Noi pe cine șantajăm?

Anul trecut, în plină vară, România s-a trezit cu o grevă de proporții a profesorilor. A fost o manifestare care a atras un curent de simpatie din partea opiniei publice, pentru că, în general, profesorii sunt văzuți ca o categorie profesională care a fost lăsată în urmă în ultimii 30 de ani.

De altfel, revendicările profesorilor, prin greva de anul trecut, erau creșterile de salarii și îmbunătățirea infrastructurii școlare. Totodată, a fost evident pentru toată lumea că momentul ales pentru grevă nu a fost întâmplător. Profesorii au șantajat guvernul, pentru că prin grevă a fost pusă în pericol desfășurarea cursurilor și închiderea anului școlar. Ce poate fi mai convingător pentru un guvern strâns cu ușa de sindicatele din educație decât o grevă care riscă să facă o generație să piardă un an de studiu?

Adevărul este că miza serviciilor publice precum educația, sănătatea, justiția sau ordinea publică este că au o mare forță de șantaj. Adică, protestele sau grevele pot bloca accesul unui număr mare de cetățeni la un serviciu public. De aceea, legislația specifică include o serie de condiții în care profesorii, medicii, magistrații sau polițiștii pot face grevă. Dar, s-a respectat legea în cazul grevei profesorilor de anul trecut?

La începutul acestui an, în luna ianuarie a.c., judecătorii din mai multe județe au decis să continue protestele începute în decembrie 2023. Astfel, magistrații au judecat doar cauzele urgente. Motivul? Guvernul a decis ca plățile restante câștigate de judecători și procurori în instanță, în ultimii ani, în valoare de 1,7 miliarde de lei să fie achitate eșalonat, în titluri de stat.

Desigur, marea întrebare este dacă nu ne aflăm în fața unui situații de conflict de interese în care judecătorii decid într-o speță care îi privește direct și anume plata unor drepturi salariale. De asemenea, șantajul magistraților este destul de clar, pentru că într-o justiție supraaglomerată un protest de câteva zile sau de câteva săptămâni poate face situația insuportabilă pentru beneficiarii actului de justiție.

În luna februarie a.c., guvernul s-a confruntat cu un protest al unei federații din sistemul sanitar. Este mai puțin clar dacă sindicatul respectiv reprezintă într-o proporție covârșitoare asistenți medicali și mai puțini medici, dar în ultimă instanță, potențialul de șantaj rămâne la fel de mare. Protestele din sistemul medical de anul acesta au vizat o creștere a veniturilor salariale cu 30% prin diverse forme: sporuri, indemnizații de hrană, plata gărzilor sau tichete de vacanță.

În luna aprilie a.c., a apărut, pentru câteva zile, greva de la Poșta Română. Cererea sindicatului a fost de creștere a salariilor, dar, pentru ca greviștii să fie mai convingători trebuie să aibă forță de negociere sau de șantaj. Iar în cazul Poștei Române șantajul a venit dintr-un fapt simplu: în continuare, compania națională duce pensiile în plic către două milioane de pensionari din toată țara.

O grevă de câteva săptămâni la Poșta Română ar fi pus în pericol plata la timp a două milioane de pensii. Un fapt pe care guvernul l-a considerat extrem de dezavantajos atât pentru Executiv, cât și pentru cetățeni. Ca atare, conducerea companiei a găsit destul de repede, în câteva zile, soluții pentru a crește salariile angajaților și pentru a opri greva de la Poșta Română. Dar, factorul de șantaj a contat și în acest caz.

Firmele din sectorul privat au o forță de șantaj redusă la adresa guvernului, mult mai mică decât instituțiile din serviciile publice. Sindicatele din companiile private pot să facă presiune cel mult asupra acționarilor sau asupra conducerii executive, dar nu au un factor de presiune real asupra guvernului.

De aceea, managerii companiilor private și acționarii lor se pot întreba: „noi pe cine șantajăm?”. Răspunsul este că puține domenii în care acționează firmele private sunt esențiale pentru stat. Statul este sensibil doar la plata taxelor și impozitelor de către mediul economic. Dar, o grevă fiscală a sectorului privat este, deocamdată, greu de imaginat.

(Fluierul)