20:11
Comentarii Adauga Comentariu

_ Liderul PNL care a spus că va face alianță și AUR pentru a elimina mafia PSD se judecă cu Poliţia

Liderul PNL care a spus că va face alianță și AUR pentru a elimina mafia PSD se judecă cu Poliţia

Deputatul Cristian Buican, preşedintele filialei PNL Vâlcea şi cunoscut ca un pasionat vânător, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că se judecă cu Poliţia Vâlcea după ce în urmă cu câteva luni i-a fost anulat dreptul de port-armă şi a fost amendat cu suma de 5.101 lei.

"I-am dat deja în judecată. Suntem în proces. Luna acesta va fi prima înfăţişare. Sunt mai multe nereguli. În primul rând, în luna iulie, Poliţia a aplicat o amendă de 100 de lei pentru fapta constatată - neanunţarea în termen de 10 zile a schimbării domiciliului, după care, în luna septembrie au revenit asupra deciziei iniţiale şi au aplicat o altă amendă de 5.000 de lei, cu măsura anulării permisului de port-armă, după ce în prealabil, la vizita agentului de poliţie la domiciliu, acesta a constatat că armele şi muniţiile sunt păstrate în mod legal, într-un fişet metalic, lucru care este constatat într-un proces verbal, semnat şi de mine şi de către agentul de poliţie, pe care l-am depus şi în contestaţia administrativă şi în cea de la instanţă", a precizat miercuri, pentru AGERPRES, deputatul vâlcean şi preşedinte al PNL Vâlcea.

Parlamentarul liberal s-a declarat nemulţumit nu atât de faptul că a rămas fără permisul de port-armă, cât mai ales de faptul că aceste informaţii au apărut în presa locală în preajma campaniei electorale şi după ce l-a criticat pe preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu, liderul organizaţiei judeţene a PSD.

"Nu mă surprinde că acte petrecute în luna iulie şi în septembrie au apărut după ce l-am atacat public pe preşedintele CJ Vâlcea, domnul Rădulescu, care a cerut probabil prietenilor din Poliţie să facă publice aceste informaţii acum. Cu siguranţă, va apărea în curând şi că mi-am pierdut permisul de conducere, fiind înregistrat cu o viteză mai mare decât cea legală de un aparat radar, acum vreo două săptămâni. Sunt contravenţii care nu reprezintă chestiuni grave aşa cum vor unii să pară", a mai afirmat deputatul Buican.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea au transmis că deputatul liberal a rămas fără permisul de armă în urma unor verificări efectuate de poliţiştii din Râmnicu Vâlcea pe linia respectării regimului armelor şi muniţiilor în data de 5 iulie şi ulterior în luna septembrie, pe motiv că acesta "nu a respectat dispoziţiile legale în domeniu cu privire la condiţiile de păstrare a armelor şi muniţiilor înscrise în permisul de armă". El a fost sancţionat contravenţional cu două amenzi în valoare totală de 5.101 lei, iar ca măsuri complementare au fost dispuse atât măsura anulării dreptului de deţinere, de port şi de folosire a armelor letale, cât şi retragerea permisului de port-armă.

Președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, a declarat recent, într-o conferință de presă, că vrea să facă alianță ”cu oricine” pentru a elimina ”mafia PSD” din județ.

Potrivit presei locale, când a fost întrebat dacă alianța presupune inclusiv o colaborare pre-electorală cu AUR, Buican a spus: ”N-ați fost atentă? Da, doamnă. Cu oricine. Pentru a elimina mafia din județ facem alianță cu oricine. Invit public pe toți!”.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Noile documente dezvăluie materiale de instruire care explică non-cetățenilor și străinilor ilegali cum se pot înregistra pentru a vota la alegerile DC

_ Curator la Muzeul American de Istorie Naturală, arestat în Turcia pentru că ar fi contrabandit păianjeni și scorpioni (VIDEO)

_ Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, îngropat de viu timp de PATRU ZILE, este săpat și salvat de poliție după ce i-au auzit strigătele înfundate de ajutor în timp ce investighează crima din apropiere.

_ EXCLUSIV: Congresmanul Jeff Van Drew vorbește cu The Gateway Pundit în timpul MASSIVE Mega Raliu al lui Trump din Wildwood, NJ: „America se va naște din nou, omule”

_ BIDEN BORDER BLOODBATH: Un străin ilegal din El Salvador ucide o femeie din Virginia de Vest dându-i foc

_ URMĂȚI: Vivek Ramaswamy, reprezentantul Byron Donalds și reprezentantul Cory Mills vorbesc în afara Tribunalului din Manhattan, judecătorul Slam Crooked, regimul Biden și sperjurul condamnat Michael Cohen

_ Fostul oficial al campaniei Obama și soția ei au murit într-un teribil accident de mașină

_ „Cineva mi-a prins t*ts așa că l-am dat cu capul. Se întâmplă tot timpul”: „Fetele împușcate” britanice de pe infama bandă a lui Magaluf descriu abuzuri îngrozitoare cu care se confruntă noaptea – dar spun „este mai bine decât Anglia”

_ Astronomii detectează absorbanți neutri de atomo-carbon cu o rețea neuronală profundă

_ Webb detectează cea mai îndepărtată fuziune a găurii negre de până acum

_ În abis: înțelegerea formării găurilor negre prin lovituri natale și emisie de neutrini

_ Trei noi stele variabile RR Lyrae descoperite

_ Cercetătorii aruncă lumină asupra modului în care ingredientul cheie pentru viață se poate forma în spațiu

_ „Supermembrele” robotizate ar putea ajuta moonwalkers să-și revină după cădere

_ Astronomii descoperă fuziunea unor quasari gemeni

_ Astronomii descoperă o nouă lume de dimensiunea Pământului, care orbitează în jurul unei stele ultra-rece

_ Soarele declanșează cea mai mare erupție solară din aproape 2 decenii, dar Pământul ar trebui să fie în afara drumului de data aceasta

_ Astronomii găsesc cel mai mare lot cunoscut de ingrediente de planetă învârtindu-se în jurul tinerei stele

_ Cercetătorii cartografiază Nebuloasa Orion ca niciodată

_ Astronomii descoperă WASP-193b, o planetă gigantică cu o densitate similară cu cea a vată de zahăr

_ Supernova SN 2023fyq a prezentat activitate pre-explozie de lungă durată, arată observațiile

_ Trei stele care înconjoară aureola Căii Lactee s-au format acum 12 până la 13 miliarde de ani

_ Oamenii de știință ajută la dezlegarea începuturilor cosmice ale vieții

_ Urmărirea originilor materiei organice în sedimentele marțiane

_ Oamenii de știință descoperă toroidi magnetici uriași în aureola Calea Lactee

_ Zmeura pe cer: Astronomii descoperă un nou candidat rămășit de supernovă

_ Anticiparea descoperirilor viitoare: oamenii de știință explorează topologia cosmică netrivială

_ Furtuna solară oferă un spectacol de lumini strălucitor pe tot globul, dar nu au fost raportate probleme serioase

_ AI poate fi de vină pentru eșecul nostru de a intra în contact cu civilizații extraterestre

_ Chandra de la NASA observă că centrul galactic se evacuează

_ Este moartă principala teorie a materiei întunecate? Sonda spațială Cassini și alte teste recente ar putea invalida MOND

_ Astronomii propun o nouă teorie stelară pentru a explica originea fosforului

_ Studiul dezvăluie mecanisme de evadare hidrodinamică în exoplanete de masă mică

_ O abundență de galaxii îndepărtate bogate în gaze găsite de FAST

_ Juno de la NASA oferă imagini de înaltă definiție ale carcasei de gheață a Europei

_ Descoperirea biomarkerilor în spațiu – condiții de pe luna lui Saturn, Enceladus, simulate în laborator

_ Analiza comparativă a asteroizilor primitivi a elevului oferă context pentru cercetări ulterioare, viitoare misiuni NASA

_ Joe Biden încearcă să-l troleze pe Trump după ce a anunțat noi tarife asupra Chinei – dar eșuează lamentabil (VIDEO)

_ Ofensiva nordică: trupele rusești intră în Volcansk – orașul Harkov aproape în raza de artilerie – Kievul nu mai are rezerve disponibile (VIDEO)

_ Expert: „Gripa aviară sa schimbat pentru a deveni supraalimentat” – Iată o modalitate de a vă pregăti

_ Sperjurul condamnat Michael Cohen depune mărturie susținând că a mințit și a ajuns la închisoare pentru a-l proteja pe Trump

_ CHIAR ÎN: Curtea de Apel din New York menține ordinul de călușă a lui Merchan – susține că un judecător strâmb „a cântărit corect” drepturile primului amendament al lui Trump

_ VEZI: Bunul samaritean se ocupă de afaceri împotriva unui interlocutor care încearcă să jefuiască o femeie nevinovată din San Francisco

_ Președintele Trump vorbește cu reporterii înainte de procesul Lawfare Show: guvernatorul Burgum, reprezentantul Donalds, reprezentantul Cory Mills, Vivek Ramaswamy și președintele Johnson i se alătură astăzi în instanță – VIDEO

_ Stormy Daniels a purtat o vestă antiglonț la tribunal din New York – dar s-a asigurat că nu i-a acoperit decolteul pentru camere

_ Cenzură în sala de clasă? Un profesor ar fi concediat pentru că a comis cea mai odioasă crimă – și-a încurajat elevii să gândească critic

_ Pârâtul J6 și fondatorul Condemned USA dă în judecată judecătorul Juan Merchan și DA Alvin Bragg

_ Enoriașii din Louisiana îl opresc pe un adolescent îmbrăcat în negru și înarmat cu pușcă când intră în biserica plină de familii (VIDEO)

_ Aici vin roboții mincinoși cu inteligență artificială: studiul avertizează că sistemele inteligenței artificiale devin abilități în a înșela oamenii

_ TIRANIA: Bank of America închide contul unui jurnalist conservator independent fără explicații

_ Victor reacționează: vrea să interzică „stocurile cu muniție mare?” Senatorul democrat se umilește (VIDEO)

_ Op-Ed: Când lupta împotriva rasismului se transformă într-un atac asupra unui fost președinte și a unor adevărate victime

_ „Cu cât atacurile asupra lui Trump par mai inechitabile pentru public, cu atât va crește mai sus în sondaje” Elon Musk intervine asupra tribunalului cangur al lui Alvin Bragg

_ CRINGE: Joe Biden spune că „lucrează pentru Kamala Harris” în declarațiile incomode de deschidere la recepția lunii patrimoniului AANHPI (VIDEO)

_ JUST IN: Comisia judiciară a Camerei ia măsuri pentru a-l ține pe Merrick Garland drept dispreț față de Congres pentru că a refuzat să predea audio din interviul lui Biden cu consilierul special Robert Hur

_ SICK: Omul de știință a climei sugerează să „eliminați” populația umană cu o pandemie mortală pentru a rezolva „criza climatică”

_ Cel mai mare raliu vreodată! Cum Wildwood a catapultat MAGA la înălțimi nemaivăzute până acum în istoria americană

_ Bill Gates a devenit VAX-NEBUN... Nu vei crede noua lui idee | Dincolo de titluri

_ Oferte noi la pagina de reduceri Gateway Pundit de la MyPillow – inclusiv extravaganza de 25 USD!

_ Prințul Harry l-a făcut pe regele Charles să aleagă între el și regina Camilla – zgomotul din memoriile sale „de rezervă” ar putea să le fi afectat definitiv relația


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 482, afisate in 9 pagini.