23:59
Comentarii Adauga Comentariu

FMI ȘI MINISTRUL Anca Dragu, FOST şi el funcționar FMI, cer ca Sclavii Români să rămână Sclavi în propria lor Țară. Ministrul Anca Dragu: Experţii FMI recomandă amânarea introducerii de noi măsuri de relaxare fiscală

Întrebată ce se va întâmpla cu taxa pe construcții speciale, Anca Dragu a spus că reducerea acesteia este prevăzută în Codul Fiscal începând cu 1 ianuarie 2017, însă a admis că există o recomandare a experților FMI de a amâna noi măsuri de relaxare fiscală pentru ca România să revină la procesul de consolidare fiscală, potrivit Agerpres.

"În Codul Fiscal este prevăzută reducerea acestei taxe (pe stâlp — n. r.) începând cu 1 ianuarie 2017. Există recomandarea experților FMI de a amâna introducerea unor noi măsuri de relaxare fiscală tocmai pentru a putea face față altor cheltuieli și pentru a continua, de fapt de a reveni, la procesul de consolidare fiscală. Trebuie să vedem cum arată 2016 din punct de vedere al execuției bugetare și, de asemenea, al încasărilor", a spus ministrul.

Anca Dragu a precizat că, în baza faptului că România este stat membru al FMI, are consultări anuale cu experții acestei instituții cu privire la situația economică proprie.

"România este țară membră a FMI și, în baza acestui fapt, avem consultări anuale în baza art. 4 din statutul instituției, deci avem consultări anuale cu privire la situația economică a țării. În februarie s-a aflat la București o misiune a FMI care exact acest scop a avut, de a conduce consultări în cadrul articolului IV", a subliniat Dragu.

Potrivit sursei citate, încasările bugetare în primul trimestru al anului în curs sunt cu 6% mai mari decât programul aferent acestei perioade, iar încasările din TVA au crescut cu aproape 10%, potrivit datelor preliminare.

"Astăzi avem datele preliminare pentru primele trei luni ale anului. Avem încasări cu 6% mai mult decât programul pentru trimestrul I. Deci, la acest moment, încasările arată destul de bine", a spus Anca Dragu.

În ceea ce privește încasările din TVA, șeful de la Finanțe a afirmat că acestea sunt mai mari în primul trimestru din 2016 cu aproape 10% comparativ cu programarea, însă, raportat la perioada similară din 2015, se înregistrează o reducere în termeni nominali de 10-15%, pe fondul scăderii cotei de TVA.

"La zi, față de cifrele programate pentru primul trimestru din 2016, avem o creștere de aproape 10%. Deci, față de program. Față de trimestrul I 2015, avem într-adevăr o reducere în termeni nominali de 10-15%, dar aceasta este urmarea firească a reducerii cotei de TVA", a precizat Anca Dragu.

Cu toate acestea, ministrul Finanțelor a spus că în viitor se așteaptă la efecte pozitive ale reducerii cotei de TVA, subliniind că la întocmirea bugetului pe 2016 s-a avut în vedere o "abordare prudentă".

"Ne așteptăm la efecte pozitive a reducerii TVA, efecte pozitive din reforma ANAF. De asemenea, avem această colectare mai bună chiar în condițiile unei inflații negative — asta nu ajută procesul de colectare — și în condițiile unor creșteri a sumelor rambursate din TVA. Atunci când am întocmit bugetul pe 2016 nu am luat în calcul efecte extraordinare tocmai pentru... E normal să ai o abordare prudentă și, practic, să nu vinzi pielea ursului din pădure atunci când întocmești bugetul și angajezi cheltuieli pentru un an întreg", a menționat ea.

Fondul Monetar Internațional (FMI) recomandă României reducerea deficitului bugetar, pe cash, la 2,5% din PIB în acest an, la 2% în 2017 și la 1,5% în 2018 și atrage atenția că, pentru atingerea acestor obiective, în special pentru anul viitor, ar trebui amânate măsurile de relaxare fiscală ce ar urma să intre în vigoare în 2017.

"Pentru 2017, misiunea recomandă un deficit de 2% din PIB. Amânarea următoarei reduceri a TVA și a celorlalte facilități prevăzute în Codul Fiscal să intre în vigoare anul viitor ar genera o reducere a deficitului de 0,75 puncte din PIB", a declarat, luni, șeful misiunii FMI în România, Reza Baqir, în conferința de prezentare a concluziilor misiunii FMI la București, desfășurată în perioada 2 — 14 martie.

Pentru anul acesta, recomandarea FMI de deficit bugetar, pe cash, este de 2,5% din PIB, iar pentru 2018 de 1,5% din PIB.

Citiți cum suntem SCLAVII Uniunii Europene fiind ținuți intenționat, alături de bulgari, la cele mai mici salarii din UE : Românii sclavii Uniunii Europe: Eurostat: Costul cu mâna de lucru este de cinci ori mai mic în România decât în UE în timp ce prețurile sunt la fel sau mai mari ca în Europa de Vest.


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Pavel Bartoș a vrut să-l cunune pe Smiley, la Românii au talent. În glumă, desigur

SUA: Liderii Partidului Democrat califică drept ''o rușine'' acordul negociat de SUA cu Turcia

Reprezentantul SUA pentru Siria: Turcia a dat asigurări că intervenția din Siria nu va fi de lungă durată

SUA: Casa Albă neagă condiționarea acordării ajutorului militar Ucrainei de investigarea alegerilor din 2016

Autoritățile franceze au reușit să prevină un atentat inspirat de cel de pe 11 septembrie | VIDEO

Oficial american: Donald Trump a cerut investigarea lui Biden în schimbul ajutorului pentru Kiev

Donald Trump: Gruparea Stat Islamic este sub control

Tenis: Sorana Cîrstea s-a oprit în optimile turneului WTA de la Luxemburg

Liderii celor 27 de state UE au adoptat în mod oficial noul Acord Brexit

Reacții kurde la anunțul convenirii de către SUA și Turcia a unui acord de încetare a focului în nordul Siriei

Siria: Un consilier al președintelui Assad a calificat drept vag acordul de încetare a focului anunțat de SUA și Turcia

Procedura demiterii lui Donald Trump: Legături cu oligarhi, relațiile cu Ucraina și Rusia

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Bărbatul care sfidează toate problemele. A suferit un implant de penis, dar visează: "Vreau să am copii"

Marilena Rotaru despre scandalul Oana Stănciulescu: "Urmaşii bolşevicilor din ’46-’50 vor din nou să aresteze gândirea! Obiectul muncii lor sunt listele pe care se află cine are voie şi cine nu are voie să facă parte din această lume!"

Bancul zilei: Examen auto

BBC News: De ce importă România GUNOAIE DIN STRĂINĂTATE?

Gabriela Firea susține că a fost ofertată de alte partide pentru a candida la Primăria Capitalei: "Am avut de multe ori tentația de a pleca"

Kurzii sunt ''incredibil de fericiți cu această soluție'', spune Trump după încetarea focului negociată de Pence cu Erdogan

Prezidențiabilul ADN: Interesul lui Iohannis, un guvern și un comisar agreat de Germania. Mureșan va ajunge premier | VIDEO

Cătălin Ivan: Alegerile nu sunt libere.Voturile, numărate de STS, înțelegere între Iohannis și Dăncilă | VIDEO

Avertizare de călătorie pentru Spania: Circulația rutieră, feroviară și aeriană, afectată vineri

Ivan: Nu mă tem de niciun candidat, ei fug de dezbateri. L-aș întreba pe Iohannis ce îl recomandă | VIDEO

Gabriela Firea, despre o posibilă susținere a Guvernului Orban: Tot PSD să fie salvatorul?

MAE/Atenționare de călătorie: Spania, Barcelona - Grevă generală vineri, 18 octombrie

Nathaniel Buzolic, Kol Mikaelson din The Vampire Diaries, vine la East European Comic Con

Dorina Lascăr - Curentul - Oamenii din presă ai lui Vântu - Episodul I - Dan Turturică, Ion M. Ioniță, Adrian Ursu, Ruxandra Săraru, Grigore Cartianu, Corina Drăgotescu, Nicolae Ulieru, Cornel Nistorescu, Oana Stancu, Alex Stoenescu

Ozana Barabancea slăbește văzând cu ochii. Cum a apărut în Oradea. "Bucurie și recunoștință"

IZOLAȚI ÎN ROMÂNIA? Ei sau noi? Maria Zăican - Bătrâna din pădure - VIDEO

Marile erori judiciare din România. Cazuri teribile cu oameni arestați, condamnați și torturați ca să recunoască crime și jafuri pe care nu le-au făcut

Summitul G7 din 2020 va avea loc într-unul dintre domeniile de golf ale lui Donald Trump

Cehia: Președintele Milos Zeman este în spital pentru ''odihnă''

Boris Johnson, ''foarte încrezător'' că Parlamentul britanic va vota acordul său de Brexit

Bacău: Un mort și un rănit într-un accident produs în localitatea Coțofănești

Actorii i-au adus ultimele omagii Tamarei Buciuceanu: "Oamenii plecau cu lacrimi în ochi de la spectacolele ei"

Un tânăr fără permis a lovit mașina unui pădurar, iar apoi a fugit

Negocierile de aderare cu Turcia ar trebui suspendate din cauza invaziei în nordul Siriei, afirmă președintele PE

Întâlnire Iohannis - Macron la Bruxelles

Mircea Geoană este oficial noul secretar general adjunct al NATO

Fotbal: Rennes a vândut deja 25.000 de bilete pentru meciul de acasă cu CFR Cluj

Compania aeriană din România cu cele mai multe zboruri întârziate sau anulate

Justiția scoțiană se va pronunța asupra legalității noului acord privind Brexitul

MAE anunță că a transmis către AEP o listă suplimentară de 55 de secții de votare în străinătate pentru prezidențiale

BREAKING Vicepreședintele SUA Mike Pence anunță: Turcia suspendă operațiunile militare din Siria

Tăriceanu: Orice prelungire a negocierilor prelungește agonia Guvernului Dăncilă

Michel Barnier, însărcinat să se ocupe și cu negocierea noii relații cu Londra după Brexit

Un bărbat a murit în urma unui incendiu produs în județul Neamț

Banca Națională a României și Ambasada Irlandei în România, conferință despre impactul Brexitului

Bianca Drăguşanu, primele declaraţii despre NUNTA cu IUBITUL MILIONAR

ALDE impune 12 condiții pentru susținerea Guvernului Orban: PNL să formeze un guvern monocolor

Fotbal: Dusan Uhrin Jr (Dinamo) - Gaz Metan are un joc ofensiv, trebuie să jucăm foarte bine

Accident mortal în Bacău: Un șofer a murit, după ce a intrat pe contrasens și s-a izbit de un TIR

Fotbal-FIFA: Infantino vrea ca suporterii vinovați de rasism să nu mai aibă acces pe niciun stadion din lume

Alegeri locale duminică în Republica Moldova: Secțiile de votare vor beneficia de un sistem de supraveghere video

SUA și Turcia au ajuns la un acord privind o încetare a focului în Siria, a anunțat Mike Pence

Cum a devenit un fost alcoolic și dependent de narcotice campion mondial la box tailandez

A început montarea iluminatului festiv pentru Crăciun în Sibiu

Viteza i-a fost fatală: Un bărbat de 63 de ani a murit, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul

SUA avertizează că ar putea introduce sancțiuni suplimentare împotriva Turciei

Liderii europeni aprobă printr-o declarație noul acord privind Brexitul


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 109, afisate in 2 pagini.



ieri 05:17 CITATUL ZILEI