08:12
Comentarii Adauga Comentariu

Boris Johnson nu exclude suspendarea parlamentului, pentru a forța un Brexit fără acord

Fostul ministru de externe britanic Boris Johnson, favorit la funcția de președinte al Partidului Conservator, va lăsa deschisă posibilitatea suspendării parlamentului pentru a forța un Brexit fără acord, relatează joi cotidianul The Times, citat de Reuters.

Într-o întâlnire privată cu parlamentari conservatori pro-Brexit, desfășurată săptămâna trecută, Johnson a dar asigurări că nu va exclude în mod explicit această posibilitate, a scris publicația menționată, citând un ''important deputat conservator favorabil ieșirii din Uniunea Europeană''.

Boris Johnson și-a lansat miercuri candidatura pentru a-i succede premierului demisionar Theresa May la conducerea Partidului Conservator și a guvernului, el insistând că Regatul Unit ''trebuie să iasă din UE pe 31 octombrie'' și a criticat amânarea Brexitului pe care a echivalat-o cu o înfrângere.

După trei ani de la referendumul privind retragerea din UE și ''două date limită pierdute'' - amânările Brexitului din martie și aprilie - populația britanică se simte ''dezamăgită'' și chiar ''exasperată'' de incapacitatea politicienilor de a pune în practică retragerea din blocul comunitar, a spus Boris Johnson în fața unei săli arhipline în cartierul londonez Westminster.

În opinia sa, alegătorii britanici se vor simți ''ușurați'' dacă în final se va realiza Brexitul, pentru că acest lucru va face posibil ca de atunci înainte guvernul să se concentreze pe alte probleme importante pentru Regatul Unit.

Boris Johnson concurează cu încă nouă politicieni consevatori într-o cursă al cărei deznodământ va fi cunoscut în a doua jumătate a lunii iulie în urma unui proces complex cu mai multe runde de vot în interiorul partidului. Fost ministru de externe în cabinetul Theresei May, Boris Johnson a demisionat din acest post în iulie 2018, criticând ceea ce considera a fi o abordare prea conciliantă a șefei guvernului în negocierile cu UE. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruștei)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Adevărul despre vitejia românilor. Ce spuneau străinii de acum 500 de ani despre curajul strămoșilor noștri pe câmpul de luptă

Un om de afaceri din Dolj a murit, după ce a fost bătut cu sălbăticie în trafic/ Cum a pornit conflictul

Prețul gazelor românești a ajuns în august la un nivel dublu față de cel de pe piețele internaționale

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Israel: Netanyahu nu cedează și cere formarea unui "guvern sionist puternic"

SUA îl dau în judecată pe Edward Snowden deoarece cartea sa, ''Permanent Record'', încalcă acorduri de confidențialitate

METEO #azi 18 septembrie 2019: Vreme rece, cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei/ Zonele în care sunt prognozate ploi

Franța va oferi pastile cu iod pentru aproximativ două milioane de oameni

Președintele TATA, Bogdan Drăghici, acuzat că ar fi violat și agresat sexual un minor, a fost scos din arest pentru percheziția informatică

Arad: Pensionară rămasă fără pensie după ce s-a oferit să recompenseze un bărbat care a ajutat-o la bagaje

Un roman care se citește pe nerăsuflate, în ciuda dimensiunilor sale. O carte pe zi: "Alb letal", de Robert Galbraith

Tânăra militantă pentru apărarea mediului Greta Thunberg a fost primită de Barack Obama

CCR discută sesizarea privind un posibil conflict între Guvern și Președinție

Iohannis: Deciziile referitoare la punerea în aplicare a hotărârii CCR le voi lua după publicarea și analiza motivării deciziei

CCR discută, miercuri, sesizarea PNL- USR pe legea ce sporește atribuțiile Poliției și Jandarmeriei

CCR dezbate, miercuri, sesizarea lui Klaus Iohannis pe modificarea Legii privind armele și munițiile

Dosarul maimuței găsite în Sectorul 5 al Capitalei: Au loc percheziții la casa lui Nuțu Cămătaru/ Polițiștii au găsit alte două maimuțe și o cămilă | VIDEO

Caz cumplit la Sanatoriul Moroieni. Un pacient a murit, după ce s-a aruncat de la etaj

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 septembrie

O familie de basarabeni face peste 1 milion de lei dintr-o afacere cu produse moldovenești deschisă în Capitală

Aviația militară belgiană a interceptat patru avioane rusești deasupra Mării Baltice

Reactorul 1 al Centralei de la Cernavodă a fost oprit controlat. Anunțul Nuclearelectrica

Un deputat PSD cere ca Ana Birchall să fie DEMISĂ din Guvern sau exclusă din partid

Fotbal: Cristiano Ronaldo susține că merită mai multe 'Baloane de Aur' decât Lionel Messi

Göteborg 2019. Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa la cel mai mare târg de carte din Scandinavia

Botoșani: Prefectul Dan Șlincu, lucrători ai Biroului Vamal Stânca-Costești și jandarmi au donat sânge

Senatul discută în plen, miercuri, proiectul lui Teodorovici privind impozitarea pensiilor speciale

Tu știi de ce ne-am luat rația de libertate? Doina Cornea, glasul disidenței anticomuniste, transmis printr-o păpușă (Partea a III-a)

Jurgen Klopp, antrenor Liverpool: Napoli poate câștiga Liga Campionilor

CITATUL ZILEI

HOROSCOP 18 septembrie 2019: O zi plină de vești bune pentru zodiile de Pământ

Senatul dezbate, miercuri, proiectul lui Teodorovici pentru modificarea programului "Prima Casă"

BCR lansează, miercuri, o platformă digitală dedicată creditelor ipotecare

CEDO condamnă Rusia la plata a peste 100.000 de euro despăgubiri pentru patru școli în limba română din Transnistria

Tatăl cântăreței Britney Spears a scăpat de acuzația că și-ar fi agresat unul dintre nepoți

CCR discută, miercuri, sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacșu la ANRE

Ședință CCR, miercuri. Părțile implicate în conflictul Guvern-Președinție vor susține opiniile

Venezuela: Punerea în libertate a vicepreședintelui parlamentului

Shinzo Abe va avea o întâlnire oficială cu Hassan Rouhani

Vladimir Putin va efectua o vizită oficială în Israel în ianuarie 2020

La Valetta acceptă 90 de migranți salvați în apele malteze

Tenis: Naomi Osaka a debutat cu o victorie la turneul de la Osaka (WTA)

Intervenția în forță a poliției în Gorj. Bărbatul împușcat de agenți, după ce i-a atacat cu o furcă, a murit la spital

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită controlat miercuri dimineața pentru lucrări de remediere la un parametru de proces

Conflictul Guvern - Președinție, dezbătut în ședința CCR. Premierul a reclamat refuzul lui Iohannis de a numi miniștrii interimari

CCR discută sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacșu ca vicepreședinte al ANRE

Tulcea: Telefonul verde și comisariatele de control din Deltă funcționează non-stop

ANM: Cod galben de vânt puternic în județele Caraș-Severin și Hunedoara

BNR lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema"140 de ani de la înființarea Societății de Cultură Macedo-Română"

Fotbal: Răzvan Lucescu, în semifinalele Ligii Campionilor Asiei cu Al Hilal

Judecata dosarului fostului trezorier PSD Mircea Drăghici poate începe. Înalta Curte a constatat legalitatea rechizitoriului

Cazul Caracal. Tribunalul Olt a prelungit mandatul de arestare preventivă pentru Gheorghe Dincă

DNA: Medic din Cluj, cercetat pentru luare de mită

Haltere: Elena Andrieș, locul 7 în clasamentul provizoriu la Mondialele din Thailanda

ȘTIRILE OREI 09.00 | 18 septembrie 2019

Cazul mașinii de Poștă jefuite în Balș: Patru bărbați au fost reținuți, printre care și poștașul, care ar fi fost implicat în tâlhărie

Medic din Cluj, cercetat de DNA: Ar fi luat mită de la zeci de persoane pentru a le ajuta să obțină pensie de handicap

Riscul unui Brexit fără acord rămâne real, avertizează Jean-Claude Juncker

Coface lansează cea de-a XI-a ediție a publicației TOP 500 CEE

O persoană rănită, în urma unui accident produs pe DN66, în Hunedoara


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 923, afisate in 16 pagini.