![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Ca de la rege la rege! Dorin Cioabă, mesaj pentru Charles: 'Să se aplece puţin şi asupra problemei romilor' / Cioabă vrea să fie vecin cu Charles![]() Ca de la rege la rege! Dorin Cioabă, mesaj pentru Charles: 'Să se aplece puţin şi asupra problemei romilor' / Cioabă vrea să fie vecin cu Charles"Sunt foarte onorat, foarte onorat şi ne-am dorit de mult (să îl întâlnim pe rege - n.r.) pentru că, pentru noi, Familia regală a fost un model atunci când s-a trecut de la titulatura de bulibaşă la cea de rege. Ca şi model a fost luată Casa Regală a Angliei. Regina Angliei şi acum Regele Charles sunt, ca să spunem aşa, conducătorii noştri pentru că în ţările care sunt administrate de ei sunt foarte multe comunităţi de romi - Scoţia, în Irlanda, în Australia, în Canada. (...) Asta a fost una dintre dorinţele mele şi mă bucur că astăzi sunt aici, la Viscri, mai ales că e la noi aici, în ţară, şi într-un loc atât de frumos pe care şi noi îl descoperim acum. Cu această ocazie, soţia mea şi-a pus o dorinţă la intrare aici: a zis 'vreau să devin vecină cu Regele' şi o să căutăm şi noi o casă aici, să cumpăr", a declarat pentru AGERPRES Dorin Cioabă. Dorin Cioabă şi soţia sa i-au oferit Regelui Charles al III-lea un cadou - un cazan de cupru în miniatură, care îi reprezintă pe romi. "Este un obiect de cupru care ne reprezintă pe noi. Dacă ne-a invitat în casa lui, acasă la el, nu puteam să venim cu mâna goală. Îi aducem un cadou pentru rege, pentru casă (...) E o căldare, un lucru reprezentativ pentru comunitatea noastră de căldărari şi un obiect pe care vrem să-l aibă în casă. Este un mini-cazan de fabricat ţuică. Noi suntem cei mai mari meşteri în astfel de obiecte şi am adus un astfel de cadou să-l aibă la el în casă. (...) Este steagul nostru internaţional. El semnifică verde albastru, adică iarba şi cerul, iar roata este simbolul nomadismului", a spus Cioabă. El a precizat că are şi un mesaj pentru Regele Charles al III-lea, legat de comunitatea internaţională de romi. "Aş vrea ca Domnia Sa să se aplece puţin şi asupra problemei internaţionale a romilor şi asupra romilor care migrează în ţările Uniunii Europene, pentru că Uniunea Europeană, de un timp, ne-a lăsat deoparte, pentru că a fost problema sirienilor, a fost acum problema Ucrainei şi întotdeauna romii au fost lăsaţi. Romii o duc foarte greu şi sunt, să spunem aşa, discriminaţi în aceste state şi ne dorim ca prin vocea Regelui să dăm puţină presiune pe autorităţile internaţionale, pe instituţii şi să ne ajute în bunul demers al activităţii mele", a susţinut Cioabă.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:59
_ Ascensiunea lui Hux-Well
ieri 23:59
_ Poate Trump să pună acul pe avort?
ieri 23:20
_ MSP Murdo Fraser spart de ruși
ieri 19:58
_George Simion - 22 Sep 2023 17:38:05
ieri 18:19
_ America a căzut și nu se poate ridica
ieri 17:57
_Stiri Negre - 22 Sep 2023 17:23:10
ieri 16:59
_ Fed-ul s-a înnoit?
ieri 16:18
_ Why is Pope Francis visiting Marseille ?
ieri 15:38
_ „Acea emisiune din anii 70”
ieri 14:58
_Gold FM Romania - 22 Sep 2023 11:39:02
ieri 14:58
_Gold FM Romania - 22 Sep 2023 11:44:37
ieri 14:58
_Gold FM Romania - 22 Sep 2023 11:53:35
ieri 14:20
_ Păianjen fosil mare găsit în Australia
|
Comentarii:
Adauga Comentariu