23:59
Comentarii Adauga Comentariu

ISTORIE. Primul și al doilea Război Cecen. CECENII AU LUPTAT RECENT PENTRU INDEPENDENȚA ȚĂRII LOR, ÎN DOUĂ RĂZBOAIE ÎMPOTRIVA RUSIEI primul între 1994-1996 și al doilea între 1999–2000

Nota Redacției:

Uitați-vă ce mică e Cecenia pe lângă Rusia ca să înțelegeți drama acestui popor

CECENII AU LUPTAT RECENT PENTRU INDEPENDENȚA ȚĂRII LOR ÎN DOUĂ RĂZBOAIE ÎMPOTRIVA RUSIEI primul între 11 decembrie 1994-31 august 1996 și al doilea între 26 august 1999 – mai 2000 cînd în Rusia Putin era Prim-Ministru.

Cele două războaie duse de Rusia în Cecenia (în al doilea război Putin era Prim-Ministru), au făcut zeci de mii de morți

Dacă condamnăm cu fermitate orice atentat terorist cecen așa cum condamnăm atentatele teroriste de orice fel (ISIS, PKK, etc..), nu putem să nu spunem că cecenii au luptat pentru independența țării lor.
(lăsând la o parte atentatele - aceste aspecte monstruoase care au adus o pată pe lupta pentru independență a cecenilor)

Anterior, între 1917 și 1992 cecenii luptaseră și atunci pentru independența țării lor împotriva URRS-ului condus la acea vreme de Lenin și mai apoi de Stalin

Iată cum s-a decis de către ruși în 1999, re-ocuparea Ceceniei. Pe 7 martie 1999, Ministrul de Interne Serghei Stepașin a făcut apel la invadarea Ceceniei, drept răspuns la răpirea generalului MVD Ghenadi Șpigun. Totuși, prim-ministrul Evgheni Primakov a ignorat planul lui Stepașin.

Odată cu numirea lui Putin ca Prim-Ministru, care era în acel moment şef al Serviciilor Secrete rusești, planul de reocupare al Ceceniei a fost pus în aplicare. Legat de acest aspect, Stepașin a declarat:

„Decizia de a invada Cecenia a fost luată în martie 1999... Eram pregătit pentru o intervenție activă. Plănuiam să atingem malul nordic al râului Terek în august-septembrie [1999]. Acest [război] ar fi avut loc și fără atentatele cu bombă de la Moscova... Putin nu a descoperit nimic nou. Îl puteți întreba. Era directorul FSB la acea vreme și avea toate informațiile".

Limba Cecenă

Limba cecenă (Noxçiyn mott) apartine sub-familiei Nakh-Daghestane (cea mai mare limbă a acestei sub-familii) a familiei Nord-Caucaziene de limbi, o familie foarte veche de limbi, indigenă regiunii caucaziene, a carei legături cu alte limbi nu pot fi clar urmărite de lingviști.

Aproximativ 84% din vocabularul de bază este cognat (comun) cu limba ingușă și în proporție mai mică dar încă destul de mare, cu minuscula (5000 de vorbitori) limbă batsbi sau tsova-tush din Georgia.

Cecena, de asemenea, are aproximativ 30% în comun cu limba avară, 20% cu limba lizghină, cu limba lacă și limba darghină, alte principale limbi Nakh-Daghestane.

Cecena are circa 5000 de cuvinte proprii, plus împrumuturi din arabă, persană, turcă, rusă, osetină. Împrumuturile din primele două se referă în special la termeni religioși, științifici si tehnici.

În termeni de tipologie lingvistică, limba cecenă este verb-finală, ergativă (referitor la cazuri), moderat sintetică, cu dependență marcată. Are un sistem complicat de consoane, inclusiv ejective, uvulare si fatingiale, un sistem larg de vocale, similar limbilor nordice (suedeza, daneza, finlandeza). Absorbția cuvintelor noi are loc nu individual, ci de-a întregul cu frazele în care se folosesc.

Până în 1923 a folosit alfabetul arab, între 1923 și 1937 - cel latin. În 1938 a fost publicat alfabetul chirilic. În 1992 o versiune parțial modificată a alfabetului latin a fost reintrodusă, dar din cauza nivelului precar al sistemului educațional numai populația mai educată a făcut trecerea.

Autoritățile cecene pro-ruse utilizează exclusiv alfabetul chirilic, ca și o mare parte din rezistența cecenă separatistă, deoarece majoritatea absolută a populației mai educate se află în prezent în diasporă: la Moscova, în Turcia, în unele țări europene (Anglia, Germania, Franța, Danemarca, Finlanda, Polonia, Lituania), cât și în măsură mai mică în unele țări din Golful Persic (Iordania, Qatar).

Limba cecenă este vorbită de peste un milion de oameni în Cecenia, în regiunile învecinate ale Caucazului de Nord, în alte regiuni ale Rusiei, în Turcia (posibil peste 100.000), în Georgia, Iordania (3-5 mii), Germania, multe țări europene, Siria, Kazahstan, Kîrgîstan, Uzbekistan.



Primul Război Cecen - Wikipedia

Informații generale

Perioadă 11 decembrie 1994-31 august 1996

Locație Cecenia

Rezultat

Retragerea trupelor ruse din Cecenia - Independența de facto a Ceceniei

Beligeranți

Republica Cecenă - Federația Rusă

Conducători

Djohar Dudaev Boris Elțîn, Pavel Graciov

Efective

15.000 70.000

Pierderi

5000 de combatanți, peste 50.000 de civili morți 14.000 de combatanți, 161 de civili uciși in atentate

Conflicte post-sovietice

Nagorno-Karabah Osetia de Sud (1) Abhazia (1) Georgia Osetia de Nord Transnistria Tadjikistan Cecenia (1) Abhazia (2) Daghestan Cecenia (2) Trecătoarea Pankisi Caucazul de Nord Ingușetia Osetia de Sud (2) – Abhazia (3) Estul Tadjikistanului Crimeea Sudul și estul Ucrainei

Primul Război Cecen a fost purtat între forțele separatiste cecene și trupele Federației Ruse și a fost un război de gherilă pentru afirmarea independenței Ceceniei. Războiul a fost unul dintre cele mai distrugatoare conflicte ale epocii moderne și a avut loc in fostul spațiu ex-sovietic.

Preludiu

În 1994, Moscova a angajat ca un număr de politicieni de origine cecenă stabiliți la Moscova să se „reîntoarcă” în patrie cu grupuri de oameni înarmați, pentru a prelua puterea în unele sate din nordul Ceceniei. Guvernul lui Djohar Dudaev, foarte slab înarmat la acea perioadă, și fără personal militar corespunzător a „reușit” în scurtă vreme să piardă aproape întreg nordul republicii până la capitala Groznîi rebelilor pro-ruși. În august 1994, trei tancuri ale forțelor anti-Dudaev au intrat nestingherite până în piața din centrul capitalei Groznîi, îndreptându-și demonstrativ turelele spre palatul prezidențial, dar fără a deschide focul.

După ce o persoană în civil s-a apropiat de unul din ele și a aruncat înăuntru o grenadă, omorându-i pe cei trei soldați ruși aflați în interior, echipajele celorlalte două s-au retras în grabă. Însă numărul foarte mic de susținători pe care le avea fiecare din aceste patru grupuri pro-ruse, conflictele dintre liderii lor (Ruslan Hasbulatov, Umar Avturhanov, Doku Zavgaev, Iaragi Mamodaev), precum și lipsa totală a suportului din partea populației locale, nu le-a permis să preia controlul asupra capitalei.

În micro-bătălia care a avut loc în septembrie 1994 la intrarea în Groznîi, trupele lui Dudaev, fără tehnică militară, au fost înfrânte de către cele ale coaliției Hasbulatov-Avturhanov (reunite sub denumirea de Consiliul Provizoriu Cecen, care controlau raionul Nadterechnîi), capitala rămânând complet deschisă. Totuși, rebelii pro-ruși s-au temut să intre în oraș pentru a nu provoca lupte de stradă cu populația locală ostilă lor.

Pentru a redresa această situație penibilă guvernul lui Boris Elțîn a transmis rebelilor unități regulate (inclusiv recruți) ai armatei ruse.

Între timp, Dudaev a reușit să adune resurse umane pentru contracararea noii ofensive, începute la sfârșitul lui noiembrie 1994, astfel încât forțele anti-Dudaev au pierdut 20 de tancuri, 350 de rebeli uciși, iar 120 de soldați ai armatei ruse, în special recruți, au devenit prizonieri. Ultimatumul dat de Dudaev pe 7 decembrie 1994 (ne-dus la împlinire) pentru ca forțele anti-Dudaev să depună armele și să obțină amnistie, ori altfel cei 120 de prizonieri vor fi executați, a dus la un conflict armat între forțele cecene ale guvernului nerecunoscut al lui Dudaev și armata și trupele de interne ale Federației Ruse, care a decis să invadeze deschis Cecenia pe 11 decembrie 1994.

Desfășurarea războiului

În decursul Primului Război Cecen (1994-1996) trupele ruse au cucerit Cecenia, provocând zeci de mii de morți populației civile și distrugeri materiale imense, pentru ca din iunie 1995 războiul să se transforme în unul de gherilă.

În august 1996, rebelii separatiști anti-ruși au reușit recucerirea capitalei Groznîi și anihilarea unui număr mare de trupe ruse prinse în lupte.

În mod oficial, primul război cecen s-a încheiat prin semnarea acordurilor de la Hasaviurt, la 31 august 1996. Ele stabileau că statutul Ceceniei urma să fie decis până la sfârșitul anului 2001, dar acordau Republicii Cecene Ichkeria independență de-facto până în acel moment.

La 12 mai 1997, la Moscova, președintele rus Boris Elțîn și președintele cecen separatist din acea vreme Aslan Mashadov au semnat un Tratat de Pace între Federația Rusă și Republica Cecenă Ichkeria, care după spusele lui Elțîn avea „însemnătate istorică, menit să încheie 400 de ani de război”.

Guivernul separatist, decimat în decursul primul război de cele mai influente si capabile autoritați, inclusiv primul său președinte Djohar Dudaev, nu a reușit să țină sub control situația de securitate. Un șir de bande armate operau din Cecenia răpiri, răscumpărări, trafic ilegal de petrol.

Una din acestea era condusă de fostul lider spiritual al musulmanilor din Cecenia în timpul puterii sovietice, Ahmat Kadîrov. O adevărată bătălie a avut loc pentru ca guvernul cecen să recapete controlul asupra celui de-al doilea oraș ca mărime, Gudermes, din mâinele acestor bande. În 1999, Kadîrov, care în primul război a luptat împotriva rușilor, a trecut cu forțele sale de partea lor, devenind liderul (pro-rus) al Ceceniei.

În august 1999, folosindu-se de situația extrem de complicată pentru ruși din Daghestan, un grup cecen disident, condus de liderul militar Șamil Basaev și compus din 600 de luptători ceceni, daghestanezi și arabi, a întreprins o incursiune armată în zona Botlih din Daghestan, preluând fără luptă toate satele.

Acest eveniment a dus la demiterea prim-ministrului rus Sergei Stepașin, înlocuirea sa cu Vladimir Putin și desemnarea ultimului ca succesor al lui Elțîn la alegerile din primăvara 2000. În paralel cu operațiunea rusă de anihilare a celor 600 de rebeli din Daghestan.

În septembrie 1999, 4 bombe pe bază de hexogen au fost plasate în blocuri din Buinaksk în Daghestan, Moscova și Volgodonsk în Rusia, și aceste locuințe au fost aruncate în aer, provocând sute de morți în totalitate civili.

O a cincea bombă a fost depistată de locatari în timp ce era instalată, însă ancheta asupra celor doi colaboratori ai Serviciului Federal de Securitate Rus care au plasat bomba a fost oprită. Guvernul rus a dat vina imediat pe teroriști ceceni.

Trupe rusești au fost plasate de-a lungul frontierei Ceceniei. Invazia din Daghestan, combinată cu șocul provocat de aceste acte teroriste, au fost justificări suficiente în ochii opiniei publice pentru o acțiune militară rusească în Cecenia, deschizând astfel Al Doilea Război Cecen (1999-prezent). În 1999-2000 trupele rusești au cucerit din nou Cecenia, provocând alte zeci de mii de morți și o criză umanitară de proporții. În 2000-2009 a avut loc un război continuu de gherilă.



Al doilea Război Cecen

Informații generale

Perioadă Faza războiului: 26 august 1999 – mai 2000[3]

Faza insurgenței: iunie 2000 – 16 aprilie 2009

Locație Cecenia, Rusia

Rezultat *Restabilirea controlului federal rusesc

*Insurgență în desfășurare

Beligeranți Rusia - Republica Cecenă Ichkeria

Efective

80.000 în Cecenia în 1999; 45.000 până la 70.000 efective federale și republicane în Cecenia în 2006;[4]

Efective suplimentare în regiunile vecine. 22,000 în 1999. (estimare rusă)

Pierderi

Pierderi rusești:

3.725 soldați,

2.600 militari din Ministerul de Interne,[9][10][11][12][13][14]

1,072 ofițeri de poliție ceceni[6][15] și 106 lucrători FSB și GRU uciși (confirmați oficial)

3.400 soldați, militari ai Ministerului de Interne și ofițeri de informații uciși (estimare a Uniunii Comitetelor Mamelor Soldaților din Rusia)[16]

Total uciși: 4.472-7.503

Pierderi cecene:

14.113 militanți uciși (până la sfârșitul lui 2002)

2.186 militanți uciși (între 2003 și 2009)

Total uciși: 16.299

Victime civile:

Se estimează până la 25.000 uciși și până la 5.000 „dispăruți” în Cecenia (estimare AI),

Se estimează 50.000 uciși în Cecenia (estimare GfbV),

Alții uciși în regiunile învecinate,

Peste 600 uciși în timpul atacurilor din Rusia.

Total militari/civili uciși: 54.402–74.402

Conflicte post-sovietice

Nagorno-Karabah Osetia de Sud (1) Abhazia (1) Georgia Osetia de Nord Transnistria Tadjikistan Cecenia (1) Abhazia (2) Daghestan Cecenia (2) Trecătoarea Pankisi Caucazul de Nord Ingușetia Osetia de Sud (2) – Abhazia (3) Estul Tadjikistanului Crimeea Sudul și estul Ucrainei

Al Doilea Război Cecen, în a doua sa fază cunoscut drept Războiul din Caucazul de Nord,[19] a fost o operațiune militară de amploare lansată de Federația Rusă începând din 26 august 1999, ca răspuns la invadarea Daghestanului de către Brigada Internațională Islamică de Menținere a Păcii (IIPB).

Istoria conflictului

Pe 1 octombrie, trupele ruse au intrat în Cecenia.[20][21] Campania a pus capăt independenței de facto a Republicii Cecene Ichkeria și a restabilit controlul federal rusesc asupra teritoriului. Deși este privit de mulți drept un conflict intern din Federația Rusă, războiul a atras un număr mare de luptători străini.

În timpul primei campanii, militarii ruși și formațiunile paramilitare cecene pro-ruse s-au confruntat în lupte deschise cu forțele separatiste cecene și au ocupat capitala Ceceniei, Groznîi, după un asediu de iarnă care a durat de la sfârșitul anului 1999 și până în februarie 2000. Rusia a stabilit controlul direct asupra Ceceniei în mai 2000, după o ofensivă militară pe scară largă. Însă, mișcarea de rezistență militară de pe tot întinsul regiunii Caucazului de Nord a continuat să producă pierderi grele rusești și să submineze controlul politic asupra Ceceniei mulți ani după terminarea conflictului.

Unii separatiști ceceni au comis și atacuri teroriste împotriva civililor din Rusia. Aceste atacuri teroriste, precum și violările pe scară largă ale drepturilor omului, comise de forțele ruse și de cele separatiste, au atras condamnarea internațională.

Până în 2009, Rusia a incapacitat sever mișcarea separatistă cecenă, iar luptele pe scară largă au încetat. Armata rusă și trupele Ministerului de Interne au fost retrase de pe străzi. Orașul Groznîi, ras inițial din temelii, a devenit subiectul unui efort masiv de reconstrucție și cea mai mare parte a sa și a împrejurimilor sale a fost refăcută rapid. Totuși, violențe sporadice mai izbucnesc în zona Caucazului de Nord; atentate ocazionale și ambuscade care țintesc trupele federale și forțele guvernelor regionale încă se mai produc.

Pe 16 aprilie 2009, operațiunea militară contrateroristă din Cecenia a luat oficial sfârșit.[24] În timp ce grosul armatei ruse a fost retras, povara luptei cu nivelul mai redus al insurgenței a căzut în special pe umerii forțelor de poliție locale.

Trei luni mai târziu, liderul în exil al guvernului separatist cecen, Ahmed Zakaiev, a făcut apel la oprirea rezistenței armate împotriva forțelor de poliție cecene cu începere de la 1 august, declarând că speră că „începând din această zi, cecenii nu vor mai trage niciodată unul în altul”.

Numărul exact al morților în urma acestui conflict este necunoscut. Estimări neoficiale oscilează între 25.000 și 50.000 de morți sau dispăruți, majoritatea civili din Cecenia. Pierderile rusești depășesc 5.200 (cifra oficială a pierderilor rusești)[26] și se situează în jurul cifrei de 11,000, conform Comitetului Mamelor Soldaților.[27] Bazele istorice ale conflictului

Cecenia și regiunea Caucazului

Cecenia este o regiune din Caucazul de Nord care a luptat constant împotriva ocupației străine, inclusiv împotriva Imperiului Otoman în secolul al XV-lea.

Oastea căzăcească rusă a Terekului s-a înființat în zona de șes a Ceceniei în 1577, din cazaci liberi strămutați de pe Volga pe râul Terek. În 1783, Rusia și Regatul Georgian Kartl-Kakheti au semnat Tratatul de la Gheorgievsk, care transforma Kartl-Kakheti într-un protectorat rusesc. Pentru a asigura comunicațiile cu Georgia și celelalte regiuni ale Transcaucaziei, Imperiul Rus a început să-și extindă influența în regiunea Caucazului, pornind Războiul Caucazului în 1817.

Forțele rusești au avansat pentru prima dată în regiunea muntoasă a Ceceniei în 1830, iar conflictul din zonă a durat până în 1859, când o armată de 250.000 de oameni, sub comanda generalului Aleksandr Bariatinski, a înfrânt rezistența muntenilor. Totuși, revolte frecvente au izbucnit în Caucaz în timpul Războiului Ruso-Turc (1877-1878).

Uniunea Sovietică

După Revoluția Rusă din 1917, cecenii au înființat un efemer Imamat al Caucazului, care includea părți din Cecenia, Daghestan și Ingușetia; a existat și un stat pan-caucazian secular, Republica de Munte a Caucazului de Nord.

Statele cecene se aflau în tabere opuse[necesită citare] ale Războiului Civil Rus și cea mai mare parte a rezistenței a fost zdobită de trupele bolșevice până în 1922. Apoi, cu câteva luni înainte de înființarea Uniunii Sovietice, Oblastul Autonom Cecen a fost creat în cadrul RSFS Ruse.

El anexa o parte din teritoriul fostei Oști Căzăcești a Terekului. Cecenia și vecina sa, Ingușetia, au format Republica Autonomă Sovietică Socialistă Ceceno-Ingușă în 1936.

În 1941, în timpul Celui De-Al Doilea Război Mondial, a izbucnit o revoltă cecenă condusă de Hasan Israilov. Ca urmare, cecenii au fost acuzați de Iosif Visarionovici Stalin că ajută forțele naziste.

În februarie 1944, Stalin a dat ordin să fie deportați toți cecenii și ingușii în RSS Kazahă și RSS Kirghiză, declanșând „Operațiunea Lintea” (Oперация Чечевица). Peste un sfert din acești oameni au murit în timpul „strămutării”.

În 1957, după moartea lui Stalin, Nikita Hrușciov le-a permis cecenilor să se reîntoarcă și Republica Cecenă a fost restabilită în 1958, dar autoritatea guvernului sovietic a început să se erodeze treptat.

Primul Război Cecen

În timpul disoluției fostei Uniuni Sovietice din 1991, Cecenia și-a declarat independența. În 1992, liderii ceceni și inguși au semnat o înțelegere care împărțea în două Republica Ceceno-Ingușă, cu Ingușetia alăturându-se Federației Ruse și Cecenia rămânând independentă. Dezbaterea asupra independenței a dus în final la un război civil pe scară mică, începând din 1992, în care rușii au sprijinit forțele de opoziție împotriva lui Djohar Dudaev. Mii de oameni de altă etnie decât cea cecenă (majoritatea ruși) s-au refugiat din Republica Cecenia și producția industrială a acesteia a început să se prăbușească după ce muncitorii și inginerii ruși au fugit sau au fost expulzați.

Primul Război Cecen a izbucnit în 1994, când forțele rusești au pătruns în Cecenia pentru a „restabili ordinea constituțională”. După aproape doi ani de lupte sângeroase, în care zeci de mii până la 100.000 de oameni au murit, s-a ajuns la acordul de încetare a focului din 1996 de la Hasaviurt, iar trupele rusești au fost retrase din republică.

Preludiu la Al Doilea Război Cecen

Haos în Cecenia

După primul război, controlul guvernului separatist asupra teritoriului republicii era slab, mai ales în afara capitalei în ruine Groznîi. Zonele controlate de grupările separatiste erau din ce în ce mai mari, iar țara se adâncea pe zi ce trecea în anarhie.

Ravagiile războiului și lipsa oportunităților economice au lăsat un număr foarte mare de foști rebeli duri și foarte bine înarmați fără nicio altă posibilitate de ocupație decât cele care folosesc violența.

Autoritatea guvernului de la Groznîi era pusă la grea încercare de clanuri războinice locale conduse de Arbi Baraev sau Salman Raduev.

Numărul răpirilor și jafurilor comise în alte părți ale Caucazului de Nord de diverse clanuri cecene a început constant să crească.

În locul structurii economice devastate, răpirile au devenit principala sursă de venit pe teritoriul republicii, aducând un profit de peste 200 milioane de dolari în cei trei ani de independență ai haoticului nou stat creat.[34] Se estimează că peste 1.300 de oameni au fost răpiți în Cecenia între 1996 și 1999, iar în 1998 un grup de patru ostatici occidentali a fost executat.

Violența politică și extremismul religios, în forma islamismului wahabist, erau frecvente și ele. În 1998, autoritățile de la Groznîi au decretat starea de urgență. Tensiunile au dus la lupte deschise precum confruntările din iulie 1998 de la Gudermes, în care circa 50 de oameni au murit în schimburile de focuri dintre Garda Națională Cecenă și milițiile islamiste.

Relațiile ruso-cecene, 1996–1999

Alegerile din 1997 l-au adus la putere pe liderul separatist Aslan Mashadov. În 1998 și 1999, președintele Mashadov a supraviețuit câtorva tentative de asasinat[necesită citare] puse pe seama serviciilor rusești de informații. În martie 1999, generalul Ghenadi Șpigun, trimisul Kremlinului în Cecenia, a fost răpit pe aeroportul din Groznîi, iar ulterior găsit mort în 2000, în timpul războiului.

Tensiunile politice erau alimentate în parte și de presupusele antentate teroriste cecene sau pro-cecene, de criminalitatea cecenă din Rusia, precum și de ciocnirile de la frontieră.

Planurile de război ale Rusiei

Pe 7 martie 1999, Ministrul de Interne Serghei Stepașin a făcut apel la invadarea Ceceniei, drept răspuns la răpirea generalului MVD Ghenadi Șpigun. Totuși, prim-ministrul Evgheni Primakov a ignorat planul lui Stepașin.[35] Ulterior, Stepașin a declarat:

„Decizia de a invada Cecenia a fost luată în martie 1999... Eram pregătit pentru o intervenție activă. Plănuiam să atingem malul nordic al râului Terek în august-septembrie [1999]. Acest [război] ar fi avut loc și fără atentatele cu bombă de la Moscova... Putin nu a descoperit nimic nou. Îl puteți întreba. Era directorul FSB la acea vreme și avea toate informațiile."

Conform lui Robert Bruce Ware, aceste planuri ar trebui privite ca planuri de urgență.[39]

Incidente teroriste și ciocniri la frontieră

Pe 16 noiembrie 1996, în Kaspiisk (Daghestan), o bombă a distrus un bloc de apartamente aparținând forțelor rusești de grăniceri; 68 de oameni au murit. Cauza exploziei nu a fost niciodată stabilită, dar în Rusia atentatul a fost pus pe seama separatiștilor ceceni.

Trei oameni au murit pe 23 aprilie 1997, când o bombă a explodat în gara rusească din Armavir (Regiunea Krasnodar). Alți doi oameni au murit pe 28 mai 1997, când altă bombă a explodat în gara din Piatigorsk (Regiunea Stavropol).

Pe 22 decembrie 1997, grupuri de rebeli islamiști din Daghestan și ai militantului islamist arab cu baza în Cecenia Ibn al-Khattab au întreprins un atac asupra Diviziei 136 Infanterie Motorizată a Armatei Ruse, cantonată în Buinaksk, Daghestan, cauzându-i pierderi grele în oameni și echipament.

La sfârșitul lunii mai, Rusia a anunțat că închide granița ruso-cecenă în încercarea de a combate activitățile teroriste și criminalitatea; grănicerilor li s-a ordonat să deschidă focul fără somație asupra suspecților.

Pe 18 iunie 1999, șase lucrători au fost uciși când un post de grăniceri rusesc a fost atacat în Daghestan. Pe 29 iulie 1999, trupele Ministerului Rus de Interne au distrus un post de frontieră cecen și au capturat o secțiune de 800 de metri a unui drum strategic. Pe 22 august 1999, 10 polițiști ruși au fost uciși de explozia unei mine antitanc în Osetia de Nord, iar pe 9 august 1999 șase lucrători au fost răpiți in capitala osetină Vladikavkaz.

Războiul din Daghestan (1999).

Invadarea Daghestanului a fost declanșatorul celui de-al Doilea Război Cecen. În august și septembrie 1999, Șamil Basaev, în asociere cu sauditul Ibn al-Khattab, comandantul mujahedinilor, au condus două armate de până la 2.000 de ceceni, daghestanezi, arabi, mujahedini străini și militanți wahabiști din Cecenia în republica vecină Daghestan.

În acest război s-a înregistrat pentru prima dată folosirea de muniție cu exploziv combustibil (FAE) în zonele populate, cu precădere în satul Tando[necesită citare].

La jumătatea lui septembrie 1999, militanții au fost alungați din satele ocupate și respinși înapoi în Cecenia. Cel puțin câteva sute de insurgenți au fost uciși în lupte. Tabăra federală rusă a raportat 279 lucrători uciși și aproximativ 900 răniți.

Atentate în Rusia - Atentatele asupra blocurilor din Rusia.

Înainte să se decidă invadarea Daghestanului, a avut loc o serie de atentate cu bombă în Rusia (la Moscova și Volgodonsk), precum și în orașul daghestanez Buinaksk. Pe 4 septembrie, 1999, 62 de oameni au fost uciși într-un bloc în care locuiau familii ale militarilor ruși.

În următoarele trei săptămâni, atentate similare s-au petrecut în alte trei clădiri de apartamente și într-un centru comercial; în total au fost ucise în jur de 300 de persoane. Militantul arab Khattab și-a asumat inițial responsabilitatea pentru atentate, dar mai târziu a retractat acest lucru. Retractarea a fost urmată de un telefon anonim prin care se revendicau atentatele în numele unei grupări intitulate Armata de Eliberare a Daghestanului.

Ulterior nu au mai existat apeluri telefonice sau alte acțiuni ale Armatei de Eliberare a Daghestanului.

O anchetă penală asupra atentatelor a fost încheiată în 2002. Rezultatele investigației, întărite de sentințe, au fost că atentatele au fost organizate de Achemez Goceaev, rămas încă în libertate și urmărit general, și ordonate de Khattab și Abu Omar al-Saif (ambii uciși ulterior), ca răzbunare pentru contraofensiva rusă împotriva incursiunii islamiștilor în Daghestan. Șase alți suspecți au fost condamnați de tribunale rusești.

Totuși, mulți observatori, incluzând deputații din Duma de Stat Iuri Șcekocikin, Serghei Kovalev și Serghei Iușenkov, și-au exprimat dubii asupra versiunii oficiale și au solicitat o investigație independentă.

Alții, printre care David Satter, Iuri Felștinski, Vladimir Pribîlovski și Alexandr Litvinenko, precum și autoritățile secesioniste cecene, au pretins că atentatele cu bombă din 1999 au fost coordonate de FSB în scopul obținerii sprijinului popular pentru un nou război pe scară largă în Cecenia.

Acest lucru i-ar fi crescut popularitatea fostului director FSB devenit prim-ministru, Vladimir Putin, a propulsat în Duma de Stat formațiunea pro-război Rusia Unită și, după câteva luni, pe Putin însuși în postul de președinte.

Cei mai aprigi susținători ai acestei teorii aveau strânse legături între ei, precum și cu Boris Berezovski, un magnat al petrolului exilat în Regatul Unit, care militează pentru răsturnarea prin forță a guvernului rus. Spre exemplu, Berezovski a sponsorizat cartea lui Litivinenko.

Alți specialiști au criticat teoria, considerând-o o teorie a conspirației. Specialiștii au susținut că adepții teoriei au prezentat dovezi puține și neconvingătoare în sprijinul acesteia.

Gordon Bennett a mai atras atenția și asupra faptului că decizia de trimitere a trupelor în Cecenia a fost luată de Boris Elțîn, nu de Vladimir Putin, având completul asentiment al tuturor structurilor de putere după invadarea Daghestanului de către islamiști.

Ofensiva rusă din 1999–2000

Războiul aerian - Bombardamentele ruse din Cecenia, 1999.

Spre sfârșitul lui august și în septembrie 1999, Rusia a declanșat o masivă campanie aeriană de bombardament asupra Ceceniei, cu scopul declarat de a-i alunga pe militanții care invadaseră Daghestanul în luna anterioară. Pe 26 august 1999, Rusia a recunoscut că efectuează raiduri de bombardament în Cecenia.[63]

Se consideră că loviturile aeriene rusești au obligat peste 100,000 de ceceni să-și părăsească locuințele pentru a se refugia în zone mai sigure; republica vecină a Ingușetiei a apelat la ajutor din partea Națiunilor Unite pentru a face față zecilor de mii de refugiați.[64]

Pe 2 octombrie 1999, Ministerul Rus pentru Situații de Urgență a recunoscut că 78,000 de persoane s-au refugiat din calea bombardamentelor rusești din Cecenia, majoritatea îndreptându-se către Ingușetia, unde soseau într-un număr de 5.000 până la 6.000 pe zi.

Pe 22 septembrie 1999, ministrul adjunct de Interne Igor Zubov a declarat că trupele rusești au încercuit Cecenia și că erau pregătite să o recucerească, dar strategii militari avertizaseră că o ofensivă terestră se va solda probabil cu pierderi grele de partea rusă. Spre sfârșitul lui septembrie, forțele rusești executaseră deja incursiuni repetate pe teritoriul cecen și ocupaseră anumite suprafețe.[necesită citare]

Războiul terestru

Conflictul din Cecenia a intrat într-o nouă fază pe 1 octombrie 1999, când prim-ministrul rus Vladimir Putin a declarat ilegală activitatea președintelui cecen Aslan Mashadov și a parlamentului său.

La acea dată Putin a anunțat că trupele ruse vor iniția o invazie terestră, dar nu vor avansa decât până la Terek, râu care separă treimea nordică de restul Ceceniei. Intenția declarată a lui Putin era să obțină controlul asupra zonei de câmpie din nordul republicii și să stabilească un cordon sanitar împotriva unor eventuale agresiuni cecene; totuși, Putin a afirmat ulterior că acest cordon era „inutil și imposibil tehnic”, aparent din cauza terenului accidentat al Ceceniei. Conform unor surse rusești, Putin a accelerat un plan întocmit cu câteva luni mai devreme pentru o ofensivă pe scară largă împotriva Ceceniei.

Armata rusă a avansat cu ușurință în spațiile deschise din nordul Ceceniei și, pe 5 octombrie 1999, a ajuns la râul Terek. În această zi, un autobuz cu refugiați a fost lovit de un obuz de tanc rusesc, rănind cel puțin 11 civili; două zile mai târziu, bombardiere rusești Su-24 au lansat bombe cu fragmentație asupra satului Elistanji, ucigând 35 de oameni.

Pe 10 octombrie 1999, Mashadov a lansat un plan de pace propunând reprimarea liderilor rebeli insurgenți.[67] Oferta a fost refuzată de partea rusă. El a apelat și la NATO pentru a ajuta la oprirea luptelor dintre forțele lui și trupele rusești, însă fără rezultat.

Pe 12 octombrie 1999, trupele ruse au forțat Terekul și au început din două direcții să avanseze spre sud, către capitala Groznîi.

Sperând să evite pierderile masive din Primul Război Cecen, rușii au înaintat lent și în forță, făcând exces de artilerie și bombardamente aeriene în încercarea de a slăbi defensiva cecenă.

Mii de civili au fugit din calea ofensivei rusești, părăsind Cecenia și refugiindu-se în republicile autonome vecine. Ulterior, numărul lor a fost estimat între 200.000 și 350.000, din totalul de aproximativ 800.000 de locuitori ai Ceceniei.

Rușii nu și-au asumat niciun risc cu populația cecenă din spatele frontului, instituind, în octombrie, „lagăre de filtrare” în nordul Ceceniei, în care i-au internat pe cei suspecți de a fi membri ai formațiunilor de militanți bandformirovania, literal: „formațiuni banditești”.

Pe 15 octombrie 1999, forțele rusești, după executarea unui baraj intens de artilerie și tancuri împotriva luptătorilor ceceni, au preluat controlul unei înălțimi strategice care aducea capitala Groznîi în raza artileriei ruse.

Drept răspuns, președintele Mashadov a proclamat gazavat (războiul sfânt) pentru a se opune avansării armatei ruse. Legea marțială a fost declarată în Ichkeria și rezerviștii au fost rechemați sub arme. Guvernul rus nu a declarat însă legea marțială sau starea de urgență în Cecenia sau Rusia.

În ziua următoare, forțele rusești au capturat strategicele Înălțimi Terski din vecinătatea capitalei Groznîi, alungându-i pe cei 200 de apărători ceceni. După lupte grele, Rusia a încercuit baza cecenă din satul Goragorski, în vestul orașului.

Pe 21 octombrie 1999, o rachetă rusească cu rază scurtă de acțiune a lovit piața centrală din Groznîi, ucigând peste 140 de oameni, inclusiv multe femei și copii, și rănind alte câteva sute. Un purtător de cuvant rus a declarat că piața aglomerată a fost țintită deoarece era folosită de separatiști ca târg de armament.

Opt zile mai târziu, un aparat de zbor rusesc a efectuat un atac cu rachete asupra unui numeros convoi de refugiați care se întreptau spre Ingușetia, ucigând cel puțin 25 de civili, inclusiv reprezentanți ai Crucii Roșii și jurnaliști.

După alte două, forțele rusești au executat un puternic baraj de artilerie și rachete asupra localității Samașki. Au existat speculații că civilii au fost uciși la Samașki drept răzbunare pentru pierderile grele suferite de forțele ruse în timpul Primului Război Cecen.

Pe 12 noimebrie 1999, drapelul rusesc a fost ridicat deasupra celui de-al doilea oraș cecen ca mărime, Gudermes, când comandanții ceceni locali, frații Iamadaiev, au trecut în tabăra federală; rușii au pătruns de asemenea și în Asinovskaia, fostul sat căzăcesc.

Luptele din și în jurul localității Kulari au continuat până în ianuarie 2000. Pe 17 noiembrie 1999, soldații ruși i-au dislocat pe separatiștii ceceni din Bamut, simbolicul bastion separatist din primul război; zeci de luptători ceceni și mulți civili au fost uciși, iar satul a fost ras de pe fața pământului prin bombardamente cu bombe termobarice.

Două zile mai târziu, după o încercare ratată cu cinci zile anterior, forțele rusești au reușit să captureze satul Atcihoi-Martan.

Pe 26 noiembrie 1999, Adjunctul Șefului de Stat Major Valeri Manilov a declarat că faza a doua a campaniei din Cecenia se apropie de sfârșit, iar o fază a treia, ultima, urma să înceapă curând. Conform lui Manilov, țelul celei de-a treia faze era să distrugă „grupările banditești” din munți.

Câteva zile mai târziu, Ministrul rus al Apărării Igor Sergheev a declarat că forțele ruse ar mai putea avea nevoie de trei luni pentru a-și încheia campania militară din Cecenia, în timp ce unii generali considerau că ofensiva s-a putea termina de Anul Nou. Ziua următoare, cecenii au recapturat pentru scurtă vreme orășelul Novogroznenski.

Pe 1 decembrie 1999, după săptămâni de lupte intense, forțele ruse conduse de general-maiorul Vladimir Șamanov au ocupat Alkan-Iurt, un sat aflat la sud de Groznîi. Apărătorii ceceni și străini au pricinuit numeroase victime în rândurile trupelor rusești, ucigând, conform unor relatări, peste 70 de soldați ruși înainte să se retragă, dar suferind la rândul lor pierderi grele.

În aceeași zi, separatiștii ceceni au început să execute o serie de contraatacuri împotriva trupelor federale în câteva sate, precum și la periferiile orașului Gudermes.

Luptătorii ceceni din Argun, un orășel aflat la cinci kilometri est de Groznîi, au opus cea mai puternică rezistență trupelor federale de la începutul ofensivei militare a Moscovei.[necesită citare]

Și separatiștii din orașul Urus-Martan au opus o rezistență îndârjită, utilizând tactici de gherilă pe care Rusia ar fi dorit să le evite cu orice preț. Pe 9 decembrie 1999, forțele ruse încă bombardau Urus-Martan, deși comandanții ceceni anunțaseră că luptătorii lor se retrăseseră deja. [necesită citare]

Pe 4 decembrie 1999, comandantul trupelor rusești din Caucazul de Nord, generalul Viktor Kazanțev, a anunțat că Groznîi a fost complet încercuit de armata rusă. Următoarea țintă a militarilor ruși a fost capturarea orașului Șali, aflat la 20 de kilometri sud-est de capitală, unul din ultimele bastioane separatiste rămase.

Primul pas al trupelor federale a fost capturarea celor două poduri care legau Șali de capitala Groznîi, iar din 11 decembrie 1999 militarii ruși încercuiseră complet Șali, obligându-i pe separatiști să înceapă să-și retragă forțele. În a doua jumătate a lunii decembrie, armata rusă și-a concentrat atacurile în sudul Ceceniei, pregătindu-se să lanseze altă ofensivă dinspre Daghestan.

Asedierea capitalei Groznîi - Asediul orașului Groznîi, 1999-2000.

Între timp, ofensiva împotriva orașului Groznîi a fost declanșată la începutul lunii decembrie. Bătălia principală, însoțită de asaltul asupra localităților învecinate, a luat sfârșit când armata rusă a capturat orașul, pe 2 februarie 2000.

În conformitate cu cifrele oficiale rusești, cel puțin 368 de militari federali și un număr necunoscut de paramilitari pro-ruși au murit în Groznîi.

Și forțele separatiste au suferit pierderi grele, incluzând și pierderea mai multor comandanți principali.

Ministrul rus al Apărării Igor Sergheev a declarat că 1.500 de separatiști au fost uciși în timp ce încercau să părăsească Groznîi. Separatiștii au afirmat că au pierdut cel puțin 400 de luptători în câmpul de mine de la Alkan-Kala.

Asediul și luptele au lăsat capitala Groznîi mai devastată decât orice alt oraș european de la al Doilea Război Mondial; în 2003, Națiunile Unite au declarat Groznîi drept cel mai distrus oraș de pe pământ.

În timpul avansului lor, rușii au suferit pierderi grele din cauza seriei de contraatacuri și ambuscade cecene. Pe 26 ianuarie 2000, guvernul rus a anunțat că 1.173 militari au fost uciși în Cecenia începând cu luna octombrie, o cifră mai mult decât dublă față de cei 544 de morți raportați cu doar 19 zile mai devreme.

Luptele din munți

Lupte grele, însoțite de masive bombardamente și tiruri de artilerie, au continuat pe tot parcursul iernii anului 2000 în regiunea muntoasă din sudul Ceceniei, în special în zonele din jurul localităților Argun, Vedeno și Șatoi, unde lupte implicând forțe aeropurtate rusești au izbucnit încă începând din 1999.

Pe 9 februarie 2000, o rachetă tactică rusească a lovit o mulțime adunată în fața clădirii administrației locale din Șali, localitate declarată anterior drept una din „zonele sigure”, pentru a-și ridica pensiile.

Atacul a fost o reacție la un raport care sugera că un grup de luptători ceceni a pătruns în oraș. Se estimează că racheta a ucis în jur de 150 de civili și a fost urmată de un atac cu elicoptere de luptă, care a cauzat și mai multe victime.

Human Rights Watch a cerut armatei ruse să nu mai folosească în Cecenia bombe termobarice, cunoscute în Rusia drept „bombe cu vacuum”, organizația fiind îngrijorată de numărul mare de victime civile cauzate de „bombardamentele extinse și adesea nediscriminatorii practicate de forțele ruse”.

Pe 18 februarie 2000, într-una din rarele declarații referitoare la pierderile rusești, ministrul rus de Interne Vladimir Rușailo a recunoscut că un elicopter de transport al armatei ruse a fost doborât în sudul Ceceniei, ucigându-i pe cei 15 oameni de la bord.

Pe 29 februarie 2000, comandantul Grupurilor de Armate Reunite, Ghenadi Troșev, a declarat că „operațiunea contrateroristă din Cecenia a luat sfârșit. Acum va mai dura două săptămâni să eliminăm grupările izolate”. Ministrul rus al Apărării, mareșalul Igor Sergheev, evalua numărul separatiștilor ca fiind cuprins între 2.000 și 2.500 de oameni, „împrăștiați prin toată Cecenia”.

În aceeași zi, o companie de parașutiști ruși din Pskov a fost atacată pe Dealul 776 din apropierea satului Ulus-Kert, în zona de șes a Ceceniei; cel puțin 84 de militari ruși au fost uciși în urma luptelor extrem de grele.

Ziarul oficial al Ministerului Rus al Apărării a raportat cel puțin 400 de separatiști uciși, cifră care s-ar fi bazat pe transmisiuni interceptate, rapoarte de informații, martori oculari, locuitori din zonă și ceceni capturați.[84]

Pe 2 martie 2000, o unitate OMON din Podolsk a deschis din greșeală focul în Groznîi împotriva altei unități OMON din Serghiev Posad; cel puțin 24 lucrători ruși au fost uciși în acest incident.

În martie, un grup numărând cel puțin 1.000 de luptători ceceni, urmărit de armata rusă după retragerea din Groznîi și condus de comandantul militar Ruslan Ghelaev, a ocupat satul Komsomolskoe din zona colinară a Ceceniei, unde a rezistat două săptămâni, suferind în schimb pierderi grele;[necesită citare] rușii au admis și ei peste 50 de morți.

Pe 29 martie 2000, 52 de soldați ruși au fost uciși lângă Vedeno, în urma unei ambuscade a separatiștilor asupra unui convoi OMON din Perm.[necesită citare]

Pe 23 aprilie 2000, un convoi cu 22 de vehicule care transporta muniție și alte echipamente pentru forțele aeropurtate a fost atacat lângă Serjen-Iurt, în defileul Vedeno, de circa 80 până la 100 de „bandiți”, conform generalului Troșev; în cele patru ore de luptă care au urmat, tabăra federală a pierdut 15 soldați guvernamentali, conform ministrului rus al Apărării.

General Troșev a declarat presei că au fost găsite cadavrele a patru separatiști. Cartierul General al Forțelor Aeropurtate a susținut ulterior că 20 de separatiști au fost uciși și 2 luați prizonieri.[85] Curând, forțele rusești au ocupat și ultimele localități care mai rămăseseră centre ale rezistenței organizate. Armata rusă a lansat o nouă ofensivă împotriva ultimelor bastioane separatiste din munți, în decembrie 2000.

Restabilirea guvernului federal

Președintele rus Vladimir Putin a stabilit controlul direct asupra Ceceniei în mai 2000. Luna următoare, Putin l-a numit pe Ahmad Kadîrov ca șef interimar al guvernului pro-moscovit.

Aceste măsuri au fost în general aprobate de opinia publică din Rusia, dar creșterea numărului de morți în rândul trupelor rusești a temperat entuziasmul public. Pe 23 martie 2003, o nouă constituție cecenă a fost aprobată printr-un referendum. Constituția din 2003 garanta Republicii Cecenia un grad sporit de autonomie, însă o lega în continuare strâns de Rusia și de guvernul federal.

Constituția a intrat în vigoare pe 2 aprilie 2003. Referendumul a fost puternic sprijinit de guvernul rus, însă a fost criticat dur de separatiștii ceceni; mulți cetățeni au ales să îl boicoteze.[necesită citare]

Ahmad Kadîrov a fost asasinat prin detonarea unei bombe, în 2004. Din decembrie 2005, fiul său Ramzan Kadîrov, liderul milițiilor pro-moscovite cunoscute drept Kadîrovțî, este conducătorul de facto al Ceceniei.

Kadîrov, ale cărui forțe neregulate sunt acuzate de comiterea mai multor răpiri de persoane și atrocități, a devenit cea mai puternică persoană din Cecenia. În februarie 2007, cu sprijinul lui Putin, Ramzan Kadîrov l-a înlocuit pe Alu Alhanov în funcția de președinte al republicii. Insurgența

Război de gherilă în Cecenia

Deși luptele pe scară largă din Cecenia au încetat, au continuat atacurile zilnice, în special în sudul Ceceniei, inclusiv în teritoriile învecinate din Caucaz, mai ales după înființarea Frontului Caucazian.

Mici unități separatiste cecene atacă oficiali ruși sau pro-ruși, forțele de securitate și convoaiele militare sau ale miliției. Unitățile separatiste instalează dispozitive explozive improvizate și uneori se grupează pentru raiduri mai mari. Forțele ruse răspund apoi cu tiruri de artilerie și bombardamente aeriene, precum și cu operațiuni de contrainsurgență.

Majoritatea militarilor ruși prezenți în Cecenia sunt acum angajați pe bază de contract (kontraktniki), spre deosebire de recruții din anii anteriori.

În timp ce Rusia continuă să-și mențină prezența militară în Cecenia, trupele federale ruse joacă acum un rol mai discret în republică. Forțele cecene pro-Kremlin, cunoscute drept Kadîrovțî, sub comanda omului forte local Ramzan Kadîrov, domină acum operațiunile de securitate și impunere a legii, mulți dintre membrii lor (inclusiv Kadîrov însuși) fiind foști separatiști care au dezertat în tabăra rusă începând cu 1999.

Din 2004, Kadîrovțî au fost parțial încorporați în două unități ale Ministerului de Interne, Nord și Sud (Sever și Iug). Alte două unități ale forțelor cecene promoscovite, Est și Vest (Vostok și Zapad) sunt comandate de Sulim Iamadaev (Vostok) și Said-Magomed Kakiev (Zapad).[86]

Pe 16 aprilie 2009, șeful Serviciului Federal de Securitate, Alexandr Bortnikov, anunța că a fost „anulat decretul de impunere a operațiunilor antiteroriste din teritoriu, cu începere de la miezul nopții”.

Conform președintelui cecen Ramzan Kadîrov, anunțul însemna că războiul s-a terminat cu victoria forțelor pro-ruse. Totuși, în timp ce Cecenia a fost în general stabilizată, au continuat ciocniri locale cu militanții în regiunile învecinate Daghestan și Ingușetia.

Atentate sinucigașe

Între iunie 2000 și septembrie 2004, insurgenții ceceni au adăugat între tacticile lor și atentatele sinucigașe. În această perioadă, au avut loc 23 de atentate în și în afara Ceceniei. Țintele atentatorilor sinucigași ceceni variau în funcție de circumstanțele atentatelor, majoritatea atacând obiective militare sau guvernamentale.

Asasinate

Ambele tabere au comis numeroase asasinate. Cele mai cunoscute dintre acestea includ uciderea, pe 13 februarie 2004, în Qatar, a fostului președinte separatist cecen aflat în exil Zelimhan Iandarbiev, iar pe 9 mai 2004, uciderea președintelui cecen pro-rus Ahmad Kadîrov, în timpul unei parade în Groznîi.

Frontul Caucazian

Cu toate că insurgența locală anti-rusească în Caucazul de Nord începuse încă dinainte de război, în mai 2005, la două luni după moartea lui Ahmad Mashadov, separatiștii ceceni au anunțat în mod oficial că au format un Front Caucazian, cu scopul de a „reforma sistemul de putere politic și militar”.

Alături de „sectoarele” cecen, daghestanez și inguș, în „Front” au fost incluse și jamaatele Stavropol, Cabardino-Balcaria, Krasnodar, Karaciai-Cerchezia, Osetin și Adîgheia. În esență, acest lucru însemna că practic toate regiunile din sudul Rusiei erau implicate în ostilități.

Mișcarea separatistă cecenă și-a asumat deci un rol nou, acela de nod logistic și probabil financiar al insurgenței din Caucazul de Nord.[88] Intensificarea ciocnirilor dintre forțele federale și militanții locali continuă în Daghestan, în timp ce lupte sporadice erup în celelalte regiuni din sudul Rusiei, în special în Ingușetia. Cel mai notabil astfel de incident s-a produs la Nalcik, pe 13 octombrie 2005.

Drepturile omului și teroris - Drepturile omului și crimele de răzoi

Gropi comune în Cecenia

Oficialii ruși și separatiștii ceceni și-au acuzat în mod repetat și regulat adversarul de comiterea a numeroase crime de război incluzând răpiri, asasinate, luări de ostatici, jafuri, violuri și alte diverse violări ale legilor războiului.

Organizațiile umanitare și internaționale, incluzând Consiliul Europei și Amnesty International, au criticat ambele tabere ale conflictului pentru „evidente și susținute” violări ale legilor umanitare internaționale.

Grupările occidentale de apărare a drepturilor omului estimează că, din 1999, în Cecenia au avut loc în jur de 5,000 de dispariții forțate.

Secretarul american de stat Madeleine Albright sublinia în discursul ținut pe 24 martie 2000, în fața Comisiei pentru Drepturile Omului a Națiunilor Unite:

Nu putem ignora faptul ca mii de civili ceceni au murit și mai mult de 200,000 au fost alungați din casele lor. Împreună cu alte delegații, ne-am exprimat îngrijorarea în fața rapoartelor repretate și credibile privind violarea drepturilor omului de către forțele ruse din Cecenia, incluzând asasinate extrajudiciare.

Există de asemenea informații că separatiștii ceceni au comis abuzuri, incluzând uciderea unor civili și prizonieri....

Războiul din Cecenia a depreciat puternic statutul internațional al Rusiei și izolează Rusia de comunitatea internațională. Efortul Rusiei de a repara această depreciere, atât intern cât și peste hotare, sau alegerea ei de a risca o și mai mare izolare, este cea mai imediată și importantă provocare cu care se confruntă Rusia.[90]


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Nici nu știți ce ni se pregătește... VIDEO - Cum un băiat a devenit o Fotomodel "Barbie"

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Subiecte examen și bareme UMF CAROL DAVILA. Sunt 3000 de candidați înscriși

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Subiectele zilei: Timmermans: Britanicii alergau "ca niște idioți" la negocierile pentru Brexit; DW: NATO cu Geoană la conducere. Cum așa? Fiul unui general ceaușist? Cine are dreptate?

HOROSCOP 19 iulie 2019: Zodiile care au parte astăzi de schimbări pe plan financiar și sentimental

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Templul sexului - Ce știm despre Insula pedofilului miliardar Jeffrey Epstein, prietenul lui Bill Clinton, și despre fetițele de 12 ani pe care Epstein le ducea pe insula lui.

Digi 24: Daniel Dobre dezvăluie motivul pentru care Simona Halep refuză să meargă la emisiuni televizate în România

Ursula von der Leyen, dispusă să ofere o amânare pentru ieșirea Marii Britanii din UE: "Nu ne dorim un Brexit dur"

Costa Rica va interzice importul de polistiren din cauza impactului asupra mediului

Mai multe persoane evacuate, în urma unui incident "grav" în orașul Christchurch din Noua Zeelandă

Martina Navratilova: Finala de la Wimbledon îi poate schimba Simonei Halep restul carierei

Harghita: Intervenție a jandarmilor după ce un urs a apărut în localitatea Păuleni-Ciuc; populația din zonă a fost avertizată prin Ro-Alert

​VIDEO Scandal monstru într-o aeronavă Tarom: o familie evacuată cu forța. Precizările companiei

CITATUL ZILEI

Business report: Autostrada Transilvania se face cu muncitori din Bangladesh; Inegalitatea veniturilor a crescut în 2018. Observații; Pro TV convinge Guvernul și primește de această dată ajutor de stat

Donald Trump transmite că nu a luat momentan o decizie privind sancțiunile împotriva Turciei

Von der Leyen avertizează împotriva aplicării unui tratament inechitabil statelor din Estul Europei

COMENTARIU Crenguța Nicolae: Cum au ajuns bolșevicii de la CCR să sfideze voința poporului

Am fost într-un tur al Casei Poporului pentru străini ca să văd ce se spune despre Ceaușescu

Ceremonie inedită la Constanța: Simona Halep va prezenta trofeul de la Wimbledon într-un autobuz etajat | VIDEO

​VIDEO Premieră cinematografică: Filmul "The Lion King" revine pe marile ecrane

INSP: Primul caz de infecție cu virusul West Nile - confirmat la un octogenar din Galați

Ursula von der Leyen a transmis că nu dorește producerea unui Brexit dur

Meteo #azi 19 iulie: Instabilitate atmosferică crescută, sunt așteptate ploi torențiale și vânt cu intensificări

Ministrul iranian de externe dezminte că țara sa ar fi pierdut o dronă în Strâmtoarea Ormuz

Paradisul tropical în care nivelul radiațiilor este de 1.000 de ori mai mare decât în zonele contaminate de la Cernobîl și Fukushima

Nesimțirea progresistă nu cunoaște limite: Girafe "bisexuale", pinguini "homosexuali" și leoaice "lesbiene": toate acestea le puteți viziona la Grădina Zoologică din Munchen, în cel mai pur stil bolșevic ca la "revoluția sexuală" a lui Lenin de la 1917

Ministrul ungar de Externe: E inacceptabil ca migranții ilegali să beneficieze de aceleași servicii medicale cu ceilalți cetățeni

Sorina Pintea, despre asistenta care s-a răstit la o pacientă minoră: Direcția de Sănătate Publică să ia măsuri

VIDEO. Un belgian, bătut de mai mulți ciobani pentru că le-ar fi speriat caii

Caz revoltător la Spitalul din Drobeta Turnu Severin. Asistentă filmată când țipa la o adolescentă bolnavă: "Alte calmante nu am, vrei să te omor eu?"

Simona Halep își va prezenta la Constanța trofeul de la Wimbledon, la bordul unui autobuz etajat

​FOTO Toaletarea arborilor, o afacere de zeci de milioane lei. Cât plătesc primăriile din București și cine a luat contractele

Noi obligații legale pentru societăți, asociații și fundații, în lupta împotriva spălării banilor

Ankara: Prețul aeronavelor F-35 ar putea crește cu aproape 10% în urma excluderii Turciei din program după achiziția sistemulu rus S-400

SUA: Trump propune numirea fiului unui judecător al Curții Supreme în postul de ministru al muncii

URS căutat de jandarmii din Harghita: Animalul ar fi intrat în mai multe gospodării și ar fi ucis oi și găini

Oficial turc: Prețul aeronavelor F-35 ar putea crește cu aproape 10% în urma excluderii Turciei

Mai multe persoane evacuate, în urma unui incident "grav" în orașul Christchurch din Noua Zeelandă

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 iulie

Bancul zilei: Uimirea iubitului

Oficialii din Gibraltar și Iran au avut o discuție "pozitivă" privind petrolierul iranian sechestrat

Sorina poate părăsi România: Părinții adoptivi au ridicat, vineri, pașaportul fetiței de la Serviciul de Pașapoarte Dolj

Traficul rutier pe DN 15, în județul Neamț, închis până la sfârșitul anului, pentru lucrări

Avocatul Poporului a primit 10 petiții pentru sesizarea CCR pe Codul Administrativ

Masacrul de la Srebrenița: Curtea Supremă de la Haga a decis că Olanda este parțial responsabilă de uciderea a 300 de musulmani

Vosganian: Declarația lui Barna că judecătorii CCR sunt vârful de lance al penalilor, periculoasă

Germania va despăgubi aproximativ 8.000 de români supraviețuitori ai Holocaustului, care trăiesc în Israel

De unde provin cei 360 de investitori care au împrumutat România cu încă 2 miliarde euro

SCANDAL într-un avion TAROM după ce o femeie ar fi scuipat și jignit o însoțitoare de bord: "Are un copil! Opriți-vă!" | FOTO și VIDEO

Comisia Europeană alocă peste 4 milioane de euro pentru a susține libertatea presei și jurnalismul de investigație

Timiș: Un polițist a fost înjunghiat în picior în timpul imobilizării unui scandalagiu într-un local; agresorul a fost reținut

O sumă precum alocația lunară a copilului investită 18 ani ar fi ajuns la 216.000 lei (administrator de fonduri)/ Top 10 randamente la fondurile de investiții

Marele premiu la Loto 6/49, de aproape un milion de euro, a fost câștigat cu un bilet de 15,5 lei

Actrița Sally Field și show-ul TV "Sesame Street", printre laureații Kennedy Center Honors 2019

Adrian Bența: Automatele, precum cele de snack, trebuie dotate cu apare de marcat cu memorie fiscală

Iranul îl contrazice pe Trump: SUA nu a doborât nicio dronă

Tensiuni în Golf: Iranul susține că SUA și-ar fi doborât, 'din greșeală', una din propriile sale drone


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 867, afisate in 15 pagini.



ieri 05:17 CITATUL ZILEI