Un oraș întreg a fost pustiit, iar peste 5.000 de oameni au murit în zilele celor mai cumplite bătălii purtate de oștile lui Avram Iancu, împotriva insurgenților maghiari. Mărturiile evenimentelor petrecute în mai 1849 în Abrud au fost relatate de Avram Iancu, într-un raport redactat la câteva luni de la încheierea revoltelor.

Avram Iancu (1824 - 1872) a fost unul dintre cei mai importanți lideri ai românilor din Transilvania, în timpul Revoluției de la 1848 – 1849. Implicat direct în mișcările revoluționare, Avram Iancu a oferit, la câteva luni după închierea conflictelor, un raport detaliat asupra evenimentelor petrecute în Transilvania la mijlocul secolului al XIX-lea. Mărturia lui Avram Iancu datează din noiembrie 1849 și este adresată Gubernatoriului civil și militar din Transilvania sub titlul "Raportul prefectului Avram Iancu despre faptele gloatelor românești aflate sub ordinul său, în timpul războiului civil din Transilvania în anii 1948 – 1849".

Lovitura lui Hatvani
Cele mai controversate relatări ale lui Avram Iancu se referă la măcelurile din Abrud, în luna mai a anului 1849. În primăvara anului 1849, Avram Iancu organizase rezistența românilor în Munții Apuseni, în vreme ce guvernul maghiar încerca lichidarea acesteia fie prin tratative de pace, fie prin forță militară. Deputatul român Ioan Dragoș a fost trimis la Abrud pentru a cere un armistițiu urmat de depunerea armelor de către români. În timpul negocierilor din luna mai 1849, trupele maghiarilor conduse de maiorul Imre Hatvani au înaintat spre Abrud și au pus stăpânire pe oraș, luându-i prin surprindere pe liderii românilor. Trupele lui Hatvani numărau 1400 de soldați cu trei tunuri, iar lor li s-au adăugat 600 de localnici capabil de a purta arme, afirma Avram Iancu. Localnicii români din oraș au fost dezarmați chiar în acea noapte, iar mai mulți fruntași români, printre care prefecții Ion Buteanu și Petru Dobra, rămași în Abrud, au fost puși sub pază și apoi arestați. Iancu s-a retras în tabăra sa din Câmpeni, unde, în zilele următoare, a primit scrisori de la deputatul Ioan Dragoș, în care i să predea armele.

Căpitanul insurgenților și-a pierdut cumpătul

Conflictul din Abrud a pornit la scurt timp după sosirea trupelor de insurgenți maghiari, din cauza maiorului Hatvani, care a decis ruperea armistițiului și a ucis un localnic. "Un român din Roșia, anume Crișianuțiu, la vederea trupei maghiarilor zise către unii dintre ei să nu se bucure prea de timpuriu, că mai întâi să aștepte ce vor zice la aceasta moții. Atunci Hatvani s-a înfuriat într-atâta încât pe acel nefericit l-a ucis cu mâna sa, înjunghiindu-l cu sabia. Încurajați de aceasta, sălbaticii săi luptători se aruncară în locurile publice asupra românilor, străbătură și în casele lor, spurcând, prădând și omorând fără deosebire de vârstă și sex. Mai mulți au fost spânzurați, apoi chiar și în acea stare insultați", afirma Avram Iancu în raportul său, publicat integral în volumul "Luptele românilor din Ardeal 1848 – 1849" (București, 1919).

Veștile cumplite s-au răspândit cu repeziciune și i-au revoltat pe munteni. Oamenii au pornit spre tabăra lui Avram Iancu din Câmpeni, pentru a participa la represalii.

În 8 mai 1849, trupele lui Avram Iancu sprijinite de localnici au înconjurat Abrudul și Roșia Montană. unde se aflau trupele lui Hatvani. În Roșia, 300 de militari maghiari au fost uciși, iar satul a fost incendiat, în timp ce pierderile suferite de oștile lui Iancu au fost mici, scria liderul moților. 

Hatvani a ordonat uciderea prefectului Dobra și a mai multor români din Abrud, în timp ce Ioan Buteanu a rămas în arest și avea să sfârșească două săptămâni mai târziu, spânzurat.

Atacul oastei lui Avram Iancu asupra Abrdului a început în după-amiaza de 9 mai 1849. După o luptă cumplită, insurgenții lui Hatvani au fost nevoiți să se retragă spre Brad. O parte din populația civilă i-a urmat. Urmăriți de oștile lui Avram Iancu, au fost măcelăriți, iar orașul Abrud a fost incendiat.

În dimineața de 10 mai, Abrudul asediat oferea o atmosferă sinistră. "Lupta nu încetase însă. Căci focul în cea mai imediată apropiere a orașului continuă toată noaptea. Era foarte întuneric, plouase de la miezul nopții până dimineața, când se lăsă o ceață groasă, acoperind împrejurimile. Bătut și blocat din toate părțile, Hatvani se văzu silit se se retragă pe o cale oarecare. În ziua de 10 mai, la 4 dimineața, favorizat de ploaie și ceață începu retragerea spre Cernița, pentru a scăpa spre Brad. Pentru a masca retragerea sa și poate pentru a nu se expune răzbunării românilor, Hatvani luă cu el mai multe familii ungurești. El forță însă și mai multe familii fruntașe românești să-l urmeze, probabil pentru a le pune la nevoie în fața focului și a lăncilor românilor și a se salva pe sine însuși. El luă și pe prefectul Buteanu. Reuși să scape cu puținele rămășițe ale trupelor sale", scria Avram Iancu, în raportul său.

Măcelul din Abrud

Cea mai mare parte a trupelor maghiare a rămas în Abrud. "Aici se apărară cu ultimele forțe în biserici, case și beciuri, până când au fost biruiți complet de focul de tun și cel de pușcă al românilor. Când au văzut cadavrele fruntașilor și a altor frați întinse pe piața orașului, furia lor ajunse la culme. Toți maghiarii care n-au putut să se salveze au fost măcelăriți. Mulți au fost ascunși de românii din Abrud în casele lor și astfel au fost salvați. Orașul luase foc din cauza împușcăturilor. Acum însă glotașii înfuriați dădură foc celor mai multe case ungurești. Din toate părțile se cerea trădătorul Dragoș – astfel îi zice poporul. El fu găsit într-un beciu, târât afară și rupt în bucăți. Astfel se termină prima luptă cu Hatvani. Numărul insurgenților morți, inclusiv unguri abrudeni, se poate evalua fără exagerare la 2.000. Pierderile poporului românesc au fost foarte mici", scria Avram Iancu, în raportul său, publicat integral în volumul Luptele românilor din Ardeal 1848 – 1849 (București, 1919).

A doua bătălie, peste 2.500 de morți
În timpul retragerii din Abrud, maiorul Hatvani a promis că se va întoarce pentru a se răzbuna. Peste o săptămână a avut loc cea de-a doua bătălie de la Abrud, care s-a soldat cu o înfrângere a trupelor lui Hatvani, din care au pierit peste 2.500 de oameni. Căpitanul insurgenților a reușit să fugă.

"Hatvani scăpă printr-o trecătoare laterală. Câți au scăpat împreună cu el nu se știe. Unii spun că au scăpat mai mult de o sută, astfel întreaga amată a lui Hatvani a fost complet nimicită, în adevăratul sens al cuvântului. La aceștia trebuie să mai adăugăm pe familiile ungurești care au urmat pe Hatvani. Acei dintre fugari care se aflau amestecați printre soldați au fost mai toți uciși, ceilalți, separați de armată, au scăpat cei mai mulți, mai ales femei și copii, căci nu au fost urmăriți dinadins", afirma Avram Iancu, în raportul său, potrivit autorilor volumului "Luptele românilor din Ardeal 1848 – 1849" (București, 1919).

Atrocitățile Revoluției de la 1848 - 1849

Avram Iancu a aruncat vina pe rebelii ultra-maghiari pentru o serie de atrocități din vremea Revoluției din 1848 – 1849. "Cruzimile comise de dușmanul barbar cu această ocazie sunt în adevăr înspăimântătoare. Nu a fost de ajuns că asasinau fără milă bătrâni și femei nevinovate, ei puneau la piepturile reci ale mamelor ucise copii de țâță pentru a-i omorî încetul cu încetul. Mulți dintre acești copilași fură găsțiți după trei zile încă vii, cei mai mulți au murit însă de foame", scria Avram Iancu, în raport.

Cronicarii străini care au călătorit în Transilvania anilor 1848 – 1849, când comunitățile de români, maghiari, sași și secui erau implicate în război civil, l-au descris în cuvinte dure pe Avram Iancu, cel care la acea vreme conducea moții implicați în acțiunile revoluționare.

"A fost simțită cu mare întristare intrarea trimufală a bandelor de români, ai căror conducători, Avram Iancu, Moga (n.r. Iosif Moga, tribun), Micaș (n.r. Florian Micaș, avocat), dar și ceilalți, călăreau alături de colonelul Urban și de un alai de ofițeri imperiali. Aceștia erau asasinii maghiarilor neînarmați și jefuitorii orașelor și satelor maghiare, care s-au remarcat doar în acest mod", relata autorul englez John Paget, căsătorit cu tânără din nobilimea maghiară și stabilit pentru o perioadă în Cluj Napoca, la mijlocul secolului al XIX-lea.

Unii dintre autorii străini au încercat să ofere explicații pentru situația critică din Transilvania, de la mijloculul secolului al XIX-lea.

"Frământările printre români, ce au dus la această teribilă jaquerie (răscoală), au început cu adunările publice întrunite după Revoluția franceză din februarie cu scopul de a obține ridicarea religiei ortodoxe – credința autohtonă a Transilvaniei din perioada Imperiului Bizantin – la același nivel cu celelalte credințe apărute mai târziu acolo, precum și de a obține ridicarea limbrii române la statutul oficial egal cu acela de care se bucură limbile respective ale sașilor, maghiarilor și secuilor. Credința și convingerea mea fermă este că dacă aceste cereri drepte, raționale și îndreptățite ale românilor ar fi fost satisfăcute cu anticipație de către aceia care erau îndrăgostiți și mai mult de cuvintele de libertate, filantropie și reformă decât de punerea lor în practică, sfâșietoarele scene care au pustiit Transilvania nu s-ar fi petrecut niciodată. Gruparea ultramaghiară a desconsiderat cererile îndreptățite, corecte și naționale ale românilor referitoare la religia și naționalitatea lor", scria Andrew Archibald Paton, un celebru diplomat orientalist englez carea a vizitat Transilvania în toamna anului 1849, potrivit autorilor volumului "Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea", editat de Academia Română.

(Fluierul)