Partitura unei lucrări de tinerețe a lui Mozart, vândută la licitație la Paris cu 372.500 de euro
O partitură originală a compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart, scrisă în tinerețe și provenită din colecția scriitorului Stefan Zweig, a fost vândută luni la Paris pentru suma de 372.500 de euro, potrivit casei de licitații Sotheby's, citată de EFE.
Partitura a reușit să dubleze prețul de pornire estimat la o sumă cuprinsă între 150.000 și 200.000 de euro.
Scrisă de mână în 1772, când Mozart avea 16 ani, partitura este o versiune unică a celui de-al cincilea și celui de-al șaselea menuet dintr-o serie de șase scrise pentru orchestră și compuse de muzician pe când se afla la Salzburg, între două călătorii pe care le realizase în Italia în vara acelui an, notează Sotheby's.
"A fost o epocă în care geniul său începea să se afirme și să compună numeroase opere de artă", potrivit casei de licitații.
Manuscrisul, singurul dintre cele ''Six Menuets K.164'' aflat în proprietate privată, a fost păstrat de sora sa, Maria Anna, la Salzburg și după mai multe secole a ajuns în mâinile scriitorului Stefan Zweig, un mare colecționar de obiecte care i-au aparținut lui Mozart.
Prețioasa partitură a fost scoasă luni la licitație în cadrul vânzării bibliotecii reputatului bibliofil elvețian Jean-Francois Chaponniere, decedat în în 2005.
Banii obținuți în urma licitației vor fi destinați unor fonduri private destinate promovării muzicii în rândul tinerilor.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Comentarii:
Adauga Comentariu