04:15
Comentarii Adauga Comentariu

_ Rolul României în războiul din Orientul Mijlociu

Rolul României în războiul din Orientul Mijlociu

Bucureștiul își poate face pentru prima dată un plan strategic privind dinspre această placă turnantă în care războaiele au fost o prezență aproape continuă încă din perioada în care marele rege persan Darius venea în 513 î.e.n. din teritoriul actualului Iran să-i cucerească pe sciții din stepele aflate în nordul Mării Negre și trecea Dunărea pe la Isaccea de azi.

Într-un fel, România este în ochiul ciclonului, despre care se spune că ar fi zona lipsită de vânturi și precipitații în jurul căreia se desfășoară furtuna: în vest e Ungaria, tot mai instabilă, dar pregătită să susțină la nevoie acțiunile Moscovei; la sud-vest e Serbia, care mereu a fost aliata Rusiei; la sud de Dunăre e Bulgaria, instabilă politic de ani de zile, țară în care există deja comunități importante de ruși; la nord-est e Ucraina, care se bate eroic din 2022 împotriva Rusiei, care continuă să avanseze spre Gurile Dunării; la est, întreg spațiul pontic se află sub influența puterilor regionale cu interese în Orientul Mijlociu. De sute de ani, teritoriul dintre Marea Neagră, Marea Caspică și Golful Persic a fost disputat între otomani și iranieni, înainte să intre și rușii în această ecuație de putere.

Cele 300 de drone și rachete lansate de Iran împotriva Israelului azi-noapte cu susținerea în stradă a unor mulțimi dezlănțuite nu și-au atins țintele. A fost primul atac direct întreprins vreodată de puterea iraniană împotriva teritoriului israelian. Armata israeliană sprijinită de americani a respins pericolul, dar în centrul Teheranului o pictură murală anunța că „următoarea palmă va fi mai puternică".

Președintele iranian Ebrahim Raissi a anunțat că „pedepsirea agresorului a fost realizată", avertizând sec și brutal că, „dacă regimul sionist sau susţinătorii săi dau dovadă de un comportament imprudent, ei vor primi un răspuns decisiv şi mult mai puternic". Rusia a îndemnat astăzi la „reținere”, dar ea este aliata tradițională a iranienilor și s-a implicat violent în războiul civil din Siria, în care turcii sunniți au luptat de partea opoziției împotriva președintelui actual Bashar al-Assad iar persanii șiiți și-au arătat mușchii de partea lui Assad, într-un conflict care a început în 2011.

Rusia și Statele Unite sunt implicate în ambele războaie: în Ucraina și în Orientul Mijlociu. Rusia care și-a pierdut rangul de mare putere vrea să reseteze ordinea internațională, sprijinindu-se pe ceea ce fostul președinte american George W. Bush numea în 2002 „axa răului”: Irak, Iran și Coreea de Nord. Între timp, Irakul a trecut printr-un război lung, dar a rămas în sfera de influență iraniană, de facto, pe aceeași axă ca acum 20 de ani. Încă de atunci, România a sărit în barca americană, asociindu-se Statelor Unite și Marii Britanii în războiul din Irak și Afganistan.

În 2003, când a avut loc a doua intervenție americană în Irak, marile puteri europene Franța și Germania au refuzat să susțină operațiunile militare gândite de Washington în afara unui mandat din partea ONU. În siajul Statelor Unite s-au așezat însă statele est-europene, pe atunci doar candidate la intrarea în UE, inclusiv România și Bulgaria, care abia în 2002 primiseră invitația de a intra în NATO, dar au intrat de jure în 2004.

Președintele Franței, Jacques Chirac, a spus la începutul acelei dezbateri că Estul a pierdut ocazia de a tăcea din gură. Dar secretarul american al Apărării, Donald Rumsfeld, s-a folosit de ocazie să compare noua Europa, țările foste comuniste, cu vechea Europă, în special Germania și Franța, care pentru Rumsfeld se împotmoliseră într-un conformism politic laș.

La fel ca atunci, dar mult mai pregătită și mai sigură de poziția ei, România va urma strategia americană. Mai ales că baza americană de la Marea Neagră a fost folosită și în perioadele anterioare ca punct de sprijin pentru operațiunile americane din Afganistan, în procesul de retragere din Irak (2008-2011), dar și din Afganistan (2021). România este pentru Statele Unite mai importantă decât Turcia în această perioadă de escaladări, nu doar din cauza balansurilor Ankarei față de Rusia, ci și fiindcă Turcia are interese clare în Orientul Mijlociu, care nu coincid mereu cu cele americane.

România va fi deci un cap de pod la marginea plăcii tectonice pe care se află și a început să aibă cutremure de adâncime, care se propagă dinspre Marea Neagră spre Golful Persic. Americanii vor folosi această poziție pentru a sprijini Israelul în Orientul Mijlociu, la fel cum NATO o folosește pentru transporturi strategice și baze de informare în războiul ruso-ucrainean.

Va încerca oare Bucureștiul să obțină în schimbul poziției sale ceva? Investiții în Portul Constanța, arme sofisticate pentru apărarea litoralului românesc, mai multe trupe aliate care să ajute țara în cazul în care se încing lucrurile, un spital militar nou cu tehnologii de ultimă generație, primirea definitivă în Schengen? Nu e vorba de un spirit tranzacțional, ci de oportunitatea de a întări periferia euroatlantică inclusiv prin investiții strategice prea mult amânate.

preluare DW via Rador Radio România


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Taylor Swift aterizează la Baltimore pentru jocul HUGE Chiefs al lui Travis Kelce împotriva Ravens - cu un loc în Super Bowl pe linie de la M&T Bank Stadium

_ Autorităţile din Spania pregătesc o amendă de aproape 500 de milioane de euro pentru Booking

_ Filantropul miliardar Hans Rausing și-a pierdut a doua soție, Julia, din cauza cancerului, la vârsta de 63 de ani: o nouă suferință pentru moștenitorul Tetra Pak la mai bine de un deceniu după ce prima sa soție, Eva, a murit din cauza abuzului de cocaină

_ Mircea Geoană: Republica Moldova ar putea intra în UE până în 2030

_ Cel puţin patru morţi în urma incendiului izbucnit într-un bloc cu 14 etaje din Valencia

_ Superliga - Rezultatele etapei a 29-a şi clasamentul

_ O eclipsă de lună urmează duminică: va putea Colorado să o vadă?

_ După `Gazprom`, și Inter RAO poate pierde poziții în Moldova

_ Doi morți într-un accident de groază în care au fost implicate „mai multe vehicule”, iar șapte au fost transportați de urgență la spital cu răni

_ De ce Meghan Markle merge mereu la polo? Ducesa este cunoscută pentru că alege pantofi stiletto nepractici pentru evenimente sportive (dar totul are de-a face cu a-și face fotografii cu Prințul Harry)

_ Toney nu este sigur că va părăsi Brentford, spune Frank

_ Tatăl negru este refuzat să cumpere vopsea pentru proiectul de artă al fiului său de patru ani de către personalul Hobbycraft, deoarece au presupus că o va folosi la GRAFFITI

_ Nouă scădere a cazurilor de Covid înregistrate în România

_ Charles Michel avertizează: Dacă vrem pace, Europa trebuie să se pregătească pentru război

_ Povestea sportului de mâine, între miuţe în curtea şcolii şi orele particulare plătite de părinţi

_ Emisiile de carbon și El Nino împing oceanele la temperaturi record

_ Nu există nicio regulă care să împiedice băncile să plătească rate îngrozitoare: SYLVIA MORRIS numește cei mai mari infractori

_ CFR Cluj a împrumutat un mijlocaş grupării Poli Iaşi

_ INS rectifică creşterea economică a României din 2023 de la 2% la 2,1%

_ Facebook și alți giganți tehnologici pun „profitul înaintea siguranței” prin introducerea criptării end-to-end pe platformele lor de mesagerie, avertizează șeful NCA

_ Cehii extind drepturile pentru cuplurile de același sex

_ Fotbalistul Dele Alli arată încântat de iubita lui uimitoare, Cindy Kimberly, în timp ce o oferă o excursie cu gondola în timpul unei vacanțe romantice la Veneția

_ Zelenski face curățenie la vârful securității naționale (presa franceză)

_ Idris Elba etichetează represiunea guvernului Regatului Unit împotriva cuțitelor zombi drept „un pas simbolic în direcția cea bună”, dar spune că nu merge suficient de departe

_ Incendiu catastrofal în China - Cel puțin 14 oameni au murit

_ Criza bancară din SUA se profilează pe măsură ce fluxurile de depozite s-au accelerat săptămâna trecută, volumele de împrumuturi stagnează

_ Noi cercetări arată că animalele migratoare învață prin experiență

_ Charles rupe tăcerea în legătură cu diagnosticul de cancer: King oferă „cele mai sincere mulțumiri” publicului britanic pentru mesajele de sprijin și spune că este „încurajat” să audă că experiența lui îi inspiră pe alții să fie verificați

_ Un tânăr care circula cu aproape 80 km/h pe o trotinetă electrică, mai repede decât maşinile,reţinut de poliţie

_ Arabia Saudită „Scale Back” Obiectivele proiectului Neom Megacity

_ Dezvăluit: De ce băuturile slushy cu gheață pot fi periculoase pentru copii după ce DOI sugari aproape că mor în decurs de o săptămână

_ Cum își obține soția lui Kanye West, Bianca Censori, trupul ei (foarte) sculptat? Experții dezvăluie exercițiile pentru a obține abdomenul tonifiat al modelului - dar chirurgii plasticieni susțin că ea ar fi avut ceva ajutor...

_ Xi Jinping s-a întâlnit cu Antony Blinken. Liderul chinez: China şi SUA ar trebui să fie parteneri, nu rivali

_ Covaliu (COSR): Avem sportivi care pot câştiga medalii la Paris chiar dacă nu sunt favoriţi

_ Fiul lui Cyndi Lauper arestat: Declyn „Dex” Lauper, 26 de ani, arestat de poliție sub acuzația de posesie de arme în New York, după ce bărbat a fost împușcat în picior

_ Premierul canadian Trudeau, vizită în Florida pentru a se întâlni cu Trump

_ Andrei Rublev, primul finalist al turneului de la Madrid (ATP)

_ Șoferul care a fost amendat de o parcare de 1 lire sterline pentru că și-a plimbat câinele spune că anii de luptă cu compania i-au lăsat 733 de lire sterline din buzunar și cu un rating de credit stricat.

_ Investigarea reducerii emisiilor de cărbune și a mortalității în China

_ Taiwan, ceartă în parlament: un deputat a furat buletine de vot şi a fugit

_ „Am auzit țipete din cabine - mulți nu au putut ieși din cauza că camerele erau pline cu apă”: Supraviețuitorii descriu groază în interiorul unei bărci turistice egiptene condamnate, în timp ce britanicul dezvăluie cum a înșelat moartea

_ Schimbările climatice nu de vină pentru incendiile mortale din Chile: cercetători

_ ȘOCANT: Ceartă masivă cu sute de adolescenți ERUPTE în CA Mall | Top 5 al lui Elijah Schaffer (VIDEO)

_ Manchester United 'are o echipă de viitor', consideră antrenorul ten Hag

_ Prințesa Beatrix a Țărilor de Jos își încearcă mâna la agricultura în Utrecht în timpul campaniei naționale

_ CEO ADNOC: Creșterea cererii globale de energie este nesustenabilă

_ Reînnoirea presiunii de reglementare asupra Bitcoin nu este o surpriză

_ Lovitură de teatru! Nicolas Sarkozy a fost condamnat la închisoare. Porțita prin care scapă de executarea pedepsei

_ Muzeul Luvru ia în considerare mutarea 'Giocondei' la subsol

_ Dinamo a pierdut cu FC Botoşani, scor 1-2. Golul victoriei, marcat în minutul 90+1

_ Congresmanul democrat Donald Payne Jr. a fost �n comă de 11 zile

_ Femeia devine virală cu povestea despre cum �valorile ei creștine conservatoare� au fost concediată de la Starbucks

_ Mesaj din SUA: 'Israelul trebuie să răspundă puternic. Dacă le luați capacitatea nucleară, aceasta ar fi o lovitură dramatică'

_ Au fost stabilite ziua și locul unde va fi înmormântat Aleksei Navalnîi

_ Messi ratează sferturile de finală ale Cupei Campionilor din Miami

_ Sondaj CURS - Cine este văzut drept principalul vinovat pentru protestele fermierilor

_ Un nou duo dinamic? AI și abilitățile oamenilor schimbă afacerile

_ Companiile aeriene Ultra-Woke Alaska dat �n judecată de foști angajați creștini pentru discriminare religioasă

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

_ Megyn Kelly �l critică pe Don Lemon pentru că l-a urmărit pe Elon Musk, fără a fi recunoscător pentru oportunități (VIDEO)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2049, afisate in 35 pagini.