09:21
Comentarii Adauga Comentariu

Tenis: Maria Șarapova se gândește înainte de toate la sezonul 2020

Rusoaica Maria Șarapova, care a renunțat la turneul de tenis de la Linz în această săptămână, din cauza unor dureri la un umăr, ar putea reveni pe teren săptămâna viitoare la Luxemburg, dar prioritatea sa rămâne să fie "într-o stare bună de sănătate" în sezonul următor, informează AFP.

"Nu sunt presată. Principalul meu obiectiv este să rămân într-o stare bună de sănătate, să mă apuc de muncă și să joc un sezon plin în 2020", a afirmat starul rus în vârstă de 32 de ani la Linz.

Fostul lider mondial, laureat în cinci turnee majore (dintre care de două ori la Roland Garros), a indicat că ar putea "juca săptămâna viitoare" la Luxemburg, însă nu a exclus posibilitatea de a avea nevoie de mai mult timp.

"Îmi voi testa umărul disputând seturi de antrenamente", a precizat Șarapova, care a lipsit de pe terenurile de tenis în perioada februarie-iunie din cauza unei operații la umărul cu probleme.

Șarapova a revenit în competiție în sezonul de iarbă, însă nu a reușit să obțină două victorii consecutive. Căzută pe locul 137 mondial, ea a suferit o înfrângere usturătoare (1-6, 1-6, în 59 minute) în primul tur la US Open în fața Serenei Williams.

"Umărul este punctul meu slab din ultimii ani. În acest sezon a fost foarte rău. Nu am putut juca în cea mai mare parte a anului", a subliniat fostul lider mondial, care s-a aflat și sub incidența unei suspendări de 15 luni pentru dopaj cu meldonium, în 2016 și 2017.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

După ce un om Vaccinat antigripal a Murit de gripă....progresiștii soroșiști de la USR anunță din nou că vor susține vaccinarea obligatorie făcută cu Forța

Unu-i Familist, Altu-i Soroșist. Donald Trump a participat la Marșul pentru Viață. Trump e primul președinte din istoria Americii care participă la Marșul Pentru Viață. Iohannis i-a făcut "fanatici religioși" pe susținătorii Referendumului Pro-Familie.

Iohannis huiduit la Iași. VIDEO -- Oamenii i-au strigat lui Werner si Orban -- lacheii Rețelei Progresiste -- "Hoții, Hoții!", "Huoo, Huoo!" și "Nu ne vindeți țara", "Moldova nu vrea să fie periferia României"

Hochei: CSM Galați s-a impus în fața campioanei Corona Brașov

Alo, Barna? STUDIUL BOMBĂ, publicat în Jurnalul Societății Regale de Medicină din Marea Britanie impotriva VACCINUL HPV -- Ratele cancerului de col uterin au crescut alarmant în Marea Britanie, iar experții se îndoiesc acum de eficacitatea vaccinului HPV

Prahova: Peste 40 de pompieri mobilizați pentru stingerea a trei incendii de vegetație

Baschet masculin: CSM CSU Oradea și U-BT Cluj, victorioase în deplasare în Liga Națională

China. Explozia Epidemiei de Coronavirus. Cadavre pe jos în sala de urgențe lângă alți oameni bolnavi care așteaptă. Un video îngrozitor prezintă cadavrele din sălile unui spital din Wuhan, China. Nici o scanare la aeroporturile din România- VIDEO

Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj și CSM Târgoviște au câștigat fără probleme în Divizia A1

Noul tip de coronavirus: Președintele Xi Jinping avertizează că "situația este gravă" în China. Bilanțul morților a ajuns la 42

Dacă nu au fost liliecii? Orașul chinezesc Wuhan unde a izbucnit cea mai periculoasă epidemie din ultimii ani, găzduiește un Laborator Biologic unde sunt studiați cei mai periculoși viruși din lume. Revista Nature prezenta în 2017, noul laborator

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

Restricții de trafic pe A1 Sibiu - Deva din cauza lucrărilor

Polonia va continua reforma în justiție, afirmă premierul Morawiecki în parlament

Fostul ministru și candidat la prezidențiale Bogdan Stanoevici anunță că va candida la Primăria Capitalei din partea ADER

SUA avertizează că ar putea introduce sancțiuni suplimentare împotriva Turciei

SCANDAL MARE în LUMEA MANELELOR. Tzancă Uraganul a făcut amor şi cu fiica lui Nicolae Guţă, şi cu soţia acestuia FOTO

Bolivia: Președinta interimară și-a anunțat candidatura la prezidențiale

Fifor, comparație controversată: La alegerile din 2018, Putin nu a participat la nicio dezbatere. Exact ca Iohannis

Galați: Tânăr băut și fără permis, descoperit când conducea o mașină neînmatriculată și cu farurile stinse

Sisteme de acvacultură, mai vechi ca piramidele din Egipt, descoperite după incendiile devastatoare din Australia

Italia: Manifestație cu lumânări aprinse după un act antisemit

Coronavirus. 41 morți, 1400 de imbolnaviri. Virusul ucigas a intrat în Euopa, 3 cazuri în Franța. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

Explozie puternică, urmată de un incendiu, în orașul american Houston: Flăcările s-au extins la locuințele din apropiere - VIDEO

DCNEWS. Dacă sute de mii de români pot fi aduși în stradă fără să știe de ce, separarea României în provincii istorice e pe repede înainte.

