18:32 2024-03-02
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Probleme pentru vedetele din București acuzate că se droghează, între care și Gheboasă: Au rămas fără furnizori, după acțiunile trupelor specialeProbleme pentru vedetele din București acuzate că se droghează, între care și Gheboasă: Au rămas fără furnizori, după acțiunile trupelor specialeCântăreţul Gheboasă, sub numele real Gabriel Gavriş, este cercetat de procurorii DIICOT pentru consum de droguri, după ce ar fi fost depistat în Capitală având asupra sa o cantitate de canabis. Trapperul a fost audiat de DIICOT Dâmboviţa, seara trecută, şi acum este lăsat in libertate şi cercetat pentru deţinere de droguri. Surse din anchetă spun că tânărul a fost ridicat de undeva din Sectorul 6, ieri, alături de alte persoane. Persoane care ar fi avut rolul de dealeri în reţea. Potrivit IGPR, din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada iulie 2020 – februarie 2024, la diverse intervale de timp, persoanele cercetate ar fi comercializat și oferit cu titlu gratuit, în diferite ocazii, cantități de canabis, unor consumatori din municipiul București și din județul Dâmbovița, scrie mediafax.ro. Persoanele cercetate și-ar fi creat o rețea stabilă de clienți, comercializând drogul de risc cu prețul de 50 de lei, pentru o doză, interacțiunea între vânzător și cumpărător realizându-se stradal. În urma perchezițiilor făcute în București și în județul Ilfov, au fost ridicate cantități de canabis, mai multe grindere, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de materie vegetală, telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, față de o persoană sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu. Aceasta a fost depistată în seara de joi, în București, în timp ce deținea o cantitate de drog de risc. Procurorii DIICOT au dispus vineri reținerea a patru persoane, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița, cu propunerea de arestare preventivă a trei dintre persoanele reținute. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate București, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploiești, Brigăzii Rutiere din Poliția Capitalei și al polițiștilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița. La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu