate!” – Mulțimea EXPLODE, în timp ce un lucrător auto din Michigan promite 85 de milioane de alegători pentru Trump în 2024! (VIDEO)

_ Scandal îl face pe Departamentul Muncii lui Biden pentru că a mințit despre împărtășirea datelor nepublice despre inflație cu grupul secret de „super utilizatori” de pe Wall Street


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 916, afisate in 16 pagini.