18:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Radu Tudor intervine în scandalul momentului: Legea apărării, căutată de toată lumea, se plimbă de 7 luni între ministere

Radu Tudor intervine în scandalul momentului: Legea apărării, căutată de toată lumea, se plimbă de 7 luni între ministere

Legea apărării căutată de toată lumea se plimbă de 7 luni între ministere, susține Radu Tudor, analist militar și realizator Antena 3 CNN.

"Este vorba despre un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Acest proiect a fost pus în procedură de transparenţă legislativă, pentru dezbatere publică, pe site-ul MApN în iulie 2023.

E cu atât mai gravă această nepermisă întârziere cu cât, între timp, teritoriul României a fost lovit de drone ruseşti, în mod accidental, de mai multe ori, în zona Deltei Dunării, fapt care a generat o emoţie publică inevitabilă şi o reacţie cu măsuri militare multiple din partea MApN, inclusiv pentru populaţia civilă.

Mai mulţi lideri civili şi militari din NATO, inclusiv Preşedintele Comitetului Militar al NATO, Amiralul Rob Bauer, au declarat că ţările aliate trebuie să fie pregătite pentru a întări apărarea şi a genera o cooperare strânsă cu populaţia civilă, ce trebuie implicată în măsurile de apărare şi rezilienţă militară în faţa pericolului rusesc în creştere.

Având în vedere dezbaterile ample din societate, informaţiile şi analizele zilnice din media, faptul că cea mai mare parte dintre miniştri sunt şi parlamentari şi nu au grăbit adoptarea modificărilor la Legea 446 arată responsabilitatea comună a Guvernului şi Parlamentului pentru situaţia în care ne aflăm.

Iată ce spunea MApN anul trecut în Iulie într-un comunicat :

Una dintre cele mai importante prevederi este adăugarea unei noi categorii de personal, militar voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naționale, precum şi crearea cadrului legal privind participarea la programul de pregătire militară de bază a acestora. Astfel, pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen. Prin introducerea acestui concept se are în vedere creşterea cantităţii şi calităţii rezervei de mobilizare, care s-a diminuat progresiv ca urmare a suspendării, începând cu 1 ianuarie 2007, a serviciului militar obligatoriu pe timp de pace. Ca urmare, cetățenii români care vor executa, după adoptarea actului normativ, serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen pot reprezenta o sursă importantă pentru completarea rezervei de mobilizare a Armatei României. Conform propunerii legislative, pe timpul derulării programului de pregătire militară de bază, militarii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistență medicală și medicamente, precum și de indemnizație lunară, similare militarilor în termen cu gradul de soldat, şi se vor supune prevederilor legilor şi regulamentelor militare. La finalizarea programului de pregătire, aceștia vor primi o indemnizație reprezentând trei câștiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata, urmând ca centrele militare să îi ia evidență și să îi introducă în rezerva operațională.

O altă prevedere a proiectului se referă la crearea cadrului legal privind instruirea rezervei operaţionale pe timp de pace, similar rezerviștilor voluntari, avându-se în vedere necesitatea menţinerii aceluiaşi nivel de pregătire militară a acestor categorii de rezervişti care pot completa, în situaţiile prevăzute de lege, structurile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale. Totodată rezerviștii pot fi concentrați, pe timp de pace, pentru îndeplinirea unor misiuni pe o perioadă determinată, potrivit nevoilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.

Proiectul își propune, totodată, stabilirea cadrului legal privind efectuarea recrutării-încorporării, în situaţia reinstituirii serviciului militar obligatoriu în calitate de militar în termen, potrivit legii, respectiv pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu. Elaborarea pe timp de pace a unui plan anual de recrutare-încorporare este necesară pentru fundamentarea documentelor de planificare operaţională, administrativă şi bugetară la nivelul structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, precum și al celorlalte instituții cu atribuţii în domeniul apărării și securităţii naţionale.

De asemenea, se abrogă prevederea privind obligativitatea prezentării cetăţenilor încorporabili şi rezerviştilor la centrul militar cu prilejul schimbării domiciliului, având în vedere că prin Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor se vor pune la dispoziţia structurilor Ministerului Apărării Naţionale cu atribuţii privind evidenţa recruţilor şi a rezerviştilor, informaţiile necesare pentru actualizarea bazelor de date proprii, inclusiv cele referitoare la schimbarea domiciliului.

Prin noua lege, se va reglementa recunoaşterea executării serviciului militar de către cetăţenii care au îndeplinit această formă de pregătire în armatele altor state și, totodată, se va clarifica modalitatea prin care cetăţenii români, respectiv, cetăţenii încorporabili, rezerviştii voluntari şi rezerviştii îşi exercită dreptul şi obligaţia constituţională de a apăra ţara. Astfel, în funcție de starea excepțională instituită sau declarată, de locul în care își au domiciliul, în România sau în străinătate, precum și de prezența/absența temporară în/din țară, aceștia se vor prezenta pe baza înștiințării în scris la domiciliul din România, în locul, la data şi ora prevăzute în ordinul de chemare sau în locul și la termenul prevăzute de lege.

Alte prevederi din proiectul de lege includ reglementarea modului de păstrare a locului de muncă pe toată durata cât salariaţii participă la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare, sunt concentraţi/mobilizaţi, conform legii, sau îndeplinesc serviciul militar în declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, precum și crearea cadrului legal prin care centrul militar poate chema de cel mult trei ori pe an cetățenii încorporabili, recruţii şi rezerviştii pentru clarificarea situaţiei militare", a scris Radu Tudor pe blogul său..


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Romania to participate in Kazakhstan International Exhibition

Cristian Diaconescu a avut dreptate dar a dat inapoi la cererea celor care au anulat alegerile . Atât Bild cât și Pravda informează că la Ryad s-a discutat despre retragerea trupelor americane din Europa de Est.

_ Arborii gravați evidențiază modalitatea de conservare a culturii sami

_ Inter Miami își cere scuze pentru absența lui Messi în Hong Kong

_ Companiile care ignoră riscurile climatice sunt pedepsite de piețe, arată un nou studiu

_ Camera Deputaţilor a adoptat proiectul pentru instituirea pe 14 mai a Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel

_ „Uciderea brutală care a uimit astăzi pe toți cei de la Centrul de Televiziune BBC”: Cum au spus colegii „devastați” lumii despre „crima fără sens” a lui Jill Dando - acum 25 de ani astăzi

_ Oficial: Zeci de proiecte din bani europeni în administrația PNL din Caraș

_ Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

_ Datele de la MAXI J1820+070 arată că Einstein avea dreptate cu privire la modul în care materia se cufundă într-o gaură neagră

_ Christian Horner a fost forțat să nege pretențiile că este vinovat pentru „degradarea proiectului Spice Girls TV”, după ce soția Geri „a refuzat o afacere profitabilă”

_ Magistrați eliberați din funcție de Klaus Iohannis

_ Un fotomodel celebru anunţă naşterea celui de-al patrulea copil

_ Marcel Ciolacu face primul anunț pe anul 2024 despre aderarea Republicii Moldova la UE, după discuții oficiale

_ Războiul din Ucraina, ziua 733. Zelenski: Rusia va încerca o nouă ofensivă în Ucraina încă din luna mai

_ BREAKING - Israelul a declanșat un atac la scară largă în Iran: a început 'Operațiunea Răzbunarea'

_ Cartografierea cât costă Netflix în fiecare țară

_ Premierul Israelului continuă contrele cu Joe Biden: 'Ofensiva terestră este necesară pentru a distruge Hamas în Rafah'

_ Carl Weathers, faimos pentru că a jucat Apollo Creed în Rocky, a murit la 76 de ani

_ Spania şi Irlanda cer o investigaţie a UE pentru a stabili dacă Israelul respectă drepturile omului în Fâşia Gaza

_ Sutton, fundaș de colț al Lions, căutat pentru violență domestică

_ Franța plănuiește ceremonii separate pentru a aduce un omagiu victimelor franceze din Israel și Gaza

Securistoidul Pantazi un analfabet funcțional în domeniul economiei declara ritos că "distributivismul este baza marxismului". Mai dobitocule doctrina distributivista a fost creata de un Papă si dezvoltata de un alt Papă

_ Senatul francez respinge acordul de liber schimb UE-Canada

_ Kyle Walker scapă de scandalul de paternitate în timp ce iese cu cei trei copii ai lui și ai lui Annie Kilner pentru amicalul Angliei împotriva Braziliei

_ Boeing lansează un videoclip cu testele de oboseală din fabrică pentru a demonstra că se poate avea încredere în aeronave după mărturia devastatoare a avertizorilor

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Rachete pentru Ucraina? Propaganda de război bizare germană pe canalul pentru copii prezintă arme vorbitoare

_ Noua bază de date aruncă lumină asupra violenței din centrele de detenție din Grecia

_ ÎPS Teodosie a scăpat cu o mustrare orală în ședința Sfântului Sinod (surse)

_ Continuarea cererilor de șomaj Top 1,9 milioane de americani - cea mai mare din ultimii 3 ani

_ Nu există nicio regulă care să împiedice băncile să plătească rate îngrozitoare: SYLVIA MORRIS numește cei mai mari infractori

_ Maya antică și-a binecuvântat terenurile de minge: Cercetătorii găsesc dovezi ale ofrandelor ceremoniale în Mexic

_ Este timpul ca GOP să se unească în spatele lui Trump

_ Au pus blocajele în mișcare o revoltă globală?

_ La bucată! Legendarul culturist timișorean Florin Teodorescu își vinde sala de sport de pe patul de spital!

_ LIVE VIDEO | Cătălin Cîrstoiu NU se retrage: 'Nu am făcut nimic care să imi dea perspectiva că sunt în stare de incompatibilitate'

_ Bureții oceanici sugerează că Pământul s-a încălzit mai mult decât se credea; unii oameni de știință îndoielnic

_ Monfils, Pouille şi Wawrinka au obţinut wild-carduri pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo

_ Marcel Ciolacu, după ce păcănelele au fost interzise: Nu mi-e frică de nimeni și voi merge până la capăt!

_ McDonald's va scoate „cel mai bun burger vreodată” împreună cu alți favoriți ai fanilor în schimbarea majoră a meniului

_ Poliția Română: Succese în lupta împotriva traficului de persoane în 2023 - 187 acțiuni și 35 grupări destructurate

_ Listele de așteptare ale NHS pentru evaluările autismului au atins un nivel record după o creștere „seismică” a gradului de conștientizare a afecțiunii

_ Scaffolder găsește mașina furată în doar o oră după ce Apple AirTag ascuns îl conduce direct la motorul dispărut

_ Comparații înfricoșătoare între incendiul de la Valencia și dezastrul Grenfell, deoarece placarea este din nou din vina pentru incendiul spaniol al blocului turn

_ 'Credeam că îmi pot lua adio de la viața sexuală' - Cum a fost salvat pacientul

_ „Mașina genetică a timpului” dezvăluie culturi complexe de cimpanzei

_ Evaluarea de aprobare a lui Donald Trump este mai mare cu generația Z dec�t orice altă grupă de v�rstă

_ Bunica și-a făcut primul tatuaj la vârsta de 98 de ani, ca un omagiu cu cerneală adus nepotului ei după ce acesta și-a luat viața

_ Veste importantă pentru pensionari! Noi beneficii asigurate prin Casa Națională de Pensii/ VIDEO

_ Contractele futures din SUA, piețele globale alunecă, dolarul și randamentele cresc din cauza escaladarii războiului din Ucraina

_ Urmăriți: Eco Loon le spune britanicilor „Există o problemă morală” cu a avea copii

_ Campionul mondial la javelin, Kitaguchi, pune marcajul la Tokyo

_ EPHRAIM HARDCASTLE: Prințul Andrew se bucură de lumina reflectoarelor la slujba de mulțumire cu regele Charles, William și Kate absenți

_ Jeremy Vine uimește fanii anunțând că este bisexual în direct la televizor într-o gafă ciudată - în timp ce telespectatorii îl compară cu Alan Partridge

_ 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor: cum au intrat unele farse în istorie

Subordonat rețelei soroșiste ca și Nicușor Dan, Bilderbergul Merz pune biciul pe germani. Germania se înarmează până în dinți și vrea să taie pensii, ajutoarele sociale și subvenția pentru energie

_ Misiunea de menţinere a păcii a ONU, atacată în capitala Republicii Democratice Congo

_ Amendă record pentru un politician, după ce a numit 'pedofili' doi oameni, într-o dispută pe rețelele sociale

_ Dulce sau sărat? Asta spune despre tine gustul tău în gustări, conform științei


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 859, afisate in 15 pagini.