07:11
Comentarii Adauga Comentariu

_ Războiul din Ucraina. Iranul trimite Rusiei sute de rachete balistice

Războiul din Ucraina. Iranul trimite Rusiei sute de rachete balistice

Iranul a furnizat Rusiei un număr mare de rachete balistice puternice, aprofundând cooperarea militară între cele două ţări sancţionate de SUA, potrivit unor declaraţii acordate în exclusivitate pentru Reuters.

Iranul a furnizat aproximativ 400 de rachete, dintre care 110 de arme balistice cu rază scurtă de acţiune, cum ar fi Zolfaghar, au declarat trei surse iraniene, relevă Reuters. Această rachetă mobilă  este capabilă să lovească ţinte la o distanţă cuprinsă între 300 şi 700 km, spun specialiştii.

Ajutorul a fost trimis la  începutul lunii ianuarie, după semnarea unui acord între oficiali iranieni şi ruşi, în cadrul unor întâlniri la Teheran şi Mosova desfăşurate la finalul anului trecut, a declarat una dintre sursele iraniene.

Potrivit sursei citate, un oficial militar iranian a anunţat că Iranul a efectuat patru transporturi de rachete către Rusia, iar în perioada următoare vor fi aşteptate şi altele. O altă sursă a declarat, pentru aceeaşi sursă, că rachetele au fost transportate atât prin Marea Caspică, dar şi cu avionul.

O sursă militară ucraineană a declarat, pentru Reuters, că administraţia de la Kiev nu a descoperit nicio utilizare a unor rachete balistice iraniene de către forţele ruseşti în conflict. Ulterior, un purtător de cuvânt al Forţelor Aeriene ucrainene a declarat la televiziunea naţională că nu deţine informaţii oficiale privind obţinerea de către Rusia a unor astfel de rachete.

Atât ministrul iranian al Apărării, cât şi cel din Rusia, nu au oferit comentarii pe acest subiect.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Ar trebui să cumpăr un apartament cu 20 de ani de închiriere?

_ Silvestru Șoșoacă, scrisoare explozivă către Diana Șoșoacă: Ai lipsă de rațiune și discernământ! Trezește-te, Diana!

_ Protestatarii anti-Israel promit să lupte și să apere tabăra Universității Columbia, în timp ce poliția antiterorism se adună lângă campus, după ce mulțimea a ignorat termenul limită al președintelui de la miezul nopții de a pleca

_ Florin Barbu, despre moţiunea opoziţiei privind declaraţia cu Nicolae Ceauşescu: Chiar simplă, fără conţinut

_ Aspersoarele și irigarea prin picurare îi ajută pe irakieni să învingă seceta

_ Ochii Goggia revin schiul în iulie după o fractură dublă a piciorului

_ De la vocea unui înger la activist politic: cum cântă Pie Jesu, școlarița Charlotte Church, a devenit un brand politic și acum se confruntă cu acuzații de antisemitism

_ COMENTARIU POSTA ZILNIC: Trebuie să ne înfruntăm pe cei care disprețuiesc societatea noastră tolerantă

_ VIDEO Șeful CNAIR face marele anunț: Când vom circula pe cea mai așteptată autostradă din România

_ Proiectul Start Up Nation 2024 a fost pus în consultare publică

_ O imagine mai clară a glaucomului: relația dintre desfășurare și agregare pentru miocilină asociată glaucomului

_ Fripturile pentru depozitare pe termen lung beneficiază de o reducere mare numai pentru weekendul Zilei Președinților

_ Creatori de sens: Cum standardele permit reutilizarea datelor în științele vieții

_ Bilete la finala Cupei FA pentru un FIVER! Man United subvenționează locuri pentru sub 16 ani la Wembley când se confruntă cu Man City luna viitoare

_ FBI avertizează cu privire la escrocherii cu coduri QR „răspândite” ale infractorilor cibernetici pentru a vă fura banii

_ �This Office is a Laughingstock global� � URMĂȚI: Avocatul Harry MacDougald Bats MAGA Cleanup and Wipes the Floor with Fani Willis � �n Georgia Argumente de �ncheiere

_ Avionul prăbuşit în regiunea Belgorod. Putin susţine că armata ucraineană a doborât aeronava

_ Descoperirea mecanismului de ciclizare a β-1,2-glucan sintetazei ciclice

_ Șeful BCR vrea schimbarea programului 'Noua Casă': Să fie case ieftine doar pentru anumite categorii profesionale

_ Donald Trump face o previziune șocantă: 'Dacă nu sunt ales, va avea loc o baie de sânge'

_ Modul în care datele privind audiența modelează jurnalismul canadian

_ Oamenii de știință dezvăluie rolul adsorbaților vecini și tunelul cuantic în difuzia la suprafață a atomilor de hidrogen

_ Cercetătorii explorează materiile prime și tehnologia de ardere pentru porțelan din cuptorul Xing de la sfârșitul secolului al VI-lea

_ Șeful Pentagonului somează Ucraina: 'Să nu atace rafinăriile rusești! Ar putea amenința piața mondială a energiei'

_ Un nou simbol pentru București: 'Bijuteria' de 10 milioane de euro e aproape gata și va fi inaugurată în acest an / VIDEO-FOTO

Sorina Matei despre Lovitura de Stat : Care Putin? Sistemul de la noi se comporta MAI RAU ca Putin

_ „Freedom Bonds”: SUA doresc obligațiuni de 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina, susținute de active rusești înghețate

_ EXCLUSIV: Denunțătorul care a dezvăluit o supraveghere flagrantă a politicii VA pentru veteranii cu răni cauzate de vaccin este făcut public

_ Am ieșit din căsnicia mea brutală - apoi fostul meu a găsit o nouă modalitate de a mă chinui prin „abuz ipotecar”: NADIA JEFFRIES spune ce trebuie să știe orice persoană care se gândește să divorțeze

_ Acești blugi H&M de 24,99 lire sterline arată la fel de bine ca perechea de 1.000 de lire sterline a lui Gucci, iată care sunt dupurile designerilor de denim pe care ar trebui să-i cumperi

_ Motreanu (PNL) are soluția pentru a stinge protestele agricultorilor. Ce le-a spus liberalilor în ședință (surse)

_ Aniversare transformată în agresiune sexuală! Pilot din Neamț, acuzat că s-a dat la o adolescentă de 15 ani în timpul zborului făcut cadou de părinţi

_ De ce Giovanni Pernice se va întoarce la Strictly Come Dancing: profesionistul Under-fire „i s-a oferit un contract”, iar BBC „îl sprijină pe tot parcursul”, dezvăluie KATIE HIND

_ Primul interviu al familiei regale daneze demonstrează că regina Maria deține „controlul deplin” și „își blochează soțul îmbufnat și divagabil” în urma scandalului său „afacere”, susține expertul în limbajul corpului

_ Avertisment de furtună de cel mai înalt nivel emis în Guangdong din sudul Chinei

_ Setul de date integrat, primul de acest fel, permite cercetarea dintre gene și ecosisteme

_ Miliardarul și megadonatorul democrat Reid Hoffman caută să se mute în străinătate după victoria lui Trump

_ Ucraina își primește miliarde, în ciuda faptului că directorul CIA l-a avertizat pe Zelenksy să nu mai fure atât de mulți bani

_ Bacteria mortală care se găsește în carnea de la supermarket: 1 din 15 pui proaspeți este 'puternic contaminat'

_ Studenţii suspendaţi în urma demonstraţiilor din SUA, invitaţi să-şi continue studiile în Yemen

_ Nvidia numește Huawei ca principal competitor, pentru prima dată

_ Anti-semitism campaigner threatened with arrest for being 'openly Jewish' cancels protest walk over safety fears

_ Decizie PNL Iași: Nu se fac alianţe locale cu PSD

_ Fostul deputat conservator Scott Benton este suspendat de la Comune din cauza rolului în lobby - creând o altă bătaie de cap în alegerile parțiale pentru Rishi Sunak

_ Analiză bombă a POLITICO: Greii UE sunt scandalizați de nominalizarea lui Mark Rutte la șefia NATO

_ Serverul stârnește dezbateri aprinse după ce s-a întrebat dacă copiii ar trebui să aibă voie în restaurante după ora 22:00 - dar ce părere aveți?

_ Guvernatorul Idaho semnează un proiect de lege care interzice utilizarea Medicaid și a asigurărilor de stat pentru tratamente de schimbare a sexului

_ SURSE DNA nu-i scapă `din gheară` pe socrii lui Cherecheș - Apelează decizia `blândă` aplicată acestora pentru darea de mită la judecătoarea ginerelui

_ PSG şi Borussia Dortmund sunt primele două semifinaliste ale Ligii Campionilor

_ Patriarhul Daniel, cuvânt de învăţătură: 'Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa'

_ O țară va folosi Inteligența Artificială pentru a prezice viitoarele infracțiuni. Experții avertizează asupra riscurilor pentru drepturile cetățenilor

_ LVMH boss to testify in trial of former French spy chief Squarcini

_ Bull run-ul Bitcoin îl vede depășind 66.000 USD - doar 3.000 USD mai jos

_ Prietenul, 36 de ani, și-a înjunghiat brutal iubita barmanta irlandeză, de 41 de ani, într-un pub în timp ce lucra, când relația lor s-a înrăutățit și a amenințat că se va muta înapoi la Dublin, a dezvăluit poliția

_ Proprietar de cafenea rastafarian, 74 de ani, care s-a împrietenit cu David Cameron, este găsit vinovat de agresiune sexuală după ce bâjbâia două femei

_ Cum a jucat Meghan jocul LONG: de la o actriță în mini-rochii strălucitoare până la siluetele sofisticate și raționalizate ale unei adevărate ducese

_ Virginia County a eliberat �n mod repetat un străin ilegal acuzat de infracțiuni sexuale �mpotriva unui copil, ignor�nd cererile ICE Detainer

_ Un ciclon se abate asupra Kenya, Tanzania, lovită de inundații

_ Dovada ca extraterestrii exista? Agențiile federale trebuie acum să livreze toate rapoartele OZN pentru a fi dezvăluite public - inclusiv materiale clasificate

_ Judecătorul Merchan țipă la avocatul lui Trump Todd Blanche când face glume despre procurorii lui Bragg care doresc să-l trimită pe Trump la închisoare


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17

Nr. de articole la aceasta sectiune: 961, afisate in 17 pagini.