08:40
Comentarii Adauga Comentariu

_ Evenimente organizate de Ziua Naţională a României, în Bucureşti - Târguri, concerte, spectacole

Evenimente organizate de Ziua Naţională a României, în Bucureşti - Târguri, concerte, spectacole

În Bucureşti, Ziua Naţională va fi sărbătorită la Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei, la Opera Comică pentru Copii sau la Sala Radio, potrivit news.ro.

Ziua Naţională va fi sărbătorită la Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei cu un concert de muzică populară. Lavinia Goste alături de maestrul dirijor Marius Zorilă, Orchestra Naţională ]Valahia[ şi invitatul de onoare Valentin Samfira vor aduce melodii din toate zonele etnofolclorice ale ţării, interpretate la instrumente tradiţionale, precum fluier geamăn, cimpoi, caval, ocarină, trâmbiţă, nai sau taragot. Butterfly Band va completa programul.

Târgul „Poveste de Crăciun” din curtea Operei Comice pentru Copii va fi deschis de luni până vineri, între orele 15.00 - 21.00, sâmbăta şi duminica - între orele 10.00 - 22.00. În zilele de 1, 2, 26, 27, 28 şi 29 decembrie, programul de vizitare este între orele 10.00 - 22.00, pe 24 decembrie - între orele 10.00 - 16.00. Pe 25 decembrie, târgul este închis.

Joi, 1 decembrie, de la ora 19.00, apreciatul dirijor Cristian Mandeal se va afla la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar şi Camille Saint-Saëns.

Evenimentul îl are ca invitat special pe unul dintre cei mai importanţi tineri muzicieni români: violoncelistul Cornelius Zirbo, care s-a perfecţionat la Paris, unde a studiat în cadrul Clasei de Excelenţă de Violoncel a lui Gautier Capuçon, desfăşurată la Fundaţia Louis Vuitton. Cornelius este şi laureat a numeroase concursuri în ţară şi în străinătate şi activitatea sa artistică s-a desfăşurat deja pe patru continente. Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00).


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ INTERVIU EXCLUSIV: �Joci un meci de fotbal pe un teren trucat� � Mike Lindell discută despre integritatea alegerilor după alegerea președintelui RNC �n Dana Point, CA � spune că va fi pe Jimmy Kimmel live marți

_ Trump îl dă în judecată pe autorul de extremă stângă Bob Woodward pentru 49 de milioane de dolari pentru că a lansat înregistrări de interviuri

_ Mama lui Tire Nichols: „Urăsc că au fost cinci bărbați de culoare care au făcut asta”

_ Actrița de la Hollywood Annie Wersching, cea mai cunoscută pentru rolurile din „24” și „Star Trek”, a murit la 45 de ani

_Cristian Terheș - 30 Jan 2023 20:13:12

_ Whoopi Goldberg După ce 5 polițiști negri l-au bătut pe om negru: �Trebuie să vedem și oamenii albi bătuți �nainte ca cineva să facă ceva?� (VIDEO)

_ URMĂȚI: Karyn Turk și Ed Henry AU UMINI cu cele mai recente rapoarte ale lui Joe Hoft și TGP despre MAI MULTE documente clasificate pe laptopul lui Hunter Biden (VIDEO)

_Marius Tucă Show - 30 Jan 2023 21:00:04

_ Departamentul de pompieri din Memphis concediază trei persoane de intervenție pentru că nu au oferit îngrijiri medicale adecvate lui Nichols.

_ CHIAR IN: Al șaselea ofițer de poliție din Memphis, implicat în lovirea fatală a lui Tire Nichols, eliberat de serviciu

_ Milionarul Bernie Sanders percepe 95 de dolari un bilet pentru un eveniment unde �ți spune de ce capitalismul este rău

_Gold FM Romania - 30 Jan 2023 17:27:48

_ DEAD LAST: „Ridin with Biden” apare ultimul la Cupa Mondială Pegasus 2023 de la Gulfstream Park – VIDEO

_Gold FM Romania - 30 Jan 2023 16:30:11

_ Raportul TGP din octombrie 2020 despre apelul de conferință lui Obama care este scurs către Burisma susține raportul anterior al TGP de astăzi

_Gold FM Romania - 30 Jan 2023 11:54:30

_ Președintele Trump strigă „The Club for No Growth” și Karl Rove

_Marius Tucă Show - 30 Jan 2023 20:54:56

_ Mai multe minciuni: Joe Biden repetă povestea dezmințită despre dirijorul Amtrak care i-a luat obrazul (VIDEO)

_ EXCLUSIV: AL DOILEA E-mail Hunter Biden de la laptop CU INFORMAȚII CLASIFICATE Descoperit – Hunter a fost distribuit cu colegii de afaceri din Ucraina – Mai multe vor veni

_ RUPTĂ: Activistul catolic pro-life Mark Houck a fost găsit NEVINAT de acuzațiile federale

_Marius Tucă Show - 30 Jan 2023 20:52:42

_Stiri Negre - 30 Jan 2023 21:58:22

_ URMĂȚI ÎN DIRECT: 14:00 MST/15:00 Central: Senatul Arizona va asculta prezentarea despre mecanica electorală PARTEA 2 de către Shelby Busch – NOI constatări privind lanțul de custodie și adjudecarea buletinului de vot care urmează să fie prezentate

_ Actrița Lisa Loring – cea mai cunoscută pentru rolul lui Wednesday Addams din emblematica emisiune TV „The Addams Family” a murit la 64 de ani

_ NAACP ia în considerare un proces pentru interzicerea cursului de studii afro-americane din Florida care conținea CRT și secțiunea despre „Teoria queer”

_ „Take Down the BBC” – Mitingul protestatarilor Anti-Vaxx în afara sediului BBC (VIDEO)

_Marius Tucă Show - 30 Jan 2023 20:57:30

_Gold FM Romania - 30 Jan 2023 19:08:31

_Stiri Negre - 30 Jan 2023 08:50:07

_ OMS decide că pandemia de COVID-19 nu sa terminat (VIDEO)

_ P*** H, NU O VORBI CU AȘA: O elevă deranjată de clasa a IX-a din Georgia își agresează cu cruzime profesorul (VIDEO)

_ NOU: Manhattan DA va începe să prezinte cazul lui Trump, Stormy Daniels Hush Payment Grand Jury

_ Bill Gates susține că regretă că a luat cina cu Jeffrey Epstein și respinge orice legătură dintre fundația sa și organizația lui Epstein (VIDEO)

_ Joe Biden va pune capăt declarațiilor de urgență Covid-19 pe 11 mai

_ Senatorul Ted Cruz spune că FBI ar trebui să caute în casa lui Hunter Biden documente clasificate

_ RUPTĂ: ORIBIL � Regimul din Arizona o investighează pe Kari Lake și �ncearcă să o condamne la �nchisoare pentru acuzații de infracțiune pentru exercitarea primului amendament și dezvăluirea fraudei electorale

_ Renumitul profesor MIT și specialist în analiza siguranței medicamentelor solicită suspendarea imediată a tuturor vaccinurilor cu ARNm COVID

_ RIP � Actrița Cindy Williams din emblematica emisiune TV �Laverne & Shirley� a murit la v�rsta de 75 de ani

_ Ilegalii găzduiți pe cheltuiala contribuabililor refuză să părăsească hotelul Hell’s Kitchen din NYC pentru un nou adăpost

_Marius Tucă Show - 30 Jan 2023 20:48:53

_Marius Tucă Show - 30 Jan 2023 21:03:49

_ „Nici măcar nu știu despre consilierul special” – Biden când reporterul întreabă dacă va depune mărturie consilierului special Robert Hur (VIDEO)

_ Activist trans acuzat de viol după ce a fost mutată la închisoarea pentru femei

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Noi sondaje primare arată că Trump conduce DeSantis cu două cifre în New Hampshire și Carolina de Sud

_ Te-ai gândit să renunți la lupta pentru salvarea Americii după rezultatele dezamăgitoare ale alegerilor din 2022? Aproape am făcut-o, la fel și mulți alții... Iată de ce am decis să rămânem și să luptăm

_ Clima mai caldă poate face ca ciupercile să fie mai periculoase pentru sănătatea noastră

_ Legenda de la Newcastle, Nobby Solano, vorbește despre trofee, trâmbițe, Maradona și Sting înaintea semifinalei de cupă

_ Lovevery Play Kit: Părinții sunt entuziasmați de lansarea serviciului de abonament Play Kit în Australia

_ Lautaro Martinez, Ademola Lookman, Victor Osimhen: 10 LUCRURI PE CARE LE-AM ÎNVĂȚAT din Serie A

_ Un impuls masiv pentru Matildas, deoarece FIFA face o schimbare majoră în meciul lor de deschidere a Cupei Mondiale feminine

_ Biden spune că SUA NU vor trimite avioane F-16 în Ucraina

_ Gordon Ramsay nu se acordă niciodată de Insula Iubirii în cazul în care una dintre fiicele lui s-a înscris în secret

_ Filmări în ziua alegerilor cu respingeri incredibile de vot în județul Maricopa. Pare a fi mai mult decât câteva buletine de vot

_ Adevărul despre cum sunt exterminate fetițele în Statele Unite... Devenim China?

_ Felicity Huffman filmează The Good Lawyer în Vancouver... în timp ce noua serie marchează primul rol de la închisoare

_ Vă rugăm să vă rugați pentru The Gateway Pundit – Publicăm documente în zilele următoare care dezvăluie numeroase acte criminale ale președintelui și fiului său vânător

_ Descurcarea unui nod de clustere de galaxii

_ Lionel Messi spune că contul său de Instagram a fost BLOCAT după victoria Argentinei la Cupa Mondială


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 921, afisate in 16 pagini.