Alertă pe DN1: O cisternă cu zeci de tone de combustibil a lovit un stâlp de electricitate

Modnova.eu "Cât de multietnică e Basarabia"

Sărituri cu schiurile: Chiara Hoelzl, cea mai bună în calificări la Cupa Mondială de la Râșnov

Cum să scapi de coşurile de pe fund

Alexandru Cumpănașu, reacție la suspendarea din Colegiul Național de Apărare: Încă o dovadă că nu (mai) sunt omul sistemului

Orban, ironie către Daniel Suciu: Băieții ăștia nu au înțeles că nu mai sunt la putere. Ar trebui să se ascundă prin munți

Fotbal: Preliminariile EURO 2020 - Meciul cu România, ultimul pentru Robert Moreno ca selecționer al Spaniei

Ciucă: Avem toate garanțiile că anul viitor vom avea alocat 2% pentru Apărare

Fotbal: Constantin Budescu - Sper să fie și acum același deznodământ ca în campania din 2016

Femeie din Vâlcea, jefuită în barul în care lucra de doi tineri. Ce au găsit polițiștii în casa hoților

VIDEO/FOTO Poziţii sexuale tantrice şi kama sutra pentru Revelion

Atacurile din Noua Zeelandă: Maori cheamă vineri la organizarea dansului național haka în memoria victimelor

Perechea Monica Niculescu - Misaki Doi s-a calificat în optimi la Australian Open

Șeful de campanie al PNL spune de ce Iohannis nu vrea dezbateri: Dăncilă a refuzat până acum dialogul instituțional

MINCIUNA DE LA NOTRE DAME. Internauții Francezi au demontat printr-un simplu experiment MINCIUNA autorităților franceze cu focul "accidental". Lemnul de stejar NU arde în Vâlvătăi...chiar supus la o flacără accidentală relativ mare

Kissinger: Războiul comercial dintre China și SUA s-ar putea transforma într-un război pur și simplu

Alegeri parlamentare anticipate, organizate marți în Israel: Netanyahu speră să poată forma o nouă coaliție guvernamentală

Nerușinarea propagandei soroșisto-progresiste nu mai are limite: Progresiștii de la The Guardian "Femeile sunt mai fericite fără copii și fără soț, ne spune expertul în fericire"

Fotbal: Belgianul Johan Walem, numit selecționer al Ciprului

#Prezidențiale2019/Steriu: Nu a fost niciun fel de surpriză intrarea Vioricăi Dăncilă în turul doi; nu a existat nicio emoție

Apar noi poze cu semnele masonice făcute de Teresa May şi de cancelarul Angela Merkel

Schi alpin: Austriacul Matthias Mayer, învingător în coborârea de la Kitzbuhel

Florin Cîțu va solicita CSAT să declare informatizarea ANAF și a Ministerului Finanțelor proiecte de importanță națională

CNAIR: 13 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă

Implicarea lui Soros: Pe Față. SNSPA, Facultatea de Stat de scos politicieni din România, care este deja căpușată de multă vreme de progresiști -- invitată acum să se alăture proiectului de un miliard de dolari al lui George Soros

Vă dați seama în ce hal a ajuns SRI şi conducerea comunității de informații dacă, Sergiu Medar, un fost şef al comunității de informații, scrie "articole" în care recită pe de rost toată Ideologia Progresist-Internaționalistă a lui Soros ?

UE cere abținere și responsabilitate în Bolivia pentru a se ajunge la alegeri pașnice

Teodor Meleșcanu a lansat cartea "Diplomația- Politica Externă a României": Purtători ai intereselor României

Olimpice: JO 2020 - Stadionul Național din Tokyo a fost finalizat mai devreme cu o lună

Australia a confirmat primul caz de îmbolnăvire cu noul tip de coronavirus în statul Victoria

CINE ÎL PREGĂTEȘTE PE Ioan Aurel-Pop să devină peste noapte candidat la Președinție? Alexandru Cumpănașu îl vede pe Ioan-Aurel Pop îl vede Președinte al României dar și Tache de la eNațional îl anunță candidat la Președinție "Atenție apare noul Iohannis"

Caraș-Severin: A murit fostul primar reșițean Mihai Stepanescu

Galați: Echipamente medicale noi, de peste 3 milioane lei, la Spitalul de Pneumoftiziologie

Ministrul Energiei participă la AGA Electrica, marcând o premieră


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 323, afisate in 6 pagini.



ieri 06:21 CITATUL ZILEI