01:00
Comentarii Adauga Comentariu

SEPARATISM MAGHIAR IN INIMA ROMANIEI. Harghita: Focuri aprinse în 28 de localități pentru luminarea hotarelor ținutului secuiesc pentru separarea teritoriala a asa-zisului Tinut Secuiesc

Zeci de focuri au fost aprinse, sâmbătă seara, în 28 de localități ale județului Harghita, în cadrul unei acțiuni prin care s-a dorit 'luminarea hotarelor Ținutului secuiesc' și s-a solicitat autonomie teritorială pentru maghiarii din zona respectivă - informează Agerpres

Manifestarea, organizată de Consiliul Național Secuiesc (CNS), a început concomitent în toate cele 28 de localități din Harghita, dar și în alte câteva zeci din Covasna și Mureș, a cuprins o slujbă religioasă, în unele localități discursuri și programe folclorice, s-a intonat imnul Ungariei și cel secuiesc, după care s-au aprins focuri de tabără ori lanterne, faruri de la autoturisme și reflectoare.

Cu această ocazie, s-a dat citire unei proclamații semnată de președintele CNS, Izsak Balazs, în care se arată că viitorul acestei regiuni nu poate fi imaginat decât "ca o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, cu prerogative sporite, situată între limitele sale regionale firești, formate în cursul istorie'.

În proclamație se mai precizează că prin această acțiune secuii doresc să aducă la cunoștința Guvernului României și lumii întregi că vor să dispună de dreptul lor de autodeterminare și solicită autonomie teritorială.

'Dorim, prin acest mod, să aducem la cunoștința Guvernului României, dar și a întregii lumi, că ținutul secuiesc există și dorim să accentuăm din nou aspirația noastră istorică formulată cu ocazia Adunării Naționale a Secuilor de la Ditrău: vrem să dispunem de dreptul nostru de autodeterminare, iar în baza acestui drept solicităm autonomia Ținutului secuiesc, în cadrul statului Român!', se arată în proclamația menționată.

Totodată, în document se menționează că secuii doresc pace și dialog și solicită Guvernului inițierea unui dialog pe această temă.

Acțiunea din Harghita nu a fost sprijinită în mod oficial de organizațiile teritoriale UDMR din județ, dar la ea au participat și unii membri ai Uniunii.

Consiliul Național Secuiesc este o organizație care militează pentru autonomia teritorială a maghiarilor, dar demersurile sale de până acum au fost respinse atât de Justiția din România, cât și de Comisia Europeană. Hotărârile aprobate de mai multe consilii locale, de organizare a unor referendumuri locale privind înființarea așa-zisei "regiuni autonome Ținutul secuiesc" au fost anulate de instanță, iar inițiativa cetățenească europeană referitoare la protejarea regiunilor cu particularități lingvistice, pentru a nu suferi dezavantaje economice în politica de coeziune a Uniunii Europene, depusă de președintele CNS, împreună cu alte șapte persoane, a fost respinsă de Comisia Europeană.

Citiți si: Ziaristul Catalin Striblea - "Primăriile românești, obligate să facă focul secuiesc în Harghita". Sau cum sprijina Guvernul Ponta separatismul extremist maghiar impotriva Articolului I din Constitutia Romaniei


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Pavel Bartoș a vrut să-l cunune pe Smiley, la Românii au talent. În glumă, desigur

Reprezentantul SUA pentru Siria: Turcia a dat asigurări că intervenția din Siria nu va fi de lungă durată

SUA: Liderii Partidului Democrat califică drept ''o rușine'' acordul negociat de SUA cu Turcia

SUA: Casa Albă neagă condiționarea acordării ajutorului militar Ucrainei de investigarea alegerilor din 2016

Autoritățile franceze au reușit să prevină un atentat inspirat de cel de pe 11 septembrie | VIDEO

Oficial american: Donald Trump a cerut investigarea lui Biden în schimbul ajutorului pentru Kiev

Tenis: Sorana Cîrstea s-a oprit în optimile turneului WTA de la Luxemburg

Liderii celor 27 de state UE au adoptat în mod oficial noul Acord Brexit

Reacții kurde la anunțul convenirii de către SUA și Turcia a unui acord de încetare a focului în nordul Siriei

Siria: Un consilier al președintelui Assad a calificat drept vag acordul de încetare a focului anunțat de SUA și Turcia

Procedura demiterii lui Donald Trump: Legături cu oligarhi, relațiile cu Ucraina și Rusia

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Bărbatul care sfidează toate problemele. A suferit un implant de penis, dar visează: "Vreau să am copii"

Marilena Rotaru despre scandalul Oana Stănciulescu: "Urmaşii bolşevicilor din ’46-’50 vor din nou să aresteze gândirea! Obiectul muncii lor sunt listele pe care se află cine are voie şi cine nu are voie să facă parte din această lume!"

Bancul zilei: Examen auto

Gabriela Firea susține că a fost ofertată de alte partide pentru a candida la Primăria Capitalei: "Am avut de multe ori tentația de a pleca"

Kurzii sunt ''incredibil de fericiți cu această soluție'', spune Trump după încetarea focului negociată de Pence cu Erdogan

Prezidențiabilul ADN: Interesul lui Iohannis, un guvern și un comisar agreat de Germania. Mureșan va ajunge premier | VIDEO

Cătălin Ivan: Alegerile nu sunt libere.Voturile, numărate de STS, înțelegere între Iohannis și Dăncilă | VIDEO

Avertizare de călătorie pentru Spania: Circulația rutieră, feroviară și aeriană, afectată vineri

Ivan: Nu mă tem de niciun candidat, ei fug de dezbateri. L-aș întreba pe Iohannis ce îl recomandă | VIDEO

Gabriela Firea, despre o posibilă susținere a Guvernului Orban: Tot PSD să fie salvatorul?

MAE/Atenționare de călătorie: Spania, Barcelona - Grevă generală vineri, 18 octombrie

Nathaniel Buzolic, Kol Mikaelson din The Vampire Diaries, vine la East European Comic Con

Dorina Lascăr - Curentul - Oamenii din presă ai lui Vântu - Episodul I - Dan Turturică, Ion M. Ioniță, Adrian Ursu, Ruxandra Săraru, Grigore Cartianu, Corina Drăgotescu, Nicolae Ulieru, Cornel Nistorescu, Oana Stancu, Alex Stoenescu

Ozana Barabancea slăbește văzând cu ochii. Cum a apărut în Oradea. "Bucurie și recunoștință"

IZOLAȚI ÎN ROMÂNIA? Ei sau noi? Maria Zăican - Bătrâna din pădure - VIDEO

Marile erori judiciare din România. Cazuri teribile cu oameni arestați, condamnați și torturați ca să recunoască crime și jafuri pe care nu le-au făcut

Donald Trump: Gruparea Stat Islamic este sub control

Boris Johnson, ''foarte încrezător'' că Parlamentul britanic va vota acordul său de Brexit

Summitul G7 din 2020 va avea loc într-unul dintre domeniile de golf ale lui Donald Trump

Cehia: Președintele Milos Zeman este în spital pentru ''odihnă''

Bacău: Un mort și un rănit într-un accident produs în localitatea Coțofănești

Actorii i-au adus ultimele omagii Tamarei Buciuceanu: "Oamenii plecau cu lacrimi în ochi de la spectacolele ei"

Un tânăr fără permis a lovit mașina unui pădurar, iar apoi a fugit

Întâlnire Iohannis - Macron la Bruxelles

Mircea Geoană este oficial noul secretar general adjunct al NATO

Fotbal: Rennes a vândut deja 25.000 de bilete pentru meciul de acasă cu CFR Cluj

Negocierile de aderare cu Turcia ar trebui suspendate din cauza invaziei în nordul Siriei, afirmă președintele PE

MAE anunță că a transmis către AEP o listă suplimentară de 55 de secții de votare în străinătate pentru prezidențiale

Tăriceanu: Orice prelungire a negocierilor prelungește agonia Guvernului Dăncilă

Justiția scoțiană se va pronunța asupra legalității noului acord privind Brexitul

Compania aeriană din România cu cele mai multe zboruri întârziate sau anulate

BREAKING Vicepreședintele SUA Mike Pence anunță: Turcia suspendă operațiunile militare din Siria

Fotbal: Dusan Uhrin Jr (Dinamo) - Gaz Metan are un joc ofensiv, trebuie să jucăm foarte bine

Michel Barnier, însărcinat să se ocupe și cu negocierea noii relații cu Londra după Brexit

Bianca Drăguşanu, primele declaraţii despre NUNTA cu IUBITUL MILIONAR

Banca Națională a României și Ambasada Irlandei în România, conferință despre impactul Brexitului

ALDE impune 12 condiții pentru susținerea Guvernului Orban: PNL să formeze un guvern monocolor

Un bărbat a murit în urma unui incendiu produs în județul Neamț

Fotbal-FIFA: Infantino vrea ca suporterii vinovați de rasism să nu mai aibă acces pe niciun stadion din lume

Accident mortal în Bacău: Un șofer a murit, după ce a intrat pe contrasens și s-a izbit de un TIR

Alegeri locale duminică în Republica Moldova: Secțiile de votare vor beneficia de un sistem de supraveghere video

SUA și Turcia au ajuns la un acord privind o încetare a focului în Siria, a anunțat Mike Pence

Cum a devenit un fost alcoolic și dependent de narcotice campion mondial la box tailandez

A început montarea iluminatului festiv pentru Crăciun în Sibiu

Viteza i-a fost fatală: Un bărbat de 63 de ani a murit, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul

Tăriceanu, despre o guvernare cu PMP : Nu mi se pare normal să avem prezenți turnătorii Securității

SUA avertizează că ar putea introduce sancțiuni suplimentare împotriva Turciei

Liderii europeni aprobă printr-o declarație noul acord privind Brexitul


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 107, afisate in 2 pagini.



ieri 05:17 CITATUL ZILEI