![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Moment interesant la București: PSD și Klaus Iohannis, întâlnire cu liderii celor două mari partide din Europa![]() Moment interesant la București: PSD și Klaus Iohannis, întâlnire cu liderii celor două mari partide din EuropaPartidul Social Democrat şi PES activists România organizează vineri în Bucureşti un eveniment prin care marchează 130 de ani de la crearea primului partid social democrat în România. "Vineri, 31 martie, se sărbătoresc 130 de ani de la crearea primului partid social democrat în România. Partidul Social Democrat şi PES activists România organizează cu acest prilej un eveniment inedit prin care va fi evocată contribuţia substanţială a social-democraţilor români la dobândirea drepturilor sociale, promovarea justiţiei sociale şi a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, precum şi rolul hotărâtor pe care personalităţi istorice ale stângii l-au avut la înfăptuirea Marii Uniri, cât şi ulterior, prin eforturile realizate în vederea renaşterii democraţiei româneşti după Revoluţia din 1989, respectiv pentru aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană", se arată într-un mesaj pe pagina de Facebook a PSD. La eveniment vor participa preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
05:31
_ May 28 in history
ieri 20:54
_ A murit un cunoscut afacerist local
ieri 15:21
_ Svitolina, din nou campioană la Strasbourg
ieri 14:41
_ Pierde SUA lumea?
ieri 11:41
_ Luongo: Fără armistițiu cu Heartland
ieri 07:42
_ Țăranii care au bătut aur (în Yorkshire)
ieri 05:42
_ May 27 in history
ieri 03:20
_ Rickards: DEI Must DIE
ieri 01:02
_ Succesiunea mea veri de exces cu Murdoch
ieri 00:41
_ Corupția științei climatice
ieri 00:40
_ Războiul drogurilor: o cruciadă irațională
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu