06:44
Comentarii Adauga Comentariu

_ Art Safari - Expoziţie dedicată lui Ştefan Popescu, marele pictor-călător al României

Art Safari - Expoziţie dedicată lui Ştefan Popescu, marele pictor-călător al României

Expoziţia „Ştefan Popescu. Povestea călătoriilor”, curatoriată de dr. Elena Olariu la Art Safari, este cea mai amplă de până acum din România. Cei care poartă numele pictorului - Popescu, vor putea achiziţiona, online, doar pe 5 octombrie, bilete cu 50% reducere pentru a vizita expoziţiile de la Palatul Dacia-România.

„În cadrul Pavilionului Românesc, vă invităm într-o călătorie superbă prin Orientul şi Occidentul secolului trecut, posibilă prin arta marelui pictor Ştefan Popescu. Prea puţin cunoscut în ţara noastră, artistul s-a bucurat de un mare succes în Franţa. Remarcabilă rămâne şi participarea sa la trei ediţii ale Bienalei de la Veneţia, dar şi faptul că a fost unul dintre pictorii preferaţi de Regina Maria, care i-a achiziţionat unele dintre cele mai importante lucrări pentru colecţia sa”, declară Ioana Ciocan, general manager Art Safari, informează News.ro.

„Expoziţia dedicată lui Ştefan Popescu, prin conceptul expoziţional şi prin scenografia sa foarte specială, doreşte să readucă în atenţia publicului tânăr personalitatea unui artist major, care a contribuit decisiv la modernizarea şi creşterea valorică a artei româneşti. Expoziţia şi-a propus să ofere o serie importantă de picturi realizate de Ştefan Popescu, în diverse perioade ale creaţiei sale, realizate în spaţii geografice foarte diferite în care artistul a călătorit. Spectacolul expoziţional oferă un balans extrem de echilibrat între dramatismul peisajelor din Occident şi strălucirea unică a Orientului”, spune dr. Elena Olariu, curatorul expoziţiei.

Prima călătorie mare a vieţii, în Germania

Ştefan Popescu pleacă la München, în 1893, unde va studia arta la prestigioasa Akademie der Bildenden Künste până în anul 1900. Legat profund de mişcarea artistică müncheneză, de societatea „Secession”, Ştefan Popescu se va implica activ în cadrul unor evenimente organizate de aceasta.

În timpul în care a locuit la München, Ştefan Popescu a continuat să păstreze legătura cu scriitorul român C. Dobrogeanu-Gherea şi cu Ştefania Dobrogeanu. Textele scrisorilor, care se regăsesc în expoziţia de la Art Safari, vorbesc despre mişcările artistice din Germania, despre viaţa de artist în străinătate şi despre aventurile şi distracţiile de care avea parte.

Încă un artist român fascinat de Franţa

În 1900, Ştefan Popescu pleacă la Paris, unde trăieşte 14 ani şi unde îşi desăvârşeşte tehnica şi îşi dezvoltă cunoştinţele despre artă. În perioadele când se află în Paris, se întâlneşte cu românii de acolo, joia, la cafeneaua „La Closerie des Lilas” din Cartierul Latin, alături de Gheorghe Petraşcu, Ştefan Octavian Iosif, Sextil Puşcariu. De asemenea, unul dintre prietenii lui Ştefan Popescu devine Constantin Brâncuşi. La Paris, Ştefan Popescu a debutat cu o expoziţie personală în 1904, la Galeria Bernheim Jeune&Fils, un spaţiu foarte important pentru exprimarea modernismul plastic european.

Însă în Franţa Ştefan Popescu a pictat mai mult în Bretania (unde obişnuia să stea şi şase luni pe an), marine şi arhitectura masivă a monumentelor religioase.

Stabilirea sa temporară în capitala Franţei şi călătoriile artistice pe care le realizează în această ţară nu sunt o noutate pentru românii din secolul XIX şi prima jumătate a secolului XX. Parisul, Barbizonul, sudul Franţei sau Bretania, peisajele urbane sau rurale din aceste zone au fascinat generaţii întregi de artişti români. Înainte de Ştefan Popescu, demn de remarcat e chiar Nicolae Grigorescu, care pictează la Barbizon, alături de Ion Andreescu şi alţi importanţi pictori francezi. Îl vor urma, după câteva decenii, în alte călătorii: Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Eustaţiu Stoenescu, Iosif Iser sau Cecilia Cuţescu Storck.

Orientul lui Ştefan Popescu

Pictorul român a călătorit în special în Nordul Africii şi a fost fascinat de lumea descoperită în Maroc, Algeria sau Tunisia.

Într-o scrisoare adresată prietenului său, savantul Grigore Antipa, aflăm că pictorul român iubea Marocul pentru viaţa autentică care-i evoca atmosfera din cărţile biblice. Pe străzi admiră costumele colorate ale oamenilor, iar în bazare este impresionat de mulţimea saltimbancilor, a vrăjitorilor şi a îmblânzitorilor de şerpi care atrag în jurul lor grupuri numeroase de curioşi. Ştefan Popescu devine şi el o mare atracţie a acestor străzi, în momentul în care se opreşte şi îşi instalează echipamentul special de pictură en plein air („în aer liber”) şi începe să deseneze sau să picteze cu o rapiditate extraordinară, pentru a surprinde atmosfera plină de viaţă.

Aceste călătorii sunt alternate cu deplasări prin Elveţia, Italia, Grecia, Iugoslavia sau Germania. Ştefan Popescu este atras în special de strălucitoarea Veneţie şi de împrejurimile pe care le descoperă în jurul magnificului oraş, expunând de trei ori şi la Bienala organizată la Veneţia (în 1924, 1938 şi 1942).

În perioada 1901-1907, artistul încearcă să definească un stil românesc în pictură, inspirat de arta bizantină şi de folclor. Desenează şi pictează personaje de basm sau alegorii mitologice sau religioase, precum: „Ileana Cosânzeana”, „Cele 12 fete de împărat”, „Făt-Frumos”, „Trei crai de la răsărit”. În 1901, are prima expoziţie personală în România, la Ateneu, unde expune 85 de lucrări, peisaje din Bretania, Germania şi din România.

În momentul călătoriilor prin România, pictează şi flori, în special cărciumărese, crizanteme sau crăiţe, foarte răspândite în ţara noastră, care de obicei înfrumuseţau casele şi curţile ţărăneşti, făcând parte. Paleta sa cromatică se modifică substanţial şi începe să cuprindă predominat galben, albastru şi verde, culori bogat valorate şi întinse în tuşe mari de penel.

După Primul Război Mondial se hotărăşte să rămână definitiv în ţară pentru a contribui la dezvoltarea artei autohtone şi călătoreşte în Ardeal. Tot după război, din anul 1922, începe să picteze la Balcic şi la Turtucaia, descoperind şi frumuseţea sălbatică a peisajului de la Cap Caliacra. Ştefan Popescu este şi primul artist din România care se lasă inspirat şi de peisajele industriale, furnalele sumbre, pictate la Reşiţa, le va expune la Salonul Oficial de la Bucureşti, în anul 1927.

Pentru întreaga sa activitate culturală, în 1923, statul român îl decorează cu Coroana României, în grad de Comandor, împreună cu Jean Alexandru Steriadi, Theodor Pallady şi Gheorghe Petraşcu. Pentru ataşamentul său faţă de cultura franceză, Ştefan Popescu primeşte, în anul 1925, Legiunea de onoare, în grad de Cavaler, acordată de statul francez.

Te cheamă Popescu? Ai reducere de 50% la Art Safari!

Art Safari oferă 50% reducere la bilete timp de o zi - 5 octombrie - tuturor celor care poartă numele de familie Popescu. Reducerea se aplică la biletele full access în Art Safari, valabile atât în Pavilionul Românesc, care găzduieşte expoziţia dedicată lui Şefan Popescu, cât şi în Pavilionul Internaţional, unde poate fi văzută cea mai valoroasă expoziţie de artă de pe teritoriul României, adusă de la Victoria and Albert Museum, Londra. Biletele pot achiziţionate pe site-ul Art Safari.

Program de vizitare Art Safari

• Joi-duminică - 12:00-21:00

• Night Tours – 22:00-1:00 (vineri şi duminică)

• Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului Bucureşti), strada Lipscani nr. 18-20, Bucureşti, 23 septembrie-11 decembrie 2022


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_Forma bacteriilor o poate face un prădător mai eficient și mai util, spune un nou studiu

Marea Resetare - Ținta imediată a acestui cartel financiar este coloana vertebrală a economiei mondiale, sectorul petrolului, cărbunelui și gazelor naturale. Va urma apoi agricultura, apa și industria alimentara

_ Un optician galez în vârstă de 37 de ani, care a avut o criză de șapte luni de virus, îl vede eliminat după ce a primit două doze

_ Un supravieţuitor al Holocaustului, ucis în Harkov în timpul unui bombardament rusesc

_ Lista Chic: E timpul să apelezi la stilul tău de semnătură

Oamenii de știință descoperă de ce răcelile cresc când temperatura scade

Elon Musk DEZVĂLUIE DOSARELE DE CENZURĂ puse la cale de gașca lui Biden și de Twitter . Elon Musk dezvăluie implicarea Twitter în alegerile din SUA și Cum a cenzurat Twitter orice informații care dezvăluiau porcăriile lui Hunter Biden și ale lui Joe Biden

Un denunțător care a lucrat pentru laboratorul din Wuhan, finanțat de SUA, susține că Covid A FOST modificat genetic și că s-a scurs în afara laboratorului virusologic

Strep A: Părinții cărora copiii s-au luptat cu infecția mortală avertizează asupra ACESTE semne pe care trebuie să le ai grijă

_ „Sunt pe norul nouă”: Bobby Davro, 64 de ani, își anunță logodna cu Vicky Wright

_ Matt Taibbi, selectat să lanseze fișierele Twitter pentru laptopul Hunter Biden, are un trecut cu carouri

O nouă mizerie Soroșistă. Parlamentarii din Canada criticați pentru că caută să ofere eutanasie COPIILOR

Cristian Terheș - 08 Oct 2022 21:50:03 - Komisarii sovietici de la UE au cerut României să închidă centrale ce produceau 2355 MW curent electric în timp ce populația României plătește prețuri astronomice la electricitate

_ Ministrul Educației anunță modificări în funcționarea universităților: Modul de luare a deciziilor se va schimba

_ Decese în masă sunt de temut în timp ce forțele lui Putin bombardează teatrul ucrainean unde se adăposteau sute de oameni

_ Măsurarea timpilor în miliarde de miliardime de secundă

Călin Georgescu - 04 Dec 2022 02:41:10 - Vor dispărea popoare. Unde ne vom afla noi?

Urmăriți „Banii reali” din spatele „Noi Agende Progresiste a Energiei Verzi” care falimentează și sărăcește populația lumii

Cine a declanșat CRIZA MONDIALĂ LA ENERGIE?

_ ALISON BOSHOFF: Dramele din culise ale seriei Netflix ale lui Harry și Meghan

_ Hailey Bieber decupează o siluetă plină de farmec într-o rochie midi neagră cu paiete la petrecerea NYLON din Miami

_ Fotografiile dezvăluie trupe britanice și militari germani în competiția de pe autostradă de la Hanovra după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

_ CRYPTO TEETERS Lângă abis

_ Starul My Unorthodox Life, Julia Haart, recunoaște că a făcut SEX la Fântâna Trevi înconjurată de turiști

_ Yankeii se confruntă cu „pericolul” de a-l pierde pe Aaron Judge, recunoaște Brian Cashman

_ Weatherman Sam Mac dezvăluie cum paternitatea i-a schimbat viața

_ Nick Bollettieri, antrenor de pionier, a murit la vârsta de 91 de ani

_ Un bărbat care a lovit-o pe concubina sa şi pe fiica acesteia, de 13 ani, reţinut - Scandalul a pornit pe fondul geloziei

_ CHRIS FOY: Eddie Jones a crezut că va reuși bine la Cupa Mondială, dar rezultatele au căzut

_ Fostul judecător MasterChef Australia, George Calombaris, a revenit la TV cu buget redus

_ Olimpica australiană Emma McKeon dezvăluie secretele relației ei „ușoare”.

_ ȘOCĂ MAMUȚA...

_ Poliţia ucraineană a dejucat o tentativă de furt ce viza o operă a celebrului Banksy

_ Antrenorul principal al Angliei, Eddie Jones, urmează să fie demis mâine după o serie de doar cinci victorii în 12 probe

_ ANPC anunţă că termenul până la care restaurantele trebuie să ofere informaţii detaliate din meniuri a fost amânat

_ Familia dă vina pe Pfizer împușcat după ce fiica lor sănătoasă de 18 ani moare brusc din cauze necunoscute

_ Un crainic NBA suferă o urgență medicală �n direct �n direct (video)

_ Poate „voluntarismul” să depășească stereotipul salvatorului alb și să facă o schimbare pozitivă după pandemie?

_ �Se �nt�mplă lucruri mai importante� � Joe Biden c�nd a fost �ntrebat de ce nu va vizita granița (VIDEO)

_ Bacteriile eructatoare: identificarea microbilor arctici care produc gaze cu efect de seră

_ Aricii de mare au invadat Tasmania și Victoria, dar oamenii nu își pot da seama ce să facă cu ei

_ Reducerea TVA la 5% pentru locuinţele noi, explicată pe înţelesul tuturor de doi specialişti: “Dacă legiuitorul nu s-a raportat la Legea Locuinţei, nici organul fiscal nu trebuie să o facă”

_ Obiect misterios de 80 de picioare, făcut din lemn, a apărut în timpul valului scăzut pe Daytona Beach, Florida

_ Maroc vs Spania - Cupa Mondială 2022: scor live, știri despre echipă și actualizări

_ Starul Britain's Got Talent Audrey Leybourne a murit la vârsta de 95 de ani - la patru ani după ce a apărut în emisiunea ITV

_ Am cheltuit 2.000 de dolari pentru a divorța de soțul meu, dar acum suntem mai fericiți ca niciodată

_ Rishi Sunak poartă discuții de criză cu Cabinetul despre Crăciunul lovește haosul

_ Astronomii au estimat cum și când și va dispărea Soarele nostru

_ Cât de „tripledemică” face ca Strep să fie mai rău

_ Novak Djokovic va începe noul sezon la Adelaide, în Australia

_ Zara Tindall poartă o rochie verde șic în timp ce se alătură soțului ei Mike la Adelaide 500

_ Rachel Griffiths întoarce capetele într-un bej elegant la Adelaide 500

_ Modelul de bikini Natalie Roser devine fizic în îmbrăcăminte activă strâmtă

_ Haosul se dezvălănțuie: Guvernatorul Kievului anunță că jumătate de zonă rămâne în beznă mai multe zile

_ Neymar încalcă jurământul față de președintele de extremă-dreapta Braziliei, Jair Bolsonaro, după ce s-a angajat să-i dedice un gol

_ Harry Kane îi liniștește pe colegii Angliei după ieșirea lui Raheem Sterling la Cupa Mondială în urma unei spargeri

_ Juriul se retrage pentru a-și analiza verdictul în procesul fundașului Man City, Benjamin Mendy

_ Șeful Universității Oxford a plătit pentru „cea mai bună educație” posibilă pentru copiii ei la școala privată

_ Starmer a criticat planurile de a elimina școlile private de scutiri de impozite, în timp ce le-a lăudat

_ Casdoria publicitară a echipei de baschet care insultă fostul jucător se întoarce înapoi în timp ce el îi sfâșie în joc


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2751, afisate in 46 pagini.



ieri 20:56