![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Schimbări majore la concediul pentru creșterea copiilor. Cine stă mai mult acasă![]() Schimbări majore la concediul pentru creșterea copiilor. Cine stă mai mult acasăGuvernul vrea să extindă perioada de concediu pentru creșterea copilului în cazul celuilalt părinte care nu a solicitat inițial acest drept, fie că este vorba de mama sau de tatăl salariat. Astfel, perioada va crește de la cel puțin o lună la cel puțin două luni din perioada totală a concediului pentru creșterea copilului. În prezent, dacă ambii părinți îndeplinesc condițiile de acordare a concediului pentru creștere copilului, potrivit legii, cel puţin o lună din perioada totală a concediului este alocată uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept, fie că este vorba de mama sau de tatăl salariat, potrivit Hotnews. Perioada aceasta se va extinde la cel puțin două luni. Astfel, tatăl salariat va putea beneficia de acest concediu pentru o perioadă de cel puțin două luni, dacă mama optează pentru concediul de creștere a copilului. În situația inversă, mama salariată va putea beneficia de cel puțin două luni din perioada totală a concediului pentru creșterea copilului, dacă cel care a solicitat acest drept a fost tatăl. Schimbările sunt făcute prin Ordonanță de Urgență, motivul fiind acela că România este deja în procedură de infringement pentru netranspunerea în legislația națională a acestor prevederi europene. O directivă europeană prevede ca taţii să stea obligatoriu cel puţin două luni în concediu parental pentru „crearea timpurie a unei legături între taţi şi copii”. În acelaşi timp, decizia UE obligă angajatorii să le facă program flexibil părinţilor care au copii până în 8 ani. Potrivit noii directive europene, părinţii care au copii până în 8 ani pot cere să lucreze mai puţine ore sau să aibă un program de lucru flexibil. În plus, părinţii vor avea unele drepturi suplimentare la naşterea unui copil. În primul rând, la venirea micuţului pe lume, taţii vor avea concediu de zece zile, nu de cinci (cu eventuale zece zile suplimentare dacă tatăl are la activ un curs de puericultură absolvit), cum se arată în prezent în legislaţia naţională. În plus, directiva europeană prevede şi că îşi vor putea lua concediu de „îngrijitor” şi bunici sau alte rude ale părinţilor care sunt salariaţi şi au acelaşi domiciliu cu copilul abia născut. Totuşi, „exercitarea acestui drept poate fi condiţionată de prezentarea unor dovezi adecvate în conformitate cu dreptul intern sau practicile naţionale”, se arată în document. Şi salariaţii care au în îngrijire o rudă bolnavă pot beneficia de cinci zile libere şi nu una cât este în prezent. „Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că fiecare lucrător are dreptul de a absenta de la locul de muncă din motive de forţă majoră în situaţii de urgenţă familială, în caz de boală sau de accident care face indispensabilă prezenţa imediată a lucrătorului”, se arată în document.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 21:01
_ Cisternă GNL eșuează în canalul Suez
ieri 21:01
_ Turmul se pândește după colț
ieri 21:00
_ Jocul Fed de pui cu bursa
ieri 15:37
_ Ce face pe cineva un psihopat?
ieri 15:20
_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 13:23:03
ieri 15:20
_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 14:50:59
ieri 15:20
_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 14:55:33
ieri 14:01
_ TESS descoperă o nouă pitică maro caldă
ieri 13:27
_ Tom Brady își anunță retragerea
ieri 13:07
_ Emily Atack reflectă la anii adolescenței
ieri 11:46
_ Știi ce contează pentru cei cinci pe zi?
ieri 11:43
_ ANDROID...
ieri 11:43
_ UPDATE: APLICAȚIA DRUDGE IPHONE, IPAD...
ieri 11:43
_ Hanks va fi De-Aged în noul Zemeckis...
ieri 11:43
_ Retrăind timpul lui nebun în Miami...
ieri 11:43
_ Santos renunță la sarcinile comisiei...
ieri 11:42
_ Vârtej ciudat în cer vina lui Elon?
ieri 11:41
_ Genitale masculine găsite la benzinărie...
ieri 11:41
_ Euro trades at 4.9148 RON
ieri 11:41
_ Corporațiile conduc inflația?
ieri 11:41
_ Profitul lui MCDONALD crește...
ieri 11:40
_ Haley pregătește videoclipul campaniei...
ieri 11:40
_ Tim Scott către Iowa...
ieri 11:40
_ Rivalitatea se apropie de fierbere...
ieri 11:40
_ Ron ii spune lui Don: Am fost reales...
ieri 11:39
_ STORMY DANIELS BACK TO HANUNT...
ieri 11:39
_ RUSIA REALIZA CÂŞTIGURI
ieri 11:39
_ UCRAINA A RESPECTAT AVIONELE DE LUPĂ
ieri 11:36
_ Unde corupția este răspândită
ieri 11:36
_ Curs valutar, 1 februarie
ieri 11:25
_4 Media Info - 01 Feb 2023 09:06:25
ieri 11:25
_4 Media Info - 01 Feb 2023 09:12:04
ieri 10:36
_ WhatsApp a lansat trei funcții noi
ieri 10:02
_ Oil pollution on Arges river
ieri 06:56
_George Simion - 01 Feb 2023 06:11:00
ieri 06:55
_4 Media Info - 01 Feb 2023 06:03:44
ieri 06:40
_ FBI a percheziționat biroul lui Joe Biden
ieri 06:35
_ Adevărul incomod despre Solyndra
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu