18:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Un roman s-a trezit cu rate la banca desi nu luase nici un credit

Un roman s-a trezit cu rate la banca desi nu luase nici un credit

Un fost angajat al unei bănci din Timișoara a fost condamnat în primă instanță la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru că a luat un credit în numele verișorului său. Totul a fost descoperit când angajatul băncii nu a mai putut plăti ratele.

Judecătoria Timișoara a pronunțat o primă sentință într-un dosar în care a fost trimis în judecată un fost angajat al unei bănci din Timișoara, acuzat că a luat credit în numele altei persoane (un verișor primar) fără ca beneficiarul din acte să știe de accesarea creditului.

Angajatul băncii a luat, în numele verișorului său, ale cărui date de identitate le avea, un credit de nevoi personale în valoare de 85.000 de lei. Angajatul băncii a plătit ratele până la un moment dat, când nu a mai putut să achite datoria. În acel moment, titularul creditului a fost somat să plătească.

Știind că „nu este client, nu a luat niciun împrumut și nu a deschis niciun cont la această unitate bancară, iar datele de contact cu care figurează în sistemul bancar nu îi aparțin”, bărbatul pe numele căruia a fost luat creditul s-a dus la bancă să ceară lămuriri.

În momentul în care a aflat că ofițerul de credit a fost vărul său, titularul creditului a luat legătura cu verișorul său, care a recunoscut că, având datorii, a luat un credit folosind datele de identitate ale verișorului său. Bărbatul pe numele căruia a fost luat creditul a transmis băncii că problema este rezolvată, dar având suspiciuni că a fost comisă o faptă de fals și înșelăciune, banca a sesizat Poliția.

În urma anchetei, angajatul băncii care a luat un credit în numele verișorului său a recunoscut tot, mărturisind că dependența de jocuri de noroc l-a dus în situația de a acumula datorii pe care nu le-a mai putut achita, iar pentru a scăpa de datorii s-a gândit să ia un credit pe numele verișorului său, urmând să achite acest credit în rate.

„Inculpatul a declarat că de-a lungul timpului a avut perioade în care a jucat mulți bani la jocurile de noroc, astfel că a devenit o patimă pentru el și a acumulat datorii foarte mari. Întrucât nu mai reușea să mai achite datoriile, a ajuns într-o depresie în anul 2018, iar în acest context a comis și faptele sesizate în plângerea penală. În anul 2018, neavând nicio variantă de a face rost de bani și contractând deja prea multe credite în nume personal, s-a gândit la ideea de a scoate un credit bancar de la unitatea bancară în care își desfășura activitatea, în ideea de a-și achita datoriile strânse și de a plăti ratele pentru împrumutat sau chiar de a rambursa anticipat creditul contractat astfel”, se arată în rechizitoriu.

În urma procesului judecat la Judecătoria Timișoara, angajatul băncii (plecat între timp din bancă) a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare și plata sumei de 25.000 de lei (credit neachitat).

„Instanța reține că inculpatul este în vârstă de 33 de ani (29 la momentul săvârșirii faptelor), are studii superioare și lucrează în prezent ca șef magazin. De asemenea, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se la prima confruntare cu legea penală şi este o persoană integrată în societate, cu posibilităţi evidente de îndreptare a conduitei”, și-a justificat decizia Judecătoria Timișoara. Sentința poate fi atacată cu apel.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Inculpatul Harris � Achitat �n procesul Whitmer � A luat apărarea și a spus că credea că merge la bere �n noaptea �n care a fost arestat

_ Elon Musk NU se va alătura consiliului de administrație al Twitter: CEO-ul spune „Cred că acest lucru este cel mai bine”

_ William și Kate arată în formă de navă în timp ce își schimbă ținutele pentru a se îmbarca la bordul unui iaht la regata de vele

_ Creșterea „mufăcăniei disociative”: influențerii poartă un aspect „cu fața moartă” pentru a părea detașați

Cum se facturează consumul de energie începând cu 1 ianuarie 2023

_ Câștigătorul Grammy John Legend lansează o nouă platformă NFT pentru muzică și artă

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Intel va reduce prețul procesorului Alder Lake cu 20%: Raport

Cererea de aur a atins cel mai mare nivel din ultimii 11 ani în 2022

_ Documentarul Netflix Gunther's Millions dezvăluie adevărul din spatele celui mai bogat câine din lume

_ Presupusa amantă a lui Orban dezvăluie cine a făcut fotografia de la Guvern, care a făcut ravagii în timpul pandemiei

_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 14:50:59

_ FBI caută casa lui Biden din Rehoboth Beach �n scandalul documentelor clasificate

_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 13:23:03

_ Un patinator transgender suferă o cădere epică la Campionatele Europene de patinaj artistic din Finlanda

_ Suspectul din Idaho, Bryan Kohberger a fost „supraponderal și agresat la școală înainte de a deveni dependent de heroină”

_ Fanii Aldi adora tartina de ciocolata Bramwells, un dup de Nutella de 2,50 USD

_ Războiul din Ucraina, ziua 316. Armistiţiu dictat de Putin: luptele se opresc de Crăciun / Forţele ucrainene susţin că au ucis 800 de soldaţi ruşi în ultima zi / Vestul furnizează Kievului vehicule blindate de luptă

_ Suedia, Turcia nu se așteaptă să renunțe la remorcherul la aderarea la NATO

_ Cel puțin 5 uciși în explozia sinucigașă din Kabul, care ar putea viza delegația chineză

_ De ce cele mai importante alegeri din lume au loc în Turcia?

_ UDMR's Kelemen Hunor: I don't think Austria's Chancellor wanted to offer a gift to Putin, but he did

_ Comandantul Marinei Militare a SUA a vizitat Academia Navală, portul militar şi fregata 'Regele Ferdinand'

_ „Rusia este acum în război cu NATO și Occidentul”, admite un înalt oficial al UE

_ Jurnalistul care a pozat în tricoul lui Putin „a organizat cascadoarea Coranului care a periclitat candidatura Suediei la NATO”

_ Luminează pielea plictisitoare de iarnă cu autobronzantul Malibu Bronze cu squalan pentru hidratare și condiționare

_ Va efectua ATF „Verificări de conformitate” cu un registru extins?

Fostul ministru al Apărării din Regatul Unit spune că NATO ar putea avea nevoie să trimită forțe terestre în Ucraina

_ De ce există un mandat de vaccinare COVID pentru studenți?

_ Capsula radioactivă lipsă din Australia de Vest a fost găsită

_ Sfârșitul hedonismului monetar

_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 14:55:33

_ Sub radar Indicatorii economici sunt semne de avertizare intermitente nevăzute din 2008 și �nainte

_ Un alt medic proeminent cere ca Biden să fie supus unui test cognitiv: �Poporul american merită mai bine�

_ Doctorul NHS glumește că ASDA oferă o carieră mai profitabilă

_ Firma de cabane de schi avertizează călătorii să fie atenți la site-urile FAKE după ce clientul este înșelat de 135.000 lire sterline

_ Fotbalistul Richard Rufus, care și-a păcălit prietenii cu 8 milioane de lire sterline, este condamnat la peste șapte ani de închisoare

_ OLIVER HOLT: Brazilia plânge pe Pele în timp ce cei îndoliați trec pe lângă sicriul deschis al regelui frumosului joc

_ Epopea angajare a lui Goldman Sachs se încheie cu cea mai mare rundă de reduceri de locuri de muncă vreodată

_ Puteți obține o rată a dobânzii de economii mai bună de la banca dvs. principală - iată cum

_ Procesul susține că un bancher de top cu legături cu Epstein ar putea fi legat de traficul sexual, scrie TOM LEONARD

_ LeBron James și Anthony Davis au fost excluși pentru meciul lui Lakers împotriva lui Brooklyn de luni

_ Boeing a primit un mega-contract pentru gestionarea rachetelor cu focos nuclear Minuteman

Infractorii trans care au violat femei sunt femei, spune liderul scoțian

_ Studiile de producție din SUA semnalează o accelerare a stagflației în ianuarie

_ Sondajul arată că mai mulți americani cred că ajutorul „prea mult” este destinat Ucraina

_ Cele mai rele patru moduri de a ataca Bitcoin

_ George Santos va retrage din comisiile Camerei

_ Cisternă GNL eșuează în canalul Suez

_ Orice acțiune militară împotriva Iranului considerată declarație de război: Misiunea ONU

_ Prețurile pentru hamburger ar putea continua să crească pe măsură ce efectivul de bovine din SUA se micșorează

_ Orange Juice Futures a atins un nou record, pe fondul reducerii ofertei

_George Simion - 01 Feb 2023 06:11:00

_ SUA pregătește pachetul pentru Ucraina cu rachete care pot ajunge la aproape 100 de mile

_ Mesaje contradictorii de la Moscova: Kremlinul neagă că face planuri mari pentru aniversarea 'operațiunii militare speciale' din Ucraina

_ Laboratoarele Metabiota de la Hunter Biden au primit zeci de milioane de dolari �n contracte DOD � au fost experimentate cu viruși de lilieci �n cel puțin un biolaborator

_ Dragostea este �n aer (dacă nu ești liberal) � Găsește cadoul pentru perechea ta perfectă la TGP Shop!

_ QB Jalen Hurts, legat de Super Bowl, citează un verset biblic �n timp ce se pregătește pentru cel mai mare joc din cariera lui

_ MAI MULT: Firma Biolab a lui Hunter Biden, Metabiota, legată de EcoHealth, Forumul Economic Mondial � Rusia susține că are 20.000 de documente Biolab

_ Wall Street reacționează la creșterea ratelor de 25 bps a Fed


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 781, afisate in 14 pagini.