00:36
Comentarii Adauga Comentariu

Libia: Consiliul de Securitate al ONU, divizat, în pană de răspuns unanim

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit joi în legătură cu Libia fără să stabilească o strategie clară pentru a reclama rapid un acord de încetare a focului între beligeranți, în timp ce Statele Unite și Rusia continuă să opună rezistență unui proiect de rezoluție britanic, potrivit unor surse diplomatice, relatează AFP.

Aceste două țări s-au opus publicării unei declarații a Consiliului, au precizat sursele. La începutul conflictului, a fost făcută o declarație și nu sunt multe de adăugat, cu atât mai mult cu cât Londra propune de luni o rezoluție, fără succes, potrivit un diplomat.

Obiectivul reuniunii cu ușile închise, solicitată de președinția germană a Consiliului, a fost de "a avea un punct de vedere despre situația de pe teren din partea emisarului ONU, Ghassan Salame", a declarat ambasadorul german Christoph Heusgen.

Emisarul Națiunilor Unite le-a spus celor 15 țări membre ale Consiliului că este "foarte îngrijorat" de perspectiva unui conflict generalizat în acest weekend. "Forțele militare se apropie de zone rezidențiale" și "sunt mărturii potrivit cărora ambele părți primesc întăriri", a adăugat un alt diplomat.

Ghassan Salame a cerut, de asemenea, ca instanța ONU să ia o poziție fermă în privința încălcării embargoului asupra armelor impus actorilor libieni, potrivit mai multor surse.

"Situația umanitară este din ce în ce mai dificilă la periferia capitalei Tripoli", a adăugat emisarul, citat de diplomați.

De peste două săptămâni, omul forte din estul libian, mareșalul Khalifa Haftar, desfășoară o ofensivă militară asupra capitalei, unde se află sediul guvernului Fayez al-Sarraj, recunoscut de ONU. Potrivit diplomaților, Khalifa Haftar beneficiază de sprijinul Egiptului, Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite și al Rusiei, iar Fayez al-Sarraj de cel al Qatarului și Tunisiei.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Subiecte examen și bareme UMF CAROL DAVILA. Sunt 3000 de candidați înscriși

​Subiectele zilei: ​404 dosare de adopții internaționale dispărute fără urmă; Haos total în PSD. Cum a ajuns partidul la un pas de implozie

Templul sexului - Ce știm despre Insula pedofilului miliardar Jeffrey Epstein, prietenul lui Bill Clinton, și despre fetițele de 12 ani pe care Epstein le ducea pe insula lui.

LISTA AGENTILOR SOVIETICI pe care CEAUSESCU, prin UM 0920, ii tinea sub observatie! “Vreau sa aiba microfoane si-n pantofi!”

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Meleșcanu despre atacul armat de la Erbil, produs lângă Biroul Consular al României: Nu avem niciun element potrivit căruia români ar fi putut fi afectați

Stirile ProTV: Un angajat CFR cu 29 de ani vechime, șef de tură, prezintă ce are în frigider. "Asta este"

Iranul anunță capturarea unui petrolier în Strâmtoarea Hormuz

ADMITERE 2019: Înscrieri online la o facultate a UBB din Cluj, candidații nu mai trebuie să se prezinte la sediu

Bulgaria: Crescători industriali de porci: Cerem interzicerea totală a creșterii porcilor în "curtea din spate"

Angela Merkel își întărește statutul de strateg politic

Japonia: Incendiu premeditat la studioul de animație Kyoto Animation

Digisport: Abia acum s-a aflat. Ce i-a spus Serena Williams la fileu Simonei Halep, după finala de la Wimbledon

Corina Corbu, singurul candidat la conducerea Instanței Supreme, susține, joi, interviul la CSM

Turcia consideră că eliminarea din programul F-35 este o măsură ilegală

Șapte medici din Brașov, puși sub control judiciar, după ce au semnat fișe de aptitudini fără să consulte pacienții

Procurorul general spune că va ataca decizia Judecătoriei Slatina prin care Sorina poate pleca din țară

Simona Halep s-a întâlnit cu noul ei iubit, după titlul de la Wimbledon. Ipostazele în care au fost surprinși cei doi

Restructurări masive la Telekom Romania: Angajații vor fi înlocuiți de roboți

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

VIDEO Incendierea de la studioul de animație din Kyoto: Cel puțin 13 morți, zeci de răniți și dispăruți

Accident grav de muncă: Angajat de la Combinatul din Târgoviște, în stare gravă după ce a căzut oțel topit peste el

Putin a simplificat obținerea cetățeniei pentru locuitorii regiunilor Donețk și Lugansk din Ucraina

Fotbal: Arsenal - Bayern Munchen 2-1, în International Champions Cup

Martin Selmayr se retrage din funcția de secretar general al Comisiei Europene, în urma numirii Ursulei von der Leyen

​Utile: Adormi la televizor? Riști să devii obez; Întrebări de cultură generală cu răspunsuri. Testează-ți cunoștințele. Întrebări din mai multe domenii de interes

Epidemia de Ebola din Congo, declarată "amenințare la adresa sănătății publice de interes global"

CCR discută, joi, proiectul Opoziției și al PSD-ALDE privind revizuirea Constituției

Ana Birchall - la prima reuniune a Consiliului JAI sub președinția finlandeză

HOROSCOP 18 iulie 2019: Vești bune pentru zodiile de Apă/ Racii și Peștii primesc un plus de creativitate și empatie

​Caru' cu vedete: Arnold Schwarzenegger, de nerecunoscut la întâlnirea cu Nadia Comăneci. Ce au sărbătorit cei doi; Karmen, fata lui Adrian Minune, fumează gravidă în 8 luni

DigiSport: Ion Țiriac a ajuns la tribunal, la o zi după festivitatea de pe Arena Națională. “Agresivitatea lui este incredibilă!"

Este aplicația FaceApp doar o unealtă de supraveghere a rușilor? Răspunsul unui expert în securitate cibernetică

BREAKING NEWS. CCR a respins inițiativele de revizuire a Constituției în sensul interzicerii amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție

Gabriela Firea anunță că ar candida la prezidențiale dacă e considerată soluția optimă de către PSD-ALDE-Pro România

Cazul Sorina: Judecătoria Slatina a decis că fetița poate părăsi țara cu părinții adoptivi. Soluția este executorie

Filme de Cătălin Mitulescu și Radu Dragomir, în competiție la Festivalul de la Sarajevo 2019

Stirile ProTV: Bubuitura puternică din Iași: meteoritul care a căzut avea 8 kg și diametru de 16 cm

Simona Halep: Voi merge prin țară pentru ca tot mai mulți copii să se îndrepte spre tenis

Adoptarea legii vaccinării este o oportunitate unică ce confirmă rolul fundamental al imunizării în strategia de sănătate publică a României

Cristina Tarcea: Asupra judecătorilor ÎCCJ au existat și vor fi întotdeauna presiuni

Elvețienii dezbat ideea de a atașa vagoane de dormit la trenurile de marfă

Cristina Tarcea: Asupra judecătorilor instanței supreme au existat și vor fi întotdeauna presiuni

Patru tineri urmăriți internațional după ce au furat 32 de mașini din Spania, prinși în Olt

O companie feroviară britanică a fost amendată cu un milion de lire fiindcă un pasager a murit după ce a scos capul pe geam

"Gândurile lui Cristoiu", LIVE de la ora 19.00 | Congresul USR, între cancan și calcule politice/ Febra Cotroceniului: disputa Dăncilă - Firea pe prezidențiabilul PSD

India va lansa a doua sa misiune spațială pe Lună pe 22 iulie

CCR discută joi proiectele depuse de putere și de opoziție pentru revizuirea Constituției

Cambodgia va trimite înapoi 1.600 de tone de deșeuri din plastic către Canada și SUA: "Cambodgia nu este un coș de gunoi"

Boris Johnson dorește ca perioada de tranziție Brexit să fie finalizată înainte de alegeri

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 iulie

AUDIO Italia recuperează spusele lui Paolo Borsellino: "Eu cu mașina blindată pot merge numai dimineața, liber însă să fiu ucis seara"

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 iulie

Autoritățile canadiene au transmis că nu există supraviețuitori în urma prăbușirii unui hidroavion

Autoritățile de la Ankara consideră "nedreaptă" decizia SUA de a bloca participarea Turciei la programul F-35

Faze tari: Momentul în care o femeie împinge un preot de pe scenă, în timpul predicii; O carte poștală a ajuns la destinație după 26 de ani de la expediere

Pentagonul va trimite 2.100 de militari la granița dintre Statele Unite și Mexic

Fotbal: FC Rapid a câștigat cu 2-1 amicalul cu Gazișehir Gaziantep, echipă antrenată de Marius Șumudică

Dolj: Un subofițer din cadrul ISU Oltenia a fost reținut pentru trafic de influență


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 827, afisate in 14 pagini.



ieri 05:26 CITATUL ZILEI
ieri 02:07