14:12
Comentarii Adauga Comentariu

Câştigătoarea premiul pentru întreaga carieră la TIFF Cluj: Debra Winger: "Aveți o problemă serioasă în România cu exploatarea gazelor de șist"


Câştigătoarea premiul pentru întreaga carieră la TIFF

Actrița americană Debra Winger, care a primit premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că România are o problemă serioasă cu exploatarea gazelor de şist, relatează Mediafax. Debra Winger, una dintre cele mai talentate actriţe americane lansate la sfârşitul anilor '70.

„Aveţi o problemă serioasă aici, în România, cu gazele de şist. Singura (ţară, n.r.) care a interzis exploatarea în această zonă este Bulgaria. Trebuie să ne amintim faptul că gazul natural este o sintagmă foarte bună pentru vânzare, pentru brand, dar de fapt este combustibil fosil (...). Dacă îi ascultăm pe oamenii de ştiinţă, schimbările climatice au nevoie de atenţia noastră imediată şi nu mai putem să ne jucăm cu combustibilii fosili. Cu ani în urmă, când eram copil, făceau reclamă gazului natural cu imaginea unei flăcări albastre şi spuneau "gaz natural curat". Este ardere curată, dar este murdar să ajungi să îl extragi. În anii '50- '60 aceste straturi se aflau foarte sus sub scoarţa pământească, iar acum este sub straturi stâncoase şi acestea sunt străpunse şi se folosesc chimicale să aducă gazul."

"Nu cred că trebuie să vă spun cât de uşor se pot otrăvi apele prin acest procedeu", a afirmat Debra Winger, întrebată ce părere are despre exploatarea gazelor de şist, în contextul în care în Europa există o dezbatere privind acest subiect.

Debra Winger a fost consultant al documentarului "GasLand", care prezintă exodul firmelor pornite să extragă gaze naturale de pe teritoriul a 34 de state americane. Sub pretextul că fiind pe teritoriul Statelor Unite ale Americii sunt mult mai ieftine decât cele de import, firmele au început extragerea masivă de pe proprietaţile oamenilor, folosind în proces sute de chimicale ce au dus la poluarea apei.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Se-ntâmplă în România. Consiliul Național împotriva Discriminării (CNDC) o instituție publică, este acuzată de ziarul Napoca News, că sare în ajutorul lui Beke Istvan. Publicația NapocaNews este anchetată pentru discriminarea secuiului acuzat de terorism.

Țările care nu mai au încredere în capitalism. Studiul indică posibilele cauze ale nemulțumirii în creștere

Moment controversat la Australian Open. Un jucător de tenis i-a cerut ceva bizar fetei de mingi care i-a adus o banană | VIDEO

Noul clasament WTA: Revinere spectaculoasă a Simonei Halep. Constănțeanca a devansat-o pe Naomi Osaka

Patru bărbați care se dădeau drept polițiști și păcăleau cetățeni străini, prinși în flagrant - VIDEO

Cutremur de 6,4 în nord-vestul Chinei: Cel puțin o persoană a murit, iar alte două au fost rănite. Seismul, urmat de opt replici

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 ianuarie

CITATUL ZILEI

Un număr uriaș de șobolani a fost prins de opt terrieri, în câteva ore, la o fermă de porci. Imaginile, greu de privit | GALERIE FOTO

Tenis: Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea al Australian Open

Neamț: Șoferul unui autoturism a ajuns la spital după ce a intrat în coliziune cu un microbuz, pe E85

Șofer din Alba, filmat pe contrasens. Bărbatul conducea noaptea pe A1, în condiții de ceață. VIDEO

Momente terifiante în timpul unui concert, în SUA. Un cântăreț a murit pe scenă: "S-a oprit, și-a cerut scuze și a închis ochii"

Bistrița-Năsăud: Profesorul de sport condamnat pentru purtare abuzivă față de elevi, încătușat de jandarmi în fața școlii

Primul film străin care obține marele premiu la SAG: Lungmetrajul sud-coreean "Parasite" devine favorit la Oscar 2020

Cel de-al 12-lea Summit al Forumului mondial privind migrația și dezvoltarea se desfășoară la Quito

Ministrul Aurescu la reuniunea Consiliului Afaceri Externe; situația din Sahel și diplomația climatică pe agenda întâlnirii

Comunitatea internațională a convenit asupra unui plan privind pacea în Libia

Situația din Bolivia, India, Libia, Venezuela și Sahel, pe agenda Consiliului Afaceri Generale

Cutremur cu magnitudinea de 6,0 grade produs în Indonezia

Australia, lovită de furtuni puternice. Bucăți uriașe de grindină au căzut peste Melbourne și Canberra. VIDEO

ONRC: 534.278 femei erau acționari sau asociați în firmele din România, la finalul lunii noiembrie

Klaus Iohannis explică motivul pentru care nu vrea ca Ludovic Orban să candideze la Primăria Capitalei

Dezinteres la Galați pentru pachetele gratuite de igienă oferite de UE. Cozile pentru mâncare erau uriașe

România a importat 7,17 milioane tep țiței, în primele 10 luni din 2019

Guvernul a trimis Parlamentului cererea de asumare a răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi. Cum motivează Executivul proiectul - DOCUMENT

Fotbal: FC Barcelona revine pe primul loc în Spania, după o victorie la limită cu Granada

Momentul în care motorul unui avion ia foc, chiar înainte de decolare. VIDEO

Caz incredibil în Ialomița: O femeie a căzut în WC-ul vechi din curtea unui cabinet medical. Reacția primarului

Adversara Soranei Cîrstea în turul al doilea de la Australian Open. Când va avea loc meciul

Prahova: Percheziții la persoane bănuite de proxenetism prin metoda ''loverboy''

Incident la metrou. O degajare de fum la stația Piața Sudului a îngreunat circulația

O carte pe zi: "Viața secretă a lui William Shakespeare", de Jude Morgan

Duelul Simona Halep - Jennifer Brady are loc marți, în primul tur de la Australian Open. Organizatorii au anunțat ora meciului

Virusul care a ucis deja trei oameni, depistat și în Coreea de Sud. La cât a ajuns numărul bolnavilor

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund la Australian Open

Accident rutier, în apropiere de Coloana Infinitului: Patru persoane rănite au fost duse la spital

Autoritățile libaneze au folosit tunuri cu apă împotriva protestatarilor

China anunță un al treilea mort de pneumonie virală și aproape 140 de cazuri noi

Responsabilul pentru tuneluri al lui El Chapo, extrădat în SUA de justiția mexicană

Cel puțin opt morți într-un incendiu la un centru pentru persoane cu dizabilități mintale în Cehia

Un șofer de taxi din Galați a fost surprins de o cameră în timp ce arunca patru pungi de gunoi. Ce au găsit polițiștii în ele | VIDEO

"Ultimatum" pentru Rareș Bogdan. Gabriela Firea: Aștept scuze publice din partea lui sau o să vină în fața instanței

Ministrul Mediului: Alte 10 orașe din România trebuie să facă "planuri preventive" privind poluarea, pentru a evita o eventuală procedură de infringement

Accident mortal în Suceava. O femeie a decedat în urma impactului violent dintre o mașină și un microbuz

Ce candidați susține The New York Times în cursa pentru președinția SUA: "Fie ca cea mai bună femeie să câștige"

Un model Dacia se pregătește să debuteze la Raliul Monte Carlo. Mașina, comandată de o companie spaniolă | FOTO

Situație de-a râsu'- plânsu': Un tânăr a fost fugărit pe stradă, cu un cuțit de bucătărie, de către fostul iubit al mamei sale

Eurostat: Grecia, Bulgaria, Croația și România, țările cu cel mai ridicat procentaj al gospodăriilor cu probleme la plata utilităților

PSD va depune moțiune de cenzură. Olguța Vasilescu: Negociem cu toată lumea pentru voturi. Decizia intrării la guvernare, tranșată săptămâna viitoare într-un CEx - VIDEO

Bogdan Licu susține astăzi interviul pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general. Este singurul candidat pentru funcție

Blue Monday. 20 ianuarie, "cea mai deprimantă zi" a anului 2020. Sfaturile specialiștilor pentru a trece cu bine de momentele dificile

Zeci de deținuți au evadat dintr-o închisoare aflată în Paraguay

Avion de pasageri doborât în Iran: Canada insistă asupra trimiterii cutiilor negre în Ucraina sau în Franța

Rusia: Dmitri Medvedev rămâne președinte al partidului de guvernământ, deși nu mai este prim-ministru

DNA a cerut închisoare cu executare pentru Valeriu Zgonea. Când ar putea fi dată o sentință în dosarul de trafic de influență

Iași: Un cabinet de gastroenterologie va fi înființat la Spitalul de Boli Infecțioase

Lia Olguța Vasilescu, despre Guvernul PNL Iohannis-Orban: Pentru români nu au bani, dar pentru corporații nu este niciun fel de problemă

Tatăl lui Meghan Markle, acuzații dure la adresa fiicei. "A distrus familia regală". VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 640, afisate in 11 pagini.



ieri 06:18 CITATUL ZILEI