16:09
Comentarii Adauga Comentariu

Teodorovici: Am să prezint public situațiile legate de datoria publică și proiectul de buget; am văzut foarte multe minciuni

Ministrul demis al Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat luni că va prezenta în perioada imediat următoare, într-o conferință de presă, situația datoriei publice și proiectul de buget pentru 2020.

"Eu am să prezint săptămâna viitoare sau săptămâna aceasta, oricum până vine următorul guvern, într-o conferință de presă și public toate situațiile legate de datoria publică, că și aici am văzut foarte multe minciuni și nu numai, pe proiectul de buget. Toate elementele pe care ministerul de Finanțe le are în coordonare le veți avea clar prezentate pentru a evita orice speculație ulterioară", a afirmat Eugen Teodorovici, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Victoria.

De asemenea, el a menționat că se așteaptă ca, în perioada următoare, să urmeze discuții interesante și că ar fi închis anul fără a depăși ținta de deficit.

"Sunt convins că vom avea discuții foarte interesante în următoarele luni de zile. Pe de o parte ceilalți încercând să demonstreze incompetența pe care o dânșii o aduc cu sine și pe de altă parte o să mă auziți pe mine cu o singură replică pe care am s-o dau: de trei ani de zile am făcut ceea ce legea și promisiunile noastre electorale au stabilit în mediul public. Adică am închis fără probleme bugetul cu toate sumele necesare. Anul acesta a fost o alocare istorică pentru tot ceea ce înseamnă comunități locale pe probleme de dezvoltare locală și am fi închis și acest an spun eu cu ceea ce ne-am asumat ca deficit. Mai departe dumneavoastră o să analizați toate aceste informații", a mai spus Eugen Teodorovici. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Alegeri Prezidențiale Tur 1. Rezultate Parțiale Autoritatea Electorală Permantă după numărarea a 7,825,909 voturi. Dăncilă la peste 10 procente peste Barna și cu 12 procente în urma lui Iohannis

Un submarin american dispărut în 1944, găsit în largul coastei Japoniei

Evo Morales a primit azil politic în Mexic

HOROSCOP 12 noiembrie 2019: Zodiile care primesc astăzi oportunități suplimentare de a-și rotunji veniturile

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 noiembrie

Bolivia: Poliția cere armatei să intervină pentru a pune capăt violențelor; armata, mobilizată împotriva "grupurilor de vandali"

Fostul președinte american Jimmy Carter a fost internat în spital

Bolivia: Viitoarea președintă interimară anunță convocarea unui scrutin prezidențial

SUA se declară ''grav preocupate'' de situația din Hong Kong

Washington Post: Europa de Est se îndreaptă către o criză demografică

EXIT POLL - Alegeri Prezidențiale 2019 Turul I. SONDAJ SOCIOPOL: Iohannis pe Primul Loc, Dăncila la doar 2 procente in fața lui Barna

Alba: Bărbat mort după ce camionul său a fost lovit de tren; un călător din garnitură, cu traumatism cranio-cerebral

Poliția franceză a dispersat manifestanții catalani care blocau o autostradă la frontieră

Explicația tulburătoare a unui cercetător pentru DURERILE de spate ale oamenilor: Provine de la 4,37 ani lumină de noi

O navă militară israelienă a făcut o descoperire tulburătoare în apele teritoriale ale țării, la doar 15 km de Tel Aviv

Orban: Dacă vrea doamna Dăncilă dezbateri să facă cu mine, să vorbim despre dezastrul lăsat

Ambițiile Primăriei Capitalei. Vrea să refacă Parcul Unirii cu 8,5 milioane de lei

Mexicul îi acordă azil politic lui Evo Morales

Statele Unite condamnă violențele de la Hong Kong

Cluj: Circa 10.000 de oameni au cântat cu Brayan Adams la BT Arena

Reuniune de urgență, marți, a guvernului britanic, pe tema inundațiilor

Coreea de Nord denunță la ONU atitudinea SUA și a Coreei de Sud

Hong Kong: Situația rămâne tensionată, după ce poliția a tras cu gaze lacrimogene într-un campus universitar

Comisia JURI a PE va analiza marți candidaturile comisarilor desemnați de Franța, România și Ungaria

Un submarin din Al Doilea Război Mondial, dispărut în urmă cu 75 de ani, a fost găsit în largul coastei Japoniei - FOTO, VIDEO

CEx al PSD marți pentru analiza rezultatului obținut de Viorica Dăncilă la alegeri. Discuții despre excluderea Anei Birchall din partid

Prima țară din lume care introduce studiul schimbărilor climatice în școli

O carte pe zi: "Sociologia proastei guvernări în România interbelică", de Bogdan Bucur

Guvernul afgan oferă eliberarea a trei prizonieri talibani în schimbul unor străini răpiți de jihadiști

LIVE VIDEO Curtea Constituțională dezbate conflictul dintre CSM și fostul ministru al Justiției, Ana Birchall

Asociația Elevilor din Constanța cere sprijin pentru anularea prevederii care limitează accesul la liceu elevilor cu media sub 5

Ministrul Sănătății asigură cadrele medicale că plata salariilor aferente lunii decembrie va fi realizată la timp

Mihai Fifor explică de ce Klaus Iohannis nu vine la dezbatere: Știe că nu are cum să câștige. Fuge ca un laș

Google lucrează la un proiect secret care afectează milioane de americani. Ce fel de date colectează "Nightingale"

Iordania a dejucat o conspirație împotriva unor diplomați din SUA și Israel și a unor militari americani (presă)

Boală extrem de contagioasă, depistată în Ucraina, la granița României. Autoritățile au început să ia măsuri / Maladia fost eradicată în România în 1980

Parlamentul bolivian se va reuni marți în ședință extraordinară

Forțele israeliene au ucis un lider al organizației teroriste Jihadul Islamic

Mistreț proiectat într-o mașină, după un accident. Șoferul a ajuns în stare gravă la spital

Grav accident în Alba: Șoferul unui camion a murit lovit de tren

Peru: Fostul președinte Kuczynski, aflat în arest la domiciliu, spitalizat pentru aritmie cardiacă

Rapperul american Lil Reese, împușcat în gât, este în stare critică - FOTO

ULTIMA ORĂ Liviu Dragnea a fost adus, marți dimineață, la instanța supremă

Alcool și violență. Bărbat de 42 de ani adus la Poliție după ce l-a înjunghiat pe prietenul de 18 ani. Înainte, băuseră împreună

Trădare majoră la prezidențiale | Primarul PSD din Bacău: Multor pesediști le-a fost rușine să tragă pentru Dăncilă

Pentagonul avertizează asupra consecințelor care ar putea apărea după oprirea ajutorului militar acordat Ucrainei

Premierul Poloniei, scandalizat de un documentar Netflix despre lagărele de concentrare naziste

Dăncilă distribuie mesajul lui Iohannis din 2014 în care cerea dezbatere electorală: Cum e cu "atitudinea arogantă?"

O familie a obținut în instanță oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeș - Turda. Decizia se aplică "de îndată"

Comisia Europeană a aprobat, pentru prima dată, comercializarea unui vaccin împotriva Ebola

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Inițiativă neobișnuită | Autoritățile din Bârlad cer localnicilor să doneze brad de Crăciun orașului: De ce să cheltuim de la bugetul local

CCR discută astăzi conflictul dintre CSM și fostul ministru al Justiției, Ana Birchall

Prima emisiune de obligațiuni Capital Leasing IFN se listează, marți, pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al BVB

Fanii lui Napoli i-au spart mașina jucătorului Piotr Zielinski

Arad: Trafic întrerupt pe A1, unde sunt scurgeri de bitum dintr-o autocisternă implicată într-o tamponare

Gigi Becali: Tănase trebuia să fie convocat la națională. Merita să fie și Panțîru

Dosarul Gala Bute | Comisia Europeană: Decizia CCR privind completurile de 5 judecători poate fi aplicată

Ministrul Tineretului, Ionuț Stroe, vrea centralizarea în format electronic a sportivilor de performanță și a competițiilor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 560, afisate in 10 pagini.