02:06
Comentarii Adauga Comentariu

_ Decizie în premieră: Australia interzice reţelele sociale copiilor sub 16 ani

Decizie în premieră: Australia interzice reţelele sociale copiilor sub 16 ani

Australia a aprobat joi o interdicţie prin care copiii sub 16 ani nu au voie să folosească reţelele sociale, devenind prima ţară din lume care ia o astfel de decizie, după o dezbatere aprinsă care a cuprins naţiunea, şi stabilind astfel un punct de referinţă pentru jurisdicţiile din întreaga lume cu una dintre cele mai dure reglementări ce vizează Big Tech, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Legea obligă giganţii din domeniul tehnologiei, de la Meta, proprietarul Instagram şi Facebook, până la TikTok, să oprească accesul minorilor, în caz contrar riscând amenzi de până la 49,5 milioane de dolari australieni (32 de milioane de dolari).

O testare a metodelor de aplicare a legii va începe în ianuarie, interdicţia urmând să intre în vigoare peste un an.

Proiectul de lege privind vârsta minimă de utilizare a reţelelor sociale transformă Australia într-un caz test pentru un număr tot mai mare de guverne care au legiferat sau au declarat că intenţionează să legifereze o restricţie privind vârsta utilizatorilor de reţelele sociale, pe fondul preocupărilor legate de impactul acestora asupra sănătăţii mintale a tinerilor.

Ţări precum Franţa şi unele state americane au adoptat legi pentru a restricţiona accesul minorilor fără permisiunea părinţilor, însă interdicţia australiană este absolută.

În Florida, o interdicţie totală pentru copiii sub 14 ani este contestată în instanţă pe motive de libertate de exprimare.

Adoptarea legii, după o ultimă zi maraton a anului parlamentar australian, marchează o victorie politică pentru prim-ministrul de centru-stânga Anthony Albanese, care va candida din nou în 2025, pe fondul scăderii de popularitate în sondajele de opinie.

Interdicţia s-a confruntat cu opoziţia apărătorilor vieţii private şi a unor grupuri pentru drepturile copilului, dar 77% din populaţie a dorit-o, potrivit ultimelor sondaje.

Pe fondul unei anchete parlamentare desfăşurate până în 2024, în cadrul căreia au fost audiate mărturii ale părinţilor unor copii care s-au automutilat din cauza hărţuirii prin intermediul reţelelor sociale, mass-media naţionale au susţinut interdicţia, în frunte cu News Corp a lui Rupert Murdoch, cel mai mare editor de ziare din ţară, printr-o campanie intitulată „Let Them Be Kids” (Lăsaţi-i să fie copii).

Cu toate acestea, interdicţia ar putea tensiona relaţia Australiei cu aliatul său cheie, Statele Unite, unde proprietarul X, Elon Musk, o figură centrală în administraţia preşedintelui ales Donald Trump, a declarat într-o postare din această lună că pare o „modalitate ascunsă de a controla accesul la internet al tuturor australienilor”.

De asemenea, măsura reflectă o stare de antagonism existentă între Australia şi giganţii tehnologici, care au sediul în principal în SUA.

Australia a fost prima ţară care a obligat platformele de social media să plătească mass-media pentru partajarea conţinutului lor, iar acum intenţionează să le ameninţe cu amenzi pentru că nu reuşesc să elimine postările rău intenţionate.

Un purtător de cuvânt al Meta a declarat că proprietarul Facebook respectă legislaţia australiană, dar este „îngrijorat” de acest proces, care „a grăbit adoptarea legislaţiei fără a lua în considerare în mod corespunzător dovezile, ceea ce industria face deja pentru a asigura experienţe adecvate vârstei şi vocile tinerilor”.

Reprezentanţii TikTok şi X, despre care guvernul a declarat că vor fi afectate de interdicţie, nu şi-au spus încă punctul de vedere.

Companiile - inclusiv Alphabet/Google, a cărei filială YouTube este exceptată deoarece este utilizată pe scară largă în şcoli - au susţinut că legislaţia ar trebui amânată până după perioada de testare a metodelor de verificare a vârstei.

„Este carul înaintea boilor”, a declarat Sunita Bose, director general al Digital Industry Group, care are ca membri majoritatea companiilor de social media. „Avem proiectul de lege, dar nu avem orientări din partea guvernului australian cu privire la metodele corecte pe care o serie întreagă de servicii care fac obiectul acestei legi vor trebui să le utilizeze”, a adăugat Bose.

Unele grupuri de susţinere a tinerilor şi profesori universitari au avertizat că interdicţia i-ar putea îndepărta pe cei mai vulnerabili tineri, inclusiv LGBTQIA şi pe adolescenţii migranţi, de reţelele de sprijin.

Comisia australiană pentru drepturile omului a declarat că legea ar putea încălca drepturile omului în cazul tinerilor prin interferarea cu capacitatea lor de a participa în societate.

Între timp, apărătorii vieţii private au avertizat că legea ar putea duce la o colectare mai intensă a datelor cu caracter personal, deschizând calea pentru supravegherea de stat bazată pe identificarea digitală. O modificare de ultim moment a proiectului de lege a specificat că platformele trebuie să ofere o alternativă la solicitarea ca utilizatorii să încarce documente de identificare.

Dar grupurile de părinţi au făcut presiuni pentru intervenţie, bazându-se pe comentariile lui Vivek Murthy, ministrul american al sănătăţii, care, în 2023, a declarat că social media agravează criza de sănătate mintală a tinerilor până la punctul în care ar trebui să fie însoţite de un avertisment de sănătate.

„Stabilirea unei limite de vârstă şi redarea controlului către părinţi cred că este un punct de plecare”, a declarat Ali Halkic, susţinător australian al luptei împotriva hărţuirii, al cărui fiu, Allem, în vârstă de 17 ani, şi-a luat viaţa în 2009 în urma hărţuirii pe reţelele sociale.

Enie Lam, o elevă din Sydney care a împlinit recent 16 ani, a declarat că social media a contribuit la problemele de imagine corporală şi la hărţuirea cibernetică, dar o interdicţie totală ar putea conduce tinerii către părţi mai puţin vizibile şi mai periculoase ale internetului. „Aceasta va crea doar o generaţie de tineri care vor fi mai alfabetizaţi din punct de vedere tehnologic pentru a ocoli aceste piedici”, a declarat ea pentru Reuters.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Romania to participate in Kazakhstan International Exhibition

_ Arborii gravați evidențiază modalitatea de conservare a culturii sami

_ Camera Deputaţilor a adoptat proiectul pentru instituirea pe 14 mai a Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel

_ „Uciderea brutală care a uimit astăzi pe toți cei de la Centrul de Televiziune BBC”: Cum au spus colegii „devastați” lumii despre „crima fără sens” a lui Jill Dando - acum 25 de ani astăzi

_ Oficial: Zeci de proiecte din bani europeni în administrația PNL din Caraș

_ Maya antică și-a binecuvântat terenurile de minge: Cercetătorii găsesc dovezi ale ofrandelor ceremoniale în Mexic

_ Este timpul ca GOP să se unească în spatele lui Trump

_ Au pus blocajele în mișcare o revoltă globală?

_ La bucată! Legendarul culturist timișorean Florin Teodorescu își vinde sala de sport de pe patul de spital!

_ LIVE VIDEO | Cătălin Cîrstoiu NU se retrage: 'Nu am făcut nimic care să imi dea perspectiva că sunt în stare de incompatibilitate'

_ Bureții oceanici sugerează că Pământul s-a încălzit mai mult decât se credea; unii oameni de știință îndoielnic

_ Monfils, Pouille şi Wawrinka au obţinut wild-carduri pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo

_ Marcel Ciolacu, după ce păcănelele au fost interzise: Nu mi-e frică de nimeni și voi merge până la capăt!

_ McDonald's va scoate „cel mai bun burger vreodată” împreună cu alți favoriți ai fanilor în schimbarea majoră a meniului

_ Poliția Română: Succese în lupta împotriva traficului de persoane în 2023 - 187 acțiuni și 35 grupări destructurate

_ Listele de așteptare ale NHS pentru evaluările autismului au atins un nivel record după o creștere „seismică” a gradului de conștientizare a afecțiunii

_ Scaffolder găsește mașina furată în doar o oră după ce Apple AirTag ascuns îl conduce direct la motorul dispărut

_ Comparații înfricoșătoare între incendiul de la Valencia și dezastrul Grenfell, deoarece placarea este din nou din vina pentru incendiul spaniol al blocului turn

_ 'Credeam că îmi pot lua adio de la viața sexuală' - Cum a fost salvat pacientul

_ „Mașina genetică a timpului” dezvăluie culturi complexe de cimpanzei

_ Evaluarea de aprobare a lui Donald Trump este mai mare cu generația Z dec�t orice altă grupă de v�rstă

_ Bunica și-a făcut primul tatuaj la vârsta de 98 de ani, ca un omagiu cu cerneală adus nepotului ei după ce acesta și-a luat viața

_ Veste importantă pentru pensionari! Noi beneficii asigurate prin Casa Națională de Pensii/ VIDEO

_ Contractele futures din SUA, piețele globale alunecă, dolarul și randamentele cresc din cauza escaladarii războiului din Ucraina

_ Urmăriți: Eco Loon le spune britanicilor „Există o problemă morală” cu a avea copii

_ Campionul mondial la javelin, Kitaguchi, pune marcajul la Tokyo

_ Inter Miami își cere scuze pentru absența lui Messi în Hong Kong

_ EPHRAIM HARDCASTLE: Prințul Andrew se bucură de lumina reflectoarelor la slujba de mulțumire cu regele Charles, William și Kate absenți

_ Jeremy Vine uimește fanii anunțând că este bisexual în direct la televizor într-o gafă ciudată - în timp ce telespectatorii îl compară cu Alan Partridge

_ 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor: cum au intrat unele farse în istorie

Subordonat rețelei soroșiste ca și Nicușor Dan, Bilderbergul Merz pune biciul pe germani. Germania se înarmează până în dinți și vrea să taie pensii, ajutoarele sociale și subvenția pentru energie

_ Misiunea de menţinere a păcii a ONU, atacată în capitala Republicii Democratice Congo

_ Amendă record pentru un politician, după ce a numit 'pedofili' doi oameni, într-o dispută pe rețelele sociale

_ Dulce sau sărat? Asta spune despre tine gustul tău în gustări, conform științei

_ Moment crucial în procesul lui Trump: Selecția juraților începe în New York, sub presiunea opiniei puternice

_ Hidroelectrica-Roșia Montană, similitudini extrem de suspecte

_ Cercetările dezvăluie cheia unui profil irezistibil de întâlniri online

_ Este sigur să zbori în timpul eclipsei de soare? Iată ce au de spus experții

_ Război total la DigiSport între Radu Naum și un alt prezentator al postului. Și-au aruncat vorbe dure aruncate în timpul emisiunilor

_ AI deciphers new gene regulatory code in plants and makes accurate predictions for newly sequenced genomes

_ Ion Cristoiu: Ghinionul României – nu i-a fost luată Crimeea!

_ Senatorul australian spune că Elon Musk ar trebui „să fie în închisoare și cheia să fie aruncată”

_ Cele mai comandate flori pentru 8 martie: lalele, frezii şi zambile

_ Taylor Swift stârnește reacții, renunțând la 15 MAI MULTE piese la doar două ore după ce fanii au plătit sute pentru a cumpăra noul ei album The Tortured Poets Department

_ Ministerul Finanţelor lansează o nouă ediţie a programului de titluri de stat Fidelis

_ Un număr de 9.481 de elevi au fost prezenți la proba de limba și literatura maternă în cadrul simulării Evaluării Naționale

_ Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare şi distrugeri ale infrastructurii pe teritoriul european

_ Boeing 757-200 a fost deviat de la rută după ce a suferit avarii la una dintre aripile sale

Regimul Soroșist l-a interzis pe primul clasat Georgescu dând o nouă lovitură de stat. BEC-ul s-a transformat ilegal în Organ Penal și a "judecat" abuziv și ilegal, invocând "constituțional" ilegalitalitatea CCR emisā pe 6 Decembrie.

_ Autoritățile găgăuze i se plâng Moscovei de `acțiuni ghidate` ale puterii de la Chișinău

_ Manifestaţii pacifiste în Germania, odată cu Paştele Catolic

_ RICHARD KAY: Dezbrăcat de cele mai carismatice vedete ale sale, monarhia se confruntă cu o criză profundă. Dar VA supraviețui - pentru că o face întotdeauna

_ România și Grecia dau marea lovitură care transformă radical această zonă a Europei

_ Reacția Statele Unite la cererea autorităților transnistrene

_ Relația zbuciumată a Prințului Harry cu Regina Camilla va fi explorată într-un nou documentar de la Channel 4, după ce Duke a numit-o „periculoasă” și „ticălosă” în memoriile sale Spare

_ Fetiţă vândută de părinţii români pentru 3.000 de euro, în Spania

_ Moment terifiant, suspectul înarmat o deturnează pe iubita soție Katherine Aguasvivas în mijlocul unei intersecții aglomerate din Florida, înainte de a o ucide și de a-i da foc rămășițelor în interiorul vehiculului furat.

_ Pe măsură ce BYD-ul Chinei inundă Europa cu mașini electrice ieftine, tarifele de modă veche pot trânti pe frână?

_ Bucătarul celebru Gino D'Acampo „nu poate să plătească fostul personal și fiscalul” după ce lanțul My Pasta Bar a ajuns cu pierderi de 5 milioane de lire sterline

_ SUA presează China, Turcia, Arabia Saudită pentru a opri planurile de atac asupra Israelului


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 699, afisate in 12 pagini.