Regatul Unit se confruntă cu o amenințare sinistră la adresa liberei exprimări (The Telegraph)

Până când nu vom avea un guvern dispus să modifice legislația, o mică minoritate de activiști își va menține abilitatea de a ne scotoci printre cuvinte în căutare de delicte.

Cu fiecare zi care trece amenințarea la adresa liberei exprimări din Regatul Unit reprezentată de legislația noastră orwelliană care caută să reglementeze ofensele și dezbaterea devine câte un pic mai limpede, pe măsură ce noi revelații apar.

Scriitoarea feministă Julie Bindel ne relatează astăzi în aceste pagini propria ei experiență kafkiană cu tacticile polițienești adoptate de secții de poliție de pe tot cuprinsul țării. Confruntată cu doi polițiști care-i apăruseră la ușă într-o după-amiază de duminică, Bindel a fost informată că este anchetată pentru o infracțiune comisă din ură, că nu are voie să afle în ce anume constă respectiva infracțiune și că este invitată să dea o declarație.

Pe bună dreptate, Bindel i-a ținut piept poliției, și în cele din urmă chestiunea a fost abandonată. Pe de altă parte, pentru mulți alți oameni care doresc să-și exprime opinia cu privire al subiecte controversate sau delicate astfel de vizite sunt extrem de intimidante.

Asemenea tactici au fără îndoială un efect înfiorător asupra disponibilității indivizilor de a lua parte la dezbaterile publice, dezbateri care sunt esențiale pentru funcționarea oricărei democrații sănătoase și care sunt facilitate acum masiv de către rețelele sociale.

Pățania lui Bindel aduce foarte mult cu ce i s-a întâmplat colegei noastre, jurnalista Allison Pearson, care a fost și ea vizitată de polițiști care au refuzat să-i comunice acuzația exactă aflată la originea respectivei vizite. Nu e foarte diferită nici de experiența fostului parlamentar laburist Ian Austin, care a fost interogat de poliție cu privire la decizia lui de a califica drept „islamistă” organizația palestiniană Hamas, oficial desemnată drept teroristă.

Au mai ieșit la lumină și alte cazuri în care excesul de zel al polițiștilor i-a determinat să opteze să facă poliția gândirii și poliția exprimării în loc să se ocupe de criminalitatea violentă sau de furturi. Mulți oameni din străinătatea urmăresc toate acestea și sunt îngroziți de faptul că într-o societate chipurile liberă și democratică jurnaliștii și politicienii sunt pasibili de anchete penale pentru exprimarea unor opinii tranșante.

Fostul parlamentar conservator Tom Hunt a relatat cum a fost obligat să se prezinte la poliția din Suffolk pentru un „incident non-penal motivat de ură”, despre care nici măcar nu știe dacă i-a rămas în cazier sau nu, și a acuzat poliția că „și-a irosit timpul înregistrând această absurditate când ei ar fi trebuit să fie pe străzi, făcând populația să se simtă în siguranță”.

Nu că ar fi singurul cu această opinie. Sir Richard Dearlove, fostul șef al MI6, a insistat și el că polițiștii „n-ar trebui să-și piardă timpul cu acest gen de chestiuni” și s-a declarat îngrijorat de activitățile poliției, observând că „aceia dintre noi care am crescut într-o epocă a liberei exprimări pur și simplu nu putem înțelege direcția în care am apucat-o”.

Până când nu vom avea un guvern dispus să modifice legislația, o mică minoritate de activiști își va menține abilitatea de a ne scotoci printre cuvinte în căutare de delicte și de a abuza apoi de procedurile polițienești cu scopul de a-și intimida adversarii politici.

Editorial publicat de ziarul britanic The Telegraph, în traducerea Rador Radio România

(Fluierul)