Tenis: Australia a programat un nou turneu WTA înainte de Australian Open
Organizatorii australieni au anunțat programarea unui turneu suplimentar WTA la Melbourne, înaintea Australian Open, primul Grand Slam al anului, pentru a oferi jucătoarelor din carantină o șansă în plus de pregătire, transmite DPA.
Vor exista acum în total trei turnee WTA, pe lângă cele două programate între 31 ianuarie și 6 februarie, alăturându-se o nouă competiție între 3 și 7 februarie, pentru jucătoarele care s-au aflat în carantină strictă fără posibilitatea de antrenament.
Băieții vor avea două turnee ATP, care au fost amânate cu 24 ore și acum vor debuta pe 1 februarie, în timp ce competiția pe echipe ATP Cup va începe pe 2 februarie.
''Sunt momente deosebit de dificile pentru sportivii din carantina strictă și noi, împreună cu WTA și ATP, ne propunem să facem tot ce putem pentru a-i ajuta, a declarat Craig Tiley, directorul turneului Australian Open. Aceste schimbări aduse evenimentelor inițiale au fost făcute pentru a da celor 72 de jucători (în carantină strictă) puțin timp suplimentar pentru a-i ajuta să se pregătească. De asemenea, le vom acorda prioritate pentru lucruri precum antrenamentele, sală de fitness, băi de gheață''.
Toți jucătorii participanți la Australian Open trebuie să stea 14 zile în carantină, dar pot părăsi zilnic hotelul pentru cinci ore ca să se antreneze. În schimb, 72 de jucători care au venit cu curse charter în care s-au aflat persoane infectate au fost plasate într-o carantină strictă, fără posibilitatea de a părăsi hotelul, așa cum este cazul germancei Angelique Kerber și a elvețiencei Belinda Bencic.
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor online: Irina Giurgiu)
Comentarii:
Adauga Comentariu