![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Ziua Mondială a Animalelor, marcată miercuri, la Muzeul Antipa![]() Ziua Mondială a Animalelor, marcată miercuri, la Muzeul AntipaÎn acest an, va avea loc un târg de adopţii pe peluza muzeului. Manifestările de miercuri sunt organizate la Muzeul ANtipa în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia de Mediu-Serviciul Ecologie Urbană, Jandarmeria Română, Autoritatea Pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) şi Asociaţia TNR. Iubitorii de câini şi pisici sunt invitaţi de ASPA şi Asociaţia TNR la târgul de adopţii care va avea loc pe peluza Muzeului. „Sperăm ca toţi participanţii să-şi găsească un companion blănos. ASPA şi TNR precizează că patrupedele sunt sănătoase, microcipate, deparazitate, vaccinate şi, în funcţie de vârstă, sterilizate”, transmit reprezentanţii muzeului. De asemenea, vizitatorii pot participa la demonstraţii de dresaj canin şi ecvestru susţinute de Jandarmeria Română. Cei mici vor avea şi o zonă dedicată pentru exersarea abilităţilor artisitice, unde vor putea desena, colora animaluţele lor preferate. Iată programul activităţilor: 10.00-19.00 - Vizitarea gratuită a expoziţiei permanente 10.00-16.00 – Târg de adopţii – câini şi pisici 10.00-18.00 – Desene colorate cu animale preferate 12.00-18.00 – Demostraţii de dresaj canin şi ecvestru Ziua Mondială a Animalelor a luat naştere în urma convenţiei ecologiştilor din Florenţa, în anul 1931, şi a avut drept scop atragerea atenţiei asupra creşterii alarmante a numărului speciilor de animale pe cale de dispariţie. În prezent, această zi are menirea de a recunoaşte rolul important ocupat de animale atât în natură, cât şi în viaţa oamenilor.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